„Pe copii trebuie să-i iubești”
,,Eu nu mă mai numesc învățătoare dacă știu doar doi din clasă înmulțirea, și restul, nu. Dar nu mă mai numesc învățătoare nici dacă știu 31, și 1 nu. Datoria mea este să-i învăț pe fiecare în parte.”
BIO: Chiar dacă în adolescență voia să îmbrace haina militară, Carmen Vasilica Andriescu și-a însușit visul mamei de a deveni învățătoare. Din cariera ei de 30 de ani, ultimii 18 i-a petrecut la Școala Gimnazială nr. 8 din Piatra Neamț, unde a găsit sprijin și mentori de la care să învețe mai departe, căci iubirea și dedicarea pentru copii le-a avut dintotdeauna. Crede în puterea de a-i asculta pe copii, dar mai ales de a-i învăța cu blândețe.
În fiecare dimineață, la 7, Carmen Vasilica Andriescu e la catedră și îi așteaptă pe copiii de clasa a II-a, de la Școala Gimnazială nr. 8 din Piatra Neamț, cu ghiozdane mai mari decât ei și somnoroși. „Mă uit la fiecare în parte, cam ce aduce fiecare cu el, și așa îmi organizez și eu ziua. Pornesc de la ceea ce îmi transmit ei.”
Într-o zi de mijloc de aprilie, la ora de matematică, elevii recapitulează figurile geometrice plane printr-un „spectacol”: câțiva își aleg o figură (pătrat, dreptunghi, cerc, semicerc, triunghi), merg în fața clasei și încep prezentările: „Eu sunt pătratul. Am culoarea verde, mă puteți găsi sub formă de casă și am patru axe de simetrie”.
Colegii pot pune întrebări, iar dacă cei din față se mai împotmolesc, cer ajutorul clasei. La una dintre prezentări, un copil întreabă din bancă dacă roz e culoare de fete sau băieți, iar după ce băiețelul cade pe gânduri, învățătoarea întreabă dacă culorile sunt de fete sau de băieți și le amintește că ele nu au gen.
Elevii stau în bănci de câte trei sau patru persoane, iar în mijloc e lăsat un culoar de trecere. Pe pereții clasei sunt scrise orarul „supereroilor” și structura anului școlar, sunt pictate cu roșu și verde cuvintele „Încredere”, „Empatie”, „Bucurie” și „Prietenie”, iar lângă catedră se află o imprimantă și o tablă inteligentă, cu touch screen.
Carmen are 49 de ani și e învățătoare de aproape 30, însă nu ăsta a fost visul ei dintotdeauna. Și-ar fi dorit să îmbrace haina militară și se interesa cum ar putea ajunge la liceul militar, când mama ei i-a povestit că voia să ajungă învățătoare. „N-am să uit niciodată când spunea: «Cu blândețe, poți crește copii frumoși». Și mă uitam la cum procedează cu noi, nu era ușor, cu patru copii, cu serviciul”, Carmen mai având două surori și un frate mai mic, pentru care și-a luat în serios rolul de a le fi exemplu în viață.
Prin felul său de a fi și a vorbi, mama i-a insuflat această dorință, de a crește copii și a-i învăța, așa că după liceu, Carmen a studiat Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și un program de masterat în Republica Moldova, în Didactica Limbii Române.
Prima școală unde a profesat ca învățătoare a fost cea din Dobreni, satul natal, la 20 de minute de Piatra Neamț, pe când avea 20 de ani. Acolo a devenit colegă cu foștii ei profesori, care i-au și ghidat pașii de început. Și acum păstrează o fotografie de când era în cancelarie, lipită pe soba de după ușă. „Dintotdeauna am visat să văd cum e într-o cancelarie. Și am ajuns acolo, cu profesorii care m-au învățat. A fost un sentiment tare plăcut!”
Între timp, s-a căsătorit și s-a mutat în Piatra Neamț. La scurt timp a preluat un post la o școală din Chilia, un sătuc din comuna Bârgăuani, pe care ea o numea „căsuța din deal”. Acolo a predat la o clasă de dublu simultan, formată din doi copii de clasa I, trei de clasa a II-a și 10 de clasa a IV-a. Timp de un an a făcut naveta 40 de kilometri, plus un kilometru și jumătate de mers pe jos.
În 2007, a ajuns la Școala Gimnazială nr. 8, din Piatra Neamț, unde s-a simțit respectată, valorizată și acceptată de colegii de la care a continuat să învețe. De la actuala directoare, Carmen spune că a învățat cele mai mari secrete ale meseriei: cum să intri pe ușa școlii, cum să ghidezi copilul și cum să te comporți cu părinții.
Pentru ea, relația cu părinții (dar și relația dintre ei, ca grup) e la fel de importantă precum cea cu copiii, la clasă. Cu fiecare generație a vrut să construiască o relație solidă, în care să poate vorbi mereu sincer și fără rețineri. Nu și-a dorit să fie genul de învățătoare căreia părinții să îi ascundă ce-i deranjează, de teamă că s-ar răzbuna pe copii. Își amintește că, la prima clasă pe care a preluat-o la Piatra Neamț, cea Pregătitoare, a organizat o excursie la muzeu, iar la intrare, pe părinți i-a rugat să meargă la o cafea și să povestească, cât ea va vizita cu copiii.
Le-a spus de la început și că preferă să-i pregătească pe cei mici pentru societate, să le dezvolte simțul critic și autonomia. Chiar și acum, când se mai iscă o un conflict între elevi, îi roagă să vorbească între ei, iar dacă nu găsesc o soluție, abia atunci să vină către ea, să încerce împreună.
De aceea, la limba română insistă pe componenta de povestire și exprimare. Lunar, copiii au de citit câte două – trei cărți, iar la final primesc un test online de lectură, uneori și sub formă de Google Forms. Pentru luna aprilie, spre exemplu, fișa de lectură a cuprins „Rostogol merge acasă”, de Lavinia Braniște, „Sophie, robotul cu suflet”, de Irina Dumitru, și „Heidi”, de Johanna Spyri.
„I-am rugat pe părinți să nu să le dăm totul pe tavă. În momentul în care au ieșit din familie, să răzbească, nu să se întrebe «Eu ce fac acum?»”
De asemenea, ca să le dezvolte curiozitatea, elevii au câte un „caiet cu informații noi”, în care săptămânal trebuie să vină cu o informație nouă, majoritatea despre păsări și animale: de la ghepard și pasărea grădinar, la termite sau calamarul gigant.
În 2023, alături de directoarea școlii, Carmen a fost selectată în cadrul unei mobilități Erasmus+ de tip job shadowing, în Kalamata, Grecia. Programul e coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, lider al consorțiului din care fac parte 11 unități școlare din județ, dintre care și Școala nr. 8.
Acolo, timp de cinci zile, a vizitat școli și licee, a participat la ateliere despre digitalizarea procesului educațional și integrarea tehnologiei la ore. A fost încă un moment în care a înțeles cât de importantă e dezvoltarea abilităților de colaborare ale elevilor, dar și îmbinarea metodelor tradiționale de învățare cu cele moderne, precum învățarea combinată, adică predarea față în față, alături de activități online.
„Copilul de acum 10 ani nu mai este același cu copilul de acum”, explică învățătoarea. „Ceea ce predam la seria trecută, la seria actuală nu se mai potrivește. Copiii sunt mult mai informați.”
La bază spune că rămân metodica învățată la liceul pedagogic și materialele pe care încă le păstrează și le oferă mai departe debutanților sau elevilor care vin în practică, însă are și abonamente pe diferite platforme educaționale moderne. Folosește Twinkl, Eduboom, Voxa, Canva sau Livresq, pentru idei de fișe, exerciții sau jocuri. „Trebuie să le schimb”, povestește Carmen, „dacă la prima oră am folosit un filmuleț, la a două oră facem joc de rol”.
Învățătoarea participă lunar și la întâlnirea „Dascăli la sfat”, organizată de Asociația Atelier de Cuvinte, pe teme de interes și actualitate educațională. La întâlnirea din ianuarie, spre exemplu, unde Carmen a fost una dintre moderatoare, s-a pus accentul pe profesorii care întâmpină provocări în relaţia cu părinţii: de la așteptarea acestora ca doar profesorii să vină cu inițiative și idei noi, până la preocuparea excesivă și exclusivă a părinților pentru randamentul școlar al copiilor. De asemenea, prin Inspectoratul Școlar Județean, Carmen ajută colegi din școală, din județ și din țară cu pregătirea pentru titularizare și definitivat, întocmirea planificărilor și proiectelor de lecție.
Carmen recunoaște că mai sunt momente când copiii devin agitați sau mai ridică tonul, însă își păstrează calmul și încearcă să se uite la cauza problemei – dacă au mâncat, dacă au dormit suficient sau cu ce încărcătură vine fiecare de acasă. Iar schimbul de înțelegere și blândețe e reciproc. „Mă cunosc atât de bine. Dacă mă văd supărată, când trec pe lângă ei îmi ating mâna, ca o confirmare că vor face tot posibilul să nu mai fiu.”
„Eu nu mă mai numesc învățătoare”, rezumă Carmen meseria de dascăl, „dacă știu doar 2 din clasă înmulțirea și restul, nu. Dar nu mă mai numesc învățătoare nici dacă știu 31, și 1, nu. Datoria mea este să-i învăț pe fiecare în parte. Dacă am cu cine lucra mai mult, foarte bine, dar când am terminat clasa I, toți trebuie să știe să scrie și să citească.”
În acea zi de aprilie, după ora de matematică a urmat cea de arte vizuale, care a început cu un brainstorming în care copii au spus cuvinte legate de sărbătoarea Paștelui, de la mâncare, la „familie” și „iubire”. După ce au trecut și prin rutina tradițiilor de Paște, l-a rugat pe unul dintre băieți să povestească cum sărbătorește el alături de familie, căci e adventist, iar ceilalți, ortodocși.
La finalul discuțiilor, le-a împărțit copiilor o foaie pe care era printat un coș de Paște, cu ouă, cozonac și o lumânare, pe care trebuiau să le coloreze, decupeze și lipească, după forma coșulețului. Le-a dat creioane cerate și colorate, carioci, foarfeci și lipici și i-a întrebat dacă vor muzică pe fundal, ca activitatea să fie mai „relaxantă”. După un cântec de Paște, copiii au cerut în cor melodia lui Smiley cu Feli, „Vals”.
Carmen a pornit-o pe ecranul inteligent și copiii au început să cânte încet, în timp ce-și colorau coșulețele. Dacă cineva termina mai devreme, era rugat să le ofere ajutor colegilor care aveau nevoie de altă foaie, de o culoare anume sau se încurcau la tăiat. La final, au expus lucrările pe pervaz.
În meseria de învățătoare, pe lângă a-ți cunoaște foarte bine baza teoretică, Carmen crede că e la fel de important să fii atent la nevoile fiecărui copil și să-l asculți. Dacă un copil are înclinație spre muzică, altul spre pictură, altul spre matematică, trebuie să le valorifice talentele tuturor, astfel încât să nu-i piardă pe drum. Și, cel mai important, să le împărtășească afecțiunea:. „Când îi vezi că te sorb din priviri și abia așteaptă să le spui ceva sau să-ți spună ceva… Trebuie să iubești ce faci, să-i iubești pe copii. Dacă nu-i iubești, ai punctat ceva și gata.”
Text de Andreea Vîlcu
Editor: Sorana Stănescu
Foto: Doria Drăgușin
Premiu susţinut în 2025 de Dedeman, partener strategic al proiectului.