Acasă la școală – Anca Dediu, învăţătoare şi Director, Şcoala Gimnazială „Emil Panaitescu”, com. Cudalbi, jud. Galaţi – profesor MERITO 2022
18/05/2022
Prințesa de la Palat – Laura Felea, profesoară de Istorie, Liceul Tehnologic „Henri Coandă” / Director al Palatului Copiilor Tulcea – profesor MERITO 2022
18/05/2022

O școală sătească hiperactivă – Liliana Chivulescu, învăţătoare, Şcoala Gimnazială Picior de Munte, jud. Dâmboviţa – profesor MERITO 2022

O școală sătească hiperactivă

„Mă simt cumva datoare să dau înapoi ceea ce am primit. Am învățat de la profesorii mei din școala generală că, dacă rămâi la tine în sat, să faci ceva bun pentru oamenii de aici.”

Într-o luni răcoroasă de la începutul lui aprilie, învățătoarea Liliana Chivulescu face un joculeț de ritm cu piticii ei din clasa I, cu lovit coatele, pumnii și palmele de bănci. Apoi observă împreună cu ei evaporarea apei dintr-un ibric de pe plita electrică și studiază gheața din palmele lor micuțe, la ora de matematică. La ora de comunicare citesc în echipe de câte doi – ceva foarte nou pentru niște elevi care au început clasa pregătitoare în pandemie, așezați câte unul în bancă și cu ore online.

Slăbuță și cu pielea încrețită la ochi și pe frunte, învățătoarea e mereu în mișcare. Gesticulează, se plimbă printre bănci, verifică notițele elevilor, își întrerupe propoziția ca să-i lase pe unii dintre ei să spună o idee care pare să nu sufere amânare.

Ea însăși a fost un copil care se plictisea repede, cu multă energie și cu deficit de atenție. „Copiii cu ADHD nu sunt niște monștri”, spune ea. „Sunt doar niște copii care au nevoie de o altfel de atenție. Care au nevoie să fie înțeleși, acceptați și puși cumva într-o lumină bună.”

Însă pe atunci acestei tulburări nu i se zicea ADHD. Iar Liliana a avut noroc că învățătoarea ei nu îi numea hiperactivitatea în niciun fel. Doar o ținea mereu ocupată: „Adu-mi și mie, te rog, creta de acolo. Mută tu ghiveciul ăla, că n-am suficientă lumină. Hai să-ți dau ceva în plus de lucru, dacă ai terminat”. Mai târziu, profesorii ei au apelat la aceeași strategie ca să îi consume energia: îi dădeau de lucru teme provocatoare.

Acum, la 49 de ani, Liliana aplică aceeași rețetă. Dimineața le este învățătoare celor de la a I-a B, o dată pe săptămână se întâlnește cu membrii clubului Impact și îi îndrumă în proiecte, apoi după-amiaza și în weekenduri are sesiuni de consiliere psihologică cu clienții, la cabinetul său din Târgoviște. Deficitul de atenție îl gestionează prin liste. Despre care glumește că este important să nu le uite acasă.

Învățătoare a devenit dintr-o întâmplare. Se visa un mare fizician care avea să facă o descoperire ce urma să schimbe lumea, dar a cedat rugăminților prietenei din copilărie de a merge împreună la Liceul Pedagogic din Ploiești. Și doar una dintre ele a luat admiterea – Liliana. După liceu, s-a întors în satul natal, Picior de Munte, în școala în care ea a fost elevă și mama ei, profesoară de biologie. Și-a propus să testeze un an catedra de învățătoare și a mai rămas încă 30.

După obținerea definitivatului și a gradului doi, a simțit că nu mai evoluează și s-a înscris în paralel la Facultatea de Psihologie de la Universitatea Spiru Haret. În urma unui curs de consiliere educațională, despre limbajul emoțiilor, limbajul corpului, cum relaționezi cu ceilalți, tehnici de învățare eficientă, și-a dat seama că poate aplica pe elevii ei ce învață la facultate.

A publicat apoi toate ideile, observațiile și poveștile pe care le-a scris în acea perioadă într-un ghid pentru învățători, să le fie și altora de folos. În 2005 a creat un curs opțional de consiliere și orientare școlară pentru școala primară, cu șapte ani înainte ca disciplina Dezvoltare personală să fie introdusă în trunchiul comun. Tot pe atunci a devenit și formator al Casei Corpului Didactic și al Inspectoratului Școlar Dâmbovița. Iar în 2012 i-a instruit pe învățătorii care urmau să integreze în programul lor clasa pregătitoare.

Când s-a întors învățătoare în sat, și-a propus să îi ajute pe copii să depășească complexul că vin de la țară, de care s-a lovit când era elevă la liceul din Ploiești. Știe că acest complex poate fi depășit dacă elevii au cadre didactice creative, implicate și pasionate, cum se străduiește ea mereu să fie – dar și dacă ei sunt muncitori.

De aceea a organizat întâlniri regulate cu toate generațiile de părinți, în care îi învăța cum să-și ajute copiii la teme. Nu să le facă ei temele – asta subliniază clar –, ci să îi îndrume. De exemplu, la scăderea cu trecerea peste ordin există trei metode de calcul, iar învățătoarea trebuie să le predea părinților pe toate și să le explice că toate sunt corecte. (Pandemia a întrerupt o vreme această tradiție și nici lipsa unui spațiu dedicat n-a ușurat situația.)

La prânz, după ce micuții oftează că pentru ei este ora de plecare acasă, încep să apară adolescenții. Au între 11 și 17 ani și sunt membri mai vechi sau mai noi ai Clubul Impact – un program al Fundației Noi Orizonturi (FNO), prin care cadre didactice voluntare ghidează elevii în diverse activități care să le dezvolte abilități de viață. De când s-a desființat cealaltă școală din sat și elevii învață în două schimburi, timpul pentru club este înghesuit într-o fereastră de nici o oră, între programul celor mici și al celor mari.

„Măcar așa, pe fugă, să ne vedem ca să mai ținem legătura”, spune învățătoarea.

Din 2016, de când s-a înființat clubul, Impacții și Liliana petreceau vinerea chiar și patru ore, după școală. Inițiativele pentru proiecte vin mereu de la elevi, după ce pleacă prin sat, la îndrumarea învățătoarei, să afle nevoile comunității. Se sfătuiesc unde ar trebui să-și investească energia și banii strânși fie din donații, de la Fundație sau din târgurile la care vând produse făcute de ei.

Primul proiect a fost reamenajarea parcului din fața școlii – care este însă vandalizat des –, cu câteva cauciucuri donate, cu priceperea unei arhitecte – fostă elevă –, și cu mână de lucru de la săteni. Tot din donații i-au construit o casă unui bătrân din sat. În fiecare an, de Crăciun și de Paște, o parte din fondurile clubului sunt investite în alimente și produse necesare pe care le oferă familiilor nevoiașe.

Iar anul trecut, sub coordonarea Lilianei și a altor trei colege, voluntarii Impact au lucrat săptămânal unu la unu cu elevi din clasele primare care aveau lacune și erau în risc de abandon școlar. Deși planul era ca acest proiect să dureze numai o lună, cei 20 de Impacți s-au ambiționat și au lucrat cu tot atâția elevi mai mici din martie până la sfârșitul anului școlar.

În această luni de la începutul lui aprilie, de pe scaunele așezate în cerc în clasa cu planșe cu căsuțe și copăcei, voluntarii discută despre următorul proiect. Vor fi ghizi turistici pentru câțiva elevi din Târgoviște, iar învățătoarea face liste cu abilitățile fiecăruia. Ar fi putut să-i întrebe la ce sunt buni și ar fi durat probabil 10 minute. Dar ea trasează mai întâi două linii perpendiculare cu un scotch de hârtie pe podeaua de lemn, apoi așază patru coli în fiecare colț format. Mesajele sunt: „Mă descurc și pot să-i învăț și pe alții”, „Mă descurc, dar am nevoie de ajutor”, „Am nevoie de ajutor, dar vreau să învăț”, „Nu mă descurc deloc”. Apoi citește mai multe enunțuri care au legătură cu proiectul, iar Impacții trebuie să pășească în zona corespunzătoare răspunsului lor. De exemplu: cunosc plantele din pădure, știu să organizez jocuri în aer liber, pot crea afișe sau invitații în diverse aplicații. Evaluarea a durat cam 40 de minute, dar a fost interactivă și a lăsat loc de discuții și de lămuriri.

Liliana își dorește cel mai mult să îi ajute pe elevi – ai ei, de la clasele primare, și pe cei din club – să înțeleagă că școala este doar o etapă care te pregătește pentru viața reală. Că ai nevoie să știi și limba română, dar și matematică, chimie, fizică, biologie.

Anul trecut, când cei mici învățau online despre rolul solului, învățătoarea i-a invitat să strângă frunze și resturi alimentare. Când au venit la școală, au depozitat compostul într-un colț al grădinii, ca peste un an să hrănească cu el plantele. Așa au putut învăța legătura dintre teorie și lumea înconjurătoare.

Merge periodic cu copiii la strâns de gunoaie prin sat –  așa, copiii înțeleg că protejarea mediului nu este doar o materie de la școală și văd rezultatul lipsei de educație.

La finalul întâlnirii clubului Impact, Liliana le reamintește voluntarilor că au trecut șase luni de la ultima premiere și că este momentul să recunoască meritele și implicarea celor mai noi membri. Trei fete primesc tricouri Impact, realizate tot din fondurile clubului, și le îmbracă mândre peste bluze.

„Mă simt cumva datoare să dau înapoi ceea ce am primit”, spune învățătoarea când o întreb despre motivația care o face să fie atât de implicată în comunitate.

„Am primit de la profesorii mei din școala generală aproape tot ce sunt eu acum. Și am învățat de la ei că, dacă rămâi la tine în sat, să faci ceva bun pentru oamenii de aici. Poate dintre toți elevii pe care îi păstoresc de-a lungul timpului, o parte vor deveni profesori și vor veni în sat, ca să continue munca asta.”

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin

1 Comment

  1. Pavel ion spune:

    Un exemplu pentru comunitate, mă înclin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *