Profesorul care aduce matematica în viața de zi cu zi
„Când ai plecat din școală în societate, dacă nu ai niște valori, ești pierdut. Dacă le înveți la școală, vei fi mereu în echilibru.”
BIO: Nicolae Iridon e de 17 ani profesor în Tilișca, un sat de munte din Mărginimea Sibiului, unde școala și viața curg după ritmul obiceiului locului: păstoritul și transhumanța. Încearcă să îmbine realitatea matematică din viața de zi cu zi cu exercițiile abstracte de la examene și se străduiește să le dezvolte copiilor gândirea, într-o lume acaparată de telefoane și inteligență artificială.
Cu 10 zile înainte de Paște, la Tilișca a nins ca de Crăciun. Fulgi mari, într-o zi gri, în Săptămâna Verde, după o excursie senină la Orșova, din care profesorul Nicolae Iridon tocmai se întorsese cu copiii de gimnaziu. Străzile pietruite și înguste erau liniștite – și copiii de la grădiniță, și cei de la școală, erau acasă. 159 în total.
Toți se vor întoarce în clasă pe 28 aprilie și vor termina activitatea pe 4 iunie, cu două săptămâni mai repede, datorită specificului zonei: locuitorii se ocupă cu creșterea animalelor, îndeosebi cu oieritul, iar începutul verii înseamnă transhumanță, momentul când ciobanii ar trebui să plece cu oile la munte. Chiar dacă azi transhumanța presupune mai degrabă deplasarea la stânele fixe din Timiș și Dobrogea, pe care locuitorii din Mărginime le-au transformat după ‘90 din foste CAP-uri, la Tilișca școala se termină mai repede încă din anii ‘70.
Cele două săptămâni le-au lucrat în avans, pentru că nu și-au luat vacanțele din toamnă și pe cea din februarie. O prevedere din Legea Învățământului permite asta, la cererea părinților și din motive foarte bine întemeiate. Mai sunt sate în aceeași situație, explică profesorul Nicolae Iridon: Jina și Rod în Sibiu, dar și prin Suceava, Alba sau Hunedoara.
Nicolae Iridon predă matematică la școala din Tilișca de 17 ani. Când a venit el, clasele aveau peste 20 de elevi, iar clasa a V-a, cu 13 elevi, unde este diriginte, ar fi fost considerată de-a dreptul mică. Să fie profesor n-a fost vreun vis din copilărie. În gimnaziu ar fi vrut să devină colonel, dar era prea mic de statură pentru asta.
În liceu, în schimb, a descoperit că se pricepe și îi place să le explice și altora matematica. A urmat profilul de informatică la Liceul Energetic din Sibiu, unul dintre cele două din oraș care ofereau în ‘94 această specializare. Avea colegi care nu-și făceau tema și pe care ajunsese să-i mediteze acasă, în grup. Ulterior, Facultatea de Științe, profil Matematică din cadrul Universității „Lucian Blaga”, din Sibiu a devenit o opțiune firească.
În primul an a lucrat la o școală din comuna Apoldu de Jos, din Sibiu, unde ajungea după ce schimba trei mijloace de transport. Chiar dacă era debutant, colegii l-au făcut să se simtă ca și cum ar fi fost profesor de-o viață, și asta a contat foarte mult, spune Nicolae. Ulterior, după niște cursuri de perfecționare, a predat șase ani la școala și liceul Waldorf din Sibiu, până în 2008.
De trei ori a și fost în Germania pentru perfecționare, la școli Waldorf, și a fost impresionat de cum îmbinau orele de știință cu cele de artă: „Să ne imaginăm elevii de gimnaziu”, spune profesorul. „După chimie, matematică și informatică, aveau ore de pian, canto sau pictură. Se puteau astfel relaxa și își dezvoltau și creativitatea.”
N-a putut implementa același model la Tilișca, dar a învățat să-și înceapă orele „de acolo de unde sunt elevii” – adică plecând de la starea lor de spirit și de la ce fac în momentul în care intră în clasă. „Mă uit la ei și îi văd, imediat îmi dau seama cum trebuie să începem”, spune profesorul. Și mereu începe clarificarea nelămuririlor de la temă sau din lecții anterioare, abia apoi merge mai departe cu materia.
Supărarea lui în ceea ce privește programa la matematică și, mai ales, evaluarea națională, e că subiectele sunt abstracte. „De exemplu, aș putea să-i pun să calculeze câți metri cubi se obțin dintr-un buștean, dar nu asta mi se cere”, afirmă profesorul. „Anul ăsta, la simulare la clasa a VIII-a, cea mai concretă problemă spunea: Dimineața erau -1 grad, la prânz +2. Cu cât s-a încălzit afară?”.
În felul ăsta, copiilor le vine tot mai greu să înțeleagă utilitatea matematicii în viața reală. „Vorbim, de exemplu, de perimetru”, spune Nicolae. „Suma tuturor laturilor. Pare simplu. Dar dacă vorbim de împrejmuit o grădină, durează puțin până își dau seama că e vorba de perimetru, lucru care ar trebui să se întâmple imediat.”
A doua supărare e că subiectele sunt, în mare parte, grilă. E ilogic să îi pui pe copii într-a VI-a să învețe geometrie și să dovedească că triunghiul ABC este congruent cu triunghiul MNP, iar la examen să îi pui doar să încercuiască răspunsul. „E ca și cum nu mai interesează pe nimeni de unde știe copilul răspunsul”, e revoltat profesorul. Or valoarea matematicii tocmai în asta constă, în formarea gândirii. „Dacă dăm unui copil 12 probleme să le rezolve clasic, o să rezolve, probabil, cinci. Dacă îi dăm 12 grile, le bifează pe toate și cu siguranță nimerește unele.”
De aceea, el nu dă niciodată teste sub formă de grilă și încearcă să facă și exerciții practice. De exemplu, ca să demonstreze teorema asemănării, a folosit înălțimea elevilor și lungimea umbrei lăsate de ei pe pământ, respectiv a unor obiecte. I-a pus să măsoare și apoi să calculeze. „Și așa poți afla înălțimea unui copac pe care altfel nu ai cum să-l măsori”. Așa aduce profesorul matematica în viața de zi cu zi.
Anual unii dintre elevii lui participă la fazele regionale și naționale ale Olimpiadei Satelor, un concurs de matematică creat inițial doar pentru satele din Transilvania, dar care acum s-a extins național. „Anul trecut, din 12 copii care au reprezentat județul Sibiu, eu am avut un sfert”, se mândrește profesorul. „Eu mereu sunt omul care vrea mai mult, pentru că se poate. Fiecare cred că și-a atins potențialul, dar nu în proporție de 100%, deci fiecare poate să ajungă mai sus.”
La simularea evaluării naționale de anul ăsta, rezultatele au fost „așa și așa”. A avut și elevi cu 9,50, dar și cu 3, așadar urmează săptămâni de pregătire intensivă în școală, atât la matematică, cât și la română. Știe că unii pur și simplu nu lucrează acasă și nu conștientizează importanța examenului sau că părinții nu îi strunesc suficient. De exemplu, a avut odată un părinte care nici nu știa că fiul lui avusese examen în ziua respectivă.
În timp, a aflat și că „oamenii pot avea probleme”, și asta și-ar fi dorit să știe mai de la începutul carierei. „Aveam un copil care venea cam nepregătit, mi se părea că e cam leneș, i-am dat notă mică. Am aflat după doi-trei ani că avea probleme sociale serioase și nici n-ar fi putut să se prezinte altfel: nu avea unde să stea, nu avea unde să-și facă temele. De atunci am devenit mai atent și nu-i mai cataloghez ca leneși sau dezinteresați, ci încerc să-i cunosc și din punctul acesta de vedere.”
Dincolo de provocările de zi cu zi: telefoanele (cu care copiii n-au voie în școală) sau temele făcute cu ChatGPT (se întâmplă și la Tilișca), profesorul Nicolae Iridon spune că principala provocare rămâne aceea de a-i face pe copii să înțeleagă cât de importantă e educația. „Când ai plecat din școală în societate, dacă nu ai niște valori, ești pierdut. Dacă le înveți la școală, vei fi mereu în echilibru.” Iar valorile după care el se ghidează sunt bunul simț și respectul. „Restul sunt ușor de acumulat.”
Text de Sorana Stănescu
Editor: Andrada Lăutaru
Foto: Doria Drăgușin
Premiu susţinut în 2025 de V7 Capital, partener al Galei.
1 Comment
Un om exceptional.