Mariana Rusu, învăţătoare, Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai”, Cluj-Napoca – profesor MERITO 2017
22/02/2017
Vasile Solcanu, profesor de Matematică, Şcoala Gimnazială din Bogdăneşti, jud. Suceava – profesor MERITO 2017
22/02/2017

Simona Ivaşcu, profesoară de Fizică, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Timişoara – profesor MERITO 2017

Profa de astronomie

Deși a influențat major destine, Ivașcu spune că ea doar „își ghidează elevii să învețe”. De cele mai multe ori, învață și ea de la ei așa cum învață ei de la ea, într-o specialitate cu atât de multe necunoscute precum astronomia.

Într-o Timișoară primăvăratică, neatinsă de codul portocaliu de ger și zăpadă, 18 ianuarie a fost o zi ca oricare alta. Mai puțin pentru câțiva dintre elevii profesoarei Simona Ivașcu, de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, care se pregăteau pentru două competiții importante de robotică și astrofizică.

Echipa WizzTech, formată din 17 elevi de-a X-a și a XI-a trebuia să construiască și să testeze catapulta roboțelului cu care vor participa în martie la finala din București a concursului de robotică First Tech Challenge Romania. Organizat prima dată la noi după un model american, echipele trebuie să construiască roboți capabili să joace, într-o arenă, un fel de baschet: să urce rampe, să ridice mingi deasupra capului, să arunce la coș.

Ca să primească licența, organizatorii concursului aveau nevoie de șase echipe dar au găsit 50, din 48 de orașe. Fiecare echipă a primit un kit cu piesele de bază și niște seminarii online de instruire, apoi au trebuit să se descurce singure, astfel încât să facă roboții să execute comenzile necesare. A fost suficient ca profesoara de fizică și chimie Simona Ivașcu să le spună despre competiție, că imediat s-au găsit elevi interesați să participe.

Echipa Cassiopeia, formată din cinci elevi de-a XI-a și de-a XII-a, mai avea o săptămână să revizuiască strategia pentru finala internațională Zero Robotics din Olanda. Concursul e organizat de Massachusetts Institute of Technology, NASA și ESA (Agenția Spațială Europeană), iar echipele trebuie să rezolve pe calculator niște sarcini care au legătură cu stația spațială internațională. Anul acesta, provocarea a fost să colecteze din spațiu piesele rămase în urma distrugerii unei nave și să le depună într-un spațiu bine determinat, în trei minute. Practic, prin codul scris de ei, elevii coordonează câte o sferă care trebuie să îndeplinească sarcina, la concurență cu o altă echipă, în timp real. În 2014 și 2015 Ivașcu a și coordonat echipa la Zero Robotics, dar în 2016, pentru că probele presupun multă programare, au decis că e mai bine să fie condusă de un profesor de informatică.

Cassiopeia este și numele cercului de astronomie pe care Ivașcu l-a înființat în 2005, la care vin atât elevi de la Moisil, cât și de la alte școli. Numele e potrivit pentru începători, fiind o galaxie ușor de identificat.Simona Ivascu 1

Pe Simona Ivașcu elevii știu că o pot găsi mai degrabă la bibliotecă, decât la cancelarie. „Întotdeauna m-am înțeles bine cu bibliotecarele”, glumește ea. Ivașcu are 49 de ani, e înaltă, are părul blond până la umeri și ochii de-un verde calm. Predă la Moisil, cel mai bun liceu din oraș și unul dintre cele mai bune din țară, din primul an de învățământ: 1995. Pentru că nu erau posturi libere, iar să meargă în sate „pe lângă care doar trecea trenul” nu a vrut, în primul an a fost suplinitoare, iar apoi a reușit să se titularizeze.

E născută și crescută în Timișoara și, deși în generală își dorea să devină învățătoare, a făcut Liceul Sanitar și trei ani a și profesat ca asistentă medicală, asemenea mamei. Apoi a vrut ceva mai mult, și pentru că în liceu studiase multă fizică și chimie,  orientarea spre o facultate de științe a fost firească. „Tot timpul e ceva de descoperit, niciodată nu termini de învățat.”

Dintotdeauna a predat și fizică, și chimie, iar la începutul anilor 2000 a avut pentru scurt timp și un opțional de astronomie intitulat „Universul”, pe care ulterior l-a transformat în cercul de sâmbătă, Cassiopeia. A căutat manuale vechi de astronomie prin anticariate și a studiat foarte mult singură, ca să poată pune pe picioare o programă coerentă. De doi ani mai ține încă un cerc, pentru elevi de școală primară, despre care spune că sunt „superinteresați și neobosiți”.

Deși astronomia se studiază în facultate, de regulă la Matematică, în licee ea a fost adoptată de profesorii de fizică pasionați și se predă fie ca opțional, fie în cadrul unui cerc, ca la Moisil. Din 2002 există și Olimpiadă Națională. „Avem rezultate la astronomie cum nu avem la discipline care se predau”, spune Ivașcu.

În 2016, România s-a întors de la Olimpiada Internațională cu șapte medalii, iar în ultimii doi ani, datorită performanțelor, a avut dreptul să participe chiar cu două echipe (România și România Guest). Ministerul Educației nu se aștepta la asta și nu a alocat bani decât pentru o echipă, astfel încât cealaltă a trebuit să-și plătească singură transportul. Mai mult, în 2016 membrii România Guest nu au fost nici premiați de Minister, așa cum sunt toți olimpicii internaționali.

Paula Gherghinescu, de exemplu, a mers la Olimpiada de Astronomie în fiecare an dintr-a VI-a până într-a XI-a. Când a venit la cercul de astronomie al lui Ivașcu, într-a VI-a, era cea mai mică de acolo. Acum studiază Fizica la Universitatea din Oxford, pentru că „în fizică și-a găsit răspunsuri la mai toate întrebările”, și încă se decide dacă să se specializeze în astrofizică sau în fizica particulelor – „cam ce se studiază la CERN”. Despre Ivașcu spune că o inspiră și că e „o prezență liniștitoare, care dă și nu așteaptă nimic în schimb”, care a știut tot timpul și ce se întâmpla în viața ei privată și o susținea. Și acum cele două țin legătura și își trimit pe Facebook clipuri și fotografii amuzante despre misterele fizicii, viața la facultate și ultimele știri de la NASA.

Cristina Cordun e în clasa a XII-a, dar nu ar vrea să plece din țară. E doar nehotărâtă între a continua cu Facultatea de Fizică la București sau la Cluj. Locul îl are asigurat la ambele, datorită medaliei de argint de la Naționala de Astronomie de anul trecut. Pentru al doilea an la rând, Cristina face parte din echipa care participă la Zero Robotics, iar la Națională la Astronomie se duce în fiecare an de când era într-a IX-a, chit că știa „zero astronomie” când a intrat la liceu. Cristinei îi place să meargă pe câmp cu telescopul ca să urmărească ploi de stele, să deducă singură formule de bază, să analizeze erorile care pot apărea în urma lor și să-și explice fenomene fizice. Și visează să ajungă pe stația spațială internațională, o completează Ivașcu. Pe 27 ianuarie, Cristina a câștigat cu Cassiopeia finala competiției din Olanda.
Simona Ivascu 5

Când o întrebi dacă are copii, Ivașcu spune: „Nu. Pe ei.” Fără să se grăbească și fără să se gândească, ca pe ceva ce a înțeles cu multă vreme în urmă și care e exact cum ar trebui să fie. De obicei e și dirigintă, dar anul acesta e unul de pauză, preferă să lase să treacă un timp între generații. „E mai greu să te reconectezi la alții, imediat”, spune.

Deși a influențat major destine, Ivașcu spune, modest, că ea doar „își ghidează elevii să învețe”. Elevii ei vin pasionați de fizică sau de astronomie și termină liceul cu medalii și premii internaționale, cu admiterea asigurată la universități de prestigiu și cu un drum foarte clar în viață. Munca este a lor și, de cele mai multe ori, învață și ea de la ei așa cum învață ei de la ea, într-o specialitate cu atât de multe necunoscute precum astronomia, pe de-o parte exactă și calculabilă, pe de alta inaccesibilă. Astronomia te face să-ți pui întrebări despre originea Universului și să accepți că există posibilități nesfârșite, spune Ivașcu. „Nici nu știm cât de mult nu cunoaștem și tocmai ăsta e farmecul.”

 

Text de Sorana Stănescu

Foto de Doria Drăgușin

1 Comment

  1. Gherghinescu Doru spune:

    Este adevarat ce scrieti este un model pentru ei si pentru generațiile ce vor urma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *