Din corporație, la catedră – Liviu Gelu Drăghici, profesor de Ştiinţe Economice, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Ploieşti – Profesor MERITO 2021

Din corporație, la catedră

„Dacă definițiile și clasificările se uită, mentalitatea că succesul se obține cărămidă cu cărămidă, cu pași mici, le rămâne. Să știe că atunci când depui un efort susținut, vor veni cu siguranță și rezultatele.”

BIO: Liviu Gelu Drăghici, 37 de ani, a lucrat opt ani într-o corporație înainte de a deveni profesor, în 2016. A studiat în paralel Management și Pedagogie, la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești, urmând apoi un masterat în Management și unul în Consiliere Școlară și Dezvoltarea Carierei. Deține o cafenea-bibliotecă și e cofondator al Asociației Ai Carte.

Sunt născut în Ploiești, dar până să încep școala și în vacanțe am stat la bunici, undeva lângă Mizil. La țară mai faci și treburi gospodărești, iar eu stăteam cu vitele seara. Pe la 14 ani m-am gândit că dacă mă duc la liceul economic o să învăț să-mi fac propria fermă de vite și n-o să mai fie nevoie să stau eu cu ele. În cei patru ani de școală, toate proiectele, referatele, la mine erau cu și despre ferma de vite. În clasa a XII-a am obținut singur, printr-un proiect, fonduri pentru o instalație electrică de muls vitele de la țară, de la bunici. N-am avut niciodată o fermă și nici nu cred că o să am, dar mi-a prins tare bine că am avut o motivație reală să învăț – am și fost de două ori la olimpiada națională de contabilitate.

Am făcut Facultatea de Management la Ploiești și, pentru că am avut doi profesori faini la liceu, datorită cărora m-am visat la catedră, am urmat în paralel și Facultatea de Pedagogie. Când eram anul II, în 2006, a venit Vodafone în Ploiești și m-am angajat la ei. În 2007 am ajuns team leader, iar în 2010, manager de proiect și n-am mai dat atenție visului de a fi profesor. Ultima promovare a presupus o navetă aproape zilnică la București, perioadă în care am făcut în paralel un masterat în Management și unul în Consiliere Școlară. După patru ani în care mi-am văzut copilul mai mult dormind (acum am doi), am zis că e momentul să închei cu multinaționala.

La începutul lui 2016 am deschis Anticaffe New Experience – o cafenea-bibliotecă unde plătești timpul, nu produsele sau resursele. În 2016 am devenit profesor – primul an, la un liceu din Câmpina, iar începând cu al doilea, la liceul pe care l-am absolvit, la Economic.

Mi-e clar care este rolul unui profesor, m-am gândit la asta dinainte să intru în învățământ: din punct de vedere pedagogic, vreau să fiu profesorul pe care l-aș vrea pentru copiii mei. Iar din punct de vedere economic, să îi învăț pe elevi ca și cum, după ce termină liceul, ar trebui să le las pe mână banii mei. Și chiar așa s-a întâmplat cu 11 dintre foștii mei elevi – i-am angajat la cafenea, deci le-am lăsat pe mână banii mei. Iar în procesul de selecție nu caut absolvenții cu cele mai bune rezultate, ci contează mai mult caracterul și disponibilitatea de a învăța.

Ca strategie de predare la școală, la toate clasele – de la a IX-a până la a XII-a, inclusiv la școala profesională –, plec de la cum ar trebui să fie absolvenții pentru companii ca Vodafone sau pentru cafenea. Sar ce știu că nu le folosește – de exemplu, un capitol despre cambie, care e similară biletului la ordin, din care n-am reușit să găsesc nici măcar un exemplar să le arăt la clasă. În schimb, insist foarte mult pe interviul de angajare, pe cum se redactează un mail, cum se răspunde la telefon sau cum se inițiază un apel telefonic. Lucruri care le-ar putea folosi și după școală.

Dacă definițiile și clasificările se uită, mentalitatea că succesul se obține cărămidă cu cărămidă, cu pași mici, le rămâne. Să știe că atunci când depui un efort susținut, vor veni cu siguranță și rezultatele.

Acesta este și motivul pentru care sistemul meu de punctaj presupune o listă de sarcini care impun disciplină și consecvență. Elevii primesc cinci note pe an – nota maximă este 12, recompensată cu 10 în catalog și o excursie de două nopți la mare, din banii mei. Pentru această notă trebuie să bifeze toate cele 60 de sarcini, cum ar fi prezență 100% la ore, ținută (cămașă, ca să se obișnuiască cu mediul business), să răspundă la întrebări legate de dezvoltare personală și profesională, să citească anumite cărți și să vadă filme pe care eu le recomand, să solicite de la bancă detalii pentru un credit real, să intervieveze un antreprenor, să-și documenteze veniturile și cheltuielile într-o aplicație, să conceapă un CV și să aplice pentru un job la o companie reală.

Cred că disciplina face diferența pe termen lung. Nu sunt adeptul eforturilor herculeene făcute o dată înainte de examen sau notă, ci mai degrabă a pașilor de broască țestoasă făcuți în fiecare zi.

Și mai cred că, în învățământ și la nivel social, trebuie să învățăm să colaborăm. Pentru mine este importantă ideea de echipă, așa că, atunci când e vorba de mers la bancă sau de luat un interviu unui antreprenor, formez echipe din elevi de la trei clase la care predau, indiferent de nivel, după numărul de la catalog. Dacă apar discuții din cauza antipatiilor dintre ei, le explic că atunci când mergi la job nu îți alegi colegii. Îi găsești deja acolo. Trebuie să știi să interacționezi și cu felul acesta de oameni și să ai relații care nu sunt neapărat cele mai apropiate.

Însă în ultimii doi ani a trebuit să mă adaptez la sistemul de predare online, care are plusuri și minusuri. Când a început pandemia de Covid-19 eram în Spania, într-un program Erasmus cu elevii. A trebuit să ne întoarcem cu o săptămână mai devreme și să stăm în izolare 14 zile. Atunci am terminat de scris cartea „Principiile banilor”, de care mă țineam de prin 2018, aproape jumătate din alta este gata și mai am scheletul pentru următoarele două.

Nu mi-a fost greu să mă adaptez tehnic la orele online, pentru că la Vodafone ședințele pe Zoom erau parte din rutina zilnică. Ba chiar am putut să elimin momentul în care strigam prezența, pentru că mi-am instalat o extensie la Google Chrome care monitorizează cine și cât a stat la oră. Am putut să le dau suportul de curs la începutul anului, ei și-au notat în caiete în ritmul lor. Deci la oră doar am recapitulat, am fixat concepte și au aplicat ce au învățat – de exemplu, să facă analiza economico-financiară a unei firme, sau să își aleagă acțiuni de pe bursă și să calculeze diverși parametri.

Ca să mă asigur că erau atenți, la finalul orei fiecare trebuia să răspundă la o întrebare scurtă și întotdeauna primeam răspunsul corect. Abia la sfârșitul anului mi-au povestit că ei de fapt se jucau în timpul orei un joc de strategie, iar cel care știa răspunsul îl transmitea în căști, astfel încât îl auzeau toți elevii, inclusiv cel întrebat. Am apreciat că au fost creativi.

Însă în perioada școlii online mi-a fost greu emoțional. Sunt genul de profesor care vorbește mult, căruia îi place să fie în centrul elevilor. Nu le-am impus să-și țină camerele video deschise și chiar le ziceam ce ciudat e să vorbesc cu niște litere și cercuri în loc de oameni.

Anul acesta a fost poate printre cei mai slabi ai mei la catedră. Dacă ar fi să ne uităm doar pe criteriile standard ale activității mele, a fost bine – dar eu aveam alte așteptări de la mine. A  intervenit un soi de oboseală psihică. Parcă n-am mai avut același tonus, entuziasm, ca profesor. Au mai fost probleme și în zona de business, am avut firma închisă un an, a trebuit să mă despart de doi angajați. Poate că unele lucruri puteau fi făcute cu elevii, deși era pandemie. Acum, uitându-mă în spate, am un soi de regret. M-am rezumat numai la orele online și n-am mai făcut nimic pe lângă. Dar recuperăm.

Provocator a fost și pentru elevi, mai ales pentru cei care împărțeau cu frații telefonul sau tableta, ori puținele camere în care făceau orele online. Prin asociația mea, Ai Carte, am donat șapte dispozitive și la clasa unde sunt diriginte, dar și la alte clase unde erau elevi cu astfel de probleme. Prin ONG mai acordăm burse elevilor și studenților cu posibilități materiale reduse, dar cu rezultate de excepție, ducem rechizite la școlile din cartierele sărace ale Ploieștiului și organizăm cursuri de educație financiară și dezvoltare personală în săptămâna „Școala altfel”.

Oricum, din pandemie rămâne ideea că trebuie să fim mult mai pregătiți pentru schimbare. Eu zic că a fost un șoc necesar pentru educație. În condiții normale, nu s-ar fi făcut trecerea la online. Rezistența la schimbare ar fi fost foarte mare dacă ni s-ar fi impus să ținem orele în sistem hibrid – cred că 80% dintre profesori ar fi refuzat.

Acum rămâne de văzut cum va fi după ce se va fi terminat cu pandemia. Dacă vom reveni la ce a fost înainte, nu știu dacă e neapărat un progres. Pe de altă parte, dacă folosim în continuare platformele astea ca ajutor, cred că e un câștig pentru toată lumea.

Chiar dacă revenim fizic la școală, eu tot o să postez online, la începutul anului, suportul de curs. Mi se pare un timp pe care îl câștigăm. Ba mai mult, dacă aș fi factor de decizie în Ministerul Educației, aș aduna la nivel național cei mai buni profesori la fiecare specializare în parte și aș face o bibliotecă video cu toate subiectele abordate în programa fiecărei discipline. Cred că i-ar ajuta pe elevi și ne-ar ajuta și pe noi, profesorii.

*După un an marcat de distanțare, am ales pentru această ediție să spunem poveștile profesorilor MERITO prin vocea lor, pentru a vă permite să îi cunoașteți cât mai direct și personal.

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin

*În anul şcolar 2022-2023, Liviu Drăghici predă Ştiinţe Economice la Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu”, din Ploieşti.