„De haina de învățător nu te dezbraci”
„Cred că primul obiectiv pe care ar trebui să și-l propună un învățător este să câștige încrederea părinților și a elevilor. Asta este credința mea.”
BIO: Raluca Voina este învățătoare de 30 de ani, iar de doi ani este și directoare adjunctă. Spune că este dintre fericiții sorții care au știut mereu ce meserie vor avea. De-a lungul carierei, autenticitatea a fost mereu „cartea câștigătoare” pentru a se apropia de elevii ei și a le dobândi încrederea. Continuă să se specializeze prin cursuri în țară și proiecte Erasmus, în afară. Până în prezent, a fost profesoară parteneră MERITO, este membră Aspire Teachers și una dintre învățătoarele care au lucrat la dezvoltarea opționalului „Călătorie în lumea emoțiilor”.
Când elevii ei de 6 ani au început să îi spună Doamna, voi….., în loc de dumneavoastră, Raluca Voina, 49 de ani, a decis să devină simplu tu sau teacher, până pluralul de politețe va veni în mod natural, nu impus.
Spune că este printre fericiții sorții care au știut dintotdeauna ce meserie o să aibă. „Eu de când mă știu mi-am dorit să fiu învățătoare și așa îmi place să mă știe lumea. De când sunt mică m-am jucat tot mereu de-a învățătoarea și viața mea a fost simplă din punct de vedere al alegerii carierei”, povestește cadrul didactic care de doi ani ocupă și funcția de directoare adjunctă.
Raluca Voina a termina Liceul Pedagogic din Brașov în 1994, iar apoi a lucrat 19 de ani ca învățătoare la Liceul Teoretic din Predeal, unde a fost și directoare pentru aproape doi ani. Simultan, și-a continuat formarea și a urmat Colegiul de Institutori (așa se numea atunci), apoi a mers la Facultatea de Științele Educației, specializarea Pedagogie, și a încheiat cu un master în domeniu la Universitatea „Transilvania”, din Brașov. Din 2013 lucrează la Școala Gimnazială 6 „Iacob Mureșianu”, în care a fost elevă.
„Eu la Predeal am crescut și i-am crescut și pe ceilalți. Copiii mei de atunci sunt acum adulți în toată firea și au la rândul lor copii”, punctează ea. Are o tonalitate caldă și vorbește energic.
De când este directoare adjunctă la școala din Brașov, predă limba engleză, lucru pe care
i-l permite specializarea pe care a făcut-o, șase ore pe săptămână la clasa pregătitoare și la clasa I. „Este cu atât mai interesant switch-ul după ce pleci de la clasa pregătitoare și te vezi cu oameni mari și trebuie să te muți în altă ligă – la vârstă mă refer”.
Singurii care nu percep neapărat funcția pe care o ocupă, alături de cea de teacher, sunt cei mici. „Și asta te ține cu picioarele pe pământ. Ești cadru didactic. Funcția de director este doar o pălărie pe care mâine poți să o schimbi cu alta.” În plus, crede că „de haina de învățător nu te dezbraci”.
Pentru elevii ei a fost implicată în 2019 în elaborarea programei unei discipline opționale pentru ciclul primar, „Călătorie în lumea emoțiilor”. Aventura se petrece într-o călătorie în lumea emoțiilor cu Dani, un băiețel curios, alături de care cei mici învață să navigheze prin universul a ceea ce simt și cum să-și gestioneze emoțiile. Opționalul este rezultatul unui proiect inițiat de ONG-ul Aspire Teachers.
În pandemie, au primit multe solicitări, nu doar de la învățători, ci și de la părinți care au folosit materialul pus la dispoziție prin „Călătorie în lumea emoțiilor”. Tot din perioada aceea își amintește provocările prin care a trecut când a fost nevoită să fie învățătoare la distanță. Generația de clasa I pe care o avea în pandemie a învățat primele litere de mână online. „Pe mine nu mă interesa să predau litera – iată așa trebuie să arate G mic de mână sau mare de mână, ci procesul de scriere. Pe unde duc mânuța ca să ajung la rezultat?” Ca să realizeze asta, a cumpărat o tabletă grafică. „Și văzând și cu mâna, eu i-am învățat practic pe copii. Am ajuns la performanța de a-i învăța să scrie de mână”, spune cu mândrie.
Apropierea de elevi și părinți este borna ei. „Cred că primul obiectiv pe care ar trebui să și-l propună un învățător este să câștige încrederea părinților și a elevilor. Asta este credința mea”, explică Raluca Voina.
Spune că este un principiu valabil de când a intrat ea în meseria asta. Ba mai mult, pe atunci existau vizite la domiciliul elevilor. „Pe vremuri, în anii ‘90, noi le făceam și erau constructive, era o atmosferă caldă, deschisă, în care cunoșteai și copilul în mediul lui. Acum, cred cu tărie că ajută o întâlnire programată la începutul unui ciclu, fie a cincea, fie clasa pregătitoare, cu familia, cu cine mai dorește să participe. La școală, dacă ăsta e mediul, că e bine să fie într-un mediu formal, dar o discuție liberă, o discuție caldă.”
Cu atât mai mult cu cât, în general, părintele este chemat la școală pentru că s-a întâmplat ceva. Și este inevitabil ca pe parcursul anilor de învățământ să nu se întâmple nimic, „pentru că e în fișa postului de copii să facă ghidușii. Chiar trebuie. Altfel nu ar fi firesc”, spune zâmbind învățătoarea.
„Întâlnirile și relația se construiesc pe pace, atunci când suntem liniștiți și când suntem cu inima deschisă, Și apoi poți rezolva orice alte probleme apar”, este rezoluția pe care o aplică și recomandă.
Își amintește că, la începuturile ei în această meserie, acum 30 de ani, lucrurile erau mai firești. În sensul în care învățătorii aveau un statut și elevii și părinții se calibrau cu încredere aproape deplină. „Acum cred că nu mai este nimic subînțeles și că ține aproape în totalitate de măiestria dirigintelui, a învățătorului, a cadrului didactic care coordonează un colectiv de elevi să construiască relația aceasta”.
Simte că din poziția de director trebuie să facă lucrul ăsta zilnic. „Adică să câștigi încrederea, să înțeleagă că ești aici pentru binele copilului, să te uiți în ochii lor și să spui – sunt cu copilul dumneavoastră”. Altfel spus, să le demonstrezi că ești în barcă cu ei, să aibă încredere că „micuțul și buricul pământului lor devine și buricul pământului tău, într-o măsură, doar că tu jonglezi cu mai multe burice ale pământului, pentru că ai grija tuturor”.
În cei doi ani de când este și directoare adjunctă la Școala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureșianu” și-a dat seama că, înainte de a intra în funcție, directorii ar trebui să fie antrenați pentru situațiile pe care urmează să le gestioneze. Pentru că în momentul în care ești învățător sau diriginte, relația cu părinții clasei este una mai echilibrată, adică nu se rezumă doar gestionarea de probleme. În schimb, „în poziția de director intri în contact, nu doar, dar în proporție de trei sferturi, cu situații dificile, care nu au putut fi rezolvate (înainte de a se ajunge la direcțiune – n.r.)”, punctează directoarea adjunctă.
Ea și colega sa directoare, Simona Moldovan, cu care spune că face o echipă bună și se completează în munca lor, și-au propus să își invite colegii la o cafea cu directorul, inspirându-se de la alți directori MERITO. „Ne-am propus să invităm câte un coleg, fără să aibă o problemă, hai să vorbim un pic, să vedem ce ți s-a mai întâmplat”.
Crede că rolul directorului este „să fie un om-resursă și un om-suport pentru colegii lui – de la confort și până la resurse, să dea ce e mai bun din el și să fie un loc în care găsești un sfat bun”.
În același ton, cele două directoare își propun și să aibă audiențe cu elevii mai mari care ar putea fi interesați să stea de vorbă cu ele. „Să vorbim despre ce vrei tu, adică cumva să nu fie intermediată relația între noi și copii de către părinți sau de către diriginți”.
Raluca Voina aduce în discuție și necesitatea unui „timp tampon, o oră sau o jumătate de oră de recalibrare, care, din păcate, în perioada asta de manifestare a funcției, nu mai e posibilă. Trebuie să te adaptezi din mers”. Așa, zilele ei au ajuns să se împartă între ore de clasă cu cei mici, întâlniri cu părinți, inspectori, colegi, discuții, ședințe, planuri și așteptări. Între a fi doamna, teacher și doamna director adjunct.
Este în continuare preocupată și de propria formare. Urmează cursuri, prin proiectele cu fonduri europene CRED („Curriculum relevant, educație deschisă”) sau PROF, dar și proiecte derulate la nivel internațional. A participat, de exemplu, la un Proiect Erasmus în Italia. A învățat acolo despre conceptul de gamification și despre cum anume poți folosi asta la catedră, adică o abordare prin joc a procesului de predare.
A contribuit și la un proiect similar, tot prin ONG-ul Aspire Teachers, în cadrul căruia a fost inițiată o hartă a competențelor prin care să existe standarde de performanță pentru fiecare calificativ – „ca să vorbim aceeași limbă, Suficientul meu să fie egal cu Suficientul altui coleg din alt capăt al țării”.
Spune că mereu au existat mici semne ale destinului care i-au confirmat că a ajuns sau că s-a întors, ca acum, în locul care trebuie. „De exemplu, am găsit în magazia școlii costumele populare mici, în care eu am fost îmbrăcată cât timp am fost elevă la școală.” Este încă un motiv pentru care, „în orice context m-am așezat sau m-a așezat destinul, chiar am încercat să fac ceva în care cred”.
Pe ferestrele biroul ei, pe care îl împarte cu colega directoare, sunt lipiți eroi de poveste, precum Gulliver sau alte personaje din literatura modernă. I-au lipit în cadrul unui proiect pe care îl desfășoară în parteneriat cu Biblioteca Județeană Brașov: Eroi de poveste la ferestre. Pe birou sunt mai multe CD-uri cu muzică clasică.
Prin autenticitate, așa câștigi încrederea elevilor. „A fi exact așa cum ești tu și a-l trata pe oricare dintre copii, fie că-ți sunt elevi, fie că le ești director, a-l trata ca pe un om, a-l credita cu încrederea că-ți spune un punct de vedere corect, adecvat și a-l duce într-o zonă în care să simtă că ești adevărat. Cartea mea câștigătoare în toți cei 30 de ani a fost autenticitatea”.
Text de Andrada Lăutaru
Editor: Andreeaa Archip
Foto: Doria Drăgușin
Începând cu Gala MERITO 2019, acordăm atenţia bine meritată şi managementului şcolar, atât de important în construirea unei culturi organizaţionale performante în Şcoală şi în atragerea comunităţii locale în jurul acesteia, prin premiul Directorul MERITO.
Premiu susţinut în 2025 de Bitdefender, partener fondator.