Câte pălării poate purta o învățătoare?

„Când vede copilul că te joci cu el, că ești aproape de el și că poate să aibă încredere în tine, atunci respectul vine de la sine. Nu mai trebuie să te străduiești tu foarte mult, pentru că elevul nu face anumite lucruri din rușine, ca să nu te dezamăgească pe tine.”

BIO: Când a intrat în învățământ, Anca Păușan a primit o clasă de la sat pe care nu o voia nimeni: romi care veneau la școală doar lunea, pentru corn și lapte. S-a jucat cu ei în curtea școlii, a învățat cuvinte în limba rromani, au organizat serbări împreună și i-a câștigat. După doi ani, când a trebuit să se mute la Cluj, prezența era de 90%. Când a ajuns la oraș, i s-a părut că fluieră. Și-a permis să se gândească altfel la meserie: în clasa pregătitoare și clasa I este o zână care le citește copiilor povești cu intonație, într-a II-a îi învață să gestioneze eșecul pe grupe, iar într-a III-a și a IV-a devine o profesoară un pic mai distantă, că să-i ajute să se desprindă mai ușor de ea.

„Bună ziua! Bine ați venit la școală!”, îi întâmpină pe un ton cântat Anca Păușan pe elevii clasei a IV-a B. „Ce faceți, cum sunteți?”

Așteaptă să audă ce stare au copiii, apoi începe să cânte la ukulele, iar ei o acompaniază vocal:

„Daca-r fi să numărăm/ Câte zile mai lucrăm/ Până la vacanța mare/ 47 de zile transformatoare
Pân-atunci ne concentrăm/ Ritmul nostru îl păstrăm/ Dăm din noi tot ce putem/ Clasa V-a nu-i blestem
Să luăm o provocare/ Astăzi ce-o să fie oare/ Ajutoare, hai în față/ Ia o bilă și o înhață.”

Evoto

Anca are 35 de ani și este, în suflet, pianistă. A luat primele lecții de pian când avea 5 ani și, în timp ce era la Liceul de Muzică din Târgu Mureș, a luat locul I pe județ la Olimpiada de Pian și locul III la nivel național. Însă a înțeles devreme că degetele de adultă minionă o să fie o piedică în performanța la pian, astfel că a ales o carieră didactică. A urmat Facultatea de Psihologie și Științele Educației, la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj, și, în paralel, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din același oraș, doar pentru pasiunea ei. S-a îndrăgostit de copii în orele de practică de la facultate și a știut că a ales bine.

O vreme și-a adus orga la școala unde predă acum, dar i-au stricat-o elevii din alte clase. Este o școală foarte mare, cu 1.600 de elevi care studiază în schimburi. Doar învățătoare sunt 30. Așa că a învățat, pentru copiii ei, să cânte la ukulele și la blocflöte, instrumente mai ușor de transportat acasă.

A dus orga și la Deda, județul Mureș, unde și-a început cariera de învățătoare. A primit o clasă de-a II-a pe care nu o voia nimeni, formată din 10 copii romi care veneau la școală doar lunea, pentru corn și lapte. Plângea în fiecare seară că nu o ascultau, că nu găsea o abordare potrivită. O altă învățătoare a sfătui-o să se apropie de ei întâi, pentru că n-au simțit căldură sufletească din partea nimănui.

Au început să joace în curtea școlii fotbal, „rațele și vânătorii” sau orice altceva propuneau ei. Apoi le-a lansat tot felul de concursuri, precum cine are cele mai curate încălțări, pentru că veneau din zone ale satului cu străzi neasfaltate. Fugeau repede la baie să-și curețe pantofii.

„Prima dată trebuie să creezi o relație cu copilul și după aceea te ascultă”, a observat în timp învățătoarea. „Când vede că te joci cu el, că ești aproape de el și că poate să aibă încredere în tine, atunci vine de la sine și respectul.”

La prima ședință cu părinții, l-a rugat pe tatăl ei să o însoțească pentru că îi era teamă, auzise că părinții sunt foarte agresivi. Dar n-a fost cazul de nicio intervenție. Ea le-a vorbit cu respect, ei i-au spus ce așteptări au: copiii să fie ascultați, să învețe, să vină la școală cu plăcere.

Își dădea banii pe materiale didactice pentru că a înțeles că era singura persoană de la care ei puteau să învețe ceva. I-a dus la concursuri, a învățat și ea câteva cuvinte în rromani, ca să le ajungă la inimă, au făcut o scenetă în care au purtat costume confecționate de mama Ancăi, unele din hârtie creponată. Toți s-au străduit să învețe replicile, iar învățătoarea plânge mereu când revede filmarea.

După un an cu ei, Anca ar fi trebuit să se mute la Cluj, unde o aștepta prietenul ei. Dar simțea că îi abandonează, așa că a mai stat un an. I-a învățat să scrie – în primul rând, numele lor –, să citească și să rezolve probleme simple de matematică. La finalul anului, cu susținerea părinților, care au înțeles să scutească copiii de alte munci și să-i trimită la școală, clasa ei a avut o prezență de 90%.

La școala de la oraș, simte că fluieră. Orele sunt ușoare deoarece copiii sunt ascultători – au deja o disciplină și o educație de acasă.

Ora începută cu cântecul la ukulele continuă cu cei doi elevi de serviciu care extrag o bilă dintr-o cutie. Pe bilețelul din interior scrie o provocare: „Amintește-ți un vis pe care l-ai avut recent, pe scurt”.

După câteva răspunsuri din clasă, Anca merge mai departe și afișează pe tabla smart: „23 martie, Ziua Meteorologiei”. Trece pe tablă cuvintele pe care ei le asociază cu meteorologia, apoi le arată un fragment video în care o jurnalistă prezintă buletinul meteo. Mai departe, le împarte foițe cu un text pe care ei îl lipesc în caiete și pe baza căruia trebuie să compună, pe echipe, câte un fragment prin care vor prezenta vremea în toate regiunile țării.

Cu pantaloni portocalii și bluză albă, cu un colier cu creioane colorate, păr lung, ondulat, și machiaj discret, învățătoarea trece cu mâinile încrucișate printre bănci. Nu le dă nicio indicație, iar ei nu-i cer ajutorul sau lămuriri.

Elevii vin apoi în echipe de câte doi la tablă: unul ține microfonul și prezintă vremea, iar celălalt lipește pe hartă simboluri cu nori sau soare și temperaturile.

Microfonul nu e un element nou în clasa lor. Îl folosesc des pentru că elevii din această generație sunt pasionați de interpretarea rolurilor. Din clasa pregătitoare au vrut să facă scenete și să compună piese de teatru, cu ajutor din partea învățătoarei pentru text și decor: cu animale, povești, tradiții sau chiar o poveste despre literele alfabetului, în clasa I.

Anca încearcă să diversifice activitățile și tematicile de la clasă, ba chiar și rolurile pe care le joacă ea, ca elevii să nu se plictisească. O dată pe lună gândește lecțiile în jurul unui eveniment major, cum a fost astăzi Ziua Meteorologiei. Uneori încep ziua cu un cântec la ukulele, alteori cu un joc, un fun fact, o curiozitate, un rebus. Alteori poate aduce elemente din pasiunile copiilor, despre care află de la orele de consiliere cu părinții, pe care le ține cu sfințenie – poate un Lego, poate un avion.

În fiecare toamnă, învățătoarea a ales o temă pe care a folosit-o ca metaforă pentru etapa lor de dezvoltare și a decorat clasa și băncile în ton. În clasa pregătitoare au avut tematica ,,Țup. Imposibil e doar un cuvânt”, o carte a lui Alex Donovici. Simbolul clasei a fost personajul din carte, o pasăre fără aripi, care i-a provocat des pe copii de-a lungul anului.

„Ideea era că în clasa pregătitoare te simți mic și neînsemnat”, explică învățătoarea, „iar la sfârșit prinzi aripi”.

În clasa I au avut tema „Jack și vrejul de fasole”. Învățătoarea a amplasat peste tot prin clasă vrejuri de fasole din hârtie, ca să le reamintească elevilor să nu renunțe la visele lor și să continue să escaladeze vrejul pentru a ajunge sus.

În clasa a II-a au avut tematica Harry Potter, iar scopul a fost să-i învețe să colaboreze în echipe, să dilueze presiunea individuală și să-i pregătească să gestioneze eșecul alături de coechipieri. Tot anul școlar au putut acumula puncte pe echipe pentru diverse activități suplimentare, cum ar fi să compună o poezie, să facă un desen, să scrie o compunere. La sfârșit de lună, echipa câștigătoare putea să aleagă absolut orice le trecea prin minte ca premiu. Toți au ales să meargă acasă la învățătoare. Au petrecut acolo câteva ore și au făcut pizza și brioșe.

„Faptul că au trebuit să acumuleze puncte pe termen lung pentru un scop comun i-a învățat autodisciplina”, spune Anca. „Eșecul de parcurs a devenit doar un obstacol temporar, nu un capăt de drum.”

În clasa a III-a a fost tematica ,,School is cool”, pentru că deja era cazul să înceapă să fie mai serioși. Atunci și-a cumpărat colierul cu creioane colorate, precum și o pereche de cercei pe care scrie Teach.

Anul acesta, într-a IV-a, tematica este ,,Călători prin istorie”. Au decorat clasa cu momente istorice, ca o reamintire că și ei au o istorie împreună.

„Aceste tematici îi ajută pe elevi să simtă că progresează nu doar academic, ci și spiritual”, explică învățătoarea. „Am încercat să îi conduc de la lumea interiorizată a poveștilor către lumea exterioară a faptelor concrete, pregătindu-i pentru rigoarea gimnaziului.”

Și rolurile ei se schimbă pe parcursul unei generații. Și-a dat seama de asta când prima ei clasă de la „Avram Iancu” a ajuns într-a V-a și elevii veneau în continuare la ea pentru sfaturi, să se plângă sau doar să îi asculte cineva. Deși în primă fază s-a bucurat că o tot vizitau, și-a pus întrebarea dacă nu cumva ar fi putut să-i ajute să se desprindă mai repede.

Lucrase mult cu ei la dezvoltarea lor emoțională, poate prea mult, spune acum. Și-a dat seama că unii ajunseseră să se folosească de invitația ei de a-și explora starea emoțională ca să tragă de oră. Punctul culminant a fost când au petrecut mult timp vorbind despre cum se simțea un băiețel care spunea că i-a murit pisica, numai ca să afle apoi de la mama lui că nici măcar nu avea una. Atunci a decis că are nevoie și de un rol de profesoară.

Astfel că, atunci când a preluat generația actuală, a hotărât că din clasa pregătitoare până într-a II-a va fi o zână foarte teatrală, care le va spune multe povești. Apoi, în clasa a III-a și a IV-a va deveni „mai profesoară”, un pic mai distantă, îi va așeza singuri în bancă și le va corecta comportamente care nu le-ar fi pe plac profesorilor. Practic, în primii trei ani avea să îi învețe să fie independenți, să le arate cum rezolvă ea o problemă de zi cu zi (de exemplu, dacă i s-ar strica penarul), apoi în ultimele două clase – să îi încurajeze pe ei să caute soluții.

Acum, în afară de munca la clasă, este implicată într-un proiect finanțat prin PNRR care vizează starea de bine a profesorilor și a elevilor la început de ciclu, precum elevii ei anul viitor, în clasa a V-a. Responsabiliateta ei este să detalieze într-un document, o dată la trei luni, toate activitățile care au avut loc – o sarcină meticuloasă, care îi place.

Anca spune că e organizată și muncitoare. Ca dovadă, ea vara nu-și face planuri pe ce plaje să se odihnească, ci în ce proiect s-ar putea implica să nu se plictisească. De exemplu, în 2018 a făcut un internship la o asociație care organiza cursuri digitale pentru copii, ca asistent manager – gestiona cursurile și se ocupa de înscrieri. În septembrie, s-a angajat part-time la ei pentru că simțea nevoia de un pic de diversitate. A rămas la acel job un an.

Atunci, în 2018, s-a întrebat dacă mai vrea să rămână în învățământ. Soțul și toți prietenii lor lucrează în IT, iar reacția pe care o întâlnea era dacă nu moare de foame. Nu se simțea destul de cool pentru cei 28 de ani pe care îi avea. Era ca și cum și-ar fi ales să devină învățătoare pentru că altceva n-ar fi fost capabilă.

Anca face parte din prima generație de alumni Aspire Teachers (2016), program educațional din România care susține formarea continuă a profesorilor. După ce a absolvit, s-a implicat în organizare – ținea interviurile cu viitorii participanți – și în comunicare. A continuat până în 2021.

În 2023, a fost colaborator educațional pentru o aplicație care învăța copiii să scrie de mână. ⁠

„Mi-am dat seama că, până la urmă, în viață trebuie să faci ce-ți place, nu doar să mergi după bani”, spune Anca. „Și în învățământ, dacă vreau să mă implic în alte proiecte, pot să o fac. Și pot să fiu, de fapt, ce vreau eu, pot să am ce meserie vreau eu în învățământ. Dacă vreau astăzi să fiu prințesă, sunt prințesă, dacă mâine vreau să fiu director, sunt director la clasă, dacă îmi doresc să organizez un eveniment, îl pot organiza.”

Text de Oana Racheleanu

Editor: Sorana Stănescu

Foto: Doria Drăgușin

Premiu susţinut în 2026 de Patria Bank, Patria Credit & Axxess Capital, parteneri strategici ai proiectului.

Câte pălării poate purta o învățătoare? – Anca Păușan, profesoară MERITO 2026 pentru învăţământ primar, Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Cluj-Napoca