Florentina Tituleac, învățătoare, Școala Gimnazială Nr. 5, Săcele – profesor MERITO 2021
08/09/2021
Emanuela Patrichi, învățătoare, Școala Gimnazială „Dacia”, Târgu Mureș – profesor MERITO 2021
08/09/2021

Ioana – Aurelia Baboș, învățătoare, Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”, Zalău – profesor MERITO 2021

Nu lași pe nimeni în urmă

„Când ești învățător, creezi în copii izvoarele de dragoste, empatie, cunoștințe, creativitate, spiritul liber. Poți să faci un izvor puternic, care să dăinuie mult timp, sau unele mici, care la un moment dat se vor diminua.”

BIO: Ioana – Aurelia Baboș, 39 de ani, a absolvit Colegiul Universitar din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea Institutori-Limba franceză și, timp de șapte ani, a fost profesoară la gimnaziu și liceu. După o pauză de câțiva ani, a revenit în școală ca învățătoare. Acum doi ani a terminat un masterat în Management Curricular, prin care a devenit specialist în educație.

În școala generală, toată lumea îmi dădea șanse zero de realizare. Am fost un copil supus foarte mult bullyingului, pentru că părinții mei s-au despărțit când eu aveam 10 ani. Liceul a fost pista mea de lansare, locul unde aș fi vrut să stau foarte mult numai să nu mă duc acasă, perioada în care mi-am descoperit vocația. Învățam de drag și nu era cerc pedagogic sau didactic în care să nu mă implic. Îmi plăcea să fiu organizată și să lucrez în echipă.

Șapte ani am fost profesoară de limba franceză, dar în 2007 nu-mi mai găseam locul. Am văzut multe nedreptăți, nu prea erau posturi și m-am gândit să ies din sistem. Am făcut Facultatea de Științe Economice, specializare Finanțe și Bănci, la Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, dar în perioada aceea am născut-o pe fiica mea și mi s-a schimbat puțin gândirea. Mă întrebam cum pot s-o ajut, atunci când va intra în sistemul de educație.

Pentru că m-am simțit bine în rolul de învățătoare de când am făcut practică în Colegiu, am ales acest drum. Am lucrat un an ca învățător suplinitor în satul Poarta Sălajului, timp în care am învățat mai multe de la domnul învățător Sabin Covaciu, decât am învățat în șapte ani de formare. Mă primea la ore și tot timpul făcea ceva diferit, ca să învăț.

În 2012, am ajuns la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”, unde am primit clasa pregătitoare – prima generație de clasă pregătitoare. Am făcut un curs intensiv de formare cu Anca Tăut [profesor MERITO 2020], iar când am intrat în clasă am zis că nu vreau să fiu învățătoarea aia clasică, la care copilul trebuie doar să scrie fără să pună întrebări.

Simțeam că trebuie să schimb ceva. De atunci pun muzică imediat cum ajung dimineața la școală, iar când vin copiii, facem salutul de dimineață – batem palma sau ne îmbrățișăm  –, apoi dansăm pe muzică techno. Când începem să scriem, trecem la Beethoven.

Am încercat să aduc inovație la clasă – în stilul de predare, în modul în care fac activitățile. Avem mereu colaborări cu Biblioteca Județeană, Muzeul Județean, Palatul Copiilor, am chemat la clasă medici, astronauți. Fac des cu copiii și activități STEM, care au un conținut de abordare integrată: științe implementate cu tehnologie, puțină inginerie adaptată vârstei lor și mate. De exemplu, au desenat tot felul de mașinării și apoi le-au construit din piese Lego, sau și-au confecționat oglinzi dintr-un material opac și unul transparent. Înainte de pandemie, aveam un colț de relaxare cu fotolii, pentru elevii harnici, care terminau de lucrat înaintea celorlalți.

Încerc să-i fac să se simtă bine, copiii să zâmbească când ajung aproape de școală. „Oare ce-o să ne jucăm azi? Oare ce minunății ne va aduce doamna?”

O oră de mate poate fi frumoasă făcând exerciții și distrându-te, pentru că atunci nu simți cât efort depui. Mă axez mult și pe dezvoltarea lor emoțională. Îi ascult, îi fac să se simtă iubiți, să simtă că sunt lângă ei tot timpul, că-i susțin să-și dezvolte talentele pentru că fiecare e bun la ceva.

Înainte de pandemie, alegeam la sfârșitul săptămânii doi, trei copii, care au fost cei mai harnici, și petreceam o zi împreună. Țineam cont de comportament, dacă și-au dus la îndeplinire toate sarcinile de la școală și de acasă, ce le dădeau părinții de făcut. Cu unii am făcut o prăjitură la mine acasă, pe alții i-am dus la circ sau la înot. Activitățile astea mici își lasă amprenta asupra lor.

E foarte important să nu vezi școala ca un simplu job. Pentru că nu e – e a doua casă. Ei sunt a doua noastră familie. Unii ajung să ne zică „mami”. „Eu pot să povestesc mai multe cu dumneavoastră față de cum aș povesti acasă”, mi-a zis un copil.

Când ești învățător, creezi în copii izvoarele de dragoste, empatie, cunoștințe, creativitate, spiritul liber. Poți să faci un izvor puternic, care să dăinuie mult timp, sau unele mici, care la un moment dat se vor diminua.

Școala în pandemie a fost o provocare, ca pentru toată lumea, dar am păstrat același obicei de a începe orele cu muzică techno. Dacă erau și părinții acasă, dansau și ei, apoi ne apucam de treabă. Uneori participau și frații mai mici la ore, răspundeau și ei. Alte ori, făceam cunoștință cu animalele de companie ale copiilor – pisici, iepuri, câini, pești. Făceam prezentările, aflam ce mănâncă, apoi ne lăsau în pace. Dacă copiii se deschideau în acest fel, de ce să le stric eu bucuria?

Provocarea a fost acolo unde elevii nu au avut dispozitive – dar le-am făcut rost – și că în online au intervenit părinții. Mai auzeam: „Tati, ai greșit acolo!”. Sau o bunică îi șoptea nepotului și îi ziceam: „Buni, lasă-l că știe și el”.

Eu am două mottouri: „Nu există nu se poate” și „Orice ar fi, mergem înainte, nu lași pe nimeni în urmă”.

În prima generație de clasa pregătitoare, am avut un elev în scaun cu rotile. Când era mic, îl purtam în cârcă în excursii, apoi făceam cu rândul cu copiii cine să împingă căruciorul. Nu s-a simțit inferior pentru că l-am tratat ca pe ceilalți copii. El mi-a schimbat optica asupra vieții, de la el am înțeles că cele mai mici lucruri îți aduc cele mai mari bucurii.

Acum am în clasă doi copii romi. Păi sunt cei mai faini romi din școală, ascultători și cu bun simț. Noi suntem ca o corporație care vrea să evolueze și este normal să nu lași pe nimeni în spate. Am încercat să le arăt că toți sunt egali și să nu discriminez pe nimeni, pentru că știu ce înseamnă. Tot timpul le-am spus că ei sunt prieteni, să-și țină spatele unul altuia și să se apere, fiindcă sunt o echipă.

Cea mai mare bucurie este că țin toți unii la alții, sunt uniți. Știu toți ce înseamnă educație ecologică, acțiuni sociale, campanii umanitare, dar și excursii, distracție.

Rolul nostru, al învățătorilor, e să-i ajutăm pe copii să se integreze în societatea asta în continuă schimbare. Să fie independenți, să accepte orice provocare, să împrăștie dragoste, să-și descopere adevăratul talent, să ajute unde e nevoie, să fie oameni de echipă. Dacă societatea ar fi așa, un echipaj, ar merge mult mai bine.

 

*După un an marcat de distanțare, am ales pentru această ediție să spunem poveștile profesorilor MERITO prin vocea lor, pentru a vă permite să îi cunoașteți cât mai direct și personal.

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *