Iulia Sfetcu-Măndăşescu, profesoară pentru învăţământul special, Şcoala Gimnazială Specială pentru Surzi nr. 1, Bucureşti – profesor MERITO 2018
10/03/2018
Narcisa Moncea, profesoară de Educaţie Tehnologică, Şcoala Gimnazială din Băişoara, jud. Cluj – profesor MERITO 2018
10/03/2018

Mihaela Nicolae, profesoară de Limba şi Literatura Română, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, Buzău – profesor MERITO 2018

Minutul de lectură

„Elevul de azi e obișnuit să fie ignorat. El vorbește, tu vorbești, sunt două discursuri separate. Când își dă seama că ești atent la ce spune, se schimbă relația.”

 

Pe 14 februarie, Mihaela Nicolae, profesoară de română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, ajunge la clasa a XI-a I la 07:30, cu cinci minute înainte să înceapă ora, prima din semestrul II. Găsește în bănci câțiva elevi răsfirați. „Să punem niște muzică până vin și ceilalți”, le spune. Scoate telefonul, îl conectează la o boxă mică și caută o melodie. Acum glasul lui Robbie Williams se aude în întreaga clasă: „For all your days and nights / I’m gonna be there / I’m gonna be there / yes I will. / Go gentle through your life”.

De parcă ar fi personaje într-un videoclip, elevii intră pe rând în clasă, se dezbracă de gecile colorate și se așază în bănci, fără să pară uimiți de muzică. Unii au ochii încă lipiți, alții s-au mai dezmeticit. Nicolae, într-o bluză largă bleumarin închis cu buline albe și fustă de blugi ce trece de genunchi, scrie pe tablă cu puncte: Atenție, Memorie, Energie, Romantism. Apoi oprește muzica și îi invită pe adolescenți în fața clasei, în cerc, pentru un exercițiu de înviorare. Cei 28 de puști se ridică cu chiu, cu vai.

– Cine e mai vioi?, îi întreabă. Tăcere. Ați văzut zăpada?

Nu răspund, dar unul dintre ei se uită spre geam, la cerul gri și la fulgii de nea.

– Mai știți vocalele?

– A, e, i, o, u, ă, î, se trezesc mai multe voci.

Profesoara le propune să vină unul câte unul în centrul cercului și să le rostească pe ce tonalitate vor, iar ceilalți să-i imite. O elevă cu ruj roșu le pronunță în crescendo și restul se iau după ea. Pe unii îi pufnește râsul.

– De ce facem asta? Ca să fim atenți unii la alții, explică profesoara. Se mișcă printre ei, îmbujorată și mignonă, cu câteva fire de păr rebele; doar cearcănele accentuate îi arată cei 45 de ani.

Următorul joc îi ajută să recapituleze ce-au învățat în primul semestru: „Știu că, dar nu știu că”. Prima care merge în centrul cercului e o fată brunetă, cu părul strâns la spate:„Știu despre ce-am făcut primul Minut de lectură în primul semestru, despre Creanga de aur, dar nu mai știu cum se termină cartea”. Urmează amintiri despre Omul Vitruvian, al lui da Vinci; despre scriitoarea Adina Popescu, care i-a vizitat; despre articolele citite din Dilema veche; despre Țiganiada și alte lecții.

Nu-s așa toate orele de limba română, dar Nicolae se joacă des cu elevii, ca să-i ducă, de fapt, „spre lucrurile fundamentale”. Minutul de lectură e un astfel de joc. În fiecare oră, prin rotație, liceenii aduc 10-15 rânduri dintr-un text, cu sau fără legătură cu lecția. De exemplu, un elev de-a IX-a a surprins-o când a citit un fragment din Max Blecher, autor despre care nici nu vorbiseră la ore.

Ideea cu Minutul de lectură i-a venit cu ani în urmă, nici nu mai știe când, pentru că nu era mulțumită de selecția textelor din manual. Voia mai multe și mai diverse, așa că le-a propus elevilor să scotocească. Crede că exercițiul e util și pentru vocabular, nume noi de autori și stiluri de scriitură. Dacă vin cu ceva deosebit, recompensa e un10.La fel și în cazul jurnalului – au de scris minimum 10 rânduri despre fiecare oră și, la următoarea întâlnire, le citesc în clasă. Așa fac exerciții de memorie și capătă cursivitate în exprimare.

Dincolo de aceste activități și de lucrările scrise, Nicolae încurajează lecturile, iar pentru orice carte citită și prezentată, din lista oferită la începutul clasei a V-a, respectiv a IX-a, la care adaugă și ei titluri, primesc un 10. Au citit ușor De veghe în lanul de secară, de pildă. Încearcă să-i motiveze și pe elevii care nu apreciază ficțiunea, în special băieții, și le recomandă diverse articole din Dilema veche.

Mihaela Nicolae a copilărit în Buzău, împreună cu fratele ei geamăn. Mama lor era învățătoare, iar tatăl, inginer. Deși era obosită după naveta de 20 de kilometri la o școală dintr-un sat, mama le citea deseori seara înainte de culcare; știau pe de rost Ridichea uriașă. Tot ea le dădea și teme încă de la grădiniță, așa că trebuiau să caligrafieze bastonașe pe tabla de-acasă. A fost o mamă răbdătoare, își amintește Nicolae, și nu-și pierdea cumpătul când ea și fratele desenau direct pe pereți. A lăsat-o să-și dezvolte o latură artistică pe care o regăsește astăzi în jocurile didactice pe care le propune elevilor.

De mică a fost profesoară. Familia locuia într-un cartier de case și, când ieșea la joacă, îi asculta dintr-un caiet pe ceilalți copii, aliniați pe-o bordură. Îi lăuda pe cei care știau răspunsul, așa cumo văzuse pe mama că făcea la școală.

Olimpică națională la română dintr-a VII-a până la terminarea liceului, Nicolae a obținut „cel mai important premiu”, al doilea, când era în clasa a X-a. „Nu înțelegeam de ce nu câștigam întotdeauna”, își amintește. „Am suferit atât de mult din pricina olimpiadei, încât acum încerc să demontez competiția nocivă.” Le explică elevilor că nu o dezamăgesc dacă nu iau note mari și că participă la concursuri pentru ei înșiși. Cu olimpicii lucrează separat, de obicei la școală, după ore sau în weekend. 13 ani la rând a avut elevi la națională.

Notele creează presiune, crede Nicolae, și adesea „elevi foarte buni nu reușesc să se adune, tocmai pentru că stă ca o sabie a lui Damocles ideea că nu vor lua 10”. Dar, după Revoluție, i se pare că s-a mai diminuat competiția atât de încurajată de societatea comunistă. Ține minte olimpiada dintr-a VII-a, organizată la Vaslui, unde cei calificați au primit savarine și Pepsi, rarități pe vremea aia. Ba chiar au defilat într-o fabrică de tricotaje, în aplauzele muncitoarelor îmbrăcate în halate.

În ’91, Nicolae a absolvit Liceul „Eminescu”, unde predă deja de 22 de ani, și a intrat la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Tatăl ei a rămas fără serviciu, fiindcă se desființau întreprinderile, iar familia a trăit în acei ani din salariul mamei, ea și din bursă, plus diverse traduceri; câteodată mânca bulion pe pâine și n-avea alte pretenții. După facultate, a dat examenul național de titularizare și a revenit în Buzău.

În primul an la „Eminescu”, a predat inclusiv la a XI-a, astfel că diferența de vârstă dintre ea și elevi era de vreo cinci ani. Asta a determinat-o să fie mai dură la început – dar, cu timpul, a înțeles că n-avea de ce să se teamă.

Nicolae a învățat că, oricâtă experiență ar avea, fiecare clasă e diferită. „Elevul de azi e obișnuit să fie ignorat. El vorbește, tu vorbești, sunt două discursuri separate. Când își dă seama că ești atent la ce spune, se schimbă relația.” Crede că nici apropierea prea mare nu e potrivită, însă e important să îi ajute să își exprime emoțiile. Unii par reci, alții nu știu să ofere feedback. Sau să nu spun ce gândesc, deși lucrurile se pot repara dacă vorbesc. „Dacă ei se simt bine la oră, mă simt și eu bine.”

Îi place să caute soluții creative. Cu cei de-a XII-a, ca să nu învețe comentariile mecanic și eventual să le uite la BAC din cauza emoțiilor, exersează împreună în clasă. Fiecare începe un comentariu și, după trei minute, dă foaia mai departe și continuă altcineva. Ea le oferă din timp comentarii cu informațiile esențiale, iar ei și le pot adapta, ca să le învețe mai ușor.

Când nu invită în liceu scriitori contemporani – printre ei au fost Adina Popescu, Alexandru Mironov și Nora Iuga – pune la cale lecții transdisciplinare. „Nu înseamnă interdisciplinaritate, ci presupune un cadru non-formal al învățării, din care fiecare copil ia cât îi trebuie, din zona care îl interesează”. De pildă, la lecția despre istoria hârtiei, au lucrat cu profesoara de română, cu o profesoară de chimie și cu un profesor de istorie. Au făcut și experimente de chimie, și teatru.

La ora de pe 14 februarie, cu a XI-a I, Nicolae distribuie, cu ajutorul unui elev, bilețele cu versurile melodiei Diamonds and rust, a lui Joan Baez. Le amintește și că Baez a cântat cu Bob Dylan, premiat cu Nobel pentru literatură. Pornește melodia și îi îndeamnă să urmărească versurile, să vadă dacă au legătură cu romantismul literar.

„Știm vreun poet romantic?”, îi întreabă. Mihai Eminescu, răspunde cineva. Ion Heliade-Rădulescu, zice altul. „Iubirea nu e o temă eminesciană?”, intervine din nou profesoara. Un elev o aprobă, cu un zâmbet. La finalul orei, recapitulează cu ei temele romantismului și, înainte să iasă pe ușă, spune cu emfază: „Nu uitați de jurnal!”.

Text de Medeea Stan

Foto de Doria Drăgușin

38 Comments

  1. Bachia Cristina Dana spune:

    Un om special pentru mine!

  2. Manta Georgiana spune:

    Felicitări!Așa ar trebui să relaționăm cu fiecare dintre elevii nostri, așa ar trebui să le trezim interesul si motivația învățării, așa ar trebui să recreăm fiecare oră și să menținem apropierea față de cărți.Voi prelua ideea minutului de lectură si a jurnalului redactat în acest fel.Mărturisesc că și eu am ales jurnalul creativ anul acesta, la clasa a VI-a , în
    care elevii scriu, desenează, fac colaje despre cele mai frumoase experiențe din viața lor. Multumesc!

  3. Nicoleta Risnoveanu spune:

    Frumos! Un exemplu de urmat!

  4. Nicoleta Risnoveanu spune:

    Frumos! E greu in ziua de azi sa ii fie motivați.

  5. Tanase Angelica spune:

    Extraordinar o profesoara cum rar întâlnești am avut fericirea de a fi profesoara fiului meu…..si a luat bacul cu 8 …datorita faptului ca el a făcut mate-info si s-a axat pe matematica …felicitări doamna..Respect pentru asemenea oameni.

  6. Rădița spune:

    Un minunat dascăl, o colegă de excepție, un suflet nobil.

  7. Victoria Huiban spune:

    Oricât de modestă ar fi Mihaela, eu aş menţiona, printre reuşitele ei, doctoratul în filologie obţinut la Universitatea din Bucureşti, sub îndrumarea unui profesor prestigios, Ion Bogdan Lefter. Dar ceea ce e mai presus de orice titlu: pasiunea pentru profesia sa, dragostea faţă de elevi, setea de a se desăvârşi şi clocotitoarea tinereţe…

    • Mihaela Nicolae spune:

      Multumesc, Victoria! Mă emoționează generozitatea ta, de om bun, de calitate! Sunt norocoasă că am așa prietenă!

  8. Adina Mihaela Simion spune:

    O fiinta minunată, un suflet bun, blând, modest și darnic! Dascăl desăvârșit, mereu acolo…întotdeauna acolo cu o carte bună și un sfat pe măsură. Mulțumesc pentru tot!

    • Mihaela Nicolae spune:

      Adina, pot să spun că ești minunată? Am voie?! Sunt fericită că n-ai rupt legăturile cu noi și că ne vedem ca și când ne-am fi despărțit ieri!

  9. Alexandra spune:

    Vai ce ma bucur sa va regăsesc ! Un om extraordinar ! Va mulțumesc din suflet pentru câte ați făcut pentru mine, nu as putea vreodată sa exprim in cuvinte cât de mult m-ați ajutat Și cât de recunoscătoare va sunt pentru tot!

  10. calin niculina spune:

    Cum sa nu iubesti Limba Romana cu un asemenea dascal ? Cu cate amintiri frumoase si cu cata recunostinta privesc inapoi fostii sai elevi ,este impresionant ! Felicitari si RESPECT !

  11. A.N spune:

    Un dascăl in adevăratul sens al cuvântului,un om înainte de toate.Am avut ocazia sa o cunosc in calitate de părinte ,interesata fiind de activitatea școlară a fiului meu .Baiatul îmi povestea despre orele de romană relaxante ,in care discutau ,dezbateau ,își exprimau opinii personale ,nu clisee..Întrevederea nu a fost programată ,dar mărturisesc ca a fost cea mai plăcută din câte am avut in calitate de părinte.M-a surprins caldura ,calmitatea ,siguranța și felul in care mi-a vorbit despre copilul meu .A știut cum sa puncteze fără sa critice,sa analizeze subiectiv,fin si încurajator când mie ca părinte poate mi se părea ușor prăpăstioasă situația (mai avem un an și ne apropiem de intrarea la liceu,emoțiile și grijile încep sa îmi dea

    ghes).E profesorul preferat al copilului meu,ora preferata in care nu se plictisește ,ora la care nu ii este teama și profesoara pe care sunt convinsă ca și-o va aminti toată viața.Creeaza modele, ieșind din tiparele vechi și sobre.E drept ,pentru alți profesori de lb.romana iese din șablonul clasic.Este ceea ce se numește ORIGINALITATE.Felicitari …meritați!

  12. Cecilia spune:

    O maestră a cuvintelor, o profesionistă în această breaslă și un „părinte” pentru elevii săi. Un copac bun care a prins rădăcini adânci.
    Felicitări!

  13. Iuliana spune:

    Am citit cu mândrie acest articol pentru că doamna Nicolae a fost și profesoara mea. Articolul l-am găsit share-uit pe Facebook de o fostă colegă de clasă, și ea la fel de mândră ca mine.
    Odată cu lectura mi-am adus aminte nostalgică de minutul de lectură, de jurnal, de cât de multe cărți am citit în liceu, de Dilema Veche, de muzica simfonică pe care o ascultam pentru că ne ajuta să ne concentrăm… și multe altele. Ar trebui apreciați mai des oamenii care “investesc” în oameni. Felicitări pentru întreaga carieră !

  14. Amalia Anghel spune:

    Felicitari, Mihaela!!! E nevoie de oameni ca tine pentru a reforma invatamantul romanesc. Amalia Anghel

    • Nicolae mihaela spune:

      Multumesc, draga mea dragă! Așa m-a bucurat mesajul tău! Sunt cuvinte calde, generoase!

  15. Mihaela Nicolae spune:

    Multumesc, draga mea dragă! Așa m-a bucurat mesajul tău! Sunt cuvinte calde, generoase!

  16. Mihai Liviu spune:

    Doamna Nicolae este o foarte bună profesoară de Limba şi Literatura Română ,poate cea mai bună! din urbea noastră,şi cel mai probabil a ajuns la maturitatea aceasta ,pedagocică,după ani şi ani de profesorat.Nu mereu a fost aşa deschisă la problematica,complexitatea şi tumultul fiinţelor adolescentine.Îmi aduc aminte că era destul de pornită pe mine ,la şedinţele de dirigenţie cu părinţi, în care apăram unele “derapaje”ale elevilor.DAR eu vorbeam dintr-o experienţă adolescentină proprie pe care nu o uitasem!Acum observ că pare a fi mult mai deschisă şi rigiditatea pe care a afişato, cel mai probabil,în primii ani de profesorat a dispărut.Felicitări doamna profesoară! Mă bucur pentru dvs. că aţi evoluat în acest mod!
    Teoretic, adolescenţa începe la 12-13 ani şi ia sfârşit spre 25 de ani. În general, teribilismul este un comportament prin care adolescentul doreşte şi simte că trebuie să iasă cumva în evidenţă, să fie „important”, această tendinţă manifestându-se concomitent cu o căutare a „propriei identităţi”, o încercare de formare prea rapidă, din păcate, a propriei structuri de personalitate şi asta cei mai mulţi dintre dascăli nu o înţeleg!
    Asupra elevului,fiinţă adolescentină în plin proces de formare şi modelare trebuie să te apleci şi să acţionezi cu grijă ,în mod individual,atât ca părinte cât şi ca dascăl.Eu recunosc ,am fost un elev cu ceva probleme ,teribilisme, şi care odată cu maturizarea a mers pe „drumul cel bun”.Nu am avut dascăli care să înţeleagă „zbuciumul” atât de firesc vârstei,părinţii însă au avut răbdare cu mine şi au avut încredere în mine.MULŢUMESC!
    Mă bucur că citesc şi aud că există ,în Buzău,dascăli precum Mihaela Nicolae şi d-nul Solcan!
    FELICITĂRI!

  17. Mihaela Nicolae spune:

    Vă mulțumesc!

  18. Florentina Leucuţia spune:

    Am (de) învăţat multe de la Mihaela Nicolae, colega şi prietena mea mai tânără.
    Dacă Merito reuşeşte să găsească şi să premieze astfel de profesori, atunci e un proiect cu adevărat bun.
    Felicitări Mihaela!
    Felicitări Merito!

  19. Girbea Daniela spune:

    Nu stiti ce minunat e sa ai in preajma un om ca Mihaela! E o bucurie continua, o stare permanenta de bine, un prilej minunat de a mai invata ceva da ea! Si eu am invatat foarte multe! Felicitari, Mihaela si Multumesc!

    • Chirita Anita spune:

      Cu mandrie in suflet spun ca dna Nicolae a fost si profesoara mea! Este o persoana minunata, plina de viata, de magie si de invataminte de tot felul! Ma bucur enorm ca este apreciata la justa ei valoare! Felicitari, dna profesoara si sincer, sper sa fiti o sursa de inspiratie in ale pedagogiei atat pentru colegii mai noi cat si cei mai in varsta!

  20. Mihaela Cojoaca spune:

    Felicitari, suflet frumos si bun!

  21. Cornelia Tudor spune:

    Felicitări, Mihaela! Mă bucur din suflet pentru că ai primit premiul Merito și îți doresc sa trăiești multe alte momente fericite de recunoaștere profesională! Te admir pentru pasiunea cu care intri in clasa in fiecare zi, pentru perseverență și pentru delicatețea cu care te apleci asupra fiecărui suflețel de copil, pentru
    a-i demonstra că este creativ, că si el este valoros. Tu le arăți elevilor tai cum să învețe într-un mod care să îi ajute pe viitor. Îți mulțumesc pentru pasiunea pe care o răspândești in jurul tau !

  22. Abc spune:

    Ati crezut in mine in clasa a-XI-a,cand ne-ati preluat clasa intrucat cealalta profesoara a intrat in prenatal.Ati fost ca o gura de oxigen,dupa ce de doi ani de zile eram de rasul clasei din cauza fostei profesoare de romana,care ma ironiza in fata colegilor incepand cu numele de familie,timbrul vocal si pana la accentul de moldoveanca,pe care nu stiu de unde il aveam…Increderea pe care mi-ati dat-o m-a eliberat de complexe si ,daca nimeni nu a mai dat apa la moara colegilor, au incetat si acestia sa se mai hlizeasca atunci cand deschideam gura.Va multumesc pt ca dincolo de dascal,mi-ati aratat ca sunteti in primul rand OM!

  23. Alina Alexandru spune:

    Superb scris. Felicitari doamna profesoara pentru pastrarea metodei de stimulare a lecturii si pentru pasiunea pe care o aveti in predare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *