Slalom printre ecuații
„Matematica e mai fragilă ca oricând. Dacă tu, ca profesor, faci ce făceai acum 20 de ani şi nu ajungi la ei, faci foarte mult rău, deoarece copiii au nevoie de matematică, de o gândire logică, mai profundă.”
La cinci ani, Gabriella Zsombori știa tabla înmulțirii. Unii copii recită poezii și interpretează cântece când vin adulți în vizită. Ea intra cu ei în competiții de înmulțit numere de câte patru cifre, îndemnată de tatăl ei, geofizician. Tot pe atunci, Gabriella învăța să schieze. Când a intrat la școală, a devenit și membră a Clubului Sportiv Școlar Miercurea Ciuc. În clasa a III-a mergea cu lotul național la antrenamente, în munți, din octombrie până în aprilie, astfel că ajungea rar la școală. Dar recupera acasă.
„Tata era speriat să nu rămân în urmă cu materia, așa că m-a învățat el dinainte.”
La un concurs de matematică din clasa a IV-a, în care trebuia să calculeze picioare și capete de rațe și de iepuri, ea a folosit ecuațiile. Învățătoarele au chemat un profesor de gimnaziu pentru că rezultatul era bun, dar nu știau să verifice metoda. Tot în acel an, când erau izolați în munți peste iarnă, a început să-și ajute colegii din lot care se pregăteau pentru examenul de Capacitate și pe cei care aveau probleme la matematică. Aproape toți aveau, pentru că lipseau mult de la școală. Părinții îl sunau pe antrenor să le ceară elevilor să facă exerciții, iar Gabriella era singura care îi putea ajuta.
„Atunci am descoperit nu doar că știu ceva, dar că pot să le explic și lor”, își amintește ea. „Am avut o satisfacție foarte mare că i-am putut ajuta. Eram foarte pasionată de matematică, vedeam o lume foarte frumoasă în ea și voiam să le transmit tuturor această senzație.”
Atunci a decis că o să se facă profesoară de matematică.
„Am avut o copilărie de vis. Ziua eram pe pârtie, apoi citeam cărți de matematică și rezolvam probleme. N-am fost prea mult la școală, dar am făcut ce-mi plăcea.”
A început să participe la concursuri și la olimpiada națională, iar cea mai mare bucurie a ei, când era acasă, era să găsească la chioșc Matlap, o revistă de matematică în limba maghiară. Se provoca să găsească cât mai multe rezolvări pentru cele 10 probleme, apoi punea soluțiile într-un plic și de multe ori nici nu-l trimitea la redacție. Dar când îl expedia, primea recunoașterea juriului.
„Întotdeauna am simțit că matematica îți dă o gândire logică ce le-ar prinde bine tuturor. Pe mine m-a ajutat foarte mult și la schi, și în viață.”
A intrat prima la facultate, la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, unde a predat apoi doi ani. A lucrat trei ani și la revista de matematică pe care o aștepta încă din liceu, cu mare entuziasm, să apară la chioșcuri. S-a întors apoi în Miercurea Ciuc și 12 ani a fost asistent universitar la Universitatea Sapientia. Din 2016 predă la Colegiul Național „Márton Áron”, unde a învățat și ea, și, de trei ani, și la Școala Waldorf.
Asociația Simplex a apărut în 2007, deși Gabriella și foștii ei colegi de liceu sau de competiții lucrau cu elevii talentați la matematică încă din facultate. La fiecare început de an școlar organizează un concurs în urma căruia recrutează elevi din toată Depresiunea Ciucului, chiar și din sate aflate la 40 de kilometri de Miercurea Ciuc. Nu contează doar rezultatul la acest concurs, ci și recomandarea unui profesor sau ca membrii asociației să fi cunoscut înainte elevii într-un context matematic. Se formează apoi câte o clasă de la a IV-a la a VIII-a, de câte 25 de elevi, cu care profesorii de la Simplex (care predau la liceu sau la facultate) lucrează săptămânal.
„În fiecare toamnă facem programa pe tot anul pentru fiecare clasă”, spune ea. „Avem o idee clară despre ce trebuie să știe, ce oferă școala și ce ar fi bine să cunoască în plus. Noi dăm acel plus.”
Nu îi pregătesc pentru olimpiadă sau pentru vreun concurs, decât dacă vor elevii – scopul e să le dezvolte talentul matematic.
La sfârșitul anului, are loc o serbare a acestor cercuri de matematică. În jur de 30 de echipe, a câte cinci persoane, participă la un quiz game – un joc prin care, în runde scurte, le sunt testate cunoștințele copiilor.
Mai mult, profesoara a luat parte la două proiecte internaționale de cercetare în care au creat materiale pentru școală și au făcut schimb de experiențe. Într-unul dintre proiecte, un exercițiu a fost ca profesorii să-și provoace elevii să construiască o parcare, ținând cont de aspecte precum rampa de intrare, distanța necesară ca un șofer să deschidă ușa sau unghiurile în care o mașină poate vira. Profesorii din Spania, Grecia și Olanda le-au dat acest obiectiv elevilor de la clasele a VIII-a și a IX-a. Ea a provocat – cu succes – clasa a III-a.
Gabriella glumește că în fiecare oră ar trebui să fie în cel puțin trei locuri. Să promoveze matematica – „mă duc peste tot pe unde sunt chemată”. Să predea la clasă, să-și antreneze elevii din asociație, să pregătească materiale pentru profesori. Împreună cu colegii de la Simplex a publicat șapte auxiliare și 11 lucrări științifice. Anul trecut, la 42 de ani, s-a apucat și de hochei.
Când predă, folosește jocuri și orice metode prin care să facă matematica interesantă. În pandemie, a început să-și înregistreze orele și le-a urcat pe YouTube. Avea stoc de hârtie igienică, așa cum procedaseră mulți în acea panică, și trebuia să le predea elevilor de a VI-a numerele întregi. Și-a amintit cât de greu le fusese colegilor ei din lot să înțeleagă această lecție, așa că a explicat operațiile cu plus și minus cu ajutorul tuburilor de hârtie igienică.
Sau, în Miercurea Ciuc toată lumea este pasionată de hochei, așa că a profitat de asta când a gândit o lecție despre combinatorică – o ramură a matematicii care se ocupă de numărarea modurilor în care pot fi alese anumite obiecte, respectând anumite condiții. A reprezentat pe tabla din biroul de acasă patru țări foarte bune la hochei, plus clubul de la ei din oraș, a făcut arbitru dintr-o bufniță din pluș și a ținut trei lecții online – pentru clasa a VI-a, a X-a și elevii de la asociație. N-au urmărit meciul matematic doar elevii și profesorii, ci și părinții.
Un alt joc, pe care l-a conceput alături de un profesor universitar, se numește „Pe urmele lui Sherlock Holmes”. Elevi începând din clasa a II-a și până la facultate trebuie să rezolve probleme de logică pentru care au nevoie și de matematică. Jocul, care arată ca un board game și trebuie jucat în echipe, spune că pe o străduță sunt cinci case în care locuiesc tot atâtea personaje. Sherlock și-a rupt piciorul și are nevoie de ajutor să rezolve un mister, dar și-a notat toate informațiile pe care a reușit să le obțină. De exemplu, că fotograful locuiește în casa roșie și că polițistul are elicopter. Întrebarea este cine cântă la violoncel și are cocoș?
„Matematica e mai fragilă ca oricând”, spune ea. „Dacă tu, ca profesor, faci ce făceai acum 20 de ani, nu ajungi la ei și faci foarte mult rău, pentru că copiii au nevoie de matematică, de o gândire logică, mai profundă.”
Știe că sunt voci care întreabă la ce-ți trebuie în viață teorema lui Pitagora, pe care poate nu au folosit-o niciodată de când au terminat școala. Dar ea spune că matematica nu este despre noțiunile în sine, ci despre cum te învață să gândești. Mai limpede, mai rațional. Să știi să deosebești o știre falsă de una reală. Este vorba despre faptul că matematica te face un profesionist mai bun în viața de adult, așa cum îi spun foștii ei elevi și studenți, care sunt acum avocați, medici sau scriitori.
„Eu asta încerc. Fac orice, mă pun și în cap, aduc și hârtie igienică, numai să îi fac să gândească. Să le arăt că matematica este ceva atât de frumos, încât o să ai puțin mai puțin dacă trece pe lângă tine. Întotdeauna o să fii mai sărac dacă nu ai puțină matematică în tine.”
Text de Oana Racheleanu
Editor: Lavinia Gliga
Foto: Doria Drăgușin
1 Comment
Un mare BRAVO