Istoria adaptată prezentului
„Eu cred că orice fișă de lucru, proiect, referat este o provocare pentru elevi și, dacă reușesc să treacă de aceste provocări, vor avea încredere în ei și așa pot trece peste orice încercare a vieții. Dacă se întâmplă să nu reușească, atunci profesorul trebuie să îi ghideze în așa fel încât elevii să înțeleagă că nimic nu este complicat, ci trebuie doar să persevereze.”
Pe Ion David Pirneci îl găsești, cel mai probabil, într-o clasă din școala din Sohatu, lucrând cu elevii fișe de istorie. Dar la fel de multe șanse sunt să-l vezi în curtea școlii, perforând cauciucuri decorative cu bormașina, așa cum mi s-a întâmplat mie. Sau, după ore, jucând fotbal cu elevii, cu una dintre cele două mingi pe care le are mereu în portbagaj. Te poți întâlni cu el în sat, în timp ce laudă un copil în fața părintelui sau cerând sfaturi cum să se poarte cu altul. Sau, dacă e vacanța de vară, îl poți găsi cocoțat pe un scaun, dând cu vopsea lavabilă.
Are 33 de ani și, când a venit în Sohatu, în 2016, prin Teach for Romania – un program care încurajează tinerii profesioniști să intre în învățământ și să predea în comunități vulnerabile –, clasele nu aveau nici măcar prize. El își adusese laptopul să facă activități cu elevii, dar nu avea unde să-l încarce. Treptat, cu ajutorul conducerii, a colegilor din Teach, a unor ONG-uri, a câtorva părinți din școală și a comunității lui de pe Facebook, a renovat și a dotat clasele. Pentru că a primit fonduri doar pentru materiale, dar nu și pentru muncitori, a dat el cu glet și cu vopsea lavabilă, după ce a învățat de pe YouTube. Acum clasele au bănci noi, videoproiectoare, table whiteboard și parchet, iar el zugrăvește în fiecare an.
„Nu există o clasă la care să nu fi făcut ceva. Eu am fost motorul, într-adevăr, dar m-au ajutat mulți oameni”, spune el.
Pe holul dintre etaje sunt două canapele și două dulapuri, primite donație de la o companie și montate tot de el. Aici elevii citesc în pauze sau se pregătesc pentru orele următoare.
„Încercăm să strângem cărți pentru că vrem să le dezvoltăm abilitatea de a citi și a scrie. Mai contează să aibă și un mediu cât de cât OK, confortabil, ca să învețe.”
În ultima zi de școală înainte de vacanța de Paște, când am mers eu în vizită, profesorul vorbește răgușit și își duce din când în când mâna la gât. Cu o zi în urmă a predat, pe un vânt tăios, o lecție de istorie de pe o schelă a podului care se construiește în Brăila, pentru „Educație la înălțime” – un proiect în care lecțiile sunt filmate cu o dronă.
Astăzi îi provoacă pe elevii din clasa a VIII-a să spună ce îi nemulțumește în viață, apoi analizează împreună două povești de dragoste din istoria națională. Cu clasa a V-a discută, la educație socială, despre cazurile fetelor care se căsătoresc devreme și renunță la școală, așa cum se întâmplă uneori și la ei în sat.
Iar la ora de dirigenție, clasa a VI-a are misiunea de a analiza notele unui elev și de a ghici ce meserie și-a ales acesta. Mediile din gimnaziu ale elevului sunt în jur de 7, cele din liceu – în jur de 8, iar facultatea a absolvit-o cu 9,56. Judecând după notele din gimnaziu, elevii sunt de părere că acel elev lucrează acum ca gunoier, că este șomer sau boschetar. Iar despre notele din facultate cred că sunt bunicele.
„Cum adică bunicele? Nu vedeți că are aproape numai 9 și 10?”, spune profesorul contrariat.
Sunt chiar rezultatele lui și a vrut să le arate elevilor că, dacă vrei să atingi un obiectiv, cel mai mult contează pasiunea și determinarea. El și-a găsit în gimnaziu pasiunea pentru istorie, materia unde avea media 8 și la care a devenit olimpic la faza națională, spre deosebire de celelalte materii, unde avea note de trecere. Însă s-a simțit încurajat doar de profesoara de istorie, iar cele șase încercări de a promova Bacalaureatul au amânat îndeplinirea visului de a deveni profesor de istorie. Ba pica la materiile tehnice impuse de profilul liceului, ba nu avea curaj să se prezinte la examen. A intrat penultimul la Facultatea de Istorie, pentru că rezultatul de la Bac cântărea mult, dar a terminat primul, șef de promoție. A urmat apoi masteratul „Istorie, geopolitică și relații internaționale”, iar acum studiază la doctorat învățământul din perioada comunistă.
Experiența cu Bacalaureatul i-a provocat coșmaruri mult timp și i-a zdruncinat încrederea în el. Astfel că, după primele trei luni la școala din Sohatu, când a văzut că elevii nu evoluează în ritmul pe care și l-ar fi dorit, a vrut să renunțe la meseria de dascăl. Tocmai el, care le repeta aproape obsesiv să nu se dea bătuți, să nu renunțe niciodată la visul lor.
„Credeam că este vina mea și puneam o presiune mare pe mine”, spune el. „Credeam că nu sunt un profesor bun și că nu am ce să caut în sistem.”
Un elev i-a arătat și partea plină a paharului, că avându-l diriginte au devenit mai organizați, mai respectuoși, mai ascultători. Și s-a răzgândit.
La orele lui, fie de istorie, fie de educație socială, organizează dezbateri și jocuri de rol, îi provoacă pe elevi să cerceteze comori arheologice, să înființeze partide politice sau să-și calculeze bugetul personal. Alternează fișele de lucru cu activitățile pe echipe sau pe aplicații cum ar fi Kahoot, Worldwall sau MozaWeb.
După fiecare oră îi întreabă: „De ce credeți că am lucrat aceste fișe? La ce ne ajută lecția asta în viața de zi cu zi?”.
„Profesorul nu este un livrator de conținut, ci un ghid pentru viitorii adulți. Eu așa îi văd, îi tratez ca atare și încerc să îi ghidez spre lucrurile pozitive”, spune el.
Tocmai pentru că în viață există reguli, îi învață de acum cu ele. Le dă un timp limitat pentru rezolvarea sarcinilor, îi trece pe tablă dacă deranjează ora, iar trei abateri înseamnă că va discuta cu părintele. Scopul acestei discuții nu este să-i facă rău elevului, ci să înțeleagă el ce abordare poate să aplice ca să-i capteze atenția.
„Eu cred că orice fișă de lucru, proiect, referat este o provocare pentru elevi și, dacă reușesc să treacă de aceste provocări, vor avea încredere în ei și așa pot trece peste orice încercare a vieții. Dacă se întâmplă să nu reușească, atunci profesorul trebuie să îi ghideze în așa fel încât elevii să înțeleagă că nimic nu este complicat, ci trebuie doar să persevereze.”
Face glume cu ei, îi încurajează, li se adresează cu „dragule, dragilor”, îl auzi spunând „Bravo, tată! Vezi că ai putut?”. Dar la note se schimbă foaia. Acolo vrea doar să fie corect.
„Nu eu le dau nota, ei iau nota. Iau note mici doar dacă nu există bunăvoință.”
Ora de la a VIII-a se încheie cu analizarea a două hărți cu România în două etape diferite ale istoriei, iar la ieșirea din clasă o elevă îmi strigă:
– Cel mai tare și mai inteligent profesor!
– Să știi că n-am pus-o eu să zică asta, spune profesorul spre mine. Apoi către ea: Îți dau banii ăia mai târziu!
– Aștept 10-le ăla!
Este o elevă căreia i-a făcut proces verbal pentru că utiliza telefonul în timpul orei, fără îndrumarea lui. Dar ea nu este supărată pe el. Așa cum nici elevii rămași corigenți nu sunt supărați. Sau cei cu a căror părinți profesorul are uneori discuții. Pentru că au înțeles că tot ce face el este ca să-i pregătească pentru viață și pentru că au încredere în el.
Relația cu ei este puternică și pentru că lucrează împreună în afara școlii. De exemplu, au fost implicați în proiectul Copiii explică istoria – în care elevi din Sohatu au povestit, în 10 lecții video, începuturile istoriei în Orientul Antic. Iar în proiectele Focus Sohatu și Focus Progresu (un sat învecinat unde predă câteva ore), elevii au creat mici documentare video despre viața din comunitate. Sau, în 2018, câțiva elevi de-ai lui au prezentat, la o masă rotundă în Parlament, câteva soluții pentru problemele României.
Profesorul și-a propus să organizeze banchetul elevilor cărora le este diriginte la mare sau la munte, „pentru că ei nu prea ies din comunitate”. Încep deja să strângă fonduri, iar un băiat a sugerat să creeze împreună o carte de istorie pe care să o vândă.
I-au rămas în minte spusele lui Neagu Djuvara, că un profesor adevărat este cel care duce două generații, apoi pleacă din acel loc. Pentru că apare plafonarea, nu mai există multe obstacole de trecut. Iar lui Ion îi plac provocările, astfel că peste doi ani își propune să predea în județul Ilfov, ca naveta din București să fie mai ușoară, dar sigur într-o comunitate complicată.
Acum urmează cursuri de reconversie profesională, ca să predea și educație tehnologică și abilități practice, și își propune să creeze, alături de elevi, macheta școlii din ciment. Dar primul pas în planurile lui de viitor este dedicat profesorilor de istorie, fiindcă spune că nu prea au parte de resurse: să filmeze și să încarce pe YouTube o serie de lecții, bineînțeles, împreună cu elevii.
Text de Oana Racheleanu
Editor: Lavinia Gliga
Foto: Doria Drăgușin