Ioana – Aurelia Baboș, învățătoare, Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”, Zalău – profesor MERITO 2021
08/09/2021
12 profesori deosebiţi au fost premiați la Gala MERITO pentru inovaţie în educație
16/09/2021

Emanuela Patrichi, învățătoare, Școala Gimnazială „Dacia”, Târgu Mureș – profesor MERITO 2021

Ema la școală, influencerul din educație

„Rolul meu este să creez oportunități prin care să îi pun în valoare pe elevi, ce au învățat, ce știu să facă. Ei pot să își deschidă singuri uși, explorează, cercetează, dar au nevoie de ghidaj. Asta face școala.”

BIO: Emanuela Patrichi are 47 de ani și este un influencer în educație. Blogul EmaLaScoala este o bibliotecă de resurse, iar pagina de Facebook e urmărită de 23.000 de persoane. A absolvit Liceul Pedagogic în Bacău, apoi Facultatea de Filologie (română – engleză) la Târgu Mureș, un masterat și un doctorat în critică literară. După aproape 30 de ani ca învățătoare, este în continuare preocupată de metode creative prin care să crească elevi independenți, creativi, toleranți și empatici.

M-am angajat ca învățătoare imediat după absolvirea liceului pedagogic, în 1993. Am lucrat și la oraș, și la sat, precum și trei ani la o școală Waldorf din Brăila. Până în 2012 adunasem deja prea multe metode creative ca să le mai țin minte, așa că mi-am făcut un blog, ca un jurnal, în care să le păstrez pentru momentele în care aveam nevoie.

Petrecusem și un an în Statele Unite, unde soțul meu a studiat, iar eu am făcut o vreme voluntariat la clasa învățătoarei unde o înscrisesem pe fiica noastră. Am văzut acolo un management al clasei foarte fain, care nu exista în România. Totul era foarte nou pentru mine. Elevii lucrau pe centre: la o masă erau copii care citeau, la alta scriau, alături, copii care audiau povești, pe jos câțiva desenau. După un timp toată lumea se muta la altă masă. Ea se plimba de la unii la alții și îi ajuta în funcție de ce descoperea că au ei nevoie.

În plus, aveau rutine, căci uneori copiii trebuie să știe cu precizie ce și când vor face, astfel că activitățile erau prezentate la întâlnirea de dimineață – obicei pe care l-am implementat și eu imediat ce am ajuns în România.

De la învățătorii din State mi-a venit și ideea să îmi deschid blog – toți aveau câte unul. Postau acolo tot ce lucrau ei în clase, materiale, conținut. Nu văzusem până atunci așa ceva.

La clasă, mă ghidez după programa școlară, acolo sunt menționate competențele pe care trebuie să le dobândească un elev. În funcție de asta îmi aleg metodele creative de predare și mă ghidez după interesele elevilor mei. Încerc să mă adaptez, fiindcă dacă reușesc să ajung la ei, mi-e și mie mai ușor.

Uneori folosesc și trei, cinci, șapte metode diferite, până văd că au înțeles toți. De exemplu, la adunarea cu trecere peste ordin am folosit șapte metode – de la numărarea pe degete, la împrumutul ouălor de la vecina sau axa numerelor. Dacă nu înțelegeau, îmi propusesem să desenez o axă a numerelor pe podea și ei să facă sărituri, dar n-a fost cazul.

Plecarea în Statele Unite nu a fost singura pauză de la învățământ, am tot avut fluctuații. Am făcut Facultatea de Filologie mai târziu, în 2007, iar la admitere am văzut la avizier un anunț pentru un job la Selgros. Am lucrat la ei câțiva ani, întâi la relații cu clienții, apoi ca asistent șefi departament, timp în care am învățat cum să lucrez la calculator, cum să gestionez o echipă, cum să întocmesc rapoarte.

Mai târziu, în 2016, am plecat cu toată familia pentru trei ani în Franța. Am făcut două cursuri intensive de franceză în paralel, am participat la activități cu oameni din toată lumea, organizate de biblioteca orașului. Am continuat să postez pe blog, am citit mult pentru mine și mi-am pregătit abordări noi pentru când urma să-mi reiau activitatea de la catedră, din România.

Mi se pare că dintotdeauna am folosit resursele online. Învățătorii din State foloseau toate minunile online, de la ei am venit cu ideile astea. În 2013 știam deja să lucrez pe o tablă interactivă – am învățat la un after school –, astfel că pentru mine n-a fost niciun efort să-mi desfășor orele pe Zoom în pandemie. Am și adunat într-o listă peste 100 de aplicații pe care le-am folosit, mai mult sau mai puțin, și am pus-o la dispoziția colegilor învățători și a cititorilor.

Cu copiii mei, care acum au trecut clasa a II-a, am făcut jocuri la comun, în fața calculatoarelor sau online. Mi-am instalat telefonul deasupra mesei și, cu o aplicație, ei vedeau în timp real mâinile mele. Așa am pictat, am desenat, am făcut origami împreună, exact ca în clasă. Pentru că părinții erau la serviciu și nu puteau să-i ajute, am înregistrat lecțiile de lucru manual, de muzică, exercițiile de scriere a literelor. Ei vizionau filmarea seara, lucrau cu copiii și îmi trimiteau poze. Așa s-a îmbogățit canalul meu de YouTube, cu filmele făcute pentru ei.

Dar la un moment dat am obosit cu toții, ne săturaserăm de online. Nu mai era atâta interacțiune și ei trebuiau să tacă să îi audă pe ceilalți. Cred că i-a obosit mult așteptarea ca să le vină rândul să vorbească. Uneori mai dădeam matematica pe lucru manual.

Nici profesorilor nu le-a fost ușor. Atunci când am intrat în online, poate mai mult de jumătate dintre profesori erau elevi în fața unui monitor care nu zicea nimic, în fața lui Google Classroom care avea tot felul de secrete. Am făcut o postare în care i-am invitat pe colegi să se gândească cum sunt elevii lor din clasă. Că așa erau și ei atunci. Trebuiau să învețe multe lucruri noi, să exerseze, să aibă răbdare cu ei, să fie toleranți și să se încurajeze.

Foarte puțini profesori au făcut asta, cu ei înșiși sau cu colegii. Trendul a fost spre blamare, și din partea opiniei publice: Profesorii nu știu, nu pot, nu sunt în stare. Nu s-a gândit nimeni că și profesorii au ajuns într-o situație în care n-au mai fost până atunci. Ne-au lipsit empatia și toleranța.

Între timp, blogul EmaLaScoala a devenit o bibliotecă cu multe resurse, peste 23.000 de persoane urmăresc pagina de Facebook a blogului, iar într-un grup am adunat aproape 7.000 de cadre didactice și părinți unde împărtășim metode de bune practici, resurse, sfaturi. Nu a fost scopul meu să devin influencer, cum mă văd unii, așa s-a întâmplat.

E meritul colegilor și a părinților care citesc ce scriu eu. Dar eu nu scriu ca să mă citească cineva. Scopul este de fapt unul egoist: să mă descarc, să mă clarific, să adun toate resursele la un loc. Funcționează ca un auto-reglaj. A devenit ceva pentru alții, dar, de fapt, este despre mine și pentru mine. Și cred că am devenit mai vizibilă pentru că oamenii sunt dornici de persoane care să pună problema optimist.

„Iarăși ni s-au schimbat manualele!” „Așa, și? Alege-ți unul de acolo și vezi ce poți să faci cu el.” Nu-i fain că s-au schimbat. Dar ce să fac acum? Să mă cert cu Ministerul?

Rolul meu este să creez oportunități prin care să îi pun în valoare pe elevi, ce au învățat, ce știu să facă. Ei pot să își deschidă singuri uși, explorează, cercetează, dar au nevoie de ghidaj. Pot să-și caute singuri informații pe internet despre dinozauri, dar dacă tu, ca învățător la clasă, ceri un proiect în care să adune informațiile organizat despre dinozauri, atunci tu creezi această oportunitate. Ei pot face și acasă un proiect cu dinozauri, dar e cu totul altceva când vin și îl prezintă unor colegi care ascultă cu gura căscată. Elevii, de la o anumită vârstă, vor mai mult decât aprecierea părinților. Asta face școala.

După ce pleacă de la mine, aș vrea ca elevii să fie independenți, creativi, toleranți și empatici. De aici eu cred că se pot rezolva toate problemele. Dacă sunt creativi, găsesc soluții. Dacă sunt toleranți și empatici, vor reuși să lucreze în echipă. Dacă sunt independenți, pot să lucreze singuri. Niciodată în viață nu știi în ce mediu nimerești, dar aceste patru calități sunt de bază, chiar dacă vinzi pâine sau ești inginer.

 

*După un an marcat de distanțare, am ales pentru această ediție să spunem poveștile profesorilor MERITO prin vocea lor, pentru a vă permite să îi cunoașteți cât mai direct și personal.

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *