Cimentul invizibil dintre cărămizi: profesoara care crește cetățeni, nu doar elevi
„Dacă nu-ți place cum arată societatea acum, în calitate de cadru didactic ești exact în poziția în care poți să faci ceva. Dacă doamna de la bancă poate doar să constate că tinerii sunt indolenți, tu poți să și faci ceva în sensul ăsta. Să te gândești dacă tu ai făcut ceva ca să fii un exemplu pentru ei. Sau ai încercat într-un fel să-i formezi. Noi suntem adulții și, prin urmare, suntem responsabili. Să te superi pe ei sau să-i consideri pe ei vinovați mi se pare lipsă de asumare.”
BIO: Prin toate rolurile pe care le are în liceul din Borșa – profesoară de economie și educație antreprenorială, consilier educativ, dirigintă – Liana Timiș-Mureșan vrea să le construiască elevilor abilități utile în viață: cum să se organizeze, să citească un contract, să sorteze informația, să se pregătească pentru o criză economică, să negocieze, să facă un buget, să fie persuasivi, pentru ca ei să producă o schimbare în comunitatea și în societatea în care trăiesc.
La sfârșitul fiecărui an școlar, Liana Timiș-Mureșan, 38 ani, își promite, avându-l martor pe soțul ei, că n-o să mai accepte rolul de consilier educativ. E prea solicitant să coordoneze activități extrașcolare, pentru care trebuie să alerge după resurse financiare pentru cei 1.355 de elevi. În plus, e o atribuție voluntară, consumatoare de timp, pentru care nu este degrevată de ore. Încearcă să se convingă că are toate motivele.
Dar soțul ei n-o crede, căci de șase ani, după fiecare vacanță de vară, uită complet că ar fi făcut o astfel de promisiune. Și o ia de la capăt. Oricum s-ar fi implicat în activitățile extrașcolare și fără această titulatură, așa cum a procedat, de fapt, și în restul celor cinci ani de când predă la liceul din Borșa, Maramureș.
Motivația vine de la elevi – tuturor le spune „pitici”, chiar dacă sunt a XII-a și sunt mai înalți decât ea. Își amintește cum, datorită activităților desfășurate împreună, s-au schimbat, au început să înțeleagă mai bine lumea din jurul lor, au crescut.
Au organizat împreună Balul Bobocilor; de Crăciun au pregătit turtă dulce, pe care au vândut-o apoi într-un târg, iar banii i-au donat familiilor nevoiașe; au participat la un workshop despre calitatea redusă a aerului din Borșa, iar fetele, la întâlniri cu femei din diverse domenii profesionale pentru a avea modele de carieră și de autonomie personală; într-un proiect au fost instruiți câțiva elevi să medieze conflictele între colegi. Au făcut chiar și un film împreună – o echipă de elevi a câștigat Premiul III la Concursul Național de Scurtmetraje Film for Life, cu filmul „La un front distanță”, despre o poveste de dragoste a bunicilor lor. Liana a ieșit cu ei la pepiniere, la muzee, în comunitate. Au avut club de lectură, au adus scriitori locali, care și-au prezentat cărțile în școală și realizează împreună cu ei revista anuală a liceului.
În proiectele cu ea au învățat să negocieze, să se organizeze, să păstreze legătura cu administrația locală, să facă un buget, să abordeze oamenii, să fie persuasivi.
„Competențele astea nu le poți forma în clasă, ci doar prin activitățile extrașcolare. Le pui în sac și te duci cu ele mai departe, îți rămân pe viață.”
Au cam 10 activități pe an, dar pentru ea provocarea, pe lângă cea legată de resursele financiare, este să găsească un spațiu unde să găzduiască un număr cât mai mare din cei 1.355 de elevi – nu au în școală o sală media sau o sală de festivități, iar Borșa nu are niciun parc. În plus, în oraș este activ un singur ONG și nu există teatru, astfel că oferta de proiecte și activități este limitată.
„Dacă vrei dezvoltare în zonă, trebuie să dezvolți simțul ăla de comunitate. Să contribuim toți la creșterea piticilor astfel încât cel puțin o parte dintre ei să nu fugă cât văd cu ochii. Să se întoarcă și să încerce să miște ceva. Că altfel ultimul stinge becul.”
Mai sunt și cazuri, rare, ce-i drept, când își reevaluează prioritățile, se dă un pas în spate și îi lasă pe alții să fie responsabili de activitățile extrașcolare. Cum s-a întâmplat în Săptămâna Verde din acest an, organizată înainte de vacanța de Paște. Doi dintre elevii ei s-au calificat la faza națională a Olimpiadei de Educație Socială, iar unul la cea de Economie, și a vrut să lucreze cu ei. A observat la alți elevi că, atunci când au rezultate bune, ajung să se valorizeze altfel, să capete încredere în ei.
„Le cresc aripioare”, spune profesoara.
Chiar și așa, deși nu este responsabilă, tot a ținut un atelier în deschiderea Săptămânii Verzi, în care a vorbit pentru 66 de elevi, de la a IX-a la a XI-a, despre impactul pe care îl avem asupra mediului. Se înscriseseră mult mai puțini, astfel că acum stau înghesuiți în jurul băncilor.
Cu tricou alb, blugi negri și bocanci, cu părul blond, tuns scurt într-un bob asimetric, puțin adusă de spate, Liana le povestește din fața tablei smart că o singură baterie, aruncată la gunoi, poate contamina sute de litri de apă și că un trib din Amazon a fost vânat și forțat să muncească în condiții inumane pentru exploatarea arborilor de cauciuc, necesari pentru anvelope.
„Acesta este costul de oportunitate”, spune în timp ce face ochii mari, „consecința alegerilor noastre și a nevoilor pieței globale.”
Se gândește de o săptămână cum să facă prezentarea, ce informații să aleagă, astfel încât să ajungă la ei: nici să fie prea teoretic, că se plictisesc, dar să plece totuși cu informații utile.
Îi invită să inspire profund și să țină aerul în piept o vreme.
„Știți ce ați inspirat? Oxigen, praf, PM2,5 – microparticule de 30 de ori mai subțiri decât un fir de păr.”
Liana este profesoară de economie și de educație antreprenorială. Unora din sală le predă două ore pe săptămână, timp de un an, alții încă n-au cunoscut-o la catedră.
A terminat Facultatea de Administrație și Afaceri, la Universitatea București, și masterul de Administrarea Afacerilor Mici și Mijlocii, la aceeași universitate. Trecuseră șapte ani de când era în București și avea un job de consilier în fonduri europene, când și-a dat seama că o irita tropăitul în liniște a oamenilor care se duceau și se întorceau de la serviciu prin pasajul Unirii, de la metrou. Spune că a simțit un fel de singurătate colectivă, o formă de rutină care, dacă nu ești atent, te robotizează. Atunci a decis că vrea să se întoarcă acasă, la Borșa.
Începuse să lucreze ca expert contabil când a primit o ofertă să predea un curs de câteva săptămâni de educație antreprenorială pentru adulții din Baia Mare. La un moment dat, un cursant a făcut o conexiune clară între noțiuni, acea clipă de „aha!”. Atunci a avut și Liana un moment de conștientizare – și-a dat seama că vrea să predea.
A avut noroc că exact în acel an, 2015, s-a pensionat fosta ei profesoară de economie, astfel că i-a preluat locul. În al doilea an de învățământ a primit o clasă la dirigenție la care renunțaseră alți doi diriginți. Însă cumva ea a găsit un mijloc de comunicare cu ei. În primul rând, a înțeles că veneau din familii cu posibilități reduse și că uneori trebuie și să muncească. Dar asta nu însemna că nu-i suna când vedea că lipsesc de la școală. Încă de când i-a preluat, fiind o clasă aproape numai băieți, a insistat că le-ar fi benefic să devină pompieri sau polițiști: în timpul școlii ar avea mâncarea și cazarea asigurate, iar salariul va fi bun la final. Mulți dintre ei profesează astăzi așa cum i-a îndrumat diriginta.
La orele de economie și de educație antreprenorială, Liana nu-i lasă pe elevi să stea tăcuți, impasibili în bănci. Îi provoacă pe fiecare în parte să răspundă, să-și dea cu părerea, chiar dacă greșesc. Știe că rolul profesorului din ziua de azi nu mai este să le ofere elevilor informație, ci să-i învețe să o sorteze, să verifice sursele, dar și să le dezvolte gândirea critică – o competență greu de cultivat. Face asta în clasă, prin consolidarea culturii generale, dar și în afara școlii.
De exemplu, i-a trimis să adune feedback de la florăriile din oraș la o problemă ipotetică: ce-ar fi dacă statul ar plafona prețul la garoafe la 3 lei, de 1 martie? A vrut ca ei să înțeleagă ce urmări ar avea o astfel de măsură, dar și să interacționeze cu oamenii, să iasă din zona de confort.
La educație antreprenorială i-a provocat să le ia interviuri filmate antreprenorilor din oraș. Altă dată, să identifice mai multe nevoi din comunitatea școlară. Elevii au pus pe listă nevoia de a colecta separat mai eficient deșeurile, lipsa unui spațiu verde în care să-și petreacă timpul, lipsa pistelor pentru biciclete, lipsa parcărilor. Apoi, cu scopul de a-i responsabiliza, i-a invitat să-și aleagă o acțiune pe care o vor face ei, înainte de a cere contribuția altora.
De 1 decembrie, Liana a invitat la școală reprezentanți ai Primăriei și ai administrației locale, iar „piticii” au prezentat nevoile pe care le-au identificat, precum și contribuția pe care o vor avea ei: vor picta câteva tomberoane ca să le facă mai atractive și să crească procentul de deșeuri colectate selectiv, vor parcurge 10 kilometri pe biciclete prin centrul orașului și pe malul râului Vișeu pentru conștientizarea nevoii transportului sustenabil, vor colecta deșeurile din spațiile verzi din zonele centrale.
Tot la educație antreprenorială au organizat Zilele Carierei, la care au invitat persoane din oraș cu diferite joburi, ca elevii să-și clarifice opțiunile de viitor: medic, biolog, polițist, inginer silvic, director de bancă, magistrați.
Altă dată i-a provocat să creeze pagini web despre relația cu banii și despre educația financiară, pentru un concurs. Un băiat a făcut un site despre ciclicitatea economiei, a crizelor economice mondiale. Altul a creat un joc de personalitate în care îți alegi o epocă, parcurgi un test, iar rezultatul îți arată cine ai fi fost în funcție de comportamentul tău economic: ai fost cel care și-a pierdut toți banii în criza economică din 1930 sau ai fost cel care s-a îmbogățit de pe urma naivității celorlalți?
Vrea să-i formeze cetățeni informați, care pot lua decizii asumate, care știu ce trebuie să facă în cazul unei crize economice, care înțeleg ce scrie într-un contract de muncă sau de la bancă.
În ultimii ani, profesoara a remarcat o apatie în rândul elevilor de 14–15 ani, despre care spune că a fost învățată pe parcurs. Au cumva așteptarea ca alții să facă în locul lor, statul să le dea și spun că oricum nimic nu are sens. Ca dovadă, anul acesta erau cât pe ce să nu aibă Consiliul Elevilor, a fost nevoie ca Liana să ducă muncă de lămurire. Le-a spus că responsabilitatea nu înseamnă povară, ci înseamnă să aibă încredere în ei că pot face ceva concret și că, prin această funcție, aleg să conteze, să fie prezenți când se iau decizii care îi privesc.
„Dacă nu-ți place cum arată societatea acum, în calitate de cadru didactic ești exact în poziția în care poți să faci ceva. Dacă doamna de la bancă poate doar să constate că tinerii sunt indolenți, tu poți să și faci ceva în sensul ăsta. Să te gândești dacă tu ai făcut ceva ca să fii un exemplu pentru ei. Sau ai încercat într-un fel să-i formezi. Noi suntem adulții și, prin urmare, suntem responsabili. Să te superi pe ei sau să-i consideri pe ei vinovați mi se pare lipsă de asumare.”
La finalul prezentării, elevii din sala plină par căzuți pe gânduri. Tocmai au trecut în revistă în ce feluri poluează ei mediul înconjurător.
„Intenția bună fără un plan concret se evaporă în 48 de ore. Cel mai bun angajament nu este voi fi mai atent la mediu – ci o acțiune specifică, pe care știi exact când o vei face și de ce”, le spune Liana și le cere să-și asume fiecare trei promisiuni față de mediu. „Promisiunea e datorie curată!”.
„Să vin cu bicla la școală”; „să opresc apa când mă spăl pe dinți”; „să predau bateriile la supermarket”; „să sortez corect deșeurile” – spun elevii.
Merg toți afară să colecteze deșeuri din curtea școlii, iar ea le împarte mănuși și saci menajeri. La un moment dat se aude o voce victorioasă: „Am găsit o baterie!”.
Atunci profesoara știe că și-a atins scopul astăzi. A produs o mică schimbare în cel puțin un elev. Asta e cea mai mare recompensă – să fi schimbat ceva în bine. Spune că nu își dorește ca „piticii” să o țină minte, vrea să fie precum cimentul dintre cărămizi. Acel ceva ce le ține, dar nu se vede.
Text de Oana Racheleanu
Editor: Sorana Stănescu
Foto: Doria Drăgușin
Premiu susţinut în 2026 de Crowe România, partener strategic al proiectului.