Idei mari pe-nțelesul tuturor – Dumitrel Toma, profesor de Ştiinţe Socio-Umane, Liceul „Danubius”, Călăraşi – profesor MERITO 2017

Idei mari pe-nțelesul tuturor

Nu și-ar dori să predea la un colegiu național și i se pare nedrept că mulți profesori buni pleacă din liceele tehnologice – deși elevii de aici au mai mare nevoie de ei.

„Empatia este un procedeu imaginativ”, le spune profesorul Dumitrel Toma celor 16 elevi de la a X-a C, așezați în cerc, cum se-ntâmplă deseori la orele de psihologie. Apoi, le propune să-i dea exemple de momente în care devin empatici. „Când cineva își rupe piciorul și-ncerci să-ți dai seama cum se simte el”, răspunde un puști. Alții aduc vorba de importanța de a fi alături de cei care au pierdut oameni dragi. În mijlocul lor, profesorul, un bărbat de 39 de ani în blugi și-un sacou negru peste cămașa în carouri, le amintește de atentatul de la Berlin și de asasinarea ambasadorului Rusiei la Ankara, evenimente care avuseseră loc cu o seară în urmă.

– Urăsc să vorbesc despre asta, spune o elevă cu păr lung și brun.

­– De ce?, o întreabă el.

– Pentru că mi-e milă, răspunde ea.

– În astfel de momente realizezi cât de importantă e viața, spune un coleg care poartă un hanorac acoperit de stele.

Suntem în sala de științe sociale a Liceului „Danubius” din Călărași – fost grup școlar –, unde Dumitrel Toma predă de aproape 10 ani logică, psihologie, economie și filozofie. Și-a decorat clasa în așa fel încât să le atragă atenția elevilor de cum îi trec pragul. De pildă, a lipit pe un perete desenul făcut de niște liceeni la o oră de filozofie despre etica deontologică: un brad de Crăciun împodobit cu exemple de fapte bune – „respectarea legilor, respectarea dreptului la educație” – și de fapte rele – „încălcarea legilor, nerespectarea drepturilor omului”.

Dumitrel face naveta cu mașina personală din Plevna, satul natal, la 40 km de Călărași, unde locuiește cu soția și părinții – mama a fost educatoare și tatăl, profesor de matematică. El s-a gândit prima oară că ar vrea să devină dascăl prin clasa a VII-a. Învăța în Lehliu, la o „școală de oraș” unde părinții au considerat că ar avea mai multe oportunități. Pentru că era la 16 km de casă, trebuia să se trezească cu noaptea-n cap: „Țin minte că-mi lăcrimau ochii dimineața când răsărea soarele și bătea în geamurile autobuzului”.

Într-o zi, toți colegii au chiulit de la ora de geografie și el a rămas singur în clasă cu profesoara. Au vorbit în acea oră de la egal la egal, iar încrederea pe care i-a acordat-o profesoara l-a determinat pe băiatul de vreo 14 ani să se simtă ca un adult responsabil de alegerile pe care urma să le facă. Ei i-a spus atunci că ar vrea să devină învățător.

Liceul a fost pentru el o „perioadă frumoasă de maturizare”. A studiat în Slobozia la Liceul Pedagogic „Matei Basarab” și a locuit în gazdă și la internat. „Nu aveai limite și trebuia să le gestionezi singur, să le împingi, să le mai tragi”. Atunci și-a conturat interesul pentru psihologie și, în ultimul an, pentru filozofie – disciplină la care a fost olimpic național. Filozofia îi plăcea fiindcă jongla mai curând cu interogații decât cu răspunsuri. „Era alt mod de a te privi pe tine ca deținător al cunoașterii. E o condiție umană mai matură, care își asumă vulnerabilitățile.”

Din poziția de profesor, urmărește același lucru cu elevii lui: să-i ajute să descopere și să înțeleagă lumea. Acum, cu cei de la a X-a C, o clasă cu 11 absenți astăzi, recapitulează lecția despre procedee imaginative, printre care se numără empatia, transformarea și aglutinarea. Mai sunt cinci zile până la Crăciun și în surdină se-aude colindul american A holly jolly Christmas.

„Ați avut momente în care imaginația v-a fost încurajată?”, îi întreabă. Bau Bau, Baba Cloanța, Moș Crăciun, Zâna Măseluță ­– puștii își amintesc de poveștile citite în copilărie și de personajele negative și pozitive inventate de părinți. Profesorul le acordă atenție și pare că-i aude pe toți, deși e o zarvă de glasuri. Totuși, la un moment dat, le propune: când unul vorbește, ceilalți ascultă. Și-așa fac. Înainte de pauză, profesorul îi anunță că în a doua oră vor construi un fel de muzeu care să-i ajute să recunoască procedee imaginative.

Dumitrel și-a început cariera de învățător în satul natal, dar în timpul celor opt ani a simțit că se plafonează, pentru că citea și învăța tot mai puțin. A decis să studieze filozofie la fără frecvență la o facultate privată din București, pentru că nu a vrut să se mute și să renunțe la ore. A urmat și un masterat în management educațional la Universitatea din București și, între 2005 și 2006, a predat filozofie la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Călărași. Apoi, după ce-a luat examenul de titularizare, a venit la Danubius.

Experiența acestor ani l-a determinat să încerce să îmbunătățească sistemul educațional. I s-a părut nedrept că, la școala unde a fost învățător, Inspectoratul Județean a numit în funcția de director o doamnă care fusese consilier local și care nu era calificată pentru post. Așa că, în 2005, când a aflat că Ministerul Educației face o selecție de experți pentru Corpul de Control, a aplicat. În scrisoarea de intenție a explicat că în învățământ legea trebuie respectată și că „alte interese care subminează aplicarea legii sunt defavorabile și calității educației, și calității managementului”.

Odată acceptat în Corpul de Control, a început să rezolve plângeri și petiții venite din patru județe, legate, de exemplu, de cheltuirea banilor publici în defavoarea școlilor și liceelor. Mergea patru zile pe săptămână la București, iar vinerea ținea ore la liceu. Pentru unele probleme făcea cercetări la școli și la inspectorate. A renunțat însă după un an (a rămas doar colaborator), când și-a dat seama că petițiile erau la fel de multe și nu se schimbase nimic. Avea impresia că problemele nu se vor rezolva, de fapt, niciodată, fiindcă aveau legătură cu relațiile și interesele personale din sistem.

Față de Danubius și-a luat un angajament de lungă durată. Liceul a fost grup școlar până în 2012, când a crescut numărul claselor cu profil teoretic, pe lângă cele cu profil tehnic. Nu și-ar dori să predea la un colegiu național și i se pare nedrept că mulți profesori buni pleacă din liceele tehnologice – deși elevii de aici au mai mare nevoie de ei. Mulți vin de la sate, iar familiile nu au bani să-i pregătească suplimentar.

La profilul tehnic media de admitere e sub cinci – prin repartizarea computerizată, elevii cu note mari ocupă locurile de la teoretic și ceilalți, la tehnic –, iar cei mai mulți nu iau BAC-ul. De aceea, anul acesta Dumitrel vrea să acceseze un grant acordat în cadrul Romanian Secondary Education Project (R.O.S.E.), proiect implementat de Ministerul Educației cu fonduri de la Banca Mondială. Scopul este reducerea abandonului școlar și creșterea promovabilității la Bacalaureat. Își face griji însă, fiindcă mulți dintre elevi sunt navetiști și nu vor putea să rămână la școală după ore, ca profesorii să lucreze în plus cu ei. Proiectul ar asigura și consiliere școlară pentru elevi și părinți, plus testări periodice online la matematică, disciplina cea mai problematică.

Profesorul Toma pune la cale frecvent proiecte extrașcolare, pentru că unii liceeni nu își găsesc rostul la orele formale. Unul recent a fost Școala de dincolo de școală, în parteneriat cu o școală gimnazială din București și una din satul Radu Vodă. Elevii au vizitat liceul și Călărașiul – au fost la Muzeul Municipal și la Grădina Zoologică, au mers cu feribotul pe Dunăre –, iar liceenii, alături de profesori, au coordonat și au supravegheat grupul de copii. „A fost un exercițiu de responsabilizare.”

La ore, Dumitrel caută în fel și chip să le stârnească interesul puștilor. „Era mai relaxat decât ceilalți profesori”, spune despre el Ștefan Stan, un fost elev, absolvent de Psihologie, care-și amintește cum îi mai cerea sfaturi profesorului în legătură cu ce cărți de psihologie practică să-și mai cumpere. „Până și colegii care nu prea voiau să vină la școală tot aveau o plăcere să stea la orele lui.”

Pentru că lucrează mult cu noțiuni abstracte, el își adaptează nivelul la care le predă elevilor și creează conexiuni dând exemple din filme sau alte surse. Sau, îi provoacă să construiască muzee. În a doua oră de azi, elevii lipesc cu scotch pe tablă și pe pereți câteva imagini aduse de profesor, cu Doctor Octopus din Spider-Man, cu picturi ale lui Picasso. Apoi, cum le cere Dumitrel, se plimbă toți prin clasă, le privesc și notează denumirea procedeelor imaginative: transformare, rearanjare, îmbinare.

Miza e aceeași, fie că e vorba de psihologie ori filozofie. „Nu încerc doar să-i conving că merită să învețe filozofia”, spune el. „Mai curând, provocarea este să vorbească despre ei și despre sensul existenței lor.”

Text de Medeea Stan

Foto de Doria Drăgușin