De la Brâncuși, la Irina Rimes – Bogdan Rațiu, profesor de Limba și Literatura Română, Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, Târgu-Mureș – profesor MERITO 2019

De la Brâncuși, la Irina Rimes

„Vreau să fie etici și autentici. Una este declarativul, pe care noi îl stăpânim bine, alta este acțiunea. Mă interesează ca ei să fie corecți cu ei înșiși, cu părinții lor și cu societatea, pentru că profesioniști cred că suntem. Important e să descoperim adevărul.”

Clopoțelul sună la 10 fix și liceenii se aruncă într-o mișcare browniană spre clase, pe holurile întunecate ale Liceului Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu-Mureș, cu predare în limba maghiară. Într-una dintre săli, tânărul profesor de limba română intră relaxat, cu un teanc de hârtii scoase la imprimantă. Elevii de clasa a XII-a sunt deja așezați în bănci, câte patru pe-un rând, și-l salută printre foieli și chicoteli.

– Vă spun pentru ultima dată «bine ați venit în semestrul al doilea», că nu se va mai întâmpla lucrul acesta, le spune Bogdan Rațiu din fața catedrei.

– Să sperăm!, se aude o voce de fată dintr-o bancă și încep toți să râdă.

– Dragii mei, fiți atenți ce facem astăzi, îi pregătește Bogdan. Vă lipsește un lucru foarte clar la textul argumentativ. Ghiciți ce!

– Cultura generală, șoptește un băiat din primul rând, stârnind alte râsete.

– Cultura generală! Altceva?

– Raționamentul?

– Da, raționamentul, spune profesorul răbdător. În afară de discurs, încă ne mai rămâne să lucrăm la rațiune, limbaj și de ce mai avem nevoie? Nu sunteți foarte…?

– Creativi.

– Creativi! Ne lipsește nouă creativitatea.

Profesorul le împarte apoi hârtiile cu care a venit, de pe care ei trebuie să citească un scurt text despre Constantin Brâncuși și să argumenteze cum poate ajunge cineva model pentru ceilalți prin artă. Va fi, cum spune el, o oră de meta-cogniție, pentru a-i ajuta pe liceeni să devină mai creativi în argumentare. N-a fost foarte mulțumit de rezultatele lor la teză, dar are înțelegere pentru ei – la urma urmei, în clasa a IX-a nu știau aproape deloc limba română.

Profesorul de 32 de ani și-a petrecut toată viața în Târgu-Mureș, unde a făcut și facultatea (română-franceză), și masteratul, și doctoratul pe care l-a terminat la 27 de ani. N-a simțit nevoia să studieze altundeva, pentru că a întâlnit mereu profesori care l-au susținut. Însă pasiunea pentru limba română și pentru școală, în general, s-a dezvoltat mai greu. „În gimnaziu, eram foarte leneș. Eram un băiat normal, care n-avea chef să învețe prea mult”, recunoaște Bogdan. A avut noroc de o profesoară de română despre care spune că a reușit să-i introducă informația în minte fără să fie conștient că învață. A luat aproape 9 la Capacitate, dar fără efort. A intrat la un liceu de biologie-chimie, însă instinctele i-au rămas aceleași: nu învăța, nu citea, nu se chinuia. „Abia am trecut anul”, spune el.

Apoi, în clasa a X-a, a venit o profesoară nouă de limba română, care i-a schimbat viața. „Dintr-un copil care n-a citit o carte, am început să citesc basmele lui Creangă și mi s-a părut foarte mișto să citesc.” Pune schimbarea asta pe seama profesionalismului pe care l-a identificat în profesoara sa, o tânără care planifica atent fiecare predare și muncea foarte mult. „În mintea mea de copil, mă gândeam cum poate să facă atâtea, cum poate să-mi explice atâtea, și mi-am dat seama că ea construiește niște lucruri. Asta mi-a rămas impregnat ca profesor.”

Când a început să predea la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, în urmă cu 10 ani, și-a format și el o metodă clară de predare, mai ales pentru că avea de-a face cu adolescenți care nu stăpâneau bine limba română.

„Într-a IX-a, muncesc ca un rob. Fac fișe de vocabular, altceva decât ce găsești în manuale. Încerc să le ofer o coerență lingvistică până în clasa a X-a, când vreau să le predau literatură. Apoi îi învăț să citească construindu-le limba, mecanismul de lectură”, explică Bogdan. „Într-a XI-a refac limba și cultura, îi dau o coerență pentru că, până atunci, ei învață fragmentat. Apoi fac literatura până-n zilele noastre și deja copilul însușește niște valori.”

Vrea să creeze cititori adevărați, „nu unii care mint, care spun cuvinte pompoase și patetice”. De aceea pune accent și pe limbaj, și pe cultură generală, și pe încurajarea creativității. Vrea să vadă viziune și corelații. „Mă interesează să formez un copil care să-mi schimbe țara”, spune senin.

– Ce vrea Lovinescu?, îi întreabă pe elevi la prima oră din semestrul II, căutând exemple de artiști moderniști, ca Brâncuși.

– Să ne sincronizăm, spune o elevă.

– Cu cine?, insistă Bogdan.

– Cu ceilalți, plusează un băiat.

– Care ceilalți?

– Din literatură, din artă.

– Cu Occidentul, nu? Bun! Vai, ce greu le scoatem. A început semestrul, îi apostrofează râzând.

Știe că orele de argumentare și corelații nu sunt suficiente pentru a-i face să înțeleagă materia, și nici pentru a-i menține interesați, așa că uneori face „spectacol” cu ajutorul culturii populare.

„Acum două săptămâni le-am făcut Irina Rimes la oră – melodia Nu știi tu să fii bărbat. I-am întrebat cum înțeleg ei textul ăsta. Le-am pus melodia și, după ce i-am lăsat să asculte, toți au înțeles că ea se plângea că el n-a știut să fie bărbat. Am zis: Uitați-vă, hai să ne uităm la ce-i în videoclip”, povestește profesorul amuzat. „Primele 10 secunde sunt reconstrucție după Gioconda. Apoi avem niște sculpturi luate din holul de la Luvru. Avem toate elementele specifice unui muzeu. De ce muzeu? Muzeul e opera lumii, în care sunt arhivele lumii, istoria lumii. Ce mai avem? Și am notat câteva chestii pe tablă, iar la final am zis: Hai să regândim ce vrea să spună ființa asta, și am ajuns la o interpretare super-interesantă asupra modului în care un om poate să-și asume trecutul, cu minusuri, și poate să-și asume că iubirea pe care a avut-o pentru celălalt a trecut prin filtrul conștiinței și n-a lăsat-o numai la nivel de emoție, ci și-a internalizat-o cognitiv. Atunci ea a înțeles tot trecutul, cum s-au suprapus toate. Și acuma, Michelangelo, Gioconda și muzeul sunt simboluri ale Renașterii: tu n-ai știut să fii bărbat, dar eu am acuma disponibilitatea de a mă renaște.”

Totul este, de fapt, cultură, e de părere Bogdan. Iar profesorii n-ar trebui să fie șocați că tinerii stau pe rețelele de socializare sau consumă produse media, ci ar trebui să le folosească în predare. El a integrat în ore, de-a lungul anilor, totul de la postări ale unor persoane publice pe Facebook, ediția Eurovisionului când a câștigat artistul travestit Conchita Wurst, Snapchat sau clipuri ale Loredanei. „Din tot procesul educațional, momentele astea durează câte 10 minute, dar sunt niște insule prin care-l fac pe copil să fie al meu, să-l aduc spre mine, să-i explic ce se întâmplă pe social media.”

Vrea ca elevii să se simtă bine când vin la școală, să aibă „o viață normală” în care profesorul nu le vorbește peiorativ și se pot apropia de el. Uneori îl sperie cât de mult trebuie să fie terapeut pentru adolescenții din fața lui, care navighează o lume foarte complicată.

„Eu sunt român, ei sunt maghiari, diferența culturală se simte și totuși ei se apropie de mine”, spune el. „Îmi cer sfaturi, suntem apropiați. Crăciunul la mine e plin de copii din anii trecuți care mă vizitează și-mi pun întrebări personale, fără să simtă vreo graniță.” În august, are programată nunta unor foști elevi care au fost prezenți și când și-a susținut el teza de doctorat. „N-am avut emoții decât față de ei.”

Metodele lui s-au dovedit a fi de succes. Nu a avut niciodată un elev care să-i pice la examenul de Bacalaureat, iar în ultimii ani a început chiar să aibă din ce în ce mai mulți olimpici naționali. Anul trecut, a obținut și primele două note de 10 la Bacalaureat cu elevi maghiari. „Am zis, Doamne, în sfârșit, am ajuns la perfecțiune!”

Profesorul vede o schimbare în generațiile noi și îl îngrijorează lipsa de profunzime pe care o percepe la elevi, dar nu crede că asta vine de la social media sau de la faptul că ar fi nativi digitali. „Nu cred că asta îi face superficiali”, spune el, „ci atitudinea noastră, a maturilor, față de viață. Noi ne plângem tot timpul, trăim într-o isterie continuă, din mass-media până în spatele curții, vorbim în clișee, spunem aceleași idei, nu gândim critic, nu luăm poziție în fața societății”.

Descrie România ca pe o „societate a fardului”, în care educația nu se concentrează pe a crea oameni cu gândire liberă, flexibilă, care să rezolve probleme, ci oameni care pot memora. S-a întrebat de multe ori dacă va putea rămâne în țară permanent, dacă-și va putea crește viitorii copii aici, dacă ar fi corect față de ei. Însă nu poate sta departe de limba în care gândește și de elevi. De aceea vrea ca generațiile pe care le modelează să fie capabile să producă schimbare.

„Vreau să fie etici și autentici. Este o carte foarte faină, Psihologia poporului român, de Daniel David, în care foarte tare m-am regăsit. Spune că cea mai mare problemă a acestui popor este lipsa de autenticitate, de a înțelege că valorile noastre ne vor duce mai departe, nu doar la nivel declarativ”, explică Bogdan Rațiu. „Una este declarativul, pe care noi îl stăpânim bine, alta este acțiunea. Mă interesează ca ei să fie corecți cu ei înșiși, cu părinții lor și cu societatea, pentru că profesioniști cred că suntem. Important e să descoperim adevărul.”

Text de Ioana Burtea

Foto: Doria Drăguşin