Învățătoarea care cultivă suflete – Viora Rozorea-Costea, profesoară MERITO 2025 pentru învăţământul primar, Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Iorga”, Sibiu

Învățătoarea care cultivă suflete

,,E foarte important să activăm sensibilitatea copiilor și nevoia lor de exprimare prin formă, muzică și mișcare. E și un fel de terapie și cred că domeniul artistic educă pe viață.”

BIO: Viora Rozorea-Costea luminează mintea și spiritele copiilor de școală primară de 36 de ani și este dedicată cultivării sensibilității și creativității lor. Este mentor pentru învățători debutanți, formator în metoda Play Explore Learn (învățare prin joc și explorare), autor de materiale educaționale și fondatoarea festivalului EMI – Educație Muzicală Instrumentală, pentru că a vrut să verifice cum ajung la copii toate cunoștințele și practicile pe care ea le transmite la cursuri.

„Cum v-ați simțit azi?”, i-a întrebat învățătoarea Viora Rozorea-Costea pe elevii ei de clasa I în dimineața rece de 10 aprilie, o joi din Săptămâna Verde. „Foarte fericită”, a răspuns o fetiță. „Comic”, „amuzant”, au spus mai mulți elevi.

Tocmai terminaseră o repetiție pentru Festivalul „EMI – culoare, muzică, mișcare”, pe care Viora l-a înființat în 2015, și care include atât un spectacol în care copiii pun în scenă povești muzicale, cât și o expoziție și ateliere pentru profesori și părinți, ca aceștia din urmă să înțeleagă de ce e important pentru cei mici să își dezvolte toate aptitudinile, nu doar să facă performanță școlară. Elevii pregătesc cântece clasice, potrivite vârstei lor, cu costume simple, create din ce au acasă, și cu jucării muzicale – „nimic forțat”, subliniază învățătoarea, „pentru că vrem să păstrăm firescul copilăriei”.

Activitățile EMI (educație muzicală instrumentală) combină muzica și mișcarea cu elemente de arte vizuale, o metodă inovativă pe care Viora a dezvoltat-o încă din 2010, alături de mentorul ei, profesoara Anca Ilea. Expertiza celor două a dus la elaborarea în 2011 a programei școlare pentru disciplina „Muzică și mișcare” pe nivelul achiziții fundamentale.

Viora crede cu tărie că e esențial să le cultivăm copiilor sensibilitatea și nevoia lor de exprimare, prin culoare, formă, muzică și mișcare, iar clasele primare sunt momentul cel mai potrivit. „Am convingerea că educația prin artă, poveștile și apropierea de natură formează oameni iubitori de frumos”, spune ea. „Domeniul artistic educă pe viață și e și un fel de terapie, de care copiii au nevoie”. În ziua de azi, informația e ușor disponibilă, școala formează abilitățile de a o găsi și procesa, dar frumosul, creativitatea și spiritualitatea trebuie căutate și cultivate cu intenție, crede Viora. Cu asta vine ea la catedră.

A făcut asta atât în propriul parcurs profesional, cât și la clasă, de 36 de ani încoace, dintre care 30 aici, la Școala „Nicolae Iorga”, din Sibiu. La îndemnul mamei sale, care a fost bibliotecară, a urmat Liceul Pedagogic din oraș. Nu era neapărat convinsă de alegere, ea se imagina într-o profesie unde să aibă cât mai puțin contact cu oamenii, dar asta a durat foarte puțin.

A fost prima din clasa ei de 36 de fete care a pregătit și a ținut o lecție la catedră, moment în care „a simțit că va fi învățătoare și nimic nu va schimba această alegere”. Apoi s-a îndrăgostit repede de rigoarea, metodica și profesionalismul profesorilor, pe care le-a preluat și le transmite viitorilor învățători.

Deși nu s-a îndoit nicio clipă că asta va face toată viața, n-a urmat o facultate de profil, ci „a ales cu sufletul”, după cum mărturisește azi: teologie pastorală, la Universitatea „Lucian Blaga”, din Sibiu. Masteratul l-a făcut în management educațional, iar în 2000 a absolvit și Școala de Arte, secția pictură pe sticlă, ca la scurt timp să obțină și certificarea profesională în art-terapie.

„E foarte important să fim buni profesioniști, să stăpânim domeniul în care activăm”, spune Viora, „dar e la fel de important să ne cunoaștem și să avem încredere în valorile noastre, în cultura și spiritualitatea locului în care trăim”. Și asta a primit ea în timpul facultății, asta i-a întregit personalitatea și a ajutat-o să devină un om mai blând și mai atent la ceilalți.

Se vede nu doar în răbdarea pe care le-o arată copiilor, chiar și atunci când devin mai agitați, ci se simte în liniștea sa interioară, care transpare în modul cum vorbește. Profesorii sunt modele de comportament, copiii le preiau felul de a fi, „așa că e esențial ca eu să fiu liniștită”, afirmă învățătoarea.

Cu trecerea anilor, a observat cum elevii sunt mai agitați, vorbesc răstit, au nevoie de un zgomot de fond constant, pentru că așa trăiesc: televizoare deschise acasă, suprastimulare, muzică tare în mașină, când sunt aduși la școală. „Nu e firesc. Ca să fim bine cu noi, avem nevoie inclusiv să învățăm să ascultăm liniștea”, așa că uneori încep orele cu exerciții de respirație și de ascultare a zgomotelor din jur.

Și părinților le-a atras atenția în sensul ăsta, după cum i-a învățat să petreacă timp cu copiii citindu-le, pentru că plăcerea și bucuria lecturii se formează în perioada pre-abecedar. Unii s-au plâns la început, ba că n-au timp, ba că nu citesc cu intonație, dar apoi s-au conformat și rezultatele se văd. Asta își dorește Viora să fi făcut mai mult în primii ani de activitate, când se focusa doar pe copii: să fi lucrat și cu părinții, să le fi dat mai multe sfaturi, precum cel cu cititul.

Se bucură însă de o relație foarte bună cu părinții generației de acum, a IX-a, și de mediul sigur pe care l-au creat împreună. În clasă are câțiva copii cu nevoi speciale și, chiar dacă în formarea de bază nu a fost pregătită pentru astfel de situații, a căutat mereu oamenii-resursă, de la care să poată învăța, iar acum este și mentor pentru masteranzii de la specializarea Intervenții educaționale în școala incluzivă, din cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic.

Dincolo de importanța cultivării sensibilității, o altă convingere a Viorei este pregătirea profesională continuă. A început în liceu, când a învățat carte cum nu se mai face azi, când refăcea un plan de lecție și de trei ori. A continuat cu toate cursurile pe care le-a făcut, de la cum să lucreze cu copii cu tulburări de vorbire, la Sibiu, la comunicare didactică la Praga, la tehnici precum PEL – Play Explore Learn (învățare prin joc și explorare), la Berlin, sau vizite la școli din Estonia, unele chiar pe banii ei. „Cred că trebuie să fim selectivi, să alegem ce se potrivește stilului nostru de muncă și claselor cu care lucrăm”, spune Viora. În Estonia, de exemplu, a văzut cum focusul pe dezvoltarea competențelor digitale se îmbină echilibrat cu celelalte dimensiuni ale educației, mai ales sport, muzică, arte vizuale și lectură.

Și tot ce a învățat dă mai departe. De 15 ani este trainer pentru formare inițială și dezvoltare în cariera didactică, a colaborat cu Institutul de Științe ale Educației în mai multe programe, iar la Casa Corpului Didactic Sibiu s-a implicat în elaborarea unor cursuri pe care le-a și susținut ca formator, în domeniile: educație muzicală, arte vizuale și abilități practice, limba și literatura română pentru învățământul primar sau educație nonformală. Iar din 2018, este unul dintre cei patru formatori în metoda PEL, în care copiii parcurg mai multe stații de lucru și învață să pună întrebări, să găsească soluții și strategii și completează și un jurnal reflexiv, învățând astfel cum să învețe.

E dezamăgită când vede printre cursanți sau debutanți oameni fără vocație sau cu o pregătire slabă, care nu stăpânesc tehnici fundamentale de predare și învățare, or „asta e o profesie care are niște exigențe”, spune învățătoarea. „Trebuie să fii pregătit, stăpân pe tine, să nu faci confuzii de termeni, să vii cu materiale bine gândite. La clasă nu poți să vii să bâjbâi. Dacă nu faci față, copiii te simt.” De exemplu, ea urmărește programa, dar nu se simte „legată și condiționată” de ea și folosește la maximum flexibilitatea și posibilitatea de a lucra integrat, pe care le au învățătorii. La care se adaugă curiozitatea copiilor și entuziasmul ei, pe care l-a avut dintotdeauna.

Revine des la o fotografie din primul an la catedră. Avea 18 ani, ei – 7. Recent s-a întâlnit cu elevi din prima generație, unii dintre ei părinți acum, și și-a dat seama că „acești copii cu care noi lucrăm, cresc. Devin adulți și poartă cu ei amprenta și amintirile pe care le creăm împreună”. Și aici este contribuția lor sfântă, a învățătorilor.

Text de Andrada Lăutaru

Editor: Sorana Stănescu

Foto: Doria Drăgușin

Premiu susţinut în 2025 de Clinicile The Mind, partener al Galei şi de dezvoltare socio-emoţională.