Dan Voiculescu, profesor de Fizică, Colegiul Național „Costache Negri”, Galați – profesor MERITO 2019
13/03/2019
Coziana Zaharia, învățătoare, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”, București – profesor MERITO 2019
13/03/2019

Andrada Mazilu (Sorca), învățătoare, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Timișoara – profesor MERITO 2019

Frau Andrada

„Ei la vârsta asta sunt așa curioși, vor să învețe despre o groază de lucruri. Și noi le putem crește sau stopa creativitatea asta. În momentul în care tu devii autonom în învățare, de fapt ești conștient de procesul prin care treci și îți asumi seriozitatea. Discutasem că învățarea este ca o punguță și că cea mai mare comoară și valoare este învățarea pe care o adunăm în fiecare zi.”

De cum intră în clasă, Andrada Mazilu (Sorca) este primită cu îmbrățișări. Cei 20 de copii strigă „Frau!” când din stânga, când din dreapta, apoi se așază în cerc în jurul ei și-i povestesc despre ziua de ieri.Învățătoarea, o femeie de 29 de ani, cu părul blond strâns cu o bentiță castanie cu fundiță în mijloc,încearcă să le acorde atenție fiecăruia în parte. Le zâmbește, se lasă în genunchi și îi ascultă privindu-i în ochi.

Andrada Mazilu este de cinci ani învățătoare la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Predă în limba germană și este la a doua generație de copii, acum în clasa pregătitoare. Orele încep la 08:00, dar cu o pauză de masă. Învățătoarea preferă să-i lase să-și mănânce gustarea, ca să nu le fie foame în timpul orelor și să se poată concentra pe activități: „Începem ziua cu o pauză. Iar în pauza mare le rămâne timp de joacă.”

Simțul didactic și l-a descoperit de mică. S-a născut în Biled, o comună din Timiș, unde organiza o „școală de vară” cu ceilalți copii: „Îmi plăcea să-i învăț. Venind la școala de vară cu mine, când începeau școala se descurcau foarte bine. Și deveniseră ei foarte încântați. Acolo, în spatele casei, aveam bănci, aveam tablă, fișe de lucru.” De la 10 ani s-a mutat în Timișoara și a făcut clasele V-VIII la școala la care predă acum și unde mama ei încă este învățătoare.(Se întâlnesc rar, fiindcă lucrează în clădiri diferite.)

Mai departe, a vrut să dea la liceul pedagogic. Dar singurul cu specializarea asta era în Sibiu, iar părinții nu au fost de acord inițial. Andrada le-a prezentat o listă de argumente pro și i-a convins că nu este doar un vis de moment.A plecat la Sibiu, însă o lună mai târziu voia să renunțe: „Acolo mi s-a întâmplat un lucru pe care nu-l intuisem: să fii etichetat negativ dacă înveți, să fii tocilar, uncool.”

La facultate, a vrut să continue cu un profil pedagogic, dar părinții i-au spus că ar trebui să aibă o variantă de rezervă și să se înscrie și la Limbi Moderne Aplicate, engleză-germană. „A doua condiție era să fiu independentă financiar. Și a treia condiție să lucrez în învățământ, să văd ce înseamnă cu adevărat lucrul ăsta. Deci la 18 ani eram cu un job, un loc în care stăteam în Sibiu și cu două facultăți. Nu aveam o clipă pauză.”

Schimbarea a venit după un an, când a câștigat o bursă în Germania, unde a studiat tot pedagogia. Acel an a fost intrarea într-o nouă lume:„Îmi plăceau atât de mult orele pe care le făceam, toată apropierea dintre profesori și elevi, simțeai că niciun profesor nu te-ar umili sau te-ar face să te simți umilit. M-am adaptat foarte bine”.

Până să revină în Timișoara, acum cinci ani, Mazilu a lucrat în grădinițe, ceea ce a pregătit-o pentru rolul de învățătoare. În prima zi la Lenau, s-a îmbrăcat într-o rochiță alb-albastră, pentru că aleseseră ca mascota clasei să fie „Ștrumfi”. Povestește că a avut norocul să-i întâlnească pe copii și pe părinți înainte să înceapă școala. „A fost foarte drăguț momentul ăsta, daca aș putea să-l introduc în sistemul de educație, să fie parte dintr-o reformă școlară. Înainte să înceapă școala, copilul să vadă puțin clasa, să aibă o interacțiune cu învățătorul.”

Mazilu merge pe ideea dezvoltării autonomiei în învățare. „Ei la vârsta asta sunt așa curioși, vor să învețe despre o groază de lucruri. Și noi le putem crește sau stopa creativitatea asta. În momentul în care tu devii autonom în învățare, de fapt ești conștient de procesul prin care treci și îți asumi seriozitatea, îți dai seama că dacă stai și visezi, pierzi. Discutasem că învățarea este ca o punguță și că cea mai mare comoară și valoare este învățarea pe care o adunăm în fiecare zi.”

Folosește o parte din modelul Waldorf, studiat în Germania și aprofundat în lucrarea de licență. Modelul mizează pe ideea de imitare a comportamentului profesorului în rândul elevilor. „Cum ceea ce face profesorul este imitat de elevi și cum ceea ce cere profesorul trebuie să facă implicit și el”, explică ea.„De asta eu citesc, mănânc sau mă joc alături de ei când este cazul. Să vadă că suntem la fel.”

Pe parcursul activităților, folosește multă joacă în aer liber, în natură, scoate copiii să citească afară sau joacă fotbal cu ei. „De foarte multe ori când ies în curte cu ei, mă joc cu ei. Și este incredibil, mai ales pentru băieți. Ideea asta de a mă prinde. La clasă, fetele vin să mă îmbrățișeze, să-mi mângâie părul, dar băieții nu fac asta. Iar atunci este momentul lor de conectare cu mine. Și se distrează foarte mult.” De asemenea, Mazilupune accentul pe dezvoltarea emoțională. Vorbesc despre cum se simt, ce îi deranjează, dacă există o părere opusă celorlalți și încearcă să rezolve conflictele: „Ei când vin la școală, nu vin cu temeri, apar pe parcurs. Dacă se simt judecați, criticați, insuficient de motivați sau încurajați, dacă sunt mereu comparați”.

La fel, încearcă să le cultive celor mici obiceiuri sănătoase, precum lectura. „În fiecare zi, cu fosta generație, aveamsilentreading, iar fiecare avea cartea lui. Le-am creat o legătură frumoasă cu cărțile. Și nu era o pedeapsă, ci o evadare, un loc frumos, o evadare împreună. În Ziua Internațională a Cititului Împreună, le-am povestit despre rolul cititului și am făcut o mică activitate. Și le-a plăcut atât de mult încât m-au întrebat de ce nu facem din asta un obicei.” Cu picii din clasa pregătitoare, deocamdată alege și le citește ea câte o poveste în fiecare zi, până îi învață pe ei să citească.

Alt scop este dezvoltarea gândirii critice. Cu fosta generație, a înființat „consiliul democratic al clasei”. „Fiecare copil, pe rând, conducea întâlnirea. Se întâmpla la începutul săptămânii și discutam ce urma să aibă loc în săptămâna respectivă și veneau ei cu tot felul de propuneri și idei, puteau spune conflicte și probleme și toată clasa să ajute la rezolvarea lor. Și puteau vorbi doar cei care se înscriau la cuvânt. Existau anumite reguli și se descurcau foarte bine.”

Mazilu ar vrea să implementeze mai multe forme de învățare practică și autonomă, așa cum a găsit în Germania. A cântărit serios decizia de a pleca din țară, într-un sistem care deja funcționează, sau de a rămâne. „Mi-a spus cineva la un moment dat:Gândește-te că dacă rămâi în România, poți să aduci de fapt aici ce lipsește. Sau poți să contribui la crearea unui sistem așa cum îți dorești. Aici e nevoie de gândirea asta.”

Nu i-a fost ușor de la început. „Ajungeam acasă și plângeam și mă gândeam că nu funcționează și că tot ce am învățat eu despre educație empatică nu este valabil. Și toate teoriile alea și cursurile mele au fost în zadar. Pentru că noi învățam acolo cum trebuie să se întâmple, dar niciunde nu ți se spune că nu se întâmplă imediat sau că nu vezi efectele a doua zi.”

Lucrând cu ei, și-a dat seama că trebuie să-i disciplineze treptat și să aibă răbdare. Încet-încet, au început să-și facă ordine pe bancă, să lase curat în urma lor, să-și personalizeze mapa cu fișele de lucru, să stea doi câte doi, să fie atenți, să se obișnuiască unul cu celălalt. Ea le numește „mici victorii”. Mai mult, au învățat să-și controleze tonul vocii când vorbesc. „Mi se pare absurd să interzici unui copil să nu vorbească opt ore, doar când este întrebat și doar la anumite minute și profesorul să vorbească non-stop”, spune ea. „Pot vorbi tare când prezintă ceva în fața clasei, în pauze sau când mănâncă, ori șoptit când au activități de pictură sau desen.”

Un mijloc prin care vrea să facă oschimbare în sistemul de învățământ este asociația inEDU – Inițiativă în Educație, pe care a înființat-o în 2015, împreună cu un coleg. Scopul este să creeze un spațiu care susține profesorii și promoveazăcomunicarea, empatia, autonomia, învățarea globală – faptul că școala nu ar trebui să fie împărțită pe materii, ci să aibă legătură cu realitatea. Organizează training-uri pentru profesori, conferințe și workshopuri pentru părinți,proiecte de orientare în carieră pentru liceeni.Au organizat și dezbateri publice, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, dar și planuri cadru pentru liceu, cu impact legislativ, care au ajuns la Minister.

Mazilu își dorește să lucreze pentru transparentizarea sistemului de educație. De exemplu, inEDU sprijină Consiliul Elevilor din Timiș.Ei au făcut un raport prin care au analizat toate școlile din județ, le-au notat pe cele care își publică pe site bugetul sau cine ia hotărârile din cadrul Consiliului de Administrație. Pentru raport, meritul este exclusiv al elevilor, spune ea; asociația vrea doar să le fie aproape și să le sprijine realizările.

În viitor, Mazilu își dorește să meargă în Singapore să studieze sau să facă practică, pentru că vrea să învețe despre sistemul de educație de acolo, unde școlile sunt foarte bune. Dar asta mai târziu, după ce-și încheie misiunea de cinci ani cu kinderiide azi, care învață să numere de la 1 la 10 în germană, bucuroși că Frau îi acompaniază la fluier.

Text de Alexandra Ţipţer

Foto: Doria Drăguşin

1 Comment

  1. Sofia Onetiu spune:

    Felicitări, Andrada!
    Ești un bun exemplu pentru cei din jur!
    Succese și realizări pe măsura efortului !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *