Skibidi sau cum predai geografia pe limba copiilor de azi
„Geografia mi-a arătat cum este lumea. Mi-a arătat și adevăruri dure și așa am devenit mai tolerant. Din poziția de profesor, predând geografie, mi-am dezvoltat empatia și răbdarea. Înțeleg mai bine noile generații. Mă simt privilegiat pentru că cred că cine e profesor rămâne tânăr.”
BIO: Gabriel Dascălu nu a vrut mereu să fie profesor de geografie. Planul lui era să lucreze în geoinformatică, iar partea cu predatul – ceva temporar pe timpul facultății. Dar odată intrat în sistemul educațional, nu a mai putut ieși. Acum, la 28 de ani, se simte ca peștele-n apă la catedră, la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, și nu crede că ar fi mai fericit scriind coduri ca job. Îi învață pe liceeni despre lumea în care trăiesc, despre orașe, țări, reliefuri și probleme globale, și demontează prejudecăți. La rândul lui, a intrat în lumea tinerilor și învață despre rizz, skibidi și trenduri de pe TikTok, ca să le poată vorbi pe limba lor și să facă geografia mai relatable pentru ei.
Când intră în clasă, Gabriel Dascălu îi salută pe copii cu „ce mai faceți, cum v-a fost săptămâna?”. E un obicei de a-și începe orele cu elevii de liceu așa, pe un ton camaraderesc, pe care și l-a dezvoltat din septembrie 2023 de când predă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București. Apoi, își lasă geanta pe catedră, pornește laptopul și proiectorul și așteaptă ca adolescenții din fața lui să turuie despre ce seriale au văzut, ce teste au mai dat, ce invitați speciali au avut la cursuri. „Domnu’, eu o să fiu Andreea Esca, pentru că vorbesc bine și am dicție!”, îi strigă o elevă din ultima bancă, încântată de întâlnirea cu prezentatoarea de la ProTV de cu o săptămână înainte. Copiii vorbesc unii peste alții, care mai de care mai vocal ca să fie auzit de profu’.
E ultima zi de școală înainte de vacanța de Paște, iar liceenii sunt obosiți și nerăbdători să sune ultimul clopoțel. Și Gabriel îi simte mai agitați decât de obicei, dar nu se supără pe freamătul din bănci. Le răspunde fiecăruia, face glume cu ei, se râde mult.
Ora începe oficial când proful de geografie se îndreaptă către tablă și proiectează hărți ale lumii, grafice și o animație în care niște omuleți negri și roșii trec pe ecran de la stânga la dreapta. Pe mijloc, un număr din nouă cifre la care copiii se poticnesc când îl citesc: populația lumii care trăiește în sărăcie extremă. Gabriel îi întreabă unde pe Glob cred ei că oamenii trăiesc cel mai rău. Liceenii citesc numele statelor care însoțesc omuleții roșii – care intră în sărăcie – și negri – care reușesc să iasă. Unele se repetă, semn că nicio țară nu reușește să scape complet, iar numărul ba scade, ba crește. Apoi concluzionează pe mai multe voci: Africa.
„Cum credeți că arată sărăcia? Ați văzut vreodată în alte țări prin care v-ați plimbat cu părinții?”, îi provoacă Gabriel la discuție. Cei mici sunt norocoși, nu știu, au mai văzut doar câte ceva la știri. Proful deschide Gapminder și îi plimbă prin întreaga lume. Le face cunoștință cu familii necunoscute și cu stilul lor de viață. Curând află că sunt oameni care trăiesc cu peste 5.000 de dolari pe lună în țările europene dezvoltate, dar și cu mai puțin de 30 de dolari, cum e o familie cu trei copii din Burundi, Africa, ce locuiește într-o singură cameră, într-o construcție improvizată, fără electricitate, apă curentă sau toaletă.
„Geografia e o disciplină fundamentală care arată mult despre lume. O aplicație de genul Gapminder ușurează mult viața. Ei pot vedea cum e viața în alte colțuri ale lumii. Pentru că probabil nu vor ajunge în Rwanda. Sau în Sudan. Unii dintre ei au impresia că lumea e ca aici, în România. La fel cum alții poate cred despre noi că trăim doar fără curent electric și fără străzi asfaltate. Geografia ne arată exact cum este lumea și în felul ăsta, putem dărâma niște prejudecăți pe care le avem”, explică Gabriel Dascălu.
Geografia prin jocuri și aplicații
Are 28 de ani și predă din 2018. Primul an l-a petrecut în Vâlcea – a fost o dorință a lui să-și înceapă cariera în județul în care s-a născut. Ca să-și facă norma, avea ore în patru școli din patru localități diferite. Făcea naveta cu mașina, dar nu se plânge prea mult de perioada aceea: trei dintre școli erau la sat și îi plăceau peisajele printre care trecea pe drum.
Își amintește și acum prima oră de geografie. N-a avut emoții, că „modestia mea de oltean…”. Era la o clasă de a VII-a, în Pietrari. Elevii de-acolo făceau geografie cu profesorul de religie, pentru că nu exista dascăl de geografie și cineva trebuia să acopere orele. A întâlnit acolo o elevă pe care a dus-o, un an mai târziu, la olimpiadă. Acum este studentă la Facultatea de Geografie, a intrat pe loc de olimpic. Încă țin legătura.
Gabriel Dascălu a înțeles că trebuie să lupte un pic mai mult ca să-i facă pe liceeni să le placă geografia, un domeniu după care el însuși se declară „înnebunit”. Ce a remarcat atunci, dar și mai târziu când a ajuns la București – predă și la Școala Gimnazială `= „Regina Maria”, și la Colegiul „Lazăr” -, este că elevii ajung în gimnaziu și uneori chiar în liceu cu impresia că geografia e urâtă, e doar multă „toceală”. Nu ajută nici că în clasele primare dascălii folosesc ora de geografie pentru română și matematică, materiile din care se dau examenele naționale, avea să afle Gabriel de la viitorii învățători cărora le ține curs despre didactica predării geografiei la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității din București.
Gabriel Dascălu nu a vrut mereu să fie profesor. Planul lui era să lucreze în geoinformatică și a făcut un master în acest domeniu. Partea asta cu predatul a apărut prin anul al treilea de facultate – și-a dorit să fie, de fapt, ceva temporar pe timpul studiilor. S-a îmbolnăvit însă de microbul educației și și-a dat seama că nu mai poate scăpa de el. „Eu mă simt ca peștele-n apă la catedră, cum să mai vreau să ies?”, spune acum. Nu crede că ar fi mai fericit să scrie niște coduri opt ore pe zi. A preferat, deci, să rămână dascăl și să facă materiale digitale pentru alții.
Toate lecțiile de geografie pe care le folosește la cele 15 clase la care predă la „Lazăr” sunt construite de el: prezentări, jocuri, aplicații făcute din diverse limbaje de programare. Sunt toate la liber pe site-ul său (mai puțin cursurile, la care le dă elevilor acces pe măsură ce lucrează cu ei la clasă capitolele respective).
A creat, de exemplu, un joc de localizat unitățile de relief și râurile din România, altul – de încadrat spațial subunitățile de relief din țară în unitatea de relief de care aparțin. Un altul – de recunoscut poziția pe hartă a județelor României. Ori de recunoscut și localizat obiectivele turistice naturale importante după fotografii, joc de geolocation la care de obicei toată lumea ia 10, spune Gabriel.
„Dar la ce ne ajută să știm asta, domnu’?”
Încearcă să-i facă pe elevi să înțeleagă că geografia înseamnă mai mult decât a ști capitalele de țări din Europa – capitol la care băieții excelează pentru că le învață brici din fotbal – sau reședințele de județ din România. Ca să facă totul cât mai pe înțelesul lor și ca să nu mai audă întrebarea „dar la ce ne ajută să știm asta, domnu’?”, corelează conținutul de manual cu ceva din viața reală de care copiii și adolescenții au auzit sau de care se lovesc în cotidian.
„Dacă vorbim de refugiați, le dau exemplu ucrainenii – am și elevi ucraineni -, vorbim despre ce a dus la asta (la războiul început de Rusia împotriva Ucrainei, n.a.). Când vorbim de județe, le dau exemplu inscripțiile de la mașini și toată lumea știe inscripțiile la mașini. Dar mai trebuie să le și pună pe hartă. Și asta o rezolvăm cu jocuri digitale”, explică proful.
„Geografia e o știință pe care o găsesc din curtea școlii. Foarte multe noțiuni sunt găsite în viața de zi cu zi, fenomene meteo, tipuri de drumuri, probleme globale, precum schimbările climatice, războaiele”, adaugă el.
Acum câțiva ani, a cumpărat o trusă de scule de pe Emag și a pus în ea diverse tipuri de roci. Plimbă trusa de roci pe la clase când vorbește cu copiii despre ele, îi lasă să le atingă, să le simtă textura, să le vadă culorile.
Gabriel crede că succesul este împletirea materiilor pentru că geografia descrie pământul și putem descrie pâmântul în milioane de feluri. De-asta încearcă să-și sincronizeze lecțiile cu colegii de cancelarie, dincolo de ce stabilește deja cronologic programa școlară.
La clasa a X-a, de exemplu, are o componentă în care vorbește despre populația lumii. Le-a arătat copiilor că toate țările au mai mulți copii băieți decât fete, fără să existe un motiv socio-economic pentru asta. „I-am pus să vorbească cu profesorul de biologie și au aflat că la naștere, sunt mai multe șanse ca un copil să fie băiat decât fată. E un fenomen explicat de biologie și arătat la geografie”, explică profesorul. La clasa a VI-a, și istoria, și geografia vorbesc despre marile descoperiri. La educația tehnologică, elevii învață tipurile de sate – la geografie le caracterizează geografic.
În drumul către sala de clasă, am traversat holurile lungi ale colegiului istoric printre bătut cuba și scurte șuete din care Gabriel s-a extras cu greu – toți copiii voiau să-i spună ce au mai făcut, ce au mai învățat, să-l întrebe când mai merg în excursie, probabil lucrul pe care elevii i-l solicită cel mai des.
Le vorbește pe limba lor
De când predă în „Lazăr”, i-a dus pe copii la teatru, în plimbări prin București. I-a dus în excursii de o zi sau două la Sighișoara, în Sibiu, Constanța, Defileul Dunării, Tulcea, Iași. A organizat tabere de o săptămână, în Rucăr, în Apuseni, în Maramureș. A făcut cu ei drumeții, s-au plimbat cu căruțele sau cu barca, au învățat să toarcă la fus. Dar totul e mereu cu traseu turistic educativ. „În tabere nu avem nevoie de animator, pentru că mă au pe mine profesor de geografie”, râde Gabriel.
Recunoaște că oricum, nici în timpul liber, pe plan personal, nu este niciodată un turist normal. Analizează tot, forme de relief, fenomene meteo. E omul cu fun facts din grupul de prieteni: „Știați că…”.
Nu știe de ce s-au apropiat elevii atât de mult de el. Poate îl ajută și vârsta, faptul că le înțelege limbajul, că îi face să se simtă mai relaxați când le vorbește pe limba lor. S-a și antrenat bine: stă pe TikTok, învață trenduri, a intrat puțin în lumea „skibidi” și „rizz” și copiii din generația Z au simțit că face un efort să-i înțeleagă. Le spune mereu că este mândru de ei dacă au o reușită, îi sprijină când nu înțeleg, dar se și impune dacă sunt neastâmpărați sau prea gălăgioși.
„Eu cred că după 50 de ani, majoritatea profesorilor se diferențiază prea mult de generație. Dar profesorii care rămân prieteni cu elevii și rămân apropiați de ei sunt minunați. Cred că trebuie să se adapteze ca să rămâne pe aceeași undă cu ei. E de făcut documentare, cum caut eu acum să văd ce înseamnă sigma, skibidi…”. Și meme-uri, căci își tot trimit unii altora pe grupurile de WhatsApp. Meme-uri din geografie, bineînțeles, niște inside jokes pe care doar ei le înțeleg.
Pe lângă orele de geografie, Gabriel predă și un opțional numit „Călător prin țara ta”, la care copiii au de făcut mini-documentare despre locații din România. Îi ajută și el cu filmări din dronă de pe unde a fost. E surprins că pentru anul viitor, vreo 16 clase au ales geografia ca opțional, inclusiv una care trece a XII-a, deși e de mate-info și are Bacul anul viitor. Cu elevii care participă la olimpiadă face ore de pregătire săptămânal, cu toate clasele.
Când nu predă la școală, Gabriel Dascălu își scrie lucrarea de doctorat despre valorificarea turistică a cetăților antice din Dobrogea, citește multă geopolitică și antropologie și își completează colecția de hărți turistice – are vreo 30-40 acum, luate de pe oriunde a mers. Și-a propus ca până la 35 de ani să vadă toată Europa.
„Geografia mi-a arătat cum este lumea. Mi-a arătat și adevăruri dure și așa am devenit mai tolerant. Din poziția de profesor, predând geografie, mi-am dezvoltat empatia și răbdarea. Înțeleg mai bine noile generații. Mă simt privilegiat pentru că cine e profesor rămâne tânăr. Mă întineresc foarte mult elevii. La interior, că la exterior cred că am mai îmbătrânit”, spune Gabriel.
Dacă i-ar putea duce pe elevi oriunde pe glob, și-ar dori să-i ducă în Islanda ca să vadă aurora boreală. „E cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată”, spune. Dacă nu Islanda, măcar ceva mai aproape, în Spania, să vadă eclipsa totală de soare din 13 august 2026.
Text de Cristina Radu
Editor: Andreea Archip
Foto: Doria Drăgușin
Premiu susţinut în 2025 de Crowe România, partener strategic al proiectului.