Încrederea, mai importantă decât performanța
„După ce ieșeam din sat, în microbuz se făcea o liniște deplină și jucătoarele erau înmărmurite pentru că vor întâlni niște copii de la oraș. Bineînțeles că au venit și primele victorii de la oraș și și-au dat seama că nu sunt cu nimic mai prejos decât copiii de acolo. Nu neapărat rezultatele și victoriile de la meci au contat, cât faptul că am reușit să-i fac să înțeleagă că depinde de ei să fie buni și că nu sunt cu nimic mai prejos decât alți copii, de oriunde din lume.”
BIO: Adrian Țacu e profesor de educație fizică și sport la Școala Gimnazială „Serghei Alexandrovici Esenin” din Ghindărești, Constanța. Multiplu campion național de rugby, și membru în echipa națională, profesorul a făcut performanță cu elevii la competiții de handbal și rugby. Dar pentru el, cea mai mare victorie e încrederea pe care reușește să le-o construiască copiilor, că pot ajunge oriunde își propun, indiferent de unde provin.
Ora de educație fizică de la clasa I din Ghindărești începe cu comenzi de „Drepți!” și „Pe loc repaus”. Apoi copiii se încălzesc cu o alergare ușoară în jurul sălii de sport, ghidată de Adrian Țacu, profesorul de educație fizică și sport al Școlii Gimnaziale „Serghei Alexandrovici Esenin” din Ghindărești, Constanța.
Când se abat de la traseu și mai escaladează spalierul sau culeg o minge de handbal de sub bancă, profesorul îi readuce, cu blândețe și fermitate, înapoi la alergare. Parchetul roșiatic răsună cu ecou la pașii și strigătele copiilor, într-un colț al sălii se odihnesc câteva saltele albastre, pe perete – un coș de baschet, la geam – jaloane colorate, iar în sobă focul arde mocnit după o noapte geroasă de mijloc de aprilie.
În ciuda unui fizic solid, a înălțimii și a feței serioase, profesorul de 50 de ani nu-și pierde răbdarea nici un moment în fața spontaneității copiilor, care pare că-și pierd atenția din cinci în cinci minute. După încălzire, încep exercițiile cu jaloane și mici concursuri de agilitate, precum răsuciri la stânga, în timp ce el arată la dreapta.
Ghindărești e o comună la aproape 90 de kilometri de Constanța, locuită preponderent de ruși lipoveni. La magazin și la primărie se vorbește mai mult rusă decât română, cu excepția copiilor care ies din magazin cu croissante și sticle de suc.
Adrian Țacu a ajuns în Ghindărești acum aproape 30 de ani, după ce a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport la „Spiru Haret” și a obținut licența la Universitatea din București. Pentru că nu a primit aprobare din armată să participe la ședința de repartiție a posturilor, l-a rugat pe tatăl său meargă în locul lui, cu misiunea de a obține un post de titular. Când a primit vestea că i-a găsit loc în Ghindărești, a trebuit să caute comuna pe hartă.
Văzuse pe lângă Năvodari, unde s-a născut și a crescut, niște școli care nu i-au lăsat cea mai bună impresie, precum o construcție improvizată într-o fostă fermă, și își imagina că în Ghindărești va găsi aceeași situație. „M-am gândit că o să fie jale”, își amintește profesorul, „dar spre surpriza mea, am găsit total opusul la ceea ce-mi imaginasem. Știi când ajungi în locul ăla pe care nu îl cunoști, dar simți că trebuie să fii de acolo și că ești de acolo?”
A știut că vrea să devină profesor de sport încă de la finalul liceului. Jucător de rugby cu multiple titluri de campion național și prezență în echipa națională de două ori, a vrut să intre în învățământul de masă ca să le ofere copiilor aceeași îndrumare pe care a primit-o și el când era de vârsta lor.
În clasa a III-a sau a IV-a, într-o zi din vacanța de vară a ieșit la joacă, sperând să se regăsească cu o parte din gașca de zeci de copii din cartier. Însă afară nici urmă de copii. Un vecin l-a lămurit: „«Toată lumea e la stadion, i-a luat nea’ Petrică să facă rugby cu ei». Și-atunci, evident, aveam de ales: să stau singur în fața blocului sau să mă deplasez până la teren”, nea Petrică fiind profesorul de rugby de la Liceul de Sport din Năvodari. Așa a ajuns prima oară pe teren, o poveste căreia îi datorează toată viața sa de adult.
Adrian a fost și director al școlii din Ghindărești din 2006 până în 2023, când a renunțat pentru a avea mai mult timp pentru copii. Actuala directoare e o fostă elevă a școlii.
Tot la școală, profesorul a cunoscut-o pe Claudia. Profesoară de engleză, „teacher”, cum o strigă copiii, Claudia s-a născut și a crescut în localitate. A obținut un post în Năvodari, de unde plecase Adrian, însă l-a refuzat, pentru că a vrut să rămână aproape de casă. Ulterior, s-au căsătorit și astăzi au un băiat de 16 de ani, Andrei, și el jucător profesionist de rugby.
Dincolo de premiile pe care le-a obținut de-a lungul anilor, victoria cu care se mândrește cel mai mult e încrederea pe care a reușit să le-o formeze copiilor, că depinde de ei să fie buni și că nu sunt cu nimic mai prejos decât alții, de oriunde din lume. Dă exemplul echipei de handbal de fete.
După mai multe victorii în fața echipelor din localități vecine, urmau să joace la Constanța, la Sala Sporturilor: „Când ne suiam în microbuz și ne pregăteam să plecăm, era veselie până ieșeam din sat. După, se făcea o liniște deplină.” Jucătoarele erau înmărmurite pentru că urmau să întâlnească niște copii de la oraș. Apărea un blocaj mental, pentru că nu se considerau „la fel de grozave ca cele de la oraș”.
„Bineînțeles că au venit și primele victorii de la oraș”, povestește Adrian cu mândrie, „și și-au dat seama că nu sunt cu nimic mai prejos decât copiii de acolo”. Treptat, echipa a căpătat încredere și fetele au revenit acasă cu locul trei la faza zonală, la Olimpiada Națională de Educație Fizică, de la gimnaziu.
Iar victoriile bineînțeles că nu rămân nesărbătorite. Au cumpărat trei saci de cartofi, au mers cu toții la cineva acasă și s-au apucat de curățat și tăiat, părinți și copii, cot la cot. Pentru prăjit, au pus la bătaie o oală mare, de ciorbă de pește. La final, au pus totul într-un lighean și s-a dat startul, uitând de tacâmuri. Altă dată, au făcut un tort din clătite care a rămas faimos.
Și, pentru că sportul e un stil de viață pentru Adrian (chiar dacă refuză să creadă că nu mai are 18-19 ani), în primăvara lui 2024 a mers cu clasa a VI-a, la care este diriginte, într-o excursie cu bicicletele la Cetatea Histria, din județul Constanța. Au mers cu microbuzul până aproape de comună, apoi au închiriat biciclete și au pedalat, dus-întors, în coloană, în jur de 20 de kilometri. „Am combinat cicloturismul cu un pic de educație rutieră și un pic de mecanică”, spune el. Copiii își amintesc cu bucurie de excursie și glumesc că, un an mai târziu, încă îi dor picioarele.
O altă activitate îndrăgită de copii a fost și observarea planetelor, în verile din 2021 și 2022. Școala a făcut un parteneriat cu Planetariul din Constanța care, periodic, organizează observații astronomice pentru amatori. Planetariul a pus la dispoziție corturi de două persoane, iar școala a adus telescopul cumpărat din banii unui prieten, fost coleg de-ai lui Adrian, care voia să contribuie cumva. Cu ajutorul astronomilor, copiii au putut observa în detaliu Saturn, Jupiter și Luna și au petrecut o noapte în aer liber, au învățat să monteze un cort și și-au pregătit mâncarea.
Adrian spune că în meseria lui caută constant materiale și exerciții, în afară de cele de bază. Cum ar fi jocul cu parașuta, o pânză rotundă, colorată pe care copiii o întind și trec pe rând, dar în fugă pe sub ea, făcând schimb de locuri. Sau jocul cu jaloane. În poziție de flotare pentru câteva secunde, așteaptă semnalul profesorului pentru a apuca jalonul de culoarea menționată de el, în română, engleză sau rusă.
„Nici nu și-au dat seama că au făcut flotări, spre exemplu. Sigur că îi mai dor mâinile, dar strâng din dinți și rămân acolo, că trebuie să fie mai rapizi decât colegul. Dacă le-aș fi cerut să stea 20 de secunde în poziția de flotare, ar fi cedat.” Iar când un elev se supără sau începe să plângă, îl cheamă lângă el, să-l ajute să-și supravegheze colegii. Și, indiferent cine câștigă sau e mai rapid, ora se termină cu aplauze. „Pentru voi, că ați reușit.”
Adrian a mai avut și alte meserii înainte să vină în Ghindărești – la o firmă de turism și la șantierul naval, dar a fi profesor e ceea ce îl definește. „Voi putea să muncesc oricând și altceva, dar doar dacă va fi absolut nevoie. Altfel, cred că m-am născut să fiu profesor.”
Crede că e adevărată zicala că, dacă faci ce-ți place, nu muncești nici un singur minut în viață. „Or, eu până acum n-am muncit deloc”.
Text de Andreea Vîlcu
Editor: Sorana Stănescu
Foto: Doria Drăgușin
Premiu susţinut în 2025 de Axxess Capital & Patria Credit, partener al Galei.