Totul pentru matematică
„Prin toate jucăușeniile astea încerc să-i atrag. Există presiune de acasă pentru note mari, dar eu mereu le spun că important este să înțelegi, apoi vin și notele mari. Și dacă o să-i învățăm să găsească relevanța școlii în viața reală, poate unora n-o să li se mai pară atât de inutilă”
Se dau datele problemei: Liliana Olărașu este o profesoară de 57 de ani. Cântă în două coruri, scrie poezii, le îndreaptă postura elevilor și le corectează caligrafia, le cere ca nimeni să nu stea în bănci, îi salută cu „Bonjoureanu” sau „Bonjourescu”. Poartă mereu cu ea o traistă cu jocuri și cu fișe, provoacă toată școala la competiții de amenajare a claselor, coordonează din 2006 un Club Impact. Niciun copil n-o așteaptă cu groază în clasă pentru că le aduce mereu „jucăușenii”.
Cerință: identificați ce materie predă profesoara.
Răspuns corect: matematică.
Sigur că i-ar fi greu cuiva să ghicească. Liliana face de toate, exact ca în visurile ei din copilărie, când se vedea ba profesoară de română, de engleză, de chimie ori muzică, în funcție de ce cadru didactic îndrăgea mai tare în respectivul moment.
Așa că a urmat Liceul Pedagogic și, în clasa a XII-a, a prins drag de profesoara de matematică. Sigur că s-a visat și în acest rol. Fiind oricum bună la materia asta, a dat la Facultatea de Matematică, în timp ce-și începea primii ani ca învățătoare la Școala Gimnazială „Vasile Conta”. După șapte ani în clasă – ca cei șapte ani de acasă –, a preluat un post de profesoară de matematică la gimnaziu. Au trecut 32 de ani de atunci și plănuiește să iasă de aici la pensie.
Orele ei sunt, conform propriei descrieri, o foială continuă. Elevii trebuie să-și caute printre colegi partenerii de echipă după ce rezolvă calculele de pe piese de puzzle, sau să-și potrivească între ei triunghiurile extrase dintr-o pungă. Ca să înțeleagă numerele întregi sau compararea puterilor, joacă jocul de cărți Război. Sau pentru fracțiile ordinare – Minecraft.
„Se jucau cât se jucau, dar calculau de rupeau. Minecraftul era doar momeala.”
La diferența dintre mulțimi le cântă o melodie adaptată a Deliei: „Ce are A și n-are B?”. Ca să memoreze mai ușor definiții, îi provoacă să găsească metode creative. La regulile semnelor, de exemplu, o clasă de a VI-a a făcut o melodie de hip hop, a scris o poezie și a făcut o animație cu doi îndrăgostiți – Semnul Plus și Semnul Minus. O altă clasă de a VI-a a avut temă să facă un desen, în stilul lui Picasso, din triunghiuri congruente. Sau uneori îi lasă pe elevi să predea lecția.
„Învățarea e mai ușoară, mai plăcută așa”, spune ea. „Nu ies opere de artă, dar eu apreciez că încearcă. Și faptul că le cer să facă și altceva decât exercițiile clasice contribuie mult la relația mea cu ei, nu sunt inhibați.”
O auzi zicând, în timpul orelor: „Sunt mândră de voi, v-ați descurcat excelent”, „Voi sunteți niște curajoși”, „Ați lucrat extraordinar în echipă”, „Ce șmecherie v-am învățat eu azi?”. La finalul unui exercițiu îi aplaudă, iar la sfârșitul lecției îi întreabă: „Ați avut vreun moment de Aha!?”. Probabil că și astfel de replici îi apropie de ea.
Unii îi trimit mesaje seara și îi cer ajutorul la exerciții, alții vin la școală tocmai datorită ei, că s-a ținut de capul lor să nu abandoneze. Cum a fost cazul unui băiat pe care l-a încurajat să nu le mai ascundă colegilor că este pasionat de cântatul la acordeon. Sau alții devin mai implicați în activitatea de la școală după ce o cunosc și într-un mediu informal, la Clubul Impact.
„Prin toate jucăușeniile astea încerc să-i atrag. Există presiune de acasă pentru note mari, dar eu mereu le spun că important este să înțelegi, apoi vin și notele mari. Și dacă o să-i învățăm să găsească relevanța școlii în viața reală, poate unora n-o să li se mai pară atât de inutilă.”
Poveștile despre metode sunt mereu presărate cu unele despre elevii ei. De exemplu, despre eleva care îi cere exerciții în plus, pentru că a înțeles de la profesoară că poți să spui că ai succes atunci când ai progresat față de tine, cel de ieri. Sau despre copilul cu autism pentru care caută mereu metode să-l implice la oră. Sau despre vreun copil năzdrăvan care a venit cu o soluție la problema de matematică la care ea nu se aștepta. Sau o poveste tristă, în care ea își reproșează că nu a gestionat bine interacțiunea cu o fetiță – după mai bine de 20 de ani de la acea întâmplare. Știe că una dintre cele mai mari nevoi ale elevilor este de a fi văzuți, validați, acceptați și se străduiește să-și împartă atenția între ei.
„Unii poate n-au parte de nicio experiență deosebită acasă. Și școala poate să fie o oază de astfel de experiențe.”
Elevii ei s-au obișnuit să o întrebe cum pot aplica o noțiune nouă de la matematică în viața de zi cu zi. Iar ea îi încurajează să adreseze astfel de întrebări și să gândească logic. Tocmai de aceea a și acceptat să fie unul dintre cei șapte profesori dintr-un program de data science al comunității de cadre didactice Aspire Teachers.
Împreună au creat lecții despre fracțiile ordinare și cele zecimale, cu aplicații din lumea reală, jocuri și provocări care ajută elevii să gândească critic, să rezolve probleme și să colaboreze. De exemplu, pentru a face aceste activități interactive, în exercițiile concepute de Liliana și colegii săi se strecoară insecte, pizza, rețete speciale, călușari, jocul Domino, o pușculiță și un ghiozdan.
L.I.R.A. a fost o altă idee prin care să facă procesul de învățare a matematicii mai ușor. Acronimul înseamnă „lecturez, înțeleg, rezolv și aplic” și este numele unui opțional pentru clasa a VIII-a conceput împreună cu profesorul de limba română, după ce Liliana a observat că elevii se împotmolesc pentru că nu înțeleg enunțurile. Cursul îi ajută pe elevi să citească conștient textele, să extragă conținutul matematic, să rezolve problemele și să caute o aplicare a noțiunilor în viața reală. De exemplu, dacă două sârme de lungimi diferite înconjoară Pământul la ecuator, formând două cercuri concentrice – poate să treacă printre ele o pisică?
Profesoara își ține copiii aproape și prin Clubul Impact, programul Fundației Noi Orizonturi prin care elevii își dezvoltă diverse abilități de viață. Clubul se numește 36 CreActorii, pentru că primul grup, pe care ea l-a înființat în școală în 2006, a creat marionete din șosete și mănuși. Elevii au devenit actori păpușari și au susținut spectacole pentru pici de grădiniță.
De-a lungul timpului, Impacții au plantat flori și copaci în curtea școlii, au convins ieșenii să doneze sânge, să citească sau să-și vadă orașul ca și cum ar fi fost turiști. Chiar și din inițiativele care nu le-au reușit, cum a fost înființarea unei treceri de pietoni într-o zonă circulată din apropierea gării, au avut de învățat. Au urmat demersurile necesare la primărie și la poliție, au strâns semnături și au realizat filmulețe de pe teren.
„N-am privit-o ca pe un eșec, ci ca pe un câștig”, spune profesoara. „Ei și-au arătat că au o voce. Nu ne gândim că salvăm lumea, dar poate câte un pic, câte un pic ajungem și acolo.”
În spatele tuturor activităților, încurajărilor și „jucăușeniilor” se află o singură dorință: să vină copiii cu drag la școală. Iar pentru ea cea mai mare satisfacție este când ridică un elev de la nota 5 la 8.
„Eu sunt foarte mândră că, dintr-o școală obișnuită de cartier, elevii mei ajung la licee de elită. Dar nu asta e cea mai mare ambiție. Pentru mine e foarte important să-și descopere fiecare vocația, să fie el mulțumit cu ceea ce este.”
Cineva care nu o cunoaște ar putea spune că e un chin să tot caute metode prin care să facă matematica și școala mai distractivă. Dar ea spune că așa se relaxează. Ba chiar uneori trebuie să-și zică: „Frână, Olărașu, mai oprește-te!”.
Text de Oana Racheleanu
Editor: Lavinia Gliga
Foto: Doria Drăgușin