Acțiune locală, modele globale
„Încercăm să fim mai umani, asta trebuie să țină copilul minte. Nu probleme, exerciții. Ci că «doamna» i-a dus cândva într-o excursie sau că au făcut ceva ce le-a plăcut. Asta e cea mai mare realizare.”
Pe holurile Școlii Profesionale „Tiberiu Morariu” din Salva, județul Bistrița Năsăud, miroase a tămâie. Cu câteva zile în urmă, de Dragobete, mama unui elev i-a „afumat” pe cei de la grupa mare – „Broscuțele” – și le-a povestit despre descântecele care se fac în acea zi pentru agricultură.
Obiceiurile sunt specifice locului, iar educatoarea Vasilica Găzdac crede că funcționează ca niște ancore pentru cei mici, ca să fie mândri de identitatea lor. Pe același criteriu a ales și numele clasei. Locuitorii din Salva sunt cunoscuți în împrejurimi ca „broaște”, pentru că, pe vremuri, aici era o zonă mlăștinoasă.
Pentru astăzi, Vasilica a plănuit o vizită în sat. Îi îmbracă pe cei 15 micuți, apoi îi îndrumă să se apuce fiecare de „Omidă” – o improvizație din mai multe eșarfe înnodate sub forma unui miriapod. Cu elevii de cinci și șase ani înșiruiți pe stânga și dreapta Omizii, educatoarea, o femeie de 39 de ani, blondă și minionă, îmbrăcată cu pantaloni și geacă roșii, conduce cu răbdare gașca ciripitoare pe străzile din sat.
Cu pași mici, preșcolarii trec pe lângă localnicii care îi privesc zâmbind și ajung în curtea creatoarei de artă populară Virginia Linul. Se așază în cerc în mijlocul încăperii cu pereți acoperiți de ii, fote, veste, ștergare, traiste și brâuri, iar tanti Virginia, mama creatoarei, îmbrăcată în costum tradițional, le povestește despre mărțișoarele pe care le primeau odată copiii. Apoi, educatoarea le împarte tuturor ață roșie și albă și îi învață cum să facă un mărțișor tradițional – o păpușă din ațe.
În 1992, pe când Vasilica era în clasa a VI-a la aceeași școală, o fundație olandeză a adus bănci noi, table din sticlă și jucării de pluș. Clasele mohorâte au devenit deodată colorate și vesele, iar în ea s-a născut o fascinație pentru țările străine. A citit toate cărțile tatălui ei, profesor de geografie, și a început să le spună tuturor din sat că vrea să se facă stewardesă, deși mulți nici nu știau ce înseamnă asta.
Totuși, a rămas aproape de casă. După absolvirea Liceului Pedagogic în Năsăud, a dat la Facultatea de Istorie – Geografie din Suceava și a scris o monografie geografică și una istorică a satului Salva. După examenul de titularizare, în 1999, care i-ar fi permis să aleagă orice grădiniţă de oraș, a decis să se întoarcă în satul natal, ca să facă „ceva altfel”. A vrut să fie educatoare ca să aibă un impact acolo unde contează cel mai mult: pornind de la cei mici.
La începutul anilor 2000, atmosfera din școala din Salva a devenit tensionată. Migrația spre oraș și străinătate a redus numărul elevilor și, implicit, al claselor și cadrelor didactice. Profesorii rămași nu știau cum să jongleze cu programa încărcată și cum să aplice metode noi, non-formale. În școală, urmările nu au fost exclusiv pozitive a urmat o perioada de cautari, iar Vasilica a observat un conflict al orgoliilor datorită reducerilor; erau dimineți în care colegii nici nu se salutau între ei. A început să organizeze timid întâlniri cu colegi din regiune, dar și colaborări cu școli din străinătate prin intermediul eTwinning. În timp, simpozioanele educationale anuale din Salva au devenit naționale și, din 2009, internaționale, iar ultima editie din 2015, a avut 2.000 de participanți indirecți din țară și din străinătate.
Așa că educatoarea, membră în Consiliul de Administratie, a început să organizeze activități non-formale și transdisciplinare, deoarece rămânea problema materiei prea încărcate și a birocrației excesive: profesorii nu puteau să se concentreze asupra elevilor, iar părinții se plângeau că copiii lor nu înțeleg și nu sunt motivați să vină la școală.
Soluții, s-a gândit ea, ar trebui să existe tot în sistemele mai evoluate, din străinătate. „Mergem în afară, vedem ce fac ei și găsim o metodă – o idee și o cale de mijloc, că nu poți face modelul lor.”
În 2010, a aplicat prima dată la Comenius+, un program prin care elevii din Uniunea Europeană pot experimenta sisteme de învățământ străine. De atunci, școala din Salva a primit peste 100 de elevi și profesori prin programul Erasmus+ din țări precum Portugalia, Franța, Belgia, Spania, Italia, Finlanda, Grecia, Norvegia, Letonia, Bulgaria. Elevii străini stau o săptămână, învață tradițiile locale și sistemul de educație și desfășoară activități la școala-gazdă. Educatoarea i-a dus acasă la Virginia Linul și au înșirat mărgele, au făcut numeroase lecții comune în limbi europene sau excursii în Parcul Național Munții Rodnei.
Proiectele implică întotdeauna mai multe țări și Vasilica spune că primele proiecte au fost foarte grele, pentru că profesorii români erau discriminați de unii dintre parteneri. Le pasau sarcinile cele mai laborioase, îi evitau pe motiv că românii sunt „hoți, cerșetori și țigani” sau aduceau mai puțini elevi decât în alte țări. A fost o situație când un profesor a venit cu un geamantan de mâncare, pentru că și-a imaginat că românii de la sat sunt foarte săraci și locuiesc în cort.
Însă după ce au fost întâmpinați cu pâine și sare de localnicii îmbrăcați în port tradițional, au fost prinși în hore și au făcut activități la școală, mulți profesori europeni au spus că vor să mai fie parteneri și în alte viitoare proiecte.
Pe parcursul anilor în care a participat la proiecte internaționale, Vasilica-Augusta Găzdac spune că i s-a accentuat în minte ideea că trebuie să găsim ceva ce ne diferențiază pe noi, românii, de ceilalți.
„Cei din Finlanda au o religie pentru natură. În Anglia, să fii politicos și civilizat. Noi am putea să promovăm tradițiile unice ca brand de țară. Să nu ne fie rușine că suntem români.”
Crede că păstrarea și promovarea tradițiilor este cu atât mai importantă, cu cât satul românesc se golește pe zi ce trece. Dacă în anii ’90, grădinița din Salva avea șapte grupe cu câte 30 de copii, iar școala, 800 de elevi, acum în cele trei grupe de grădiniță sunt în medie 15 preșcolari și în total în cadrul școlii sunt 250 de elevi.
În 2016, când școala risca, din cauza numărului mic de elevi, să fie absorbită de altă școală și să piardă tot ce construiseră până atunci, Vasilica a votat împreună cu directoarea și Consiliul Local înființarea unei clase de profil profesional, cu calificarea cofetar-patiser. Ca și calificări s-au propus ca elevii să învețe să coasă haine tradiționale și să facă ucenicie la creatori populari locali, pentru perpetuarea meșteșugurilor însă nu există acreditare pentru acest profil.
Pentru promovarea tradițiilor a sprijinit, în 2015, un Club Impact în școală în colaborare cu Fundația Noi Orizonturi. Elevii au editat o revistă, în română și engleză, cu interviuri cu bătrânii satului, fotografii vechi, rețete tradiționale și povestea ansamblului folcloric local. La clasă, educatoarea a chemat bunici să îi învețe pe elevi jocuri pe care le jucau pe vremuri – sâmburele unui proiect internațional în care s-au implicat opt țări și din care a rezultat auxiliarul didactic Jocuri din copilăria bunicilor.
După 10 ani de proiecte, realizate mereu în strânsă legătură cu direcțiunea, Vasilica Găzdac spune că profesorii din Salva și-au schimbat modul de a preda, de a-și structura ora, chiar și de a decora clasa. Acum au zilnic cinci minute de lectură la școala primară și 20, la gimnaziu, notele se dau mai des pentru proiecte și munca se face în echipă.
„Ne-am aplecat mai mult asupra nevoilor copiilor. Îi întrebăm mai des cum se simt, ce ar vrea să facem altfel.”
Ea lucrează cu cei mici foarte des cu materiale naturale – ață, pietre, semințe, făină, frunze, crengi –, ca să aibă un impact mai mic asupra mediului, și organizează activități cu părinții, inclusiv la serbări, ca să creeze legături puternice și amintiri frumoase.
La fel ca atunci când și-a ales cariera, Vasilica crede cu tărie în rolul educatorilor: dacă ei își fac bine meseria, copiii vor veni apoi cu drag la școală. Fiindcă cei care au experiențe neplăcute la grădiniță sunt viitorii elevi care nu se vor adapta și vor îngroșa rândurile celor analfabeți funcționali.
„Încercăm să fim mai umani, asta trebuie să țină copilul minte. Nu probleme, exerciții. Ci că «doamna» i-a dus cândva într-o excursie sau că au făcut un vulcan ce le-a plăcut. Asta e cea mai mare realizare.”
Cum e cazul celor 15 pitici din grupa „Broscuțelor”, care au toate șansele să-și amintească această zi de grădiniță. Au reușit, cu ajutor la fiecare pas, să împletească păpușile din ață – cu mai multă sau mai puțină îndemânare, ici-colo cu fire ieșite anapoda, dar asta contează prea puțin. Oricum, educatoarea îi felicită pe toți. E prima dată când au ținut ață în mâini și au obținut cele mai frumoase mărțișoare – pentru că sunt făcute de ei.
Text de Oana Racheleanu
Editor: Lavinia Gliga
Foto: Doria Drăgușin
Începând cu Gala MERITO 2018, acordăm atenţia bine meritată şi educaţiei timpurii, atât de importantă în dezvoltarea abilităţilor de bază ale copiilor şi parcursul educaţional ulterior al elevilor. Împreună cu Centrul Step by Step şi Ready Nation România, premiem Educatoarea / Educatorul MERITO, dintre profesorii pentru învăţământul preşcolar valoroşi ai României.