Corina Ciucu, profesoară de biologie, Colegiul Unirea, Focșani, profesor Merito 2016
15/12/2015
Liliana Grigoriu, profesoară de fizică, Colegiul „Unirea”, Focșani, profesor Merito 2016
16/12/2015

Eva Pintea, profesoară de economie, Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian”, Alba Iulia, profesor Merito 2016

Jos de pe piedestal

 

În dimineața de 2 decembrie, la ora de economie de la clasa a IX-a din Colegiul Economic Dionisie Pop Marțian din Alba Iulia, profesoara Eva Pintea a stat tot timpul în picioare, ușor rezemata de catedră, cu manualul în mână. Nu l-a deschis în fața elevilor, dar, judecând după foaia cu notițe pusă ca semn de carte și după copertele decolorate, manualul fusese analizat îndelung înainte. Purta un pulover vernil peste fusta neagră, mărgele mari, cercei mici din aur și un breton lung care-i încadra ștrengărește fața. Jumătate de oră a predat lecția nouă, „Instituții și evenimente cultural-artistice” și jumătate de oră a vorbit cu clasa despre concertele și evenimentele care s-au întâmplat de Ziua Naționala, la Alba Iulia. Voia să știe dacă elevii s-au dus la festivităţile de 1 decembrie, dacă au văzut turiști străini și, mai ales, ce le-ar recomanda acestora să facă în Alba Iulia. „În alte părți au două-trei cărămizi și se face o reclamă extraordinară, iar noi călcăm pe istorie”, le-a spus profesoara. „Voi sunteți viitorul turismului. Am putea să nu mai avem nicio altă industrie și tot am fi o țară bogată”, și era convinsă de fiecare cuvânt, că doar a lucrat în turism aproape 30 de ani.

Pintea s-a născut la Deva, dar când avea un an părinții s-au mutat la Alba Iulia. Îi plăceau călătoriile și ar fi vrut să devină stewardesă, dar, pentru că nu avea înălțimea minimă de 1,65 m, a făcut școala postliceală de comerț exterior, care i-ar fi dat posibilitatea de a călători. La 22 de ani s-a angajat la shopul hotelului Transilvania din oraș, un magazin destinat exclusiv turiștilor străini, unde plata se făcea numai în valută. Apoi, în 1981, s-a mutat la Hotelul Cetate, deschis cu trei ani înainte și care avea să devină cel mai renumit din oraș. A stat acolo „30 de ani bătuți pe muchie” și a parcurs toate etapele, de la recepționer, la administrator. Îi placea să fie între oameni, să vorbească cu turiștii și îi plăceau limbile străine – știe engleză, franceză și un pic germană, înțelege spaniolă și italiană, iar maghiara îi e limbă maternă.

În 2001, când la hotel se făceau disponibilizări, Pintea era deja în anul al II-lea la Economia comerțului, turismului și serviciilor, la Alba Iulia și credea că studiile și experiența o vor salva de la triere. A fost exact pe dos.

Din fericire, băieții ei erau mari când a intrat în somaj. Ea avea 46 de ani, ei – 24, respectiv 17. Copiii au crezut că va cădea în depresie, ea s-a ambiționat ca niciodată. „Am zis: nu se poate, mă duc din casă-n casă și bat din poartă-n poartă și tot găsesc undeva, nu poți să stai «pică pară mălăiață».” Credea că va fi simplu, că toate firmele cu care colaborase până atunci vor avea nevoie de ea, dar au fost nouă luni de căutari. Nu își amintește exact cum a ajuns să intre în învățământ. „Cred că am citit ceva în ziar. Am crezut că atestatele alea de limbă franceză pe care le aveam or să fie suficiente.” N-au fost.

În toamna lui 2001 a dat examen ca suplinitor necalificat pentru un post liber de profesor de franceză la școala generală din Gârbova, un sat în sudul județului, la 43 de kilometri distanță de casă. Au urmat trei ani care i-au plăcut la nebunie și, dacă n-ar fi fost naveta cumplit de grea iarna, ar mai fi rămas. „Eram terorizată de frig, mergeam cu un autobuz vechi, din tablă. Aveam ciorapi, pantaloni, pantaloni, bluză, bluză, bluză și tot era frig.”

Încă din primul an, a fost diriginte la o clasă de-a V-a. A trebuit să treacă peste jenă şi să-i ceară ajutorul unei colege mai tinere, dirigintă la o clasă paralelă. „Spune-mi exact ce să fac”, a rugat-o atunci. „Toată lumea era mai tânără decât mine. Trebuia să trec peste handicapul ăsta al vârstei și al neștiinței până la vârsta respectivă. N-ar fi interesat pe nimeni.” Tot la Gârbova a luat și primele lecții de ultilizare a calculatorului: scria într-un caiet: tasta asta face asta, apeși pe asta, se întâmplă asta. Acum se descurcă singură cu Word şi Power Point, și la fel le cere și elevilor.

După  Gârbova a lucrat aproape doi ani ca administrator la o casă de tip familial a organizației Hope and Homes for Children, unde, împreună cu alți patru angajați, avea grijă de zece copii de 10-12 ani, de la a calcula costul meniului zilnic, până la a merge la ședințele cu părinții. Între timp terminase facultatea și s-ar fi putut angaja ca profesor calificat, așa că în 2006 a dat examen de ocupare a unuia dintre posturile libere din județ. A ajuns la Alba Iulia, dar era în continuare suplinitoare, așa că în anul următor s-a înscris la examenul de titularizare. De data aceasta îndeplinea toate condițiile. Şi-a spus: „Fir-ar să fie, păi mănânc cartea aia, nu pot sa stau la mâna întinsă: oare primesc post? Oare am loc? Nu! Mănânc cartea și iau.”

În 2007 a devenit titular pe post la Colegiul Dionisie Pop Marțian, singurul cu profil economic din județ, care îşi specializează absolvenții în turism, gastronomie, comerț sau organizare de evenimente festive. Profesoara urma să predea economie și educație antreprenorială și, conform specificului liceului, să coordoneze diferite module anuale: organizarea activității în unitățile de turism și alimentație, bazele restaurației (spre exemplu: cum și de unde te aprovizionezi, cum faci un mise en place într-un restaurant sau siguranța la locul de muncă).

Deși lucrase în turism, pentru Pintea acel prim an la catedră a fost „crunt”. Îi era mereu teamă să nu fie prinsă pe picior greșit de elevi. Avea 51 de ani și atât colegii, cât și copiii presupuneau că are experiență în învățământ. Așa că a făcut tot ce era posibil ca să se pună la punct: îi ruga pe alți profesori din liceu să o lase să asiste la ore, s-a dus la toate cursurile disponibile, a supravegheat la examene, a însoțit elevii la olimpiadele naționale și la concursuri internaționale, a mers în deplasări când alți profesori nu puteau. Până într-acolo, încât o colegă, mai în glumă, mai în serios, i-a zis: „Doamna Eva, lăsați să mai promovăm și tineretul”.

Toate acestea, plus o voință fără margini au adus-o în punctul în care, în zece ani, și-a dat toate examenele profesiei: definitivat, titularizare, gradul II, iar acum e în ultima etapă de obținere a gradului I – anul viitor își va susține lucrarea finală, cu tema „Turismul durabil în Alba Iulia”. Se mândrește că unii nu au realizat într-o carieră de 30 de ani ce a făcut ea în zece.

Din ceea ce face acum la catedră, profesoarei îi plac cel mai mult firmele de exercițiu, o metodă de învățare introdusă în 2001, sub forma unui business simulat, desfășurat în clasele a XI-a și a XII-a în toate liceele cu profil servicii din țară. O clasă se împarte în două-trei echipe și fiecare echipă își înființează o firmă virtuală pe o platformă națională (www.roct.ro) și învață tot ce presupune administrarea unui business, de la întocmirea unui CV, a unui contract de muncă și a materialelor promoționale, până la tranzacții virtuale și conturi bancare. Conceptul firmelelor de exercițiu e internațional, astfel încât există multe târguri și competiții în Europa la care cei din Alba Iulia participă – la începutul lui decembrie, Pintea tocmai se întorsese cu 36 de elevi de la Bratislava și ar fi trebuit să plece la Baia Mare.

Profesoarei îi pare rău că elevii se tem să fie originali, merg pe cărări bătătorite și se uită în spate la tot pasul. Nu-și asumă riscuri și destul de puțini vor să-și deschidă o afacere după liceu. Poate și pentru că a intrat atât de târziu în educație, Pintea se raportează altfel la elevii ei. Gata cu „profesorul are întotdeauna dreptate și stă pe un piedestal”, spune. „Ești un om cu bune, cu rele, mai uiți, mai greșești, ești de-al lor, nu ești alien”, crede profesoara. Unde mai pui că, odată cu accesul la atâtea informații, s-ar putea ca elevii să te pună la colț efectiv. Aşa cum poate într-o zi au o problemă sau pur și simplu nu au chef de şcoală, și ea înțelege asta. Pintea nu face însă rabat de la două principii: să se respecte unii pe altii și să-și respecte cuvântul dat. „Mai ales în afaceri, dacă ai spus un cuvânt, ăla e cuvânt, nu intri cu cioara vopsită și spui că e papagal.”

Când se uită în urmă, Pintea e convinsă că toate au fost așa cum trebuiau să fie. Azi se simte complet stăpână pe sine și crede că mai are mult de împărtășit elevilor din experiența ei. Anul viitor ar trebui să se pensioneze, dar tare i-ar plăcea să mai rămână măcar doi ani, dacă se poate. Nu-și face planuri pentru ce va fi după pensionare. Întrebarea e mereu: „Ce fac acum?”

Text de Sorana Stănescu (DoR)

Foto de Roxi Pop

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *