Mama de la școală – Aida Frujină, învăţătoare, Școala Gimnazială nr. 195, București – profesor MERITO 2020
04/09/2020
Prof în era digitală – Cătălin Ciupală, profesor de Matematică, Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Brașov – profesor MERITO 2020
04/09/2020

Educație azi pentru România de mâine – Anca Tăut, învăţătoare, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Zalău – profesor MERITO 2020

Educație azi pentru România de mâine

„Mi-ar plăcea să știu că las în urma mea deprinderi, atitudini, valori care să-i facă pe ei să fie niște cetățeni de la care, atunci când vor crește, ceilalți să aibă ce să învețe.”

Pe covorul colorat din mijlocul clasei pregătitoare F, elevii au creat „Satul Fericit al Furnicuțelor”: 25 de curți cu case dotate cu panouri solare, cu fântâni, tractoare, animale, ba chiar și o moară de vânt – toate din materiale reciclate, tuburi de hârtie, paie din plastic, cutii și ambalaje de bomboane, folosite cu ingeniozitate în ora de abilități practice.

Anca Tăut, învățătoarea clasei, a gândit toate activitățile de azi în jurul Zilei Internaționale a Cititului Împreună, care anul acesta a avut tema „Vindecăm planeta”. A discutat cu elevii despre ce înseamnă un sat, o casă țărănească, dar și despre cum pot recicla materialele. Apoi, după ce au terminat de construit, cei mici și-au ocupat locurile pe același covor colorat, cu picioarele încrucișate și mâinile la bărbie, ca să asculte o poveste despre o căsuță de la țară care se trezește înconjurată de zgârie-nori, multe mașini și prea mult zgomot. Povestitorul zilei a fost o bibliotecară de la Biblioteca Județeană, care le-a citit cu intonație Căsuța, de Virginia Lee Burton. Învățătoarea, o femeie minionă de 45 de ani, a ascultat și ea, de pe un scăunel, lecția despre sustenabilitate.

Educația ei a început cu opt ani de vioară (fără prea mare plăcere), pian și, în regim autodidact, chitară, la Liceul de Muzică din Cluj, orașul natal. Apoi a urmat Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” și, în 1994, când a absolvit, a trecut direct la catedră. În paralel, a făcut Facultatea de Litere și, ulterior, un masterat în lingvistică. În Zalău s-a mutat împreună cu soțul ei, după 13 ani ca învățătoare în Cluj.

Pedagogia era o tradiție de familie: mama a fost învățătoare, iar cele două surori mai mari erau deja profesoare. Însă pasiunea i s-a născut cu adevărat abia când a început să facă practică la clase primare.

„Atunci am descoperit starea de bine de a fi în sala de clasă”, spune ea. „Asta m-a făcut să rămân învățătoare. Bucuria de a fi în fața copiilor, conștiinciozitatea de a proiecta, de a-mi face lecțiile.”

Cu fiecare generație, Anca își propune să dezvolte în copii valorile necesare pentru a produce o schimbare în țară. „Mi-ar plăcea să știu că las în urma mea deprinderi, atitudini, valori care să-i facă pe ei să fie niște cetățeni de la care, atunci când vor crește, ceilalți să aibă ce să învețe.”

Toate eforturile ei sunt canalizate în această direcție. Îi învață pe cei mici să comunice, cum să facă contact vizual, să fie politicoși, să aibă gândire critică, să aibă simț civic și chiar cum să râdă.

Multe dintre aceste lecții vin prin intermediul poveștilor, căci le citește zilnic. A început să cumpere cărți de literatură recentă când băiatul ei avea șase ani, iar acum are o bibliotecă plină de lecturi pentru cei mici. Învățătoarea spune că se simte atunci când unui copil i se citește, pentru că acesta are o capacitate mai mare de a se concentra și de a înțelege și un vocabular mai bogat.

Experiența școlii de muzică are de asemenea un rol. Și nu doar că își acompaniază uneori elevii la chitară sau pian (puțini știu că ea cântă și la vioară). Își amintește că era copleșită de emoții de fiecare dată când se afla pe scenă, în fața unui public – și asta se întâmpla des, la încheierea fiecărui trimestru. Dar astfel a înțeles că e important să fii stăpân pe tine chiar și în fața unei mulțimi, așa că le cere copiilor să-și susțină proiectele în fața clasei și face cu ei jocuri pentru reglarea vocii. A inventat, de pildă, „Microfonul defect”, prin care cei mici trebuie să vorbească ba toți odată, ba tare, ba încet, ca să învețe să-și folosească vocea în situații diferite.

Anca e de părere că școala părinților este la fel de importantă în formarea copilului, așa că are grijă să le dea și adulților sugestii. Pe pliantul de început de an școlar care îi așteaptă pe elevi pe fiecare bancă, scrie un mesaj și pentru părinți: să petreacă timp de calitate cu copiii, să îi culce devreme, să le supravegheze activitatea online. Iar primul exemplu pe lista de activități este cititul, urmat de joacă și plimbări.

Le reamintește părinților acest sfat pe tot parcursul școlii, atunci când îi trimite pe copii acasă, vinerea, cu cărți împrumutate de la bibliotecă. Și fiului ei, acum într-a V-a, încă îi citește pe voci, așa cum face în clasa „Furnicuțelor”. Spune că e modul ei de a se reconecta cu băiatul, de a-i retrezi interesul pentru lectură și de a-l ține departe de gadgeturi.

În aceeași categorie include și responsabilitatea unui comportament corect de consumator al copilului, începând de la muzică, până la emisiuni. „Ce ascultați în mașină?”, îi mai întreabă pe părinți. „Dacă dumneavoastră dați drumul la Kiss FM, aia o să asculte și în clasa I. Degeaba îi pun eu la oră Gașca Zurli, că o să spună că asta e pentru copii de trei ani.”

Ea crede că părinții au puterea să-i învețe să fie selectivi, prin propriul exemplu. După ce a auzit la o petrecere – unde erau și părinții, și elevii – melodia SOS, de la trupa 5GANG, care are un public cu precădere minor, învățătoarea a analizat versurile cu copiii, pe atunci în clasa a IV-a. Au ajuns cu toții la concluzia că nu sunt potrivite pentru vârsta lor – însă, pentru că îi plăcea ritmul, Anca i-a provocat să compună versuri legate de viața lor de elevi. „Școala, în cantități industriale. Școala. Școala este cea mai tare”, se auzea apoi răsunând din clasă.

Rolul părinților i-a devenit și mai evident după participarea la un proiect de două săptămâni în Irlanda, unde a observat că sunt mult mai responsabili, în special în ceea ce privește utilizarea gadgeturilor. Așa că s-a înscris voluntar în programul „Ora de net”, desfășurat de organizația Salvați Copiii, învățându-i pe părinți cum să-și supravegheze copiii când folosesc dispozitive, ce înseamnă o aplicație de control parental și cum să folosească, cu toții, într-un mod sigur și util internetul.

Cuvântul care o definește, spune profesoara, este eficiența. Iar ca să fie eficientă, totul trebuie să fie organizat, structurat, cu pași mici și clari. În același spirit îi educă și pe elevi. Materialele didactice sunt ordonate în lădițe, iar ei știu exact de unde să ia hârtia, de exemplu, și unde să pună creioanele colorate. Face cu ei chiar ore dedicate organizării băncii, în care fișele sunt așezate pe categorii și etichetate.

De asemenea, lecțiile trebuie să aibă un fir roșu, să se lege logic între ele. Construiește uneori chiar planul pentru o săptămână întreagă, la toate materiile, în jurul unei teme. Opționalul său de anul acesta este codingul, programarea informatică pentru copii, o disciplină care contribuie la dezvoltarea gândirii matematice, organizate.

La eficiență se ajunge și datorită regulilor, despre care spune că este bine să existe, încă de la grădiniță. Copiii sunt mai disciplinați, au rezultate mai bune și interacționează mai bine cu ceilalți atunci când există reguli. În clasa „Furnicuțelor”, un trifoi din hârtie este un instrument prin care își amintesc unii altora că trebuie să respecte regulile unei relații sănătoase. Dacă un elev e deranjat de altul, ia trifoiul și îi spune: „Am o problemă”. Îi explică despre ce e vorba, cum se simte, iar apoi îl întreabă dacă vrea ca relația lor să fie mai bună sau mai rea.

Anca Tăut se folosește, de asemenea, de experiența colegilor de oriunde. În fiecare seară scormonește grupurile de învățători de pe Facebook în căutare de idei și dă altele la schimb. Pe unele le folosește la orele de dezvoltare personală, pe care le ține lunea, la prima oră, pentru reconectare, și vinerea – pentru recapitulare. Pe altele le păstrează pentru când le vine rândul, cum e ideea cu părinții și bunicii invitați la clasă, să le citească copiilor.

Adună mereu piese astfel încât să-i iasă un puzzle complet, unul în care „furnicuțele” devin oamenii responsabili care vor schimba România de mâine. Și care iau decizii sănătoase, exact ca stră-stră-strănepoata din povestea Virginiei Lee Burton, care a recunoscut căsuța și a mutat-o din inima orașului agitat, acolo unde îi e bine unei căsuțe de țară: pe dealuri, între meri, păsări și flori, sub cerul curat și senin.

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin

5 Comments

  1. Dorina Pop spune:

    Extraordinară dascaliță, Anca! Am predat matematică unei generații care a avut-o ca învățătoare: o clasă formată de Anca, o amprentă puternică a personalității ei. Pe deasupra o mamă deosebită, un fin psiholog, pedagog deosebit. Cuvintele îmi sunt sărace să poată cuprinde tot ce Anca răspândește în jurul ei: siguranță, încredere, delicatețe în ceea ce face, profesionalism, disponibilitatea de-a ajuta mereu. Mă bucur pentru Anca, MERITĂ această nomiinalizare. FELICITARI!!!!

  2. Ricean Teodora spune:

    Un om frumos, cu un suflet frumos si generos care impartaseste, invatand atat dascali cat si elevi! Multumim, Anca!

  3. Morar Carmen spune:

    Este un cadru didactic desăvârșit si respectat. O îmbrățișez cu drag de la Cluj. Și pe mine mă inspiră talentul și dedicația ei pentru reușită. Este un exemplu pentru noi.

  4. Claudia spune:

    Foarte frumos! Doamna învățătoare, ma inspirați! Sunteti demnă de luat exemplu!

  5. Un model de dăscăliță! Felicitări, dragă Anca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *