Lucian Oprea, profesor de fizică, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Constanța, profesor Merito 2016
16/12/2015
Dorin Fiscutean, profesor de geografie, Colegiul Național, Iași, profesor Merito 2016
16/12/2015

Monica Mocanu, profesoară de matematică, Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu”, Buzău, profesor Merito 2016

Dincolo de matematică

 

Marți, de la 11.00, Monica Mocanu are oră la clasa a XI-a de la Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu” din Buzău, unde predă matematică de 19 ani. Întinde pe catedră o față de masă asemănătoare cu o eșarfă indiană şi își lasă acolo geaca kaki și geanta. Profesoara are 46 de ani, păr scurt şi încărunţit şi poartă blugi evazați, ridicați deasupra puloverului şi strânşi cu o curea. Merge lent, cu umerii lăsați pe spate, pe un culoar dintre bănci, după care se întoarce în fața clasei. Îi întreabă de teme pe cei 15 elevi prezenți, dintr-o clasă de 17. Credeau că au algebră, dar ea îi lămurește că e zi de analiză. Sare peste verificarea temelor și le amintește că ultima lecție a fost despre limite de expresii fracționare. Astăzi trec la limitele laterale, nu înainte de a recapitula ce au vorbit data trecută. „Am impresia că v-am luat un pic cam repede. Pe cei absenți la ultima oră v-am cam pierdut pe drum”, le spune.

Înainte să scrie la tablă, mută două fete în bănci separate, ca să nu mai stea la poveşti. Articulează clar cuvintele rostite alert, ca să nu-i lase pe elevi să se plictisească, și pune întrebări: „Mai găsim asemănări? Cum se numesc funcțiile? Mai țineți minte?”. Când le povestește despre infinitul din ecuații, apasă simbolul de pe tablă cu arătătorul și-apoi cu degetul mijlociu, ca pe un buton. Din când în când, ciocănește în tablă.

Cele mai multe eleve au părul vopsit, iar băieții ori sunt rași în cap, ori poartă creastă. Mulți dintre elevii de astăzi își doresc să aibă o meserie practicată de rude sau cunoscuți. Fetele, de exemplu, tind spre croitorie, iar băieții ar vrea să ajungă șoferi de tir. Rar au ocazia să cunoască oameni care lucrează în alte domenii. Tocmai de aceea, Mocanu a tot invitat la ora de matematică câțiva absolvenţi ai liceului, care au terminat Drept, ASE sau Management. „Trebuie să se recunoască în cineva. Degeaba le faci cunoștință cu un cercetător la NASA, dacă ei cred că nu o să ajungă acolo”. Probabil o să mai invite la oră și alte persoane.

La Liceul Tehnologic vin și elevi care încă nu au luat examenul de capacitate, dar pe care vor fi nevoiți să îl promoveze pentru a absolvi. Unii dintre aceștia, consideră profesoara, au crescut în medii lipsite de empatie, în care autoritatea s-a impus prin violență verbală. Ea crede într-o „relație umană cu elevii, de încredere și motivație”. La începutul acestui an, le-a dat elevilor din clasa a XII-a câte o scrisoare personală, în care le-a explicat la ce nivel e fiecare, de ce ar merita să dea examenul de bacalaureat și ce ar putea face atât la școală, cât și acasă, pentru a-l trece. Le-a scris cu scopul de a declanșa voință și încredere în forțele proprii, căci o mare parte dintre liceeni renunță la examen, pentru că nu înțeleg ce rost are și cum îi ajută mai departe.

În primii 10 ani de carieră, Monica Mocanu a fost și dirigintă, iar în acea perioadă era la curent cu ce se întâmpla în familiile copiilor. Știe de atunci că unii elevi nu sunt atenți dacă au o problemă personală. Îi înțelege, dar nu vrea să le piardă atenția în timpul predării. Se oprește în dreptul unui băiat care stă cu capul pe bancă și cu mâna stângă atârnândă. Îl privește puțin și-l întreabă dacă e OK. Primeşte un „da” pronunțat cu jumătate de gură. În astfel de momente, se gândește că nu îi ajută pe copii dacă intervine asupra lucrurilor pe care nu le cunoaşte. Le rămâne alături ca pedagog, iar pentru aspectele intime îi îndrumă către psihologul școlii. „Nu aș face față să-i susțin, având în vedere lucrurile care se întâmplă în spațiul lor privat. Unele cazuri sunt chiar dramatice”, spune cu gândul la anturaje violente, videochat, părinți plecați la muncă în străinătate.

De vreo șapte ani, de când lucrează cu jumătate de normă, adică 10-12 ore pe săptămână, Mocanu are timp să se implice mai mult în proiecte extracurrciulare. E membră în Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR), organizaţie pe care a şi condus-o timp de nouă ani. A făcut un club de dezbatere și la Liceul Tehnologic, unde pregătește elevii pentru concursuri, împreună cu încă o profesoară, de două sau trei ori pe lună. Anul acesta s-au înscris în jur de zece elevi.

Unul dintre proiectele asociației, „Closer 2 Oxford”, program educational care organizează concursuri online şi în centre universitare precum București, Iași, Cluj și Timișoara, a obținut în 2011, locul I la categoria Educație, la Gala Societății Civile. În 2006, Mocanu a coordonat emisiunea „Generatia Contra”, difuzată de televiziunea națională, unde elevi și studenți din cluburi de dezbateri din țară au participat la discuții în direct, alături de oameni de cultură și jurnaliști precum Florin Iaru, Ioana Avădani și Liviu Papadima.

Mocanu s-a obișnuit cu murmurul continuu din clasă și vede cu coada ochiului tot ce se întâmplă. „Bănică, te dau afară”, zice cu blândețe. „Marius, fără telefon”. Elevii par să îi înțeleagă ironia și umorul, pentru că râd când le spune: „Până acum am scris eu. Poate vreți și voi să scrieți”. Cheamă la tablă un băiat care nu reușește să rezolve o problemă: „te-ai pierdut în peisaj, la loc”. Un elev înalt și bine făcut merge în locul lui și ajunge la rezultatul corect. Profesoara îi zice: „E OK, mersi”.

În geamurile fumurii ale dulapului cu lacăt, se reflectă imaginea profesoarei, care șterge tabla şi scrie alte exerciţii peste valurile de cretă care nu s-au luat cu buretele.

Pentru că nimeni nu se oferă să rezolve noile ecuații, profesoara insistă: „Vă invit la tablă cu notă”. Se face liniște. Nu-i plac momentele acestea de tăcere. Nu-i place nici să dea note mici. Are senzația că asta e o formă de violență, la care apelează în ultima clipă, dacă nu își fac temele. „Mi se pare umilitor pentru ei să-i pedepsesc prin note”.

Mocanu crede că notele le influențează încrederea în forţele proprii. Se gândește că acestea ar trebui să fie confidențiale, să nu le afle toată clasa, doar familia și profesorii. Copiii cărora le predă au fost neglijați în școala generală. „Un elev nu o să fie fericit dacă îi spui că e ultimul sau că nu o să poată niciodată”. De aceea, vrea să-i ajute să devină conștienți de progrese. Dincolo de a ști un anumit capitol, cel mai important i se pare să facă raționamente, să nu învețe mecanic. Îi este greu să îi apropie pe elevi de concepte abstracte, caută mereu trucuri cu care să facă lumină. „Uneori, reușesc sa le expun grafic ce înseamnă niște funcții continue, faptul că ele se reprezintă fără a lua creionul de pe pagină”.

Mirela Iordache, o fostă elevă care a absolvit în 2001, spune că abia la facultate a învăţat să o aprecieze pe Mocanu. A terminat biologie, iar acum urmează o a doua facultate. Are profesori care le cer părerea cursanților, îi ascultă, le explică. „Monica Mocanu putea să facă acest lucru cu 14 ani în urmă, la orele din liceu”.

Mocanu a fost o elevă disciplinată. Nu mergea la olimpiadele naționale, dar ducea mereu lucrurile până la capăt și îi plăcea rigoarea pe care i-o dădea raționamentul matematic. În liceu, o preocupa politica și o enerva, în același timp, aşa că își dorea să se axeze pe o materie care să nu aibă legătură cu propaganda. Aşa a ales matematica.

După primul an la Facultatea de Matematică şi după Mineriada din 1990, a luat o pauză, pentru că făcea parte din Liga Studenților și mergea tot timpul la manifestații. S-a întors la matematică doi ani mai târziu, căci simțea că „meseria de profesor are o componență umanitară”. A predat două semestre și la cel mai bun liceu din Buzău, „B. P. Hașdeu”, apoi s-a mutat, convinsă că elevii s-ar fi descurcat la fel de bine și fără ea, pe când la Liceul Tehnologic putea ajuta mai mult.

După 20 de ani de activitate, Mocanu și-a dat seama că un profesor se poartă la fel cu toți elevii, iar asta duce la o rutină comportamentală din partea ambelor tabere. Liceenii, pentru că nu au termen de comparație, nu își dau seama că profesorii, de fapt, oamenii, în general, fac lucrurile diferit. Mocanu și-ar dori ca profesorii care predau aceeași materie să se poată schimba de la o clasă la alta, pentru o perioadă, astfel încât elevii să aibă șansa să compare cadrele didactice. Să spună ce le-a plăcut și ce nu li s-a părut în regulă. Școala, crede profesoara, „îi invită pe copii să intre într-o colivie, ca și cum viața reală ar fi făcută din ore de 50 de minute”.

Pentru ca liceenii să afle ce se întâmplă dincolo de băncile instituției, Mocanu adună înregistrări de la specialişti şi personalităţi care povestesc despre activitatea lor. A primit deja prima înregistrare de la un cercetător în optică român, stabilit în Olanda, care s-a filmat în laboratoarele de la Philips. Filmările urmează să fie introducerea pentru o discuție pe Skype între elevi şi protagoniști.

Deși o pasionează educația non-formală, Mocanu vrea să rămână în învățământul de stat pentru a le fi aproape elevilor, dar și pentru că simte că predatul îi dă un sens vieții de zi cu zi, căci nu are copii. Crede că dezbaterile, spre deosebire de matematică, i-ar ancora pe elevi în realitate, aşa că ar vrea să țină ore de dezbatere la același liceu sau în altă parte.

Spre sfârșitul orei de matematică, iese la tablă un băiat. Nu prea se descurcă singur, așa că profesoara le cere ajutorul colegilor. Găsește rezolvarea împreună cu încă vreo doi elevi. După aceea, Mocanu face recapitularea, le dă temă și spune câte ceva despre următoarea lecție. Notează pe tablă cu majuscule „Asimptotă”. „Vreau să scrieți cu grijă. O să studiem data viitoare”. Elevii notează cuvântul, îşi pun pixurile și caietele în ghiozdan și își iau la revedere.

Text de Medeea Stan (DoR)

Foto de Roxi Pop

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *