Acasă la școală

„Nevoia de a crea astfel de activități vine de la copii, vezi că nu mai funcționează ce făceai. Tot timpul trebuie să te adaptezi, să încerci toate căile prin care să-i atragi. Cel mai important mi se pare să vină cu drag la școală, pentru că aici își petrec cel mai mult timp.”

Anca Dediu este peste tot în școala din Cudalbi. Pe trotuarul din curte pe care scrie „Crește, iubește, creează, zâmbește”, pe geamurile pe care sunt lipite flori, păsări și nori, în traseul de jocuri desenat pe asfaltul din curtea interioară. Pe holuri sunt expuse puzzle-urile pe care le face ca să se relaxeze și decorurile pe care le-a creat pentru lecțiile de istorie de la clasa a IV-a. În bibliotecă a așezat cărțile și a vopsit scaunele.

Două clase arată complet diferit față de restul, cele în care și-a pus ea amprenta: unde a avut grupa pregătitoare, în care a lipit autocolant pe toți pereții și a pus covor, și cea în care predă acum. Mereu a avut ajutor, dar întotdeauna ea a fost motorul.

Este directoare de doar trei luni, dar e învățătoare aici de 22 de ani. Și a fost și eleva școlii, până să meargă la liceu. Angajații sunt atât de obișnuiți să o vadă cocoțată în vreun copac, agățând căsuțe pentru păsări, sau urcată pe vreo masă, dând cu pensula, cărând o boxă sau decorațiuni sau chiar și dând cu mătura, încât spun că pe monumentul neterminat din fața școlii lor ar trebui să fie bustul ei.

La începutul pandemiei, ea a fost informaticianul care a implementat platforma pentru școala online. Iar la sfârșitul lui martie, de ziua școlii, a angrenat 270 de elevi într-un dans și un cântec.

În biroul de directoare merge foarte rar. Toată lumea o caută în clasa în care învață elevii ei de-a III-a și care arată ca o sufragerie în care cineva a adus 16 băncuțe. În mijlocul clasei cu parchet și lambriuri gri deschis tronează trei pufuri și o carpetă țărănească, iar în spate, o canapea din paleți, cu perne colorate. Peretele e decorat cu un tort imens multicolor, baloane cu mesaje educative și mottoul: „Începe-ți fiecare zi ca și cum ar fi ziua ta!”.

Anul acesta, tematica după care își construiește lecțiile are legătură cu diverse zile de sărbătoare – și participă toate celelalte opt învățătoare. Prima a fost Ziua Baloanelor, în care au învățat despre baloanele cu aer cald, au făcut baloane de săpun și au pictat cu și pe baloane. Au mai urmat Ziua Tortului, Ziua Națională a Lecturii, Ziua Persoanelor cu Dizabilități, Ziua Disney, Ziua Mondială a Păsărilor.

Anul trecut, activitățile aveau legătură cu aventurile prin care treceau doi copii, personajele unor cărți din seria Portalul magic. De exemplu, elevii s-au costumat în pirați și au plecat prin școală la vânătoare de comori. Și-au făcut steaguri, și-au ales căpitan, au căutat prin bilețele informațiile – unele adevărate și unele false – din cartea Pirații, au cerut indicii contabilei și secretarei și au scanat mesaje secrete cu coduri QR. Când au găsit comoara, plină de bani de ciocolată, copiii au exersat împărțirea. Apoi și-au confecționat cufere în care să-și păstreze averea, au creat imnul piraților și au dansat.

În clasa I au făcut limba română, matematica, desenul, muzica, plecând de la culorile din curcubeu. În ultima vineri din lună, toți picii de clasa I erau îmbrăcați în roșu, de exemplu – care devenea apoi tema principală a tuturor activităților.

În clasa pregătitoare, fiecare elev a fost un spiriduș care a reprezentat un anumit ținut, adică o unitate de învățare. Spiridușul Universului a vorbit despre sistemul solar și le-a adus colegilor fursecuri în formă de stea, Spiridușul Timpului a venit împodobit cu ceasuri și cu un tort în aceeași temă, Zâna Toamnă și-a spus poezia și le-a împărțit copiilor fructe și legume, Zâna Vară a adus înghețată.

Doar în grupul de Facebook al clasei Spiridușilor, deschis de învățătoare de când aceștia au început clasa pregătitoare, sunt peste 400 de albume de fotografii de la activități – fiecare cu câte o surpriză. Desene create cu bomboane Skittles, copii costumați în girafe sau îmbrăcați cu kimonouri, cărți de joc, popice de bowling, zaruri, darts, origami, puzzle, Minioni, șotron în clasă, chiar și un schelet uman, câini de pluș și patru căței vii.

Nu-i face vreo plăcere deosebită să le dea copiilor calificative, însă a găsit o altă metodă prin care să-i recompenseze: cupoane, prin care părinții sunt înștiințați că fiica sau fiul lor au voie să refuze un fel de mâncare sau să se joace 15 minute în plus pe telefon, pentru că a fost activ la școală. Și nici teme nu-i prea place să le dea peste weekend – le gândește astfel încât să nu le ocupe mai mult de jumătate de oră. În schimb, le cere să citească mult.

„Nevoia de a crea astfel de activități vine de la copii, vezi că nu mai funcționează ce făceai”, spune ea. „Tot timpul trebuie să te adaptezi, să încerci toate căile prin care să-i atragi. Cel mai important mi se pare să vină cu drag la școală, pentru că aici își petrec cel mai mult timp.”

Probabil e de înțeles de ce elevii, când erau în clasa pregătitoare, plângeau după ea sau, acum, când au mai crescut, că nu vor să plece acasă. Sau că mulți din elevii din seria anterioară, când au trecut într-a V-a, veneau mai devreme la școală, se așezau cu învățătoarea și piticii pe covor și participau la activități. Nu se puteau desprinde încă.

„Cred că toate proiectele astea pe care le-am făcut consolidează ideea de echipă și cooperează apoi frumos între ei. În plus, vezi și alte laturi ale lor, vezi la ce e bun fiecare și poți să-l pui în valoare.”

Ușa clasei Spiridușilor este deschisă des de persoane care o caută pe directoare, nu pe învățătoare. Doar că joaca și poveștile nu sunt activități pe care le poți întrerupe și relua netam nesam. Așa că Anca plănuiește o ședință cu toți angajații în care să-i anunțe noua regulă: să nu deschidă ușa celor mici indiferent de ce arde.

Nu și-a dorit neapărat să fie directoare, iar acum consideră că e ca și cum ar avea două joburi. Partea bună este că poate aduce în școală tot ce-i place ei. De exemplu, prima achiziție pe care a făcut-o din acest rol a fost câte un laptop pentru fiecare clasă, prezente tot timpul pe catedră astfel ca profesorii și elevii să învețe să le utilizeze. Apoi a cumpărat boxe puternice, ca fiecare clasă să repete dansul pentru ziua școlii, iar acum duduie clădirea în pauze. Duduie și curtea școlii, căci le-a dat voie copiilor să bată mingea – fostul director le interzisese de teamă să nu spargă ceva.

La clasă, are un criteriu clar după care își dă seama dacă o activitate a fost reușită: elevii îi spun că nu vor să plece acasă. Iar când nu se întâmplă asta, își ridică semne de întrebare. Oare a ales prea des predarea clasică și s-au plictisit copiii? După activitățile pentru care muncește foarte mult, își propune să predea și atât. Dar apoi, începe să se întrebe singură: „Măi, dar eu chiar nu mai fac nimic wow?”.

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *