Succesul se măsoară în oamenii care se întorc – Ioana Hochia, profesoară pentru învăţământul primar, Colegiul de Arte, Baia Mare – profesoară MERITO 2024

Succesul se măsoară în oamenii care se întorc

„Profesia de dascăl e cea mai faină. Ești propriul tău architect of teaching, n-ai nicio scuză să nu fii cel mai bun.”

BIO: Ioana Hochia este profesoară de învățământ primar la Colegiul de Arte din Baia Mare și agregator de resurse de când se știe. Face ateliere pentru profesori, after-school și tabere pentru copiii dintr-un cartier mărginaș al orașului, refolosește, repară și dă o nouă viață peste tot în jurul ei: școlii, comunității, generațiilor următoare de învățători. De un an este și inspector, pentru că a vrut să cunoască sistemul și din interior.

Într-o joi răcoroasă de aprilie, Ioana Hochia a ținut ora de dezvoltare personală elevilor ei din clasa I A, de la Colegiul de Arte din Baia Mare. Blondă, tunsă scurt, aproape ștrengărește, cu un sacou bleumarin, blugi și o inimă mare la gât, Ioana nu mai fusese în fața lor la catedră din iunie anul trecut. Asta fiindcă  în septembrie a acceptat postul de inspector pentru învățământul primar și alternative educaționale, dar astăzi a rugat o colegă să îi dea niște timp cu ei.

Plecând de la Piper, un pui de pasăre căreia îi era frică de apă, au întors pe toate părțile conceptul de frică, pe niște fișe pe care Ioana le făcuse ea însăși în dimineața aceea, ca pe toate pe care le folosește la clasă de un an și jumătate, de când a învățat facilitare grafică (un proces prin care reprezinți prin cuvinte și imagini un concept, de exemplu).

Le-a cerut să îi scrie un mesaj de încurajare lui Piper și să-l pună într-un plic, apoi să deseneze frica, apoi să scrie ce simt ei când le e frică, să facă schimb cu colegii și să încerce să-și ofere unii altora soluții. „Nu trebuie să te îngrijorezi, ai curaj în tine” sau „Hai să încercăm împreună, ai încredere în sufletul tău” au fost printre mesaje. Îmbrățișările, pupicii, bunicii, muzica, mierea și prietenii au fost printre soluții.

Ioana Hochia o spune destul de des: ei i-e frică de singurătate. Iar în rolul de inspector se simte destul de singură, pentru că asta e natura muncii. Deși a primit libertatea să facă lucrurile cum vrea și are mereu parte de feedback de la șeful ei (pentru că l-a solicitat), rapoartele, planificările, drumurile către inspecții în toate colțurile județului sunt solitare. Ea spune că are nevoie să fie printre copii sau colegi, să vadă rezultatul muncii sale și ce poate să îmbunătățească imediat.

E în învățământ din ianuarie 2007, imediat după ce a terminat Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar la Universitatea de Nord și, până acum, n-a avut niciun post de conducere sau de decizie. L-a acceptat acum pentru că a vrut să vadă sistemul din interior și cum i-ar putea sprijini în special pe colegii învățători debutanți, o categorie pe care o vede esențială pentru calitatea educației generațiilor viitoare.

Sunt aproximativ 1.080 de învățători în județ, dintre care vreo 55 sunt începători. Știe că nicio facultate din România nu te pregătește cu adevărat pentru munca pe care o vei face și că nu toți știu să ceară ajutorul, așa că în ultimii ani a creat o rețea a ajutorului și învățării, constând în ateliere și tabere pentru învățătorii din Baia Mare.

La început erau grupuri mici, de câte cinci, nu doar învățători, ci și profesori sau educatori, și se vedeau o dată la două săptămâni. Acum au ajuns la cursuri online și cu 500 de profesori, din mai multe județe ale țării. „Mă gândeam că noi, ca inspectori, ar trebui să avem partea asta de mentorat, de ajutor pentru debutanți”, spune Ioana, „nu numai partea de inspecție și verificare. Dar undeva s-a pierdut partea asta de mentorat și am încercat cumva să o regăsesc”.

Doar în ultimele cinci luni au avut loc vreo 16 astfel de ateliere, cu diferiți specialiști, pe teme de la știința încrederii și a colaborării, la îmbunătățirea performanței cognitive și a creativității, la pregătirea pentru examenele de titularizare și definitivat. Participă cine își dorește, trainerii nu sunt plătiți și nu se dau diplome sau adeverințe. Multe sunt online, dar unele au loc și fizic, pentru că Ioana știe cât de importante sunt discuțiile și relațiile care se creează în jurul sesiunii efective de învățare.

În general, oamenii s-au obișnuit să meargă fiecare în colțișorul lui și să găsească soluții individual, dar „eu încerc să îi scot din zona aia, să ne și vedem, să colaborăm”, spune Ioana Hochia. „Vin generații foarte faine din spate. Trebuie doar să le mai dai un boost și să știe că ești lângă ei.”

Tot în spiritul colaborării și al transferului de informații a organizat în ultimul an întâlniri dintre învățători și profesorii din gimnaziu, ca să își înțeleagă mai bine unii altora așteptările, și grupuri de mentorat cu debutanți și învățători care au ieșit la pensie – pe aceștia din urmă îi numește „golden teachers”. Pentru că unul dintre neajunsurile sistemului este numărul foarte mic de metodiști, comparat cu nevoile de mentorat ale celor care acum intră în sistem, s-a gândit că învățătorii care au ieșit din activitate sunt o resursă pe care nu o valorificăm suficient.

Da, sunt foarte multe materiale și aplicații care pot fi folosite acum la clasă, dar modul în care faci asta se învață numai din experiență. Dacă nu, riști să le faci haotic sau să grăbești anumite procese, spune profesoara. Aici intervin golden „teacher-ii”, care detaliază unele tehnici și au mai multe cunoștințe în a folosi resurse diverse.

De exemplu – predarea unei litere: „Din text iei o propoziție. Din propoziție iei un cuvânt. Din cuvântul ăla selectezi litera. Stai un pic pe literă să-i înveți cum să scrie, cum să facă fiecare element al literei, după care reiei procesul. Construiești cu litera un cuvânt mai mic, îl introduci într-o propoziție, apoi faci un text și tot așa. E greșit să crezi că dacă a scris trei rânduri cu litera aia, gata, o știe”, spune Ioana.

Prima experiență la catedră a Ioanei a fost destul de dură: șase luni a ținut locul unei învățătoare din Rușor, la 28 km de Baia Mare, unde a avut 24 de copii care învățau simultan în clasele I-IV. Și-ar fi dorit să știe cum să facă planificarea lecțiilor mai bine, cum să abordeze fiecare materie și cum să-i evalueze pe copii prin joc.

Au urmat doi ani la Blidari, tot în județul Baia Mare, cu șapte copii care învățau simultan în clasele I-1V, și trei ani la Firiza, un cartier mărginaș al orașului Baia Mare. De data asta, Ioana știa deja mult mai bine cum să gestioneze timpul, materia și conținutul. În 2012, cu o notă bună la titularizare a venit la Colegiul de Arte.

O carieră la catedră n-a fost prima ei opțiune. Era hotărâtă să facă Academia de Poliție, dar n-a intrat, iar locuri fără taxă la Universitatea de Nord, din Baia Mare, mai rămăseseră doar la Facultatea de pedagogie în anul acela, așa că s-a dus acolo.

„Dar după primele trei ore la clasă am știu că asta vreau să fac toată viața”, spune Ioana Hochia.

Ulterior, a făcut și o a doua facultate de pedagogie, la Universitatea „Vasile Goldiș”, din Arad, sperând că va fi complementară, și un masterat în Filozofie și drepturile omului la Baia Mare. În paralel, a lucrat mereu și non-formal și trecerea asta, dintre formal la clasă și non-formal în toate celelalte activități ale ei cu copiii i se pare „foarte faină”.

Imediat după ce a terminat facultatea, a înființat în Firiza, unde și ea a locuit dintotdeauna, o mică bibliotecă, pentru că simțea că universul copiilor de acolo era foarte limitat.

Deși locuiesc, practic, în oraș, mentalitatea părinților e foarte diferită, explică Ioana. Nu prea îi lasă să vină „în centru” și, până de curând, destul de mulți copii renunțau la școală la finalul gimnaziului sau ajungeau la școli profesionale. E adevărat că îi despart vreo 20 km și o pădure, dar asta n-ar trebui să-i priveze pe copii de oportunități.

Biblioteca a funcționat inițial la ea și la soțul ei acasă, cu vreo 250 de cărți donate de la Biblioteca Județeană. Apoi, primăria le-a dat o cameră în căminul cultural din Firiza și în 2015 încă una, pentru un centru educațional, fiindcă Ioana văzuse că cei mici au nevoie de ajutor la teme. La școala din Firiza învață în jur de 90 de copii, pentru care Ioana și Adi, soțul ei, au organizat un after-school gratuit, de luni până vineri.

Până în pandemie, veneau la after-school mulți dintre ei. Azi vin în jur de 20 în fiecare zi și, de când Ioana e la inspectorat, de ei se ocupă Adi și voluntarii, urmând ca ea să se ocupe de activitățile de peste vară. Adi îi e alături la fiecare pas și, deși a studiat economie, a fost bibliotecar voluntar vreo patru ani la Firiza, s-a implicat în centrul educațional din prima zi, iar acum e angajat al Bibliotecii Județene.

Alături le sunt mereu și voluntarii, de la familia și prietenii lor, la profesori din Baia Mare care vin să facă debate și alte activități, la studenți și profesori pe care ani de-a rândul i-au adus prin proiecte europene, la mămicile din comunitate care se implică și ele, la studenți din Firiza care au fost printre primii lor beneficiari și care acum se întorc să contribuie la educația generațiilor mai mici. Așa măsoară Ioana și Adi succesul muncii lor din Firiza: în oamenii care se întorc.

Din afară, succesul s-ar mai putea măsura și în numărul proiectelor pe care le implementează și sonoritatea partenerilor pe care i-au avut de-a lungul timpului: Fundația Regală Margareta a României, Fundația Vodafone, Fundația Concordia, Fundația Noi Orizonturi. Doar că valoarea proiectelor e de obicei mică și numărul beneficiarilor foarte mare.

Nu există buget pentru partea de scriere și raportare pe care o face Ioana, nici pentru project management sau resurse umane. Totul e voluntariat și voluntariat au ajuns să facă și unii traineri și facilitatori care, altfel, au onorarii destul de serioase. Asta pentru că atât de mult le place ce se întâmplă la Firiza și vor să contribuie și ei.

La copii nu există „nu pot”, spune Ioana, și nici la ea n-a existat. Când a vrut să-i facă pe copii să citească, a făcut o bibliotecă. Când a vrut să le proiecteze filme și să le arate constelații, a scris un proiect și a cumpărat proiector și toată aparatura necesară. Când a trebuit să le asigure o masă în tabără și bugetul era mult prea mic, a obținut ca sponsorizare cornuri de la o patiserie, a cumpărat salam, cașcaval și pate și le-a făcut copiilor sandvișuri.

Soluții există mereu și, de cele mai multe ori, ele apar doar când oamenii vin împreună. Asta simte că lipsește cel mai mult sistemului educațional: colaborarea. „Dacă nu există colaborare, nu știi că unul de lângă tine face lucrurile mai bine decât tine”, spune Ioana. „Și te poate învăța cum să faci și tu lucrurile mai bine. Dar întâi trebuie să accepți că nu le știi pe toate.”

Text de Sorana Stănescu

Editor: Andrada Lăutaru

Foto: Doria Drăgușin

Premiu susţinut în 2024 de Fundaţia FAN Courier, partener al Galei. Momentul de premiere:

*Din 2023, Ioana Hochia este şi inspector şcolar pentru învăţământ primar, în cadrul IŞJ Maramureş.