„Nu contează culoarea pielii…”
„Trebuie să apelezi la creativitate, să faci neapărat activități extrașcolare, pentru că se creează o legătură între profesor și elev. Devin mai liniștiți, mai motivați, vin la școală cu drag și nu simt o presiune.”
BIO: Oana Dima e profesoară de limba franceză și predă claselor de gimnaziu de la Școala „Ecaterina Teodoroiu” și Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” din Mărășești, Vrancea. Într-un oraș cu o rată semnificativă de abandon școlar, orele sale sunt un mix de joacă și creativitate, și investește la fel de mult în activitățile extrașcolare: campanii de strâns cărți, dicționare sau rechizite pentru elevi, concursuri de limba franceză între școlile din oraș, excursii și voluntariat la căminul de bătrâni.
Ca să-i facă pe elevi să învețe mai ușor și să prindă cât mai mult din clasă, profesoara de franceză Oana Dima apelează des la creativitate. Ca atunci când i-a învățat grupele verbale. A scris pe câteva zeci de bețe diferite verbe pe care elevii trebuiau să le introducă în paharele pe care erau trecute cele trei grupe de verbe. „Choisir” („a alege”), spre exemplu, pentru că are terminație „ir”, e verb regulat, deci aparținea paharului pe care scria „Grupa a II-a”.
Oana Dima are 44 de ani, locuiește în Focșani și face zilnic naveta la Mărășești, unde predă limba franceză la Școala nr. 1 „Ecaterina Teodoroiu” și la Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu”.
Cu astfel de artificii și jocuri reușește să-i aducă pe elevi mai aproape de limba pe care o iubește. La școala în care predă Oana, la fel ca celelalte din oraș și altele din județul Vrancea, există o mare rată de abandon. În cazul școlii ei, toate clasele între a V-a și a VIII-a sunt formate din elevi romi. „Și părinții copiilor români au spus: «Nu aici, că sunt numai de romi. Hai să-i ducem în partea cealaltă».
Oana povestește că la risc sunt mai degrabă fetele, care, de cele mai multe ori, renunță. De obicei asta se întâmplă în clasa a VII-a, când ajung să trăiască în concubinaj, în multe cazuri, devin mame, iar partenerii nu le mai lasă să revină la școală.
„Când iau o clasă le spun, dintr-a V-a, că, dacă eu vă sunt dirigintă, trebuie să terminăm împreună cele patru clase. Le spun fetelor că astea opt clase sunt sfinte. Ca, atunci când completați o cerere, măcar să știți ce completați.”
Oana a ajuns la școala din Mărășești în 2014. Născută în Suceava, după liceu a absolvit Facultatea de Istorie – Geografie din același oraș, specializarea Geografie – Franceză, apoi a făcut un masterat în traducere, iar în 2007 s-a angajat ca profesoară la un liceu. Acolo a simțit că nu se putea integra și impune în fața adolescenților – poate pentru că era încă la început sau pentru că pur și simplu se descurcă mai bine cu clasele de gimnaziu. În 2008 a renunțat la predare și a intrat în concediu fără plată, ca să se pregătească pentru doctorat.
După o altă experiență la un colegiu tehnic din Adjud, a ajuns în Focșani, iar după doi ani de concediu de creștere a copilului, în 2014, s-a angajat la Școala nr. 1 din Mărășești.
Spune că s-a îndrăgostit de limba franceză de la prima oră, în clasa a III-a: „A vibrat ceva în interiorul meu și mi-am spus că voi deveni profesoară”. Însă înclinația către limbile străine și predare era deja comună în familie: mama era profesoară de limba română și germană, tatăl preda cursuri de limba italiană, un unchi era profesor de istorie și o mătușă, profesoară de istorie și geografie.
„E o segregare care pe mine mă doare”, povestește profesoara despre situația din școală, „dar și ei sunt copii, și au nevoie de profesori care să-i iubească. Dacă simt iubirea asta, poți lucra atât de frumos cu ei. Nu poți face foarte multe, pentru că e dificil – unii ajung în clasa a VIII-a și nici măcar nu știu să scrie și să citească. Ceea ce e dureros.”
Așa a învățat să-și folosească creativitatea pentru tot felul de activități cu care să le trezească interesul. Ca atunci când au făcut educație fizică în limba franceză, adică flotări, genuflexiuni și alte exerciții, cu repetările numărate în franceză.
Se încăpățânează să-i învețe măcar să-și spună numele, să știe cifre și culori. „Dacă ajung în Franța, Belgia sau Canada, măcar puțin să știe, să se descurce, să se prezinte, să nu fie înșelați când o să primească rest.”
A învățat să se adapteze nevoilor lor – anul trecut, când avea clasa a VI-a, a renunțat la câteva ore de dirigenție ca să-i învețe tabla înmulțirii. De multe ori, la franceză nu poate urma programa clasică, de citit și tradus, pentru că mulți dintre elevi nu pot sau nu au timp să aprofundeze acasă. „Ceea ce faci în clasă este sfânt”, spune profesoara. „Trebuie să faci foarte bine. Să-i prindă, să îndrăgească activitatea, să participe cu drag la ora ta. Dacă simt iubirea, poți face orice cu ei.”
Pentru că ea însăși ar fi avut nevoie de mai mult sprijin la început, a creat o pagină de Facebook, Ora mea de franceză, cu peste 2.500 de urmăritori, unde documentează toate activitățile. Alături de profesorii care au contactat-o în timp, a făcut proiecte de corespondență cu elevi de gimnaziu din Suceava și Adjud. Precum „La poste de l’amitié”, „Poșta prieteniei”, prin intermediul căreia elevii fac schimb de felicitări de Crăciun și Paște (fizice și online) și semne de carte.
Una dintre cele mai frumoase amintiri, atât pentru ea, cât și pentru copii, e chiar excursia de anul acesta de la Focșani, cu clasa a VII-a, unde e diriginte.
Prima oprire a fost la Biblioteca Județeană, secția pentru copii: „Eu sunt mare cititoare și încerc să dau chestia asta mai departe cum pot”. Apoi au vizitat Muzeul de Istorie, Piața și Muzeul Unirii, Muzeul de Științe ale Naturii și Buncărul IT, un muzeu, cu piese vechi de tehnologie: calculatoare, telefoane, laptopuri, reportofoane, imprimante, aparate foto și altele asemenea. La final, au sărbătorit cu prăjituri.
„Pentru că nu toate lumea face activități cu ei”, explică Oana, „se simt băgați în seamă, responsabilizați, și participă”. Nu se așteptau și se bucură că „o româncă”, cum spun copiii, face ceva cu și pentru ei. La excursia de anul viitor speră să iasă din județ, să ajungă în Suceava sau chiar la București.
Însă există și copii cu care poate lucra mai mult. Unui elev i-a oferit un laptop, pentru că a văzut mai mult potențial, iar altcineva l-a ajutat cu cursuri de engleză pentru testul Cambridge. Astfel, a terminat cu bine clasa a VIII-a, a luat Bacalaureatul și a mers mai departe la facultate în Irlanda. „Dacă ai spune asta la Focșani sau în altă parte, n-ar fi mare lucru, că a luat un copil rom Bacalaureatul. Dar aici e mare victorie.”
Când nu poate ajuta direct, se gândește la o „campanie”. Cum ar fi cea din 2019, de populare a bibliotecii din cancelarie cu cărți de beletristică. Își amintește cu bucurie că cel mai citit roman, la toate clasele, a fost „Matilda”, de Roald Dahl. A urmat campania de dicționare român – francez și viceversa, când a strâns de la prieteni și foști colegi 20-30 de bucăți, cu care a putut lucra alături de elevi.
Apoi a continuat cu campanii de strângere de rechizite, în principal caiete și pixuri pentru clasele primare și de gimnaziu. „Când începeam ora, n-aveau caiete, n-aveau pixuri, înnebuneam.”
Prima astfel de mobilizare a acoperit aproape jumătate din elevii fiecărei clase. A doua oară, pentru că nu erau suficiente, a ales să le ofere doar celor care veneau la școală în mod regulat.
Oana a încercat să meargă și în zona de voluntariat: elevii au vizitat grădinița din oraș cu cărți și dulciuri și le-au citit povești copiilor. Au ajuns și la căminul de bătrâni, cu un concurs de ghicitori cu fructe și legume. „Copiii erau așa de emoționați, că nu puteau să citească ghicitorile, aveau lacrimi în ochi. Am vrut să văd cum reacționează, să-i fac mai empatici, dar ei sunt deja.”
În ultima vreme s-a gândit cum ar fi să plece de la școală, căci începe să resimtă efectele navetei zilnice Focșani – Mărășești, pe care o face de aproape 11 ani. Dar simte că încă nu poate, pentru că îi vede pe elevi interesați și că participă activ. Îi vede și cum se bucură, an de an, pe 28 martie, de ziua scriitorului Éric-Emmanuel Schmitt, când citesc cu voce tare „Oscar și Tanti Roz” la biblioteca din oraș. Cum, după ce termină, se așterne în cameră o liniște „de nedescris”. Pentru că anul acesta n-a fost pregătită pentru întrebările cu care au asaltat-o copiii, și nici pentru uimirea lor la vestea că autorul e în viață, a spus că, pentru anul viitor, va traduce întrebările copiilor și le va trimite scriitorului într-un document online.
Sau vede mândria lor când participă la competiția inter-școlară organizată tot de ea, „100 de întrebări pentru un campion”, o altfel de recapitulare la limba franceză, care integrează și componente de cultură și civilizație franceză. Anul trecut au participat elevi de la clasele a VIII-a de la școala și liceul unde predă, și de la Școala nr. 2.
Elevele ei de la Școala nr. 1 au ieșit pe primul loc și i-au mărturisit cu bucurie că pentru ea s-au ambiționat să câștige, „să nu se mai vorbească atât de rău de școala noastră”. „Nu contează culoarea pielii”, le-a răspuns profesoara, „trebuie să vă faceți treaba dumnezeiește, să nu mai comenteze nimeni, nimic. Noi trebuie să ne prezentăm cât se poate de bine”.
Text de Andreea Vîlcu
Editor: Sorana Stănescu
Foto: Doria Drăgușin
Premiu susţinut în 2025 de Fundaţia FAN Courier, partener al Galei.