Liliana Mursa, învățătoare, Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, Abrud, profesor Merito 2016
16/12/2015
Monica Mocanu, profesoară de matematică, Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu”, Buzău, profesor Merito 2016
16/12/2015

Lucian Oprea, profesor de fizică, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Constanța, profesor Merito 2016

Fizica nu e grea când…

La prima oră pe care o predă unei clase, Lucian Oprea le spune elevilor cine e și cum a ajuns profesor. Le spune cu ce se ocupă fizica și de ce e o cale de cunoaștere. Le explică de ce e bine că au ales Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanţa și le vorbește despre dorința de a fi bun. Le spune că se poate învăța fără să tocești. Uneori, cum i s-a întâmplat Andreei Popa, acum elevă într-a XII-a, îi face să se ducă acasă și să le spună părinților că presimt că din acea zi le va plăcea fizica. „De regulă, e un discurs mobilizator. Până și pe mine mă mobilizează. Și după ora asta, e bine patru ani.”

Proful de fizică are 53 de ani și nu şi-a dorit să fie profesor, nu credea că are răbdarea necesară. La școală, în Bușteni, a urât învățatul pe de rost. Fizica i-a plăcut tocmai pentru că se baza pe câteva noţiuni de bază şi, în rest, pe deducție. După ce a terminat facultatea cuspecializarea Fizică Tehnologică, a lucrat într-un laborator până după Revoluție, când niște restructurări și lipsa unor posturi de fizician l-au determinat să aleagă profesoratul. Tinzând către Constanța, unde soția lui de atunci preda fizica la Mircea, a ajuns mai întâi la Grupul Școlar Agricol Poarta Albă. L-a crezut o pedeapsă, dar s-a dovedit cea mai bună ucenicie. Într-un an de predat, s-a obișnuit să le vorbească elevilor și a descoperit că mai avea la rândul său multe de învățat. „Eu credeam că am înțeles fizica până când am fost nevoit s-o explic. Și atunci mi-am dat seama că nu am înțeles. Așa că prima grijă a mea în momentul respectiv a fost să-mi pun întrebările pe care le-ar pune un copil foarte bun.”

Din 1993, când a ieșit primul la concursul național de titularizare, predă la „Mircea cel Bătrân”, școala cu una dintre cele mai puternice catedre de fizică din țară. În 1998, a devenit director, pentru că numai așa își putea împlini visul de a introduce clase de gimnaziu în colegiu, convins fiind că elevii mai mari pot fi modele pentru cei mici, iar copiii au nevoie „de profesori buni, de a intra într-un mediu concurențial, de elită, cât mai de mici.”

Din 2002, de când a revenit la catedră full-time (în timpul directoratului avea dreptul numai la patru ore pe săptămână), elevii săi ajung frecvent la faze superioare ale unor concursuri de fizică, fie că e vorba de olimpiade sau de concursurile la NASA pentru care colegiul e renumit. „Profesional vorbind,” spune despre participarea la olimpiade „vrei să vezi până unde poți să mergi, cât de bine poți să comunici la nivel înalt. Există și o satisfacție financiară, dar prima recompensă este cea morală de departe. Pentru că ți-ai dovedit ție că poți și e un vis pe care îl ai de când intri în învățământ, să mergi și către vârf.” (Anul trecut, George Costin Dobrin, un elev al său, a luat medalie de argint și o medalie pentru cea mai bună lucrare științifică experimentală la Olimpiada Internațională de Științele Pământului.)

Dacă-i întrebi elevii cum e profu’, o să-ți spună că e probabil cel mai tare pe care-l au. O să-ți spună de data aia când, pentru că nimeni nu știuse la teză, le-a spus că poate e vina lui că nu le-a explicat cum trebuie și le-a mai dat teză o dată. O să-ți spună că sunt ore de fizică la care vorbesc despre cu totul altceva. Lucian Oprea are o regulă la clase: de trei ori pe semestru, dacă elevii au o zi mai rea și nu au chef de fizică, au voie să propună orice temă de discuție. „Și las baltă totul și discutăm.” Recent, la astfel de ore au vorbit despre ideologii fundamentaliste sau despre materialism și idealism în cultură.

În „adolescenții de azi” (anul ăsta are opt clase IX-XII), el vede parteneri de dialog, puști care, dacă simt că sunt ascultați și sunt tratați cu sinceritate, e foarte posibil să fie deschiși. Atenția lor tot mai fragilă, împărțită între telefoane și sprinteneala vârstei, e ceva cu care lucrează fără să se simtă deranjat. „Le spun: am nevoie de 25 de minute de predare, de atenția voastră. După care facem ce vreți voi. Niciun elev nu rezistă mai mult de 20 de minute cap-coadă. Le fug gândurile, se și vede, se uită pe tablă, pe geam sau în altă parte, trebuie să faci altceva, să-i mai aduci înapoi.”

La teză, se plimbă printre rânduri și dacă vede că cineva a pus un semn greșit, îi spune, nu îl lasă să se ducă pe o pistă greșită. La tablă, evită să dea notă din prima, preferă să evalueze după mai multe răspunsuri. Esențial, spune, e să notezi egal. Să stabilești de la început un criteriu, o regulă a jocului, și atunci elevii vor accepta, chiar dacă iau 2. Dar nu îl interesează să dea note mici. „Jobul meu nu e să-l vânez [pe elev], Nu cred că învățarea prin coerciție e validă în ziua de astăzi.” 

Lucian Oprea a avut toate notele de la 1 la 10, mai puțin 3, așa că în clasa a XII-a și-a rugat profesorul de fizică să-i pună unul. N-a fost un elev comod, spune, punea întrebări multe și se contrazicea constant, nu se lăsa până nu primea argumente, un obicei deprins, probabil, acasă.

A început să citească la 4 ani și părinții i-au făcut bibliotecă proprie, ca să lase în pace cărțile din camera lor. S-a apucat de franceză pentru că s-a îndrăgostit de Pif, a crescut cu Asimov și Clarke, adorând SF-ul. Vorbea mult cu părinții despre ce citea. Îl întrebau de ce i-a plăcut de Vineri sau ce vede așa special la un roman ciudat precum Străinul lui Camus – o scânteie era suficientă pentru ca disputa în familie să înceapă.

„E o cultură a dialogului, nu cred că se face foarte des la școală chestia asta,” spune când îl rogi să vorbească despre opționalul de Analogie pe care l-a introdus la clasele de uman, pe cale de dispariție în Mircea, pentru a compensa cumva lipsa orelor de fizică și deschiderea spre raționament care vine odată cu ele. E o oră la care, împărțiți pe grupe, elevii le prezintă colegilor o analogie din orice domeniu (o grupă a comparat Trinitatea cu triunghiul energie-materie-informație, alta, împărțirea zonei de influență dintre Germania și Rusia după al Doilea Război cu relația adolescenți-părinți). Elevii învață să vorbească liber și accesibil pe teme alese de ei, să-și susțină punctele de vedere cu argumente, să se uite în ochii celuilalt, să asculte și să pună întrebări pertinente. Învață, speră el, și să accepte limitele analogiei propuse și, când e cazul, faptul că e greșită.

Dialogul e cheia și la clasele la care e diriginte. „Esențialul în activitatea asta e ca nu cumva să nu-ți faci ora de dirigenție. Nu faci fizică la ora aia. OK, copilul te-ar înțelege, dar nu te iartă.” La o oră din noiembrie, a discutat cu copiii despre ușurința cu care etichetăm lucrurile și oamenii, despre efortul pe care trebuie să-l facem pentru a nu trata lucrurile care nu ne plac cu superficialitate. Le-a povestit că a ascultat manele, străduindu-se să ignore versurile, și că șapte melodii din zece i-au plăcut. Clasa lui are și o zi de naștere (stabilită printr-un algoritm care implică datele de naștere ale elevilor și pe cea a profului). Ziua clasei a XI-a D, la care e acum diriginte, va pica pe 9 mai în 2016 și se va lăsa cu picnic.

Venit din afară, după ce îl privești la câteva ore – făcând o demonstrație a lui Einstein pentru a le arăta copiilor că pot și ei, folosind cunoștințele pe care le au deja, comparând modelele fizicienilor cu produse lansate pe piață pentru a fi testate, sau tăind cu carioca reprezentarea atomului pe care o știm cu toții și spunând cu un zâmbet adresat nevoii de simetrie a ființei umane „este cea mai proastă reprezentare”, răcnind scurt pentru a face liniște și apoi pufnind în râs, sau făcându-se că nu vede fata care joacă Candy Crush cu o singură mână –, vrei să ştii ce-l face să vrea să fie acolo.

Apoi îl întrebi, ușor naiv – „de ce predați?” – și sigur, adevărul are multe capete. Pentru a face ce nu au făcut alți profesori din generația sa, îți spune, mai întâi. Pentru elevi, ca să le arate că pot ajunge bine fiind integri și puternici. Pentru sine, ca să-și arate că e în stare să fie bun la asta și că poate să le arate și celorlalți ce a descoperit. Că metoda lui, care nu crede în manual ca Biblie, ci ca un simplu suport care trebuie completat cu alte surse de informare, dă rezultate mai bune decât metoda clasică. „E optim pentru mine ca om să văd că în partenerul de dialog s-a înfiripat ceva, care este rezultatul interacțiunii cu mine. Cred că toți vrem asta. Și atunci o parte din adevăr, motivul pentru care eu vreau să fiu profesor, este și ăsta: dorința de a sădi în celălalt o frântură din adevărul propriu.”

Text de Gabriela Pițurlea (DoR)

Foto de Roxi Pop

3 Comments

  1. Anonim spune:

    Lucian Oprea,profesor de fizică la CN „Mircea cel Bătrân”, Constanța, un profesor care, atunci când era elev, a urât învățatul pe de rost și care rămâne la catedră pentru a le arăta elevilor că pot ajunge bine fiind integri și puternici.

  2. Anonim spune:

    Asa da!
    Asa nu: Tanase Loredana
    Femeia aceea merita data afara din invatamantul romanesc, in schimb , a devenit director adjunct. Cum domnul Oprea incurajeaza elevii, doamna respectiva ii descurajeaza, jigneste parintii, minte in orice consiliu

  3. Ileana spune:

    Mulțumim,domnule diriginte Oprea !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *