Cătălina Popa, profesoară de limba şi literatura română, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Galați, profesor Merito 2016
22/12/2015
Comunicat de presa – 2 iunie 2015
15/01/2016

Paula Ciucur, profesoară de ştiinţe socio-umane, Colegiul Național „Octavian Goga”, Sibiu, profesor Merito 2016

De-a lor

„Eu, cerul și păsările… Copii, libertatea nu presupune întotdeauna un spațiu deschis, doar o minte.”, posta pe Facebook profesoara de ştiinţe socio-umane Paula Ciucur, de la Colegiul Național Octavian Goga, din Sibiu, pe 19 noiembrie, dedesubtul unei poze cu niște acoperișuri, un apus și mai multe păsări zburând. Iar prin octombrie le spunea elevilor ei, tot pe facebook: „Dacă întâlnești pe cineva care-ți seamănă, rămâi o vreme, măcar pentru o cafea, e suficient timp să se decidă restul. Copii, să aveți o săptămână cu întâlniri mișto!” Iar unul din mesajele ei preferate, pe care îl postează destul de des este: „If you are always trying to be normal, you will never know how amazing you can be.”

Pentru Ciucur, 48 de ani, facebook-ul e doar o metodă de a continua dialogul cu elevii dincolo de zidurile liceului și de curtea librăriei-cafenea Erasmus Büchercafe, unde își mai ține uneori orele în aer liber. Judecând după mesajele și încurajările care se schimbă între profesoară și adolescenți, pare că ea îi ia pe toți acasă la sfârșitul zilei, îi mângâie, le alină dorurile și îi remontează pentru a doua zi. E ca un fel de terapie. Un fost elev i-a făcut contul de facebook mai demult, ca să-i poată arăta pe unde se plimbă prin lume. Treptat, Ciucur și-a dat seama că ar putea să folosească rețeaua de socializare ca să le spună elevilor lucruri sincere despre viață, pe limba lor. Uneori scrie, fără a da nume, despre scene pe care le-a surprins la școală: priviri cu subînțeles între îndrăgostiți, ochi plânși sau câte un oftat și-o dramă care la 15 ani par fără de sfârșit. Elevii recunosc că o citesc zilnic și nu li se pare o intruziune că scrie și despre ei. Oricum, orele ei sunt „complexe”, „interactive”, „cele mai faine” și pe ea „o iubim cel mai mult”, spuneau cei de la a X-a B, la finele unei ore de psihologie, după ce profesoara ieşise din clasă.

„Chiar îmi pasă de ei”, spune Ciucur. „Ei simt și atunci răspund la fel. Eu sunt cu voi în povestea asta și voi sunteți cu mine.” Iar asta se vede până și după locul pe care profesoara îl ocupă în clasă: își așează scaunul de la catedră între rândul din mijloc și cel de la fereastră, în dreptul primelor bănci. Cu părul lung și cărare pe mijloc, ochelari și cămăși cu un aer hippie, blugi băgați în ghete scurte, din piele, este, într-adevăr, de-a lor, iar toți sunt ai ei.

Paula Ciucur s-a născut în satul Vinerea, din județul Alba, într-o familie de dascăli. „Suntem două familii, opt oameni, din care șapte în învățământ”, spune, referindu-se la părinții ei, la unchi, la cele două verișoare şi la sora ei, învăţătoare în Vinerea. Școala din satul natal avea doar patru învățători, din care doi erau mama și tata, însă ea nu i-a avut la clasă pe niciunul dintre ei. „Eu și acum îi bănui pe ai mei că unele lucruri le-au verificat întâi pe mine și după aceea le-au aplicat la clasă”, glumește profesoara. Ciucur a făcut mate-fizică la Colegiul David Prodan din Cugir – pe atunci Liceul Industrial nr 1, de unde a ieșit cu o diplomă de prelucrător prin așchiere pe care o are și acum –, și apoi Facultatea de Filosofie – Sociologie la Univesitatea Babeș-Bolyai (UBB), din Cluj. Era o „combinație ciudată între real și uman” şi e convinsă că s-ar fi putut plia în orice direcție ar fi luat-o. S-a întâmplat însă ca în clasa a XII-a să participe la Olimpiada Națională de Filosofie, iar apoi a continuat cu facultatea, din două considerente: „unul pe feeling, și unul pragmatic”, spune Ciucur. Pe de o parte, deși n-a luat premiu la națională, a fost încurajată de profesori și de unul dintre evaluatori să aprofundeze logica, unde dovedea potențial, iar, pe de altă parte, să fii profesor de filosofie înainte de ’90 însemna automat că vei preda la liceu, iar asta însemna repartiţia într-o localitate mai mare.

Paula CiucurRevoluția a prins-o în facultate, la fel și schimbările care au urmat. A terminat în 1993 și a dat concurs pentru unul dintre cele trei posturi libere de la Sibiu. A luat la Liceul de Industrie Alimentară, unde a stat opt ani, apoi s-a mutat la liceul CFR, iar din 2010 a venit la Colegiul Octavian Goga, o instituție mamut, cu vreo 1.800 de elevi, de la clasa pregătitoare, până la a XII-a. La liceu sunt vreo 800, dintre care ea are la clasă 400. Predă logică, psihologie, sociologie și filosofie, iar 2015 e al treilea an de când ține și un opțional de autocunoaștere și dezvoltare personală. Cheia pentru a ajunge la elevi şi a-i face să le placă școala este relația caldă, bazată pe interacțiune, inclusiv – sau în primul rând – la clasă. „Învățarea trebuie să se facă între ei”, spune Ciucur, iar asta e mai greu decât dacă te-ai pune pe tine, profesor, în centru. Folosește mult învățarea prin descoperire și metoda mozaicului: elevii învață în grupe câte un segment de lecție, iar apoi îl predau celorlalți. „Eram parteneri în clasă”, își amintește Ionuț Milea, acum student în ultimul an la Psihologie la UBB. Nu existau bariere între elevi și profesoară, iar ea nu era „profesorul care își face milă și împarte din cunoștințele ei celorlalți”, spune Ionuț (mai târziu avea să afle că acest mod de predare se numește, în pedagogie, „constructivist”).

La clasă Ciucur a folosit dintodeauna, la început în mod intuitiv și apoi în mod asumat, metode nonformale. „Am avut un moment de scădere a stimei de sine: mi-am dat seama că lucruri pe care eu le credeam descoperite de mine existau din anii ’70”, își amintește în glumă Ciucur de începutul anilor 2000 când au apărut tot felul de cursuri şi proiecte pentru dascăli. A participat, iar apoi a devenit ea însăși formator și a început să țină cursuri de dezvoltare a unor abilități în metodică și evaluare pentru profesori de aceeași specialitate cu ea.

Cel mai drag proiect al ei este ARCA lui Goga (ARCA înseamnă Atitudine, Responsabilizare Civică, Acţiune), un cadru semi-organizat de întâlnire a elevilor din clasele IX-XII, care a demarat în 2013 din nevoia lor de a dobândi abilităţi diverse: vorbit în public, lucru în echipă, management de proiect, fundraising. Ciucur e coordonatorul proiectului, dar fără a decide ce se întâmplă în el, ci mai degrabă ca un liant între diferitele generații de elevi, care le vine în ajutor când se împotmolesc.

Nu vrea să-şi facă elevii să ardă etape, ci, poate, să câștige niște timp și să fie mai deciși când trebuie să ia hotărâri în viața personală și a comunității, fără să stea prea mult pe gânduri. Și, la fel ca în cazul predării la clasă, cheia e să îi responsabilizeze pe ei să dea mai departe. „Începutul meu a fost nu limitat, ci neselectiv”, spune Ciucur acum. „Dacă aveam 50 de copii, la toți voiam să le dau același lucru, în aceeași cantitate. Acum m-am schimbat: ofer mai mult unor copii capabili să multiplice în jurul lor, pentru că mi-am dat seama că n-am resurse.”

Dar școala nu este numai despre proiecte extra-curriculare, ci și despre rezultate academice. De când predă la Octavian Goga, Ciucur a avut în fiecare an câte trei – patru olimpici la nivel național, iar în trei ani aceștia au luat și premii: doi ani la logică și unul la psihologie. Ștefan Armaș, de 21 de ani, actual student la Universitatea din Amsterdam, e unul dintre „logicieni”. A făcut școala generală la Chișinău și, când a venit la liceu în România, nici nu știa că această materie există, pentru că în Republica Moldova nu se studiază. A participat la naționala de logică în toți anii de liceu (regulamentul permite asta la disciplinele socio-umane) și, de unde într-a IX-a a ieșit printre ultimii zece, în clasa a XII-a a terminat al patrulea. Ciucur își pregătește toți elevii olimpici suplimentar, pro bono, în cadrul școlii și la fel procedează și cu elevii care dau bacalaureatul la materiile predate de ea (în 2013, din clasa lui Ionuț Milea, 27 din 30 au dat BAC-ul la logică și psihologie).

Are momente când se simte epuizată și dimineți în care și-ar dori să sune la liceu și să spună că e bolnavă, dar tentația durează doar 30 de secunde. Însă după prima oră de curs spune că prin vene îi curge adrenalină pură. O stimulează mai ales uimirea elevilor când văd că se poate învăța și altfel și entuziasmul lor când își transferă unii altora cunoștințe, idei, energie. „Vezi schimbarea în forma aia nudă, necenzurată”, spune Ciucur. Și atunci continuă să facă ce știe mai bine.

Text de Sorana Stănescu (DoR)

Foto de Roxi Pop

1 Comment

  1. furdui marin spune:

    Felicitari! Familia Fleseru sa fie mandra de educatia data copiilor si de realizarile lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *