Istoria outside the box
„Încerc să îi fac să vadă lucrurile legate, interdisciplinar.” De fapt, asta îl și motivează: „Mie nu îmi place atât de mult istoria, cât îmi place să fiu profesor de istorie”.
În clasa cu tavan înalt în care învață a XI-a I de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău, un ecran pentru proiecție este tras peste tablă pentru ora de istorie. Dan Solcan, profesorul, e un bărbat de 48 de ani cu barbă și mustață, ochelari cu rame subțiri, cămașă kaki și pantaloni negri cu buzunare laterale. Face pași înainte și înapoi printre bănci și îi anunță pe elevi, cu vocea puțin răgușită: „O să discutăm o temă care se leagă și de Americi, și de Europa: creativitatea în publicitate”.
Predă istoria la Colegiul din Buzău din 1993, iar la opționalul „Elemente de istorie și de civilizație universală”, pe care l-a inițiat anul trecut, spune că vrea să îi ajute pe elevi să prindă ceva din parfumul și valoarea unui loc. Uneori, asta înseamnă să cânte diverse imnuri. S-au uitat la un fragment din filmul Night on Earth ca să înțeleagă New Yorkul, au comentat cum a câștigat Barack Obama alegerile din 2008 cu ajutorul new media, sau au despicat în patru Afacerea Watergate.
Acum, profesorul stă în picioare aproape de ușă, să îi vadă pe toți. Îi întreabă ce cred că este creativitatea și elevii răspund prompt. Apoi îi invită să își imagineze un scenariu: „Aveți o agenție de publicitate și un prieten de-ai voștri este frizer. Numai că e nou pe piață. Cum îi faceți un poster ca să-l ajutați? Nu stați pe gânduri foarte mult!”.
– Eu aș pune o fată frumoasă, cu un păr perfect, chicotește o fată din a doua bancă de la mijloc.
– A mers la rețeta sigură. Nu e rea ideea, însă încercăm ceva outside the box? Ieșiți din cutie!
Apoi proiectează mai multe postere și îi tot întreabă: „Ce senzație vă dă ăsta?”, „Ce e șocant aici?”, „Ce lucru nou am învățat aici?”. Urmează o reclamă la berea Guinness, cu mai mulți bărbați în scaune cu rotile care joacă baschet, dintre care însă numai unul se dovedește a avea un handicap: „Vi se pare reușită reclama? Credeți că e moral acest video?”.
Pregătirea unei lecții, fie ea pentru ora de istorie sau pentru opționale, poate să-i ia și două luni. Pentru că îi place și munca de cercetare, Dan Solcan scormonește internetul, caută în cărți și pe Facebook, citește comentarii pe marginea temei. Chiar și lecțiilor făcute acum șapte ani le aduce mereu îmbunătățiri: „Caut un text nou de analizat, o metodă de a le explica mai bine”.
E buzoian și a învățat tot la Haşdeu, din clasa a V-a până în a XI-a – fiindcă aici erau doar clase de mate-fizică, în ultimul an s-a transferat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” pentru că a știut, încă din primul an de gimnaziu, că vrea să dea la Istorie. Deși părinții, amândoi profesori de istorie, l-au avertizat că nu va avea niciun viitor dacă le va urma calea, Dănuţ, cum i se mai spune, a dat la Facultatea de Istorie și Filosofie la Universitatea din București. În 1992, imediat după cei cinci ani de facultate, s-a întors la Buzău.
A predat un an la Eminescu și încă un an la Haşdeu, până când profesoara sa, Zoe Petre, l-a anunțat că se înființează o școală doctorală sud-est europeană, în limba franceză, la București. Un an a studiat în Capitală și unul, în Elveția, iar lucrarea de doctorat, despre procesul lui Socrate văzut de Platon, a scris-o mare parte de acasă, în timp ce preda la Haşdeu. Are 822 de pagini și a lucrat la ea 12 ani; în alți doi, a redus-o la 262 de pagini ca să poată fi publicată de o editură din Paris.
Deși în 1996 plecase în Elveția cu gândul să devină cercetător, acolo și-a dat seama că menirea sa este, de fapt, de a fi profesor: „Îmi plăcea tema și ce făceam acolo, dar muream de dor de copii și de predat”.
Dan Solcan spune că are un avantaj că disciplina pe care o
predă îi oferă posibilitatea să facă legături cu multe alte domenii. Așa se face că la orele sale poate să insereze noțiuni de fizică, matematică, arte, cinematografie, filozofie. „Încerc să îi fac să vadă lucrurile legate, interdisciplinar.” De fapt, asta îl și motivează: „Mie nu îmi place atât de mult istoria, cât îmi place să fiu profesor de istorie”.
După opționalul cu a XI-a, profesorul traversează curtea colegiului și intră în internat, unde îl așteaptă 14 elevi de-a IX-a care fac parte din trupa mică de teatru. Fac împreună exerciții pentru încălzirea vocii și a mușchilor feței, spun replici în șoaptă și apoi strigat, se folosesc pe rând doar de voce ca să exprime o stare pe care ceilalți trebuie să o ghicească. Repetă câteva secvențe dintr-o piesă, iar profesorul face comentarii legate de tonalitate și de poziția corpului. Trupa mare, formată din elevi de-a X-a, a XI-a și a XII-a, a participat, printre altele, la Festivalul Național de Teatru Ideo Ideis din Alexandria și la Festivalul Național de Arte pentru Liceeni „Florian Pittiș”, organizat la Teatrul Bulandra din București; recent, un impresar le-a propus să îi ducă și prin alte județe.
Profesorul a înființat prima trupă de teatru acum aproape doi ani. Elevii i-au spus că le-ar plăcea să joace și el a început să se documenteze, pentru că spune că n-a vrut să facă teatru după ureche. În calculatorul de acasă are în jur de 100 de manuale de training de teatru în română, engleză și franceză, dicționare, exerciții pentru mimică și gestică, videouri. A văzut zeci de piese la teatru, iar seara, la cină, ascultă cu soția teatru radiofonic.
De anul viitor, vrea să se folosească de teatru și la orele de istorie. „Am în casă manuale de teatru câte n-am de istorie. Cum îi prinde pe ei, mă prinde și pe mine.”
Teatrul este unul dintre departamentele Clubului 3,14, pe care opt elevi și doi profesori – unul e Dan Solcan – l-au înființat acum patru ani și jumătate. Scopul e atitudinea civică. „Numele clubului a plecat de la ideea că, după virgulă, numerele nu se repetă și asta înseamnă refuzul nostru la ochelarii de cal”, spune profesorul. „Gândim cu capul nostru.”
Departamentele au luat naștere ghidate de talentele copiilor. În total sunt 10: Eseu, Fotografie, Muzică, Dans, Teatru, Desen – Pictură, Digital art, Tehnic, Relații publice și Voluntariat. Fiecare departament are un grup privat pe Facebook și se activează când organizează acțiuni.
Unul dintre proiectele Clubului este revista „în Agora”. Sub îndrumarea lui au apărut două numere: primul, în decembrie 2012, și al doilea – cu număr dublu de pagini – în aprilie 2015. Redacția, formată exclusiv din liceeni, se ghidează după reviste pe care le consideră bune și lucrează temeinic materialele. Un text poate să aibă chiar și 40 de variante până la forma finală, iar elevii care se ocupă de designul grafic, învățat de la zero, pot să piardă o jumătate de zi pentru un detaliu. Acum muncesc la al treilea număr, cu tema „comunicare”. Este programat să apară în septembrie 2017, când Colegiul împlinește 150 de ani.
Al doilea număr a avut ca temă „lectura”, reflectată în toate materialele, inclusiv interviurile cu Iv cel naiv, Ada Milea, Florin Bican sau cu André Martins de Barros, un pictor realist-fantastic. El are un singur articol, în care povestește cum a câștigat Clubul 3,14 concursul „Rebel cu cauză”, organizat de Rock FM. Ei s-au mobilizat sub sloganul: „Lectura este o formă a fericirii. Ultima la care vom renunța”. Elevi și profesori au donat 1.200 de cărți pentru elevii dintr-un sat din județul Buzău și cu o parte din ele au împodobit, simbolic, un brad din centrul orașului; alte 250 de volume au ajuns la un centru de asistență socială; au făcut clipuri și au defilat prin oraș cu pancarte cu coperte de cărți și citate.
Dan Solcan spune că, de cele mai multe ori, se duce bucuros la școală și se întoarce tot așa – și crede că elevii simt asta. În iunie, de ziua lui, a primit patru torturi, câte unul de la fiecare clasă cu care a avut ore. Cei de la teatru i-au adus acasă un tort pe care scria: „First was theater then was history!”.
O lună tristă pentru el e august. „E deja a doua lună de vacanță și e prea mult. Nu sunt făcut să stau departe de copii. Îmi place să descopăr lucruri. Există descoperirea de unul singur, dar e și descoperirea cu copilul, care e senzațională”. Glumește și spune: „Cred că n-am făcut o alegere proastă fiind profesor”.
Text de Oana Racheleanu
Foto de Doria Drăgușin
39 Comments
Un om deosebit si un dascal iscusit ce se face intotdeauna indragit de elevi!
Mulțumesc frumos!
Mai mult decat un simplu profesor de istorie; un adevarat intelectual si o minte incredibil de organizata si bine documentata! O persoana cum rar mai intalnesti.
Profesorul Solcan este unul dintre motivele pentru care eu am studiat dreptul. In anii 94-95 la facultatea de drept se dadea la admitere istoria. Era imposibil sa nu indragesc aceasta materie predata de dumnealui. Si totosata pe dumnealui. Succes in continuare, domnule profesor!
Mulțumesc frumos, Mihaela! Îți țin pumnii în tot ce faci! 🙂
Domnului profesor,cu dragoste!
Ar trebui să facă lecții și cu alți profesori.
Mulțumesc mult! 🙂
Un exemplu pentru elevi… Ar trebui să fie un exemplu și pentru profesori…
Mulțumesc frumos!
Un profesor dăruit care, într-o perioadă post revoluționară de rigoare pedagocica, ne-a oferit o viziune proaspătă, inedită și motivationala!
Mulțumesc mult! 🙂
Mult success in tot ce faceti, domnule professor. Am avut ocazia sa va aud vorbind la una dintre orele de limba romana sustinuta de dna profesoara Iulia Lazar. Va invitase la una din orele de limba romana ca sa ne vorbiti pe marginea unui eveniment din istoria Romaniei. Se intampla prin 1999, daca nu ma insel. Imi amintesc ca intreaga clasa (profil filologie istorie) a fost impresionata de talentul Dvoastra de orator.
Mulțumesc frumos! 🙂
Un profesor deosebit, pe care l-am indragit foarte mult! Intr-adevar, abia asteptam orele de istorie!
Mulțumesc, Laura! Vremuri de demult. 🙂 Numai bine!
Un OM si un Profesor extraordinar! Cu adevarata daruire… Mi-e dor de concursurile de cultura generala pe care le organiza in clasa!
Mulțumesc… concursurile continuă. 😀 Toate cele bune!
Un profesor de nota 10! Exceptional! Mare om, mare domn, mare caracter. Atentie insa, si aici o citez pe tatiana, sa nu il faceti model de urmat :)))
Mulțumesc, domnul Sorin! :)) Spor în tot ce faci!
Un profesor absolut fantastic, ne daruia istorii:), muzica, ne facea sa gandim, sa visam, ne trata egal si ne dadea incredere. A venit la noi cand am avut examene, ne mangaia fricile si ne crestea curajul.
Un om atipic pentru un sistem atat de inchistat. Ma bucur sa il stiu profesor.
Mulțumesc frumos, Oana! Avem tot mai multă nevoie de curaj, se pare. Sper că va fi bine.
Domnul Solcan mi-a fost profesor in ’97, eram clasa a X-a. La orele lui am invatat sa ascult Deep Purple, Led Zeppelin, muzica clasica. Pendulul lui Foucault, Maestrul si Margareta, Nimic Nou pe Frontul de Vest, sunt doar cateva dintre cartile pe care m-a inspirat sa le citesc, iar multe dintre cunostintele acumulate in singurul semestru in care mi-a fost profesor ma insotesc si acum, la 20 de ani distanta.
Domnul Solcan este de departe cel mai bun profesor pe care l-am avut, se simte dragostea pentru ce face si nu pot fi mai bucuros sa aflu ca este neschimbat si mentine nivelul didactic atat de sus.
Metoda pe care o aplica ar trebui studiata si invatata de cat mai multi profesori, este deprinderea de a gandi „out of the box”, exact ceea ce viitorii adulti au nevoie.
Multe salutari si respect!
Trebuie să fi fost și nițel Floyd. :)) Mulțumesc mult, cele bune!
Da, a fost si Pink Floyd, cu The Final Cut – pentru ca tot venise vorba de Razboiul Malvinelor 🙂
Sunt asa de mandra ca il cunosc! Imi amintesc multe de la orele de istorie (mai putin materia, mai mult povestile adiacente, glumele, statul pe catedra, cat de mult radeam).
Ma bucur ca am citit acest articol. Nu as fi aflat altfel cat de multe a facut domnul Solcan in toti acesti ani.
Felicitari! Traiti o viata bogata si o imbogatiti si pe cea a celor din jur. Putini oameni mai fac asta si va doresc sa inspirati si sa deschideti mintea tuturor copiilor cu care lucrati!
Mulțumesc frumos, Adela! Râdeam mult, nu? Ne era bine. 🙂
Felicitari domnule profesor pentru activitatea dvs si pasiunea pentru a fi profesor …. lectie de viata inceputa in clasa a XI in 1993 ,,,, multumim pentru bucuria de a invata istorie ! Robert Chioveanu
Mulțumesc mult, toate cele bune! 🙂
Daca am iubit vreodata istoria, a fost in clasa a X-a, singurul an in care am asistat vrajita la orele de istorie povestite, traite, nu predate, de domnul Solcan. Ramane unul din regretele vietii mele faptul ca am fost nevoita sa schimb Hasdeul pentru Bucuresti, atunci cand m-am mutat cu parintii mei.
Cu dragoste si respect, multumesc din suflet, domnule profesor!
Mulțumescși eu, Laura! Numai bine îți doresc! 🙂
Toată dragostea si admirația din partea părinților, domnule PROFESOR!
Mulțumesc! Sunt lucruri care chiar contează…
Daaaaan…. Mais ou sont les neiges d” antan? Sunt Dora Lazăr și, dacă ai timp, aș vrea să vorbim….:)
Bună, Dora!! Nu credeam să ne întâlnim aici… 🙂 Sigur, vorbim!
In scoala primara si mai ales in gimnaziu am urat istoria.
Cred ca daca ma intreba cineva ce urasc cel mai tare in viata… raspunsul era invariabil: istoria.
Asta pana in liceu, clasa a X-a cand l-am avut pe „Danut” la clasa. (Asa ii alinta „nenea Iacob”).
Acum, la 20 de ani de la terminarea liceului, ma uit in biblioteca.
Jumatate sunt carti de istorie, desi lucrez in IT.
Chiar saptamana trecuta mi-am cumparat ceva legat de WWII.
Imi aduc aminte cu placere de lectiile de istorie, si de fotbalul jucat in weekenduri pe teren.
Am fost unul din elevii „parasiti” in 1996. dupa doar cateva luni cand domnul Solcan ne-a fost diriginte si profesor. Cu toate ca a fost o perioada scurta imi amintesc cat de entuziasmata eram de orele dansului. Avea un stil atat de memorabil si de antrenant de-a preda ca nici nu mai trebuia sa deschid cartea acasa. Terminam ora si stiam. Era primul an cand studiam istoria si credeam ca e cea mai fascinanta disciplina. Dragostea a murit cand dansul a plecat si lectia de istorie a devenit un maraton de scriere dupa dictare. Am studiat la Hasdeu pana la finalul liceului si am tot sperat ca voi avea norocul sa-mi fie din nou profesor – din pacate nu s-a intamplat. Insa si dupa atatia ani port in suflet un mare respect si o profunda admiratie pentru Dumnealui. Este impresionant ce citesc in acest articol si e minunat ca are sprijinul conducerii sa inoveze. Ii doresc in continuare multa inspiratie si succes!
Fac parte din generatia care a terminat Hasdeul in anul 2004. Pe langa multele povesti care ni le spunea legate de lectia din ziua respectiva imi aduc aminte cu mare placere ca era unul dintre profesorii care te faceau sa pleci cu lectia invata din clasa. Ma bucur sa citesc aceste randuri si ii doresc pe aceasta cale multa putere de munca si sanatate.
Chapeau, domnule Profesor!
Citind articolele despre dvs si care mi-au umplut sufletul, am descoperit-ca fosta eleva a Liceului Eminescu- numele domnului profesor Burlacu. Desi am avut parte de profesori exceptionali( printre altii ma gandesc la profesorul Frinculescu care mi-a hotarat destinul) acest nume mi-a evocat aceeasi bucurie resimtita si de dvs.
Se adevereste zicala ca omul sfinteste locul. Eu as mai adauga ca nici timpul si nici tehnica nu determina valoarea unui profesor, ci ceea ce resimte el in fata elevilor si vrea sa le impartaseasca.
Felicitari pentru premiul primit, il meritati cu prisosinta si nadajduiesc ca , putin cate putin , aceasta meserie sa se bucure de recunoasterea meritata, prin exemplul dvs si al altor profesori dedicati!
Domnul Solcan este omul care ma face sa iubesc Hasdeul si nu doar atât … Mă face să iubesc viața! Ma face sa înțeleg viața! Multumesc , domnule profesor!