Geografia ca un joc interactiv
„Scopul nostru nu este să dăm note mici, asta pot să fac oricând. Scopul meu este copilul să rămână cu ceva, să înțeleagă fenomenul, lucrurile din jurul său. Pe cei mici îi întreb: v-ați întrebat vreodată de ce plouă? De ce ninge? De ce-i noapte? De ce-i zi? Noi am încercat să facem ca geografia să fie gândită.” (Alina Bereteu)
„Suntem corecți. Copilul când știe că este evaluat corect, te respectă! Un absolvent a scris un comentariu la un moment dat pe Facebook: mai bine un 8 corect la Bereteu decât nu știu câți de 10 nemeritați. Și eu am zis, cât o să fiu profesor, niciodată n-o să fac ce nu mi-a plăcut mie.” (Radu Bereteu)
BIO: Radu și Alina Bereteu (52 și 53 de ani) sunt profesori de Geografie de 30 de ani și de 32 soț și soție. Predau în aceeași școală de 27 de ani, la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad, și tot împreună pregătesc copii pentru olimpiadă la Centrul Județean de Excelență Arad. Se bucură când elevi de-ai lor ajung la națională sau internațională, dar spun că satisfacția e la fel de mare în sala de clasă, unde elevii învață, cu arătătorul pe hartă, despre lumea în care trăiesc.
28 de perechi de ochi așteaptă ca Radu Bereteu să facă prezența de pe telefon. Au catalog electronic. Apoi fulger, recapitulează lecția de data trecută – „Țărmuri”. Ca la o emisiune-concurs, aproape pe nerespirate, se iese la hartă.
– Cine îmi citește o peninsulă din America de Nord?
– Terra Nova!
– Ce s-a întâmplat la Terra Nova?
– S-a prăbușit Titanicul.
– Nu s-a prăbușit, s-a scu-fun-dat!
– Ce zi e azi?
– 14 aprilie!
– Când s-a „prăbușit”? Pe 14 aprilie 1912!
Coboară repede la Insulele Galapagos.
– Ce ați învățat la biologie despre Galapagos?
– Acolo sunt broaște țestoase uriașe!
– Altceva?
– Acolo Charles Darwin a fost inspirat pentru teoria evoluționistă.
– De ce există pinguini acolo?
– …
– Că e un curent de aer rece, dragilor!
Merg la lecția următoare – Relieful Americii. „Acum vedeți în câteva secunde 500 de milioane de ani”, le spune ce văd pe tabla interactivă. O bucată albastră de pământ se tot fărâmițează ca un biscuite și apoi se desprinde în șapte continente.
Un etaj mai jos, Alina Bereteu predă „Râurile” la clasa a cincea. Copiii sunt după ora de sport, așa că au energie cât să ridice clasa în aer. Se iese la hartă. „Eu vreau în Asia, eu!”. Merg câte doi să arate râuri din toată lumea.
– Care e cel mai tare din parcare râu de pe Glob?
– Mississippi!
– E tare râul Mississippi, dar nu cel mai tare din parcare!
– Nil!
– Dar în Europa? Volga, copii!
Unul dintre băieți boxează în aer când pleacă de la hartă, satisfăcut de propria prestație. E multă veselie, mâini pe sus, licitație de nume și kilometri.
„Ați văzut filmul La limita cunoașterii? Când trebuie să treacă prin diverse probe, să sară de pe cascada Angel, cea mai mare din lume, să urce pe cel mai înalt val!”. Copiii își notează numele serialului, să-l vadă în vacanță.
Un mic popas la Râul elefanților, apoi merg în Asia, coboară în China, Fluviul Galben, Fluviul Albastru, Mekong… Cu un minut înainte de pauză își primesc tema: trebuie să se joace. Dar nu oricum, ci cu râuri, pe platforma Seterra.
„Sărbători fericiteee!”
Alina și Radu Bereteu ar putea să prezinte oricând o emisiune „Știi și câștigi”. Într-un fel, o fac deja, 18 ore pe săptămână pentru o mie de elevi la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad, plus alte două ore pentru câteva zeci, la Centrul Județean de Excelență. „Ca să nu-i absoarbă pe copii cu totul TikTok-ul!”. Așa că fac ei un format interactiv la ore. Copiii ies la hartă, la tablă, răspund prin rotație toți, au hărți și pe bănci, se uită la filme, ascultă muzică.
„Știți ce teme le dăm la a zecea? În fiecare zi scrieți o știre geopolitică în caiet. Apoi o discutăm. Avem copii care nu știau de războiul din Ucraina, de Rusia. Noi încercăm să-i ducem și acolo, cu Trump, cu Groenlanda, Golful Mexic, toate lucrurile astea. Nu există oră la care să nu discutăm despre realitatea din jur”, spune Radu Bereteu.
„Cu cei mai mici lucrez așa: eu sunt contra, voi sunteți pro, suntem într-un tribunal, voi îmi spuneți de ce e nevoie să avem aia, aia, aia și eu vin cu contraargumente. Și atunci se ambalează, discută. Vrem o atmosferă de prietenie. Intru uneori și îi văd amărâți, îi întreb ce au, că au dat test și întâi vorbim despre ce îi preocupă…”, spune și Alina Bereteu.
Au înțeles demult că trebuie să-și adapteze metodele unei generații care nu mai are răbdare să stea să copieze după dictare, așa că au stat într-o vară și și-au făcut toate lecțiile în format pentru tabla interactivă. Dinainte de pandemie.
Și ca să lase clasa cu o stare de bine, la final, în funcție de lecție, le prezintă tot felul de curiozități: personalități, bucătărie tradițională, peisaje.
„Astăzi am făcut Spania la clasa 12-a și la final am pus personalități din toate domeniile, de la istorici la conquistatori, de la Calatrava la Julio Iglesias și Banderas”, povestește Radu Bereteu.
„Brand-uri de țară, de unde vine Zara, de unde vine Orange. Le-am pus în trecut copiilor și muzică și fără lipsă de modestie, pur și simplu aplaudau când terminam lecția”, completează Alina.
„Și mi-era ciudă că eu făceam proiectul și venea soția și zicea: wow, ce-au aplaudat! La mine n-a aplaudat nimeni și la tine aplaudă…”
Un mariaj fericit
După 27 de ani de lucru în aceeași școală și 32 de făcut echipă acasă, ca soț și soție, își completează unul altuia frazele. Sunt profesori de Geografie de 30 de ani. S-au cunoscut în Facultatea de Geografie de la Timișoara și s-au căsătorit chiar din timpul studiilor (au prins generația cu 5 ani), ca alți șase colegi de an.
Cum de au ales Geografia? Alina, dintr-un bruiaj al sorții. Voia să dea la Științe Economice și a picat examenul „cu o sutime”. Într-un fel, Geografia a fost cea care a sabotat-o. Sau a salvat-o? A doua variantă, zice azi, fiindcă își adoră profesia. „Un oraș în plus dacă scriam, intram la Științe Economice, dar așa a fost să fie. Dacă ar fi să aleg acum, același lucru l-aș face.” Materia îi plăcea din școala generală, de când „am avut norocul de un diriginte de geografie. Orele lui erau o poveste. Ne plimba prin toată lumea, deci pur și simplu absorbeam cuvintele lui, călătoream pe hartă.”
Pentru Radu a fost diferit. A avut și el un mare profesor, dar nu la școala din Marghita, Bihor, de unde e, ci din Franța. Jules Verne a fost inspirația lui. De la 11 ani a început să călătorească cu mintea din localitatea bihoreană, să străbată mări, țărmuri și spații cosmice. „Eram în clasa cincea, citeam Jules Verne și mă uitam la fotbal. Erau anii ‘80 când Craiova juca în Cupele Europene. Aveam un atlas și mă plimbam pe hartă. În liceu n-am făcut decât o oră de geografie, am învățat singur tot ce înseamnă geografie. Dar din clasa a cincea a început totul, de când am citit toată colecția Jules Verne, am zis că mă fac profesor de geografie!”, povestește și profesorul.
Tot la Științe Economice se gândea să dea și apoi a deviat către Geografie. Erau anii ‘90 și facultățile interzise în timpul comunismului erau reînființate. Așa s-a întâmplat și cu Geografia. A ascultat într-o zi la emisiunea „Răspundem ascultătorilor” că se redeschide facultatea, până a doua zi era hotărât că ăsta îi va fi drumul.
Primii ani în învățământ
În 1995, când au absolvit facultatea, au dat concurs să intre în învățământ. Radu a primit post la Colegiul „Moise Nicoară” din Arad, unde predă și azi, Alina la Lipova, unde de altfel locuiau la acel moment.
Spun că practica pedagogică din facultate i-a ajutat să se simtă pregătiți să preia clase cu provocări. Ea la Lipova a avut, de pildă, dirigenția unei clase de oameni deja în câmpul muncii care s-au întors să-și continue studiile ca să își păstreze posturile. „Aveam 24-25 de oameni în toată firea, șefi pe la diferite direcții. Dar l-am avut pe dirigintele meu din gimnaziu ca model și plus profesorii din facultate. De la ei am învățat că școala e școală, distracția e distracție. Cu ei dădeam examenul, știai, luai, nu știai, te pica, dar după examen zicea: bun, acum ieșim să sărbătorim, bem o cafea, bem o bere, suntem prieteni. Asta am apreciat”, povestește Alina.
Radu a început să predea chiar din anul cinci de facultate la Timișoara, la un liceu seral, în locul unei colege. „Într-o lună de zile, am devenit prieten cu elevii ăia care nu prea veneau la școală. Sunt un om care are cerințe și reguli. Dacă există reguli și sunt respectate, cu mine treci munții. Aceea a fost experiența mea care ulterior, venind aici la «Moise Nicoară», am știut ce să fac din minutul unu. Eu la toți tinerii care vin profesori le dau acest sfat: implicați-vă, respectați-vă pe voi, puneți reguli, nu faceți compromisuri. Și atunci sistemul merge.”
În 1998, s-a eliberat un post la „Nicoară” și s-a transferat și Alina în Arad. Copilul lor, astăzi la Medicină, a studiat tot la acest liceu. „În clasa a cincea, când l-am înscris aici, tot ne auzea acasă vorbind despre olimpici și olimpici internaționali și ne întreba: dar eu oare o să fac față la voi la școală? Zic: o să faci față. Un perfecționist ca și soțul…”
„De multe ori mă și depășește”, dă replica Radu.
Cu cele mai bune note din județ la examene și rezultate la olimpiade, umăr la umăr cu celălalt colegiu renumit arădean „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, Colegiul „Nicoară” „îl formează pe copil pentru viață din toate punctele de vedere, nu doar intelectual sau științific”, spun cei doi.
Și Alina Bereteu are un set de reguli pe care le comunică de la început elevilor. „Regula de aur este cea de respect. Ne respectăm reciproc. Fiind și diriginți, le mai zicem claselor noastre: când aveți dreptate, mă bat pentru voi până în pânzele albe, când greșiți, eu sunt prima care vă sancționează.”
Cum îi respectă ei pe elevi? Răspunde Alina: „Încerc să sintetizez sau să le dau o cantitate compactă de cunoștințe. Înainte de teste, facem recapitulare, iar din partea lor primim mereu feedback”. Când e cazul, îi lasă să lucreze și la materiile care îi preocupă. Și foarte important: „îi înțeleg!”.
Radu Bereteu se mândrește cu faptul că munca lor în școală a făcut ca Geografia să nu fie o materie la „și altele”, asta într-un liceu care cere rezultate bune la materiile de examen. Geografia se dă la Bac doar la Uman.
„Depinde de profesor să facă o materie importantă. Mama era învățătoare și am întrebat-o: mami, de ce te iubesc copiii? Răspunsul a fost: nu fac absolut nimic deosebit decât ce îmi vine de aici (și arată spre inimă)! Și exact asta încerc să fac și eu. Tot ce fac, fac din suflet. Părul meu este alb la ora asta, dar eu mă simt când sunt în clasă de vârsta lor.”
Crede că un alt element important este corectitudinea. „Noi, inclusiv când dăm notele, îi întrebăm pe elevi: ce notă crezi că meriți tu, cât ți-ai da tu? Copilul trebuie să știe să se autoevalueze. Atâta am știut, atâta merit. Că le dăm noi un punct în plus pe urmă…”, spune Alina.
„Eu zic că asta e de fapt, esența la noi: suntem corecți. Copilul când știe că este evaluat corect, te respectă! Un absolvent a scris un comentariu la un moment dat pe Facebook: mai bine un 8 corect la Bereteu decât nu știu câți de 10 nemeritați. Și eu am zis: cât o să fiu profesor, niciodată n-o să fac ce nu mi-a plăcut mie”, o completează profesorul.
Ce nu i-a plăcut în școală și prin urmare nu face nici el? Nu îi pune pe elevi să conspecteze acasă, își organizează timpul astfel încât să predea eficient, iar dacă se sună, copiii închid caietele și reiau din același punct ora următoare, nu-i ține în pauză.
Amândoi țin foarte mult la interdisciplinaritate, așa că dezvoltă tot felul de proiecte împreună cu alți profesori din școală. „Ultima mea activitate multidisciplinară a fost drumul Vitoriei Lipan de la Măgura Tarcău la Vatra Dornei. Profesoara de română a venit și le-a povestit partea ei, noi – tot ce a ținut de Geografie.”
În timp ce vorbim în cabinetul de Geografie, înconjurați de cutii cu sacoșe pentru olimpiada de geografie pe care tot ei o organizează, nu trece un minut fără să bată câte un elev la ușă să ceară ceva, un xerox, o semnătură, un răspuns. Cei doi fac și consiliere și orientare cu elevii.
„Noi asta am vrut să le imprimăm și copiilor din «Moise», la toate generațiile, să vină la noi ca la părinți…”, spune el.
„Nu numai pentru geografie”, completează ea.
Reușesc să se apropie și în toate excursiile pe care le organizează anual, fie de Săptămâna Altfel sau Verde, fie vara. „Am fost la București, am făcut Coasta de Azur, Monaco, am făcut Elveția, Grecia. Cu câte cincizeci de copii! Făceam și tabere cu ăștia mici, în țară, împreună cu o colegă de franceză și una de germană, dar prezența urșilor ne-a speriat în ultima perioadă.”
Excelența, separat
Ambii pregătesc și olimpici, ba chiar au reușit să pună Aradul pe primele locuri în clasamentul pe țară în unii ani, în strânsă concurență cu Iașul și Bucureștiul. La Centrul Județean de Excelență lucrează cu elevi din tot județul și spun că nu amestecă niciodată munca pentru olimpiadă cu cea de la clasă.
„Suntem echilibrați. Cine vrea olimpiadă și excelență separat, nu în timpul orei. Asta e una dintre problemele sistemului, că unii lucrează cu ăia 2-3 din clasă care știu. Nu, eu și pe cel de nota 3-4-5 vreau să-l fac să știe”, explică Radu Bereteu.
Povestește satisfacția pe care a avut-o când un elev care era sub 5 a răspuns de 9, pe care l-a și primit cu laude. „Îi străluceau ochii de bucurie. Și atunci mi-am zis: am mai câștigat unul. Și asta e bucuria mea de profesor, văd un copil fericit că a reușit prin munca lui și asta îi dă un rost în viață. În momentul în care ei primesc multe note de 10, cu duiumul, nemeritat, copilul trăiește cu senzația că e de 10 și apoi intră în depresie că a luat o notă mică atunci când schimbă școala sau la un examen…”
Alina Bereteu vede și cealaltă realitate din cancelarie – profesorii care îi penalizează mereu pe elevi cu note mici: „Le zic: dragilor, gândiți-vă că la orice oră aș putea să vă adresez întrebări și să vă dau 2. Scopul nostru nu este să dăm note mici, asta pot să fac oricând. Scopul meu este copilul să rămână cu ceva, să înțeleagă fenomenul, lucrurile din jurul său. Pe cei mici îi întreb: v-ați întrebat vreodată de ce plouă? De ce ninge? De ce-i noapte? De ce-i zi? Noi am încercat să facem ca geografia să fie gândită.”
Au încercat mereu să spargă clișeul „la geogra trebuie să tocești”. „Nu vii să-mi reciți poezia din caiet sau din carte, că așa ți-am dat eu scris. Nu, cu cuvintele tale vreau să înțelegi despre ce vorbim.”
Cunoscuți în breaslă, dar mai ales în Arad, adesea cei doi sunt întrebați cum reușesc să lucreze mereu împreună. Nu e niciun secret, spun înduioșați. „Iubire și respect.”
„Școala e o a doua casă. Cineva ne-a zis: vouă un pat vă mai lipsește aici în școală”, spune Radu.
„Ne completăm cu sfaturi despre proiecte. Sau cum aș putea să abordez o lecție. Eu nu sunt atât de tipicară, el pune până la ultima virgulă”, spune și Alina.
Se bucură amândoi când au elevi pe care i-au pregătit la olimpiadă și au ajuns apoi fie profesori universitari de Geografie, specialiști la National Geographic sau statisticieni la Luxemburg. Dar mai ales, se bucură când văd în ochii copiilor că au înțeles, că prind cu încredere arătătorul în mână și se ridică la hartă, când văd că înțeleg lumea în care se află și cum toate sunt legate. Plus mica satisfacție atunci când sunt întrebați „dar ce, s-a terminat deja ora?”.
Text de Andreea Archip
Editor: Cristina Radu
Foto: Doria Drăgușin
Premiu susţinut în 2025 de Dedeman, partener strategic al proiectului.
1 Comment
Sunteți formidabili!Va iubesc