Curiozitatea, motorul schimbării
„Nu zonele călduțe mă duc la progres, la schimbare. Nu te dezvolți dacă ești permanent într-un mediu safe (sigur). Ca să înveți pe bune și ca să produci schimbare în interiorul tău, trebuie să te bagi în situații care te scot din liniștea aceea.”
Ștrumfii de la pregătitoare coboară din mașinile câtorva părinți și a învățătoarei Adina Stratulat la stația de sortare a deșeurilor din afara Bârladului. Au toți ba câte o sticlă goală de plastic, un pumn de baterii, pungi și cutii pline de deșeuri reciclabile.
Învățătoarea îi așază câte doi – „doi prieteni, patru prieteni” – și le reamintește de povestea cu iepurașul care își dorea să fie pește într-o mare curată, să fie copac pe un munte curat. Apoi îi invită să vadă ce pot face ei ca să trăiască într-un mediu mai curat.
Prima oprire: cântarul. Copiii așază toate deșeurile aduse de acasă, iar instrumentul arată 13 kilograme.
„De acum nu mai aruncăm nimic!”, spune învățătoarea. „Aducem totul aici și o să primim bani. Atenție, cine adună cele mai multe indicii despre reciclare primește un premiu!”
În drum spre locul unde sunt presate cartoanele, clasa trece pe lângă mormane de televizoare și frigidere vechi, saci cu plastic și o macara ce ridică pachetele de deșeuri. O angajată le prezintă pe scurt locul, apoi Adina preia cuvântul: „Cartoanele sunt introduse în acea mașinărie, care le presează, apoi ies colete. Hârtia veche devine hârtie nouă și astfel nu trebuie să mai tăiem copaci”.
La 47 de ani, cu 28 de ani de experiență ca învățătoare, Adina pare foarte încrezătoare. Mai târziu însă mi-a spus că este un obicei să afișeze această siguranță, deși poate are emoții. Cum a fost cazul vizitei de azi, când nu știa la ce să se aștepte pentru că nu a primit foarte multe detalii despre activitate. Iar ea simte că este o responsabilitate mare când scoate părinții și copiii din casă – și nu se întâmplă rar. Trebuie să fie ceva cu sens, un context de învățare.
„Încrederea în mine este, de cele mai multe ori, doar de fațadă. Pentru că permanent pun la îndoială: au fost ok lecțiile de la școală, oare am făcut bine, puteam să fac mai mult?”
Aceeași nesiguranță a determinat-o să creadă, când a ales liceul pedagogic, că n-o să fie o învățătoare bună, că nu va face lucrurile suficient de bine, iar acestea vor avea impact pentru totdeauna asupra elevilor.
Treptat, s-a obișnuit cu ideea că este învățătoare. Și-a propus să se străduiască să-și facă treaba cât de bine poate și nimic mai mult. Imediat după liceu s-a angajat la școala din satul natal, Brădești, iar după cinci ani a urmat Colegiul pentru Institutori al Universității A. I. Cuza Iași, din Bârlad. Acolo a întâlnit și profesori din Iași, care au venit cu idei și metode noi.
Acela a fost momentul în care a înțeles că poate mai mult – și să lucreze, și să învețe, și să răspundă cu entuziasm provocărilor.
Acum, la încheietura mâinii stângi, are tatuat, din două linii fine, simbolul pentru „Where there’s a will, there’s a way” – unde există o dorință, există o cale.
„Trebuie să recunosc că, undeva într-un colț, există o certitudine că, indiferent de context sau de complexitate, voi găsi o soluție.”
De-a lungul timpului, a făcut, pe lângă facultate și masterat, o sumedenie de cursuri. La Agenția Spațială Europeană, despre robotică și folosirea informațiilor despre Pământul văzut din spațiu. În Norvegia, despre gamification și integrarea procesului de design thinking, și în Islanda, despre învățarea bazată pe proiecte. De asemenea, despre cum să lucreze cu copii din grupuri vulnerabile.
Apoi a mai adăugat și pălăria de formator – „de toate felurile, pentru că mi-e drag să lucrez pe orice tip de formare”. Pentru primii învățători care au preluat clasele pregătitoare, pentru CRED, un proiect independent cu resurse educaționale, pentru Aspire, mentor pentru debutanții Teach for Romania.
Împreună cu soțul ei, profesor de Tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC), a creat un curs despre cum pot cadrele didactice să folosească aplicațiile gratuite de la Google, pe care îl susține de trei ani la Casa Corpului Didactic Vaslui.
„M-am gândit ce aplicații simple, accesibile, fără costuri, cu o interfață intuitivă, pot să găsesc astfel încât orice persoană, chiar dacă nu are abilități specifice, poate chiar este atehnică, să poată totuși să integreze în activitatea didactică și să-i ușureze și munca.”
Spune că partea neplăcută a rolului de formator este când le predă unor cadre didactice care „se prefac că lucrează” și urmează cursul doar pentru puncte. „Urăsc «Lasă că merge și așa»! De ce s-o fac strâmbă, când pot s-o pun dreaptă?”
La școala „George Tutoveanu” din Bârlad, unde predă din 2009, a fost scurt timp și director adjunct. O vreme a fost și inspector. Dar joburile nu i s-au potrivit pentru că se aștepta ca adulții din jurul ei să se implice la fel de mult ca ea. Le-a acceptat, totuși, pentru că erau provocări.
„Nu zonele călduțe mă duc la progres, la schimbare. Nu te dezvolți dacă ești permanent într-un mediu safe (sigur). Ca să înveți pe bune și ca să produci schimbare în interiorul tău, trebuie să te bagi în situații care te scot din liniștea aceea.”
Curiozitatea e cea care o împinge să participe la cursuri, să afle despre proiecte noi, să interacționeze cu persoane necunoscute. Soțul o tachinează că ea nu citește întâi instrucțiunile de utilizare de la un aparat, ci îl bagă direct în priză.
„E curiozitatea aia care mă împinge și văd pe parcurs cum să fac lucrurile”, spune ea. „Dacă te oprești, lucrurile din jurul tău nu se vor opri odată cu tine. Și te trezești la un moment dat că ești din altă lume, că nu te mai potrivești cu peisajul.”
De exemplu, spune că dacă le-ar preda elevilor ca acum 10 ani, s-ar uita la ea lung și întrebător. A înlocuit fișele cu jocuri pe tabla interactivă, aplicații, melodii, programare, dansuri. Plus că îi este mult mai ușor să pună în aplicare atunci când ia naștere o idee în clasă. Un click și gata.
„Etapele de bază nu le schimb, cele esențiale, care conectează lucrurile, care te ajută să legi firul roșu. Dar elementele pe care le adaugi, esența, aromele, povestea, culoarea, care fac totul mult mai atractiv și mai interesant pentru copii, sunt mult mai ușor de pus când ai tehnologie la dispoziție.”
De trei generații și-a numit clasa a Ștrumfilor, pentru că povestea o ajută să le arate că forța comunității vine din fiecare individ, că sunt diferiți și au de învățat unii de la alții. Este o ancoră pe care o folosește des, ca să le întărească încrederea în ei înșiși – dar și să-i unească.
Pe catedra Adinei tronează șapte ștrumfi de pluș, iar de pe un panou, aceleași personaje albastre le transmit copiilor mesajele: „Suntem o echipă”, „Învățăm din greșeli”, „Facem lucrurile bine”. În curte, în dreptul clasei, este Grădina Ștrumfilor, cu 10 bănci din paleți și o măsuță în mijloc, unde învățătoarea ține ore în aer liber. L-a amenajat cu elevii și părinții când s-au întors la școală în timpul pandemiei, ca să nu stea doar în clasă cu măști.
O dovadă că mesajul ștrumfilor a fost recepționat sunt copiii din generația anterioară, de care e mândră că au crescut uniți. Se ducea singură cu ei la muzeu, la planetariu și la bibliotecă, dar și cu bicicletele până în parc. Au contat și cele două excursii pe care le organiza în fiecare an, dar și tabăra de vară unde mergeau cu toții.
Acum, pe picii de la pregătitoare abia îi obișnuiește cu ideea de Ștrumfi. Vrea să îi formeze autonomi și creativi, pentru că altfel „nu ești capabil să găsești soluțiile cu ceea ce ai la îndemână”. Își dorește să gândească critic, să fie deschiși, curajoși și încrezători.
De pildă, mâine vor merge la cinematograf, la animația „Inside Out”. Marea temă sunt emoțiile, despre care le-a mai vorbit – și vrea să le ofere o experiență completă, diferită de cinemaul pe care l-au amenajat în clasă cu ajutorul tablei interactive, a ochelarilor 3D și a popcornului adus de acasă.
În orele de dezvoltare personală, dar și printre activități, presară elemente din opționalul „Călătorie în lumea emoțiilor”, oferit de Aspire Academy. Îi învață să-și dezvolte empatia, să-și gestioneze emoțiile și să comunice eficient.
Astăzi, după vizita la centrul de colectare a deșeurilor, învățătoarea parchează mașina vizavi de școală, în dreptul chioșcului pe care întâmplător scrie cu spray: „Ține cont de sentimente”. Se asigură că toți copiii au cu cine pleca acasă, că părinții știu ce activitate fac mâine. Indiciile despre reciclare le vor recapitula peste două zile, când vor fi din nou în clasă, pentru că Adina are nevoie să le deseneze o schemă, să mâzgălească ceva, astfel ca ei să înțeleagă.
Text de Oana Racheleanu
Editor: Lavinia Gliga
Foto: Doria Drăgușin
Premiu susţinut în 2023 de TEMAD CO, partener al Galei.
1 Comment
Absolut MINUTATĂ! Un dascăl minunat și pentru cei mici, dar și pentru cei mari! A strălucit în tot și toate în fața dascălilor la Galați, la Forumul Merito! (octombrie 2023)