Franceza interactivă – Bianca Darabă (Ciocoiu), profesoară de Limba Franceză, Liceul „Vasile Conta”, Târgu Neamţ – profesoară MERITO 2023
10/05/2023
Curiozitatea, motorul schimbării – Adina Stratulat, profesoară pentru învăţământul primar, Şcoala Gimnazială „George Tutoveanu”, Bârlad – profesoară MERITO 2023
10/05/2023

Toate lecțiile muzicii – Antoaneta Luchian, profesoară de Educaţie muzicală, Colegiul Naţional Iaşi şi Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, Iaşi – profesoară MERITO 2023

Toate lecțiile muzicii

„Eu cred că muzica te învață că nu poți să ajungi din punctul A în punctul C fără să treci prin B. Este ideea de muncă constantă. Pentru că asta o să-i facă adulți mai responsabili, mai asumați și așa vor avea o viață mai ușoară.”

La prima vedere, Antoaneta Luchian pare ce elevii ar numi „o profă de gașcă”. Are 44 de ani – spune că are 25, dar e născută în ’79 – și poartă o geacă roșie de piele cu capse, blugi, trei cercei rotunzi într-o ureche, un cercel triunghi în cealaltă. Unul este în stilul Kpop, genul de muzică din Coreea de Sud pentru care a făcut o pasiune după ce l-a descoperit pe TikTok în pandemie.

Dar când merge cu pasul apăsat, când o auzi la clasă, cu tonul un pic ascuțit, când dictează la oră cu mâinile la spate, te gândești că s-ar putea să te fi înșelat.

De pildă, azi cu clasa a VII-a A de la Colegiul Naţional Iaşi a ajuns la capitolul despre operă. Și nu contează că elevii ar vrea să repete pentru testul de la română. Nici că opera poate nu e genul lor de muzică preferat.

„Prefaceți-vă că vă place!”, îi îndeamnă ironic. „Ăsta era cel mai tare gen muzical din perioada respectivă. Hai să înțelegem societatea aia prin intermediul lucrărilor muzicale care au mai rămas. De ce au rămas?”

Caută pe laptop un fragment din „Nunta lui Figaro” și îl pornește pe televizorul clasei. În cele opt minute, pe măsură ce apar personaje și povestea se complică, le explică ce văd: „Când sunt patru cântăreți pe scenă, se numește cvartet, iar pentru cinci cântăreți, se numește cvintet, șase, sextet. Mozart este primul compozitor care a avut curajul să pună șase personaje să cânte în același timp”.

Le dictează definiții, le arată pe YouTube alte opere ale unor compozitori celebri, apoi rezolvă un test de pe edumuzicala.ro, platforma pe care a creat-o în pandemie împreună cu sora ei, Ana Maria Rusu, profesoară MERITO 2018, și cu alte două profesoare de muzică.

Pe site, Antoaneta se axează mai ales pe lecțiile interdisciplinare și pe subiecte care nu se regăsesc în programa școlară, cum ar fi muzica de film, cultura muzicală a secolului XX, muzica popoarelor lumii.

„Eu cred că muzica te învață că nu poți să ajungi din punctul A în punctul C fără să treci prin B”, spune ea. „Este ideea de muncă constantă. Pentru că asta o să-i facă adulți mai responsabili, mai asumați și așa vor avea o viață mai ușoară.”

De mică a învățat că rezultatele bune vin prin muncă. A făcut gimnastică de performanță până în clasa a IV-a, când și-a rupt mâna și a trebuit să se retragă. Mama ei, pasionată de muzica clasică, a îndrumat-o către școala de muzică. A învățat flaut, instrument la care a fost olimpică la Liceul de Artă din Buzău, dar apoi a picat admiterea la Universitatea Națională de Arte București. A urmat un an Facultatea de Horticultură, unde a dat examene la biochimie, biofizică, pedologie, botanică.

„Atunci mi-am dat seama că, dacă îmi pun capul, pot să fac orice.”

A intrat anul următor la Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie muzicală și Teatru de la Iași și s-a specializat în muzicologie – studiul științific al muzicii.

În 2010, Antoaneta a fost într-un schimb de experiență în Anglia și a observat că profesorii de muzică de acolo nu le povestesc elevilor viața artiștilor, ci le cântă împreună piesele. S-a întors acasă și s-a provocat să îi învețe pe elevii ei să cânte la un instrument. Cel mai simplu posibil – blockflöte, un tip de flaut relativ ușor de învățat și accesibil ca preț. Începe cu ei din clasa a V-a.

„E nebunie să ai 30 de copii cu fluierul în gură. Este ceva criminal.”

Chiar dacă n-o să mai cânte în viața lor la un instrument, profesoara insistă să aibă parte de experiența asta. Să simtă cum e când nu îi ascultă propria mână, când ei pun degetul arătător pe orificiul numărul patru și se ridică mijlociul, de pe numărul cinci.

„E un pas înainte spre a fi mai bun decât ai fost ieri”, spune ea. „Observ că se frustrează foarte ușor că nu e ca în desene animate, să pocnești din degete. E un pas înainte să înveți răbdarea, să te cunoști, să-ți știi limitele. Și, dacă ai depistat limitele, să hotărăști dacă vrei să ți le depășești sau nu, dacă ți le asumi.”

A observat că funcționează. Faptul că au învățat un instrument, că știu să citească o partitură fără profesoară, le crește stima de sine și sentimentul de independență.

Se străduiește ca elevii să înțeleagă lecția 80% din clasă, explică de câte ori este nevoie și, dacă nu reușește, roagă un coleg să-l lămurească pe cel pentru care lecția nu are sens. Apelează la aplicații, jocuri de rol, karaoke, vocalize sau lecții video pe care le-a încărcat pe YouTube. 

Este de acord că toată lumea trebuie să aibă media 10 la muzică, dar crede că notele trebuie muncite. Îi notează pentru teorie – anunță testul dinainte și fac întâi o simulare –, dar și pentru teme. De exemplu, să prezinte într-un video de 30 de secunde artistul sau genul muzical preferat.

Evaluarea pentru cântat este cu show: desfășoară de două ori pe an „Vocea României”. Într-un semestru cântă ce vor ei, un vers, o strofă, cu textul în față, fără negativ, iar în celălalt cântă un fragment dintr-un gen muzical impus de profesoară – pentru că așa creează contextul să discute despre stiluri sau formații mai puțin cunoscute lor. Pot cânta singuri, sau în grup de doi sau trei elevi.

„Poate să pice tabla de pe casă, pe mine nu mă interesează. Pentru faptul că ai ieșit în față și ai reușit să-ți duci piesa până la capăt, meriți nota 10. Că eu vocea n-am cum să ți-o evaluez.”

În schimb, cei care dau ochii peste cap, râd sau au o atitudine zeflemitoare, primesc notă proastă.

Pentru cei care au voce și cărora le place să cânte, a înființat în 2008 un cor. Ceea ce este mare lucru, spune ea, deoarece găsești greu elevi dispuși să-și sacrifice din timpul liber, „într-o școală în care performanța e ordinea de zi”.

Corul e activitatea ei preferată și pentru că îi place să vadă la un loc elevi de la a V-a până la a X-a. În 2016, de Crăciun, au fost invitați prima dată să cânte pe scenă alături de Corul Național Madrigal, la Ateneul Român.

„Din acel moment s-a schimbat atenția în cor, pentru că ei au înțeles ce înseamnă să stai în culise, să respecți publicul, să nu-ți bagi joc de munca altora de lângă tine. Asta e esențial.”

În 2018 au obținut locul patru la Olimpiada Națională Corală, iar acum spune că pot să urce oricând sunt invitați pe scenă de Madrigal, pentru că știe că au ajuns la un nivel ridicat de performanță.

„Ce moment important este în viața lor să fie acolo! Și cred că e mai importantă experiența lor decât premiile. Sunt niște trăiri pe care altfel n-au cum să le înțeleagă.”

Curiozitatea e instrumentul ei anti-plafonare. Așa a descoperit și dezbaterile. A participat la un meci demonstrativ, la invitația unei colege, apoi a fost la formări până a ajuns arbitru la Olimpiada Națională și la Lotul Național, dar și la competiții online internaționale (Croația, Franța, Korea, Malaezia).

Între timp, a înființat în Colegiu clubul de dezbateri „Speak Out. Debate”, la solicitarea unor eleve de la cor. Au ajuns la olimpiadă, apoi elevii au spus că vor să-i învețe și pe alții. Astfel că sâmbăta se adună la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” 60 de elevi de vârste diferite, din șase licee, și care, probabil, vor fi competitori la un moment dat.

Tot curiozitatea – sau „cum eu fac de obicei, mă bag peste tot” – a determinat-o să se înscrie la un curs de robotică organizat de Agenția Spațială Europeană. A fost singurul profesor de muzică din istoria lor. Acum vrea să cumpere o placă Arduino și, prin programare, să-i învețe mai ușor pe elevi cum funcționează sunetul.

Dacă ar fi să aleagă un cuvânt prin care să-și definească parcursul profesional de până acum, ar răspunde așa: „Aș vrea să fie coerență. Dar nu e, e doar impuls”.

„În general, percepția este că profesorul de muzică este cel responsabil cu serbările și cu toate manifestările artistice. Când, de fapt, din punctul meu de vedere, rolul profesorul de muzică este de a-l ajuta pe copil să se exprime.”

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin

Premiu susţinut în 2023 de Fundaţia FAN Courier, partener al Galei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *