Daniela Ceredeev, profesoară de Limba şi Literatura Română, Şcoala Gimnazială din Vatra Moldoviţei, jud. Suceava – profesor MERITO 2017
22/02/2017
Dumitrel Toma, profesor de Filosofie, Liceul „Danubius”, Călăraşi – profesor MERITO 2017
22/02/2017

Daniela Lica, profesoară de Informatică, Colegiul Naţional „I.L. Caragiale”, Ploieşti – profesor MERITO 2017

Ploiești, colț cu Silicon Valley

Lucrând cot la cot cu elevii, a construit în ani acest mini-Silicon Valley prahovean, unde copiii cer să vină și vara la pregătire și o sună cum se întoarce din concediu: „Doamna, când începem?”.

Cum intri în Colegiul Național „I. L. Caragiale” din Ploiești, n-ai cum să nu te oprești în dreptul panourilor nesfârșite cu olimpici la română, fizică, biologie, chimică, informatică. Vârf de listă pe unul dintre ele, cu o poză tip buletin în care apare un elev brunet, tuns periuță: Mircea Pașoi, Argint la Olimpiada Internațională de Informatică, 2005, clasa a XI-a. (Câțiva ani mai târziu, co-fondatorul unui agregator de știri cumpărat de Twitter.) Profesor: Daniela Lica.

Lica are 49 de ani și predă informatică la Caragiale de aproape 25. Cu o istorie care datează încă din secolul XIX, colegiul are o atmosferă cât se poate de contemporană. Puști cu freze în ochi și tricouri cu mesaje de genul „A different story” se agită pe holuri că n-au citit lecțiile sau că au luat un 4 la română, cupluri se ascund pe la colțuri și se despart cu greu când sună de intrare. Printre ei se aud profesoare cu câte-un „Baftă la teză!”, sau „Ruj și machiaj mai puțin!”. Clasele au geamuri prin care te poți uita la ore, iar pereții sunt împânziți de portrete cu modele, precum Marie Curie. La etajul doi, lângă o fereastră prin care se zărește creasta înzăpezită a Bucegilor, se află laboratorul de Multimedia „Constantin Pârvulescu” – teritoriul lui Lica.

În laborator, câțiva copii fac zarvă în jurul profesoarei și așază prăjituri și sucuri pe o bancă. Sunt ca-n familie, după cum spune ea: cu ei se simte ca acasă, iar ea e suma elevilor ei. E 15:30, „azi terminăm pe la 19:00”, le spune serioasă, „ochii la mine – poate și 19:20”. Cei aproape 20 de elevi, de la a V-a la a VIII-a, fac pregătire suplimentară la informatică și sunt una dintre cele șapte grupe din „Centrul Județean de Excelență Prahova”. Programul a început în 2015 și e bugetat de primărie; copii din clasele V-XII din întregul județ intră prin concurs, au locuri fruntașe la olimpiade și visuri să lucreze la Google.

„Am auzit că la matematică ați făcut bazele de numerații 2 și 3”, le spune profesoara, în timp ce copiii pornesc calculatoarele. „Daaa”, se aude în cor. „Pe asta vom lucra și noi astăzi.” E important ca informatica și matematica să se urmărească una pe alta, pentru că matematica pune bazele înțelegerii informaticii. Și Lica a absolvit mai întâi Facultatea de Matematică a Universității București, în ’89, ademenită în lumea cifrelor de profesoara din liceu. Dar a predat matematică doar câteva luni, în Răchițele, Iași, fiindcă a venit Revoluția, apoi a rămas însărcinată cu fiica ei și a intrat în concediu postnatal. În ’91 s-a întors la catedră la Liceul Energetic din Ploiești, ca profesor de informatică.

Pe-atunci nu existau nici manuale și erau doar o mână de profesori, „care deveneam instant autodidacți”. Fiindcă făcuse doar vreo doi ani de informatică în facultate, s-a pus pe studiu. A început cu o navetă „ceva de speriat” la Facultatea de Informatică de la Universitatea București, apoi s-a transferat la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești. În ’93, a intrat prin concurs la Caragiale, la catedra de informatică.

Așa a început să descopere ceva ce, spune ea, matematicaDaniela Lica 3
nu are: „E mai puțină monotonie în informatică, feedbackul este direct, imediat, e altfel”.

Lucrând cot la cot cu copiii, cu ore suplimentare (neplătite, până să existe Centrul), Lica și-a construit în ani acest univers propriu, acest mini-Silicon Valley prahovean care aduce medalii naționale și internaționale încă de la mijlocul anilor ’90, unde copiii se antrenează în discuții despre cod, cer să vină și vara la pregătire și o sună cum se întoarce din concediu: „Doamna, când începem?”.

În laborator, Lica îi captivează prin întrebări interminabile. „Care sunt cifrele de bază pentru 10? Vreau să convertiți din baza 10 în baza 2.” Glumește: „Îl notăm cu x, aveți ceva împotrivă?”. Alte întrebări: „Ce înseamnă divizor propriu?”, „Aici cum am ajuns?”, „Să vedem cât de aproape de adevăr sunteți. Luăm toate numerele între a și b și ce se întâmplă?”. Îi mai ia peste picior: „Verificăm divizorul? Ce chestie!”. Când încep să se agite, aruncă o glumiță de profil: „Alo! Atenție la sursă, adică la mine, da?” Apoi, puțină concurență: „Dau un 10 cui remarcă o scăpare!”.

„Abia acum sunt mulțumită”, spune, după ce un elev descoperă greșeala din expresia stufoasă de pe tablă. „Bravo, pătrățel!” Școala s-a golit, seara s-a lăsat, elevii încă rezolvă probleme. „Eu pot să vă ajut să găsim o variantă extrarapidă”, le spune profesoara. „Dar voi cât de șmecheri sunteți, cum ați face?”

O întrebare care rămâne este cine va prelua ștafeta. În liceu sunt opt profesori de informatică, niciunul de nouă generație. „Noi îi pregătim cât îi pregătim, dar mișcarea a fost mereu orientată spre afară”, spune Lica. „Unde să-i ții, ce să le oferi aici în învățământ?”

E primul an în care TIC (Tehnologia Informației și a Comunicațiilor) e disciplină obligatorie în gimnaziu, așa că numărul profesorilor ar trebui să crească urgent, spune Lica, participantă la grupurile de lucru în care s-a conceput parte din programa școlară. „Nu pot să gândesc că, în România de mâine, mai sunt copii care la 14 ani n-au pus mâna pe un calculator”, spune ea. „Iar profesorii la rândul lor trebuie să fie instruiți – nu va fi ușor.”

Nu a reușit, până acum, să ademenească niciun elev să rămână în învățământ. „Poți să-i învinuiești?”, se întreabă, când pot intra în IT pe salarii exponențial mai mari decât are un profesor, după ani de vechime și toate sporurile posibile. „Mă gândesc că doar să-ți placă foarte mult să predai, altfel de ce ai rămâne pe 1.200-1.300 de lei?”

E o antiteză pe care n-o înțelege. Profesori de la universități de top la care ajung elevii ei laudă nivelul ridicat al cunoașterii informaticii și întreabă dacă toți copiii din România sunt la fel de bine pregătiți. Cererea de IT-iști e tot mai mare pe piață, totuși nu investim decât minimum în profesori. „Mi-e ciudă pentru că, dacă am avea pachete salariale decente, am acapara tot.”

Copiii sunt buni, generație după generație. Totul pleacă de la profesori și de la felul în care îi antrenează. Ea a văzut copii care „pot face orice vor ei”, a investit în ei și a creat o comunitate de mici informaticieni înainte să devină un trend – Centrul InfO(1), cu site și pagină de Facebook. Mottoul comunității e preluat de la Einstein: „Dacă nu poţi explica simplu, înseamnă că nu înțelegi destul de bine”.

Daniela Lica 2„Performanță fără sacrificii nu există”, așa explică Lica de ce stau copiii câte patru ore în fața monitorului, sau de ce nu a plecat ea în străinătate ori la o universitate, să predea la nivel mai înalt. A primit o ofertă de la o școală din Canada, când a fost într-o vizită cu olimpicii organizată de Ministerul Tineretului, a fost ofertată și de Universitatea București. Dar a refuzat de fiecare dată. Susținută de soțul ei a scuturat și gândul, răsărit la un moment dat, să părăsească învățământul din cauza salariilor mici. „Rămâi acolo, c-o să-ți pară rău, îmi spunea – și ar fi avut dreptate.”

A investit prea mult în Caragiale, aici unde găsește copii cu minți proaspete și curioase, pe care să-i formeze de la început spre performanță. „O viață muncești”, spune ea, „măcar să faci ce-ți place”.

Text de Ancuța Iosif

Foto de Doria Drăgușin

3 Comments

  1. Gratiela Frincu spune:

    Felicitari si la cat mai multe succese!

  2. Dana Diaconescu spune:

    Felicitari!Bravo!

  3. Cornelius Schell spune:

    Se intampla prin 2003 sau 2004 cand vindeam flori la o taraba din Piața Centrală Ploiești cand o clienta mi-a cerut cerut informații despre florile pe care abia le cumpara-se si de care era foarte incantata. Felul cum aceasta doamna vorbea m-a făcut sa tresar. Era ceva ce nu mai auzisem pana atunci in România (pana atunci si nici pana acum după 13-14 ani). Tonalitatea,
    timbrul, melodica, debitul verbal, cuvintele alese cu foarte multă grija si totuși fără pauze nejustificate între ele … Nu mai auzisem pe cineva vorbind astfel! Nu am putut sa rezist fără sa întreb pe Doamna din fata mea cu ce se ocupa, ce este de profesie. Mi-a spus ca este profesoara la Liceul IL Caragiale, Ploiești. Imediat m-am gândit la Limba Romană sau Arte dar cand mi-a spus ca preda Informatica, am rămas foarte mirat. Cred ca si dansa a observat mirarea mea. Am rămas foarte impresionat de felul dânsei de a vorbi cugetând in continuare la felul cum sunt înzestrati anumiți oameni si ce benefic atunci cand ei devin conștienți de înzestrarea lor specială punând-o la lucru si mai ales dezvoltând-o in continuare. Intr-o zi întâlnind pe fiica unui prieten de-al meu care invata la Liceul IL Caragiale am întrebat-o dacă o conoaste pe doamna de Informatica încercând sa descriu cum o întâlnisem si impresia pe care mi-a lăsat-o felul dânsei de a comunica verbal. Cătălina mi-a confirmat ca o cunoaște si ca este chiar profesoara ei de care ea însăși este foarte încânta. Au trecut 13-14 ani de atunci si azi citind acest articol aflu
    ca Doamna Profesoara nu numai ca vorbește intr-un fel deosebit (cum eu nu am mai auzit vreodată pe cineva vorbind) dar ca si activitatea si implicarea dânsei la Liceul I L Caragiale este pe aceeași măsura.
    „Mult succes in continuare Doamna Daniela!”
    Cu multă stima si respect!
    Cornelius Schell
    Loma Linda, California!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *