De-a lor – Paula Ciucur, profesoară de Ştiinţe Socio-Umane, Colegiul Național „Octavian Goga”, Sibiu – profesor MERITO 2016
22/12/2015
Comunicat de presa – 15 Ianuarie 2016
15/01/2016

Comunicat de presa – 2 iunie 2015

Peste 50 de lideri de business și antreprenori implicați într-un proiect de educație la nivel național – 2 Iunie 2015

 

Măriuca Talpeș, lider de proiect: „Percepțiile dominante negative despre profesori schimbă societatea, și nu în bine”

București, 2 Iunie Profesorii sunt percepuți ca fiind în top 3 cei mai importanți factori de îmbunătățire a educației în România, potrivit studiului de percepție „Imaginea Profesorilor” realizat de Mercury Research în martie 2015, pentru Fundația Romanian Business Leaders (FRBL), o platformă de acțiune și implicare socială pentru lideri din mediul privat. Astfel, românii cred că, pentru a avea un sistem de educație mai bun, „dascălii ar juca un rol mai important decât dotările școlilor, manualele, directorii sau inspectorii”.

Românii mai consideră că doar 39% dintre profesori practică această meserie din vocație și doar o treime din cadrele de învățământ din România reușesc să formeze caracterul și moralitatea copiilor.

Dat fiind rolul crucial pe care îl au învățătorii și profesorii în formarea generațiilor viitoare, cu impact direct asupra calității societății și a dezvoltării economice a României, Fundația Romanian Business Leaders (FRBL) anunță lansarea Proiectului MERITO, care își propune creșterea aprecierii publice pentru meseria de profesor.

Proiectul constă în căutarea, identificarea, documentarea și premierea profesorilor cu vocație din învățământul românesc, acei oameni care produc o schimbare la firul ierbii fără să-i știe nimeni și care devin modele pentru elevii lor. Peste 50 de lideri de business și antreprenori lucrează voluntar la acest proiect din luna februarie, fiind împărțiți în șapte echipe de lucru: identificare, documentare, jurizare, fundraising, dezvoltare web, comunicare și logistică.

Măriuca Talpeș, co-fondator Bitdefender – unul dintre cei mai mari furnizori de soluţii de securitate IT la nivel global – și  lider de proiect explică: “Discursul public despre învățământ și breasla profesorală se compune preponderent din exemple negative. Percepțiile dominante astfel create schimbă societatea zi de zi, și nu în bine. Profesorii care și-au ales și-și fac meseria din pasiune și cu sufletul, se împuținează și pentru că meseria devine indezirabilă la nivel de societate. Este nevoie de o reconstrucție a prestigiului meseriei de învățător/profesor. Dar și ca cei care sunt demni de respect și de admirație să primească recunoaștere publică, cu voce tare. Prin promovarea exemplelor pozitive putem produce o schimbare. Aceasta-i misiunea pe care și-o propune proiectul nostru.”

În perioada următoare, echipa de proiect își propune să finalizeze fazele construcției de identitate, dezvoltare web și conținut. Identificarea și documentarea candidaților pentru Premiile MERITO – care va avea loc în cadrul Summit-ului Romanian Business Leaders din martie 2016 – se desfășoară în paralel, peste 100 de învățători și profesori fiind deja propuși până în prezent, prin canalele FRBL.

Lista nominalizărilor este deschisă. Echipa de proiect va comunica în curând mecanismul prin care puteți propune un învățător / profesor în proiect.

Board-ul Proiectului MERITO – Profesori pentru România este format din: Mariuca Talpeș (Lider de Proiect & Coordonator Echipa Dezvoltare Web), Alexandra Druță (Manager de Proiect), Aurelian Chioveanu (Coordonator Echipa de Identificare), Dora Surugiu (Coordonator Echipa de Documentare), Dan Berteanu (Coordonator Echipa de Jurizare), Radu Daniel (Coordonator Echipa de Fundraising), Sorin Axinte & Larisa Ghițulescu (Identitate, Comunicare) și Ioana Filipescu (Coordonator Echipa de Logistică).

***

Despre studiul „Imaginea Profesorilor”:

Studiul a fost realizat de Mercury Research, la inițiativa Fundației Romanian Business Leaders. Specificații metodologice: Univers de cercetare: populația adultă, peste 18 ani, mărimea eșantionului – 987 de persoane. Reprezentativ național, ponderat după urbanizare, sex, vârstă. Metoda: culegere date online in panelul Mercury Research. Perioada culegere a datelor: 23-30 martie 2015.

Despre Fundația Romanian Business Leaders (FRBL):

FRBL este o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit, înființată în iulie 2011. Obiectivul său este să dezvolte o platformă de acțiune și implicare socială pentru lideri din mediul privat. FRBL are trei direcții majore de acțiune – Antreprenoriatul, Educația și Buna guvernare – și organizează anual Romanian Business Leaders Summit. Comunitatea Romanian Business Leaders angrenează în prezent peste 300 de lideri de business. Citiți aici descrierea pe larg: http://www.rbls.ro/Foundation

***

Pentru mai multe informații despre studiu, scrieți la adresa: contact@mercury.ro *** Pentru mai multe informații despre acest proiect, scrieți la adresa: media@rbls.ro ***

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *