Prof în era digitală
„Eu sunt plătit de statul român nu să îi învăț pe elevi, ci să le explic cât pot eu de bine ca ei să înțeleagă și să învețe. Iar tehnologia actuală îți permite să faci lucrurile mai vizuale.”
După ce a pedalat 15 minute, Cătălin Ciupală își parchează bicicleta în pivnița Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov. Cu rucsacul în spate și un ceas smart la încheietură, profesorul de matematică de 45 de ani urcă în pas ștrengăresc până în Laboratorul de Realitate Virtuală, unde îl așteaptă a XII-a A. Pentru început, le spune elevilor să intre de pe telefoane pe platforma EduAS și să dea un test grilă de la capitolul „Polinoame”. A strecurat și două întrebări din capitolul următor, ca să vadă cine are intuiția bună.
Când expiră cele 10 minute, profesorul îi întreabă ce note au luat. „Doi, trei, cinci”, vin răspunsurile, dar nu pare să fie ceva neobișnuit. Apoi îi anunță că a pregătit alte două teste, pe care să le rezolve împreună.
Deschide și el EduAS pe tabletă și activează Chromecast, un dispozitiv conectat la Wi-Fi prin care proiectează conținutul pe ecranul tras peste tabla lungă. Cu un pix special scrie un polinom pe tabletă, iar elevii văd notițele în timp real pe ecran. Roagă un băiat cu părul lung să pună muzică pe calculatorul din dreapta catedrei și, cu Vivaldi în surdină, mai deschide o aplicație pentru profesorii de matematică, Desmos, cu care le arată graficul funcției unui polinom.
„Băi, fiți atenți aici, cine dă examen acum în străinătate!”, le spune entuziast. „Că o să primiți așa ceva. Stilul occidental nu e stilul muncitoresc al nostru.”
Insistă ca elevii să știe noțiunile în profunzime, așa cum cer universitățile din Occident, nu doar formule, cum cere programa în România. De exemplu: la trigonometrie, elevii români învață în jur de 50 de formule; la examenul de admitere la Oxford, se cer doar 10. Trei dintre elevii colegiului au fost deja admiși la Universitatea din Oxford – unul de la a XII-a A, clasa în care ne aflăm acum, dar și fiica sa cea mare. Mai mult, două treimi dau admitere la universități din străinătate – Anglia, Elveția, mulți în Olanda.
Laboratorul de Realitate Virtuală, o sală cu trei rânduri de bănci obișnuite și alte 11 mese așezate în formă de U, cu monitoare touch-screen, mini-calculatoare și ochelari pentru realitatea virtuală, este un spațiu interdisciplinar, dotat prin Fondul Științescu plus sponsorizări. Elevii studiază aici de la matematică și fizică la geografie, anatomie sau astronomie, vizualizând 2D sau 3D noțiuni altfel abstracte. Pot privi în interiorul corpului uman, sau al unui astru.
Ideea ochelarilor i-a venit lui când a aflat că o firmă din Brașov îi produce și s-a gândit că ar schimba fundamental felul în care se face școală. Pentru că predarea bazată pe vizualizare, consideră el, ajută elevii să înțeleagă informația mai ușor și mai profund.
„Eu sunt plătit de statul român nu să îi învăț pe elevi, ci să le explic cât pot eu de bine ca ei să înțeleagă și să învețe”, spune profesorul, care predă matematică la Șaguna din 2005. „Nu mă pot pune în mintea lor, ca să-i învăț – dar pot să le explic. Pentru a prezenta mai bine anumite concepte la mate, trebuie să fie ceva vizual, iar tehnologia actuală îți permite să faci lucrurile mai vizuale.”
În 2017, a aplicat împreună cu alți profesori cu un proiect la Fondul Științescu și, cu fondurile obținute, elevii au creat 100 de clipuri video despre probleme de matematică și științe, pe care le-au încărcat pe YouTube. „În momentul în care se filmează când rezolvă o problemă, știu sigur că au înțeles-o perfect”, spune el. Chiar și doar „pentru că trebuie să facă cinci, șase duble, că se bâlbâie”.
Pe de altă parte, vizualizarea nu e neapărat digitală – în același proiect, i-a coordonat pe elevii de gimnaziu să creeze piramide, prisme și alte figuri geometrice din bețigașe de frigărui lipite în plăci de spumă poliuretanică.
La ore, primul soft pe care l-a folosit a fost Desmos, deși acum câțiva ani procesul era mai rudimentar: elevii intrau în aplicație de pe telefoane, iar el doar le povestea ce vedeau, fără să le poată și arăta. Apoi, EduAS, o platformă educațională finanțată tot prin Fondul Științescu, îi ajută să-și verifice rapid cunoștințele la toate materiile, de pe telefon.
„Eu acasă urmăresc progresul fiecărui elev. Niciodată n-am făcut așa ceva, dintr-un click. Am o privire de ansamblu a ceea ce se întâmplă pe un anumit capitol, pentru fiecare elev. Văd ce a știut toată clasa, ce n-a știut, pe ce trebuie să insist.”
Pentru că interesul lui e ca elevii să înțeleagă materia, spune că trece sub o treime din notele obținute la aceste teste în catalog. Creează mai multe probleme-grilă pentru același capitol, împărțite aleatoriu de platformă în mai multe teste, de aceea nu este surprinzător ca rezultatele la primul test să fie foarte slabe – cum s-a întâmplat cu polinoamele de astăzi. Strategia e să exerseze același tip de teste până când obțin de cel puțin trei ori nota opt.
Beneficiile platformei sunt multiple, spune el: înțeleg mai profund conceptele, învață să lucreze sub presiunea timpului, citesc cu mai mare atenție cerințele – pentru că le întinde capcane sau îi roagă să semnaleze greșeli pe care le-a făcut la conceperea problemelor.
„Modul secvențial – în care apare câte o întrebare pe ecran – e mai aproape de modul lor de a se manifesta”, explică. „Ei dau cu degetul scroll, nu mai stau cu creionul în mână. Își descarcă manualele pe telefon, iar pe cele din hârtie le lasă acasă. Trebuie să ne adaptăm vremurilor, pentru că altfel riști să nu îi mai intereseze nimic. Ei stau șase ore pe zi, minimum, cu telefonul în brațe. E foarte mult, dar nu zic să combatem, că nu se poate. Atunci hai să fructificăm asta.”
Această metodă, de a se verifica pe telefon înainte de testele pe hârtie de la sfârșitul capitolelor, pare să funcționeze, spune profesorul. La geometria analitică de a X-a, de exemplu, unde cei mai mulți obțineau note de cinci și șase, acum sunt cel puțin patru note de 10.
Și nu e vorba doar de note. Prin adaptarea la universul actual al elevilor și transmiterea informației cât mai concret și interactiv, cresc șansele să ajungă să le și placă matematica.
Or, și el de la pasiune a pornit. I-a plăcut de mic matematica, deși nu-și amintește să fi fost foarte bun în gimnaziu. Abia în liceu – absolvit la Meșotă, „rivalul” brașovean al lui Șaguna –, când materia a devenit mai dificilă și profesorul, mai exigent, a devenit cu adevărat pasionat. Chiar și așa, spune că nu i se părea nimic greu, tocmai fiindcă îi plăcea. Iar mai târziu, părinții, ingineri, și-au sfătuit cei doi fii să-și aleagă un drum în viață prin care să îi ajute pe alții. Așa se face că acum e coleg cu fratele lui la Șaguna, amândoi profesori de matematică.
Prin experiențele prin care îi trece pe elevi, își propune ca aceștia să învețe nu doar matematică – „oricum o uiți”. De șapte ani, organizează în Colegiu un concurs inspirat de un model pe care l-a văzut la Paris: echipele de elevi primesc probleme de matematică (scrise și de cei din clasele a XII-a), ale căror soluții trebuie prezentate sub forma unor articole științifice. Urmează susținerea materialelor, în fața juriului și a publicului, în timp ce celelalte echipe pot să identifice greșeli și să-și atace adversarii.
„Problemele sunt relevante, nu foarte grele”, spune el. „Scopurile sunt participarea, scrisul de articole științifice, dezbatere elegantă, scris recenzii, colaborare în echipă. Adică exact ce lipsește în învățământul românesc.”
Mai mult, elevii au nevoie de modele – și, deși nu se consideră cel mai bun, încearcă să-i inspire, cu speranța că vor replica exemplul. Îi îndeamnă să asculte muzică clasică, să citească poezii, îi încurajează să experimenteze diverse activități sau concursuri, ca să-și găsească pasiunea. Chiar și când nu e vorba de matematică, așa cum a fost cazul elevilor de la un cerc de robotică, pe care i-a ajutat să scrie un proiect ca să construiască un robot.
La fel ca elevii lui, Cătălin Ciupală este în deplin sincron cu era digitală. Vorbește, de câte ori are ocazia – la cercuri de matematică, la evenimente educaționale –, despre introducerea tehnologiei în școli și despre avantajele acestui stil de predare, mai vizual. Elevii văd dincolo de cuvânt, imaginea le rămâne în minte mai mult timp și înțeleg mai ușor lumea în care trăim.
Text de Oana Racheleanu
Editor: Lavinia Gliga
Foto: Doria Drăgușin