O școală vibrantă, ca o familie
„Îmi doresc tare mult ca experiențele din proiecte să îi pregătească pentru viață. Dacă își dezvoltă niște competențe soft, dacă devin ei mai buni ca oameni, dacă învață să colaboreze, eu mă consider fericită. Să își depășească condiția, să-și facă lumea un pic mai bună.”
Când a primit telefonul de la președinție, la sfârșitul lui noiembrie 2021, Emese Cîmpean tocmai stabilea ultimele detalii pentru o excursie prin programul Erasmus în Italia, pentru două profesoare și patru copii. Le promisese că merge cu ei pentru că erau speriați că nu vorbeau foarte bine engleza, nu zburaseră cu avionul, și le era teamă că nu se vor descurca fără ea.
– Trebuie să veniți miercuri, săptămâna viitoare, ca să vă decoreze domnul Președinte cu Meritul pentru învățământ în grad de cavaler.
– A, dar nu pot săptămâna viitoare, că am o mobilitate în Italia.
Își amintește și acum reacția fetelor ei, adolescente: „Ai luat-o razna? Cum să nu te duci? Asta e pentru tine!”.
Pe când primul ei gând a fost: „Dintre toți oamenii din țara asta care au făcut lucruri faine? Cum să fiu eu, o amărâtă de profesoară din Beclean, pe scenă cu oameni aceia?”.
Dar a sunat înapoi și a confirmat prezența. A zburat întâi în Italia cu grupul de la școală, i-a prezentat organizatorilor, au făcut activități împreună, apoi s-a dus la București. A primit premiul pentru implicarea în procesul educațional și pentru dezvoltarea competențelor digitale în școală, și-a savurat momentul, apoi a zburat înapoi în Italia.
„Sunt om de echipă. Aș fi simți că îi trădez dacă nu mă duceam înapoi. Plus că promisesem.”
Premiul a onorat-o, dar tot nu i se părea că ce a făcut în școală e atât de special. Cât despre criteriul legat de competențele digitale, important mai ales în contextul pandemiei, spune că nu a făcut nimic deosebit. Nimic deosebit de ce făcea până atunci.
În 2009, când a venit la Colegiul „Petru Rareș”, Emese s-a înscris și în platforma eTwinning, care le permite profesorilor și elevilor să colaboreze în proiecte educaționale la nivel internațional. Administrat de Comisia Europeană, proiectul oferă instrumente de chat și forumuri de discuții.
Acolo a învățat metode noi de predare, a aflat despre platforme interactive și jocuri didactice. Insera metode de gândire critică la ore, strecura trăsăturile personajelor din manual în câte un joc, îi provoca pe elevi să citească literatură contemporană și să țină jurnale de lectură, îi ducea în vizite virtuale la muzee de peste Oceanul Atlantic.
Când a început pandemia, ea și elevii lucrau deja de câțiva ani online, astfel că și-au mutat orele în platforma eTwinning. Făceau acolo videoconferințe, foloseau Jamboard în loc de tablă virtuală, iar unde se încurcau copiii, ea le făcea tutoriale. A și scris despre experiențele din orele online cu două clase de a VI-a, într-un volum publicat de Editura Arthur la care au contribuit mai multe cadre didactice.
În același timp, i-a ajutat cât de mult a putut și pe colegii profesori, din școală sau din județ: cum să utilizeze Google Classroom, cum se folosește Skype, cum dai share screen.
Emese are 44 de ani și este director adjunct la „Petru Rareș” de 10 ani. Spune că din această poziție poate să contribuie mai mult pentru școală decât dacă ar fi director plin. În primul rând, fiindcă poate să rămână un om de echipă. Nu s-a considerat niciodată șefa profesorilor, ci prietena lor. Ușa biroului ei e mereu deschisă și îi roagă să o tragă de mânecă dacă simt că funcția o schimbă, dacă devine alt om decât cel pe care l-au cunoscut.
„În momentul în care aș simți că nu îi mai consider colegi, n-ar mai trebui să am funcția asta. Nu cred că i-aș putea valoriza dacă m-aș comporta altfel. Eu sunt colega lor de când am venit în școală. Întâmplător sunt și directorul adjunct.”
Toți fac parte din familia colegiului și, spune profesoara, asta se simte. Oferta educațională conține 17 pagini de activități pentru elevi: teatru, revistă, echipe de robotică, proiecte Erasmus+ și eTwinning, Eco Școala, pregătiri pentru obținerea certificatelor DELF și Cambridge. În plus, colegiul este Școală-Ambasador a Parlamentului European (până acum, aproape 50 de elevi au vizitat Parlamentul European din Strasbourg).
„E o școală în care se muncește enorm. E o școală vibrantă, în care se crește, se construiește. Dacă un profesor vede că avem o activitate, vine și pune osul la treabă, nu trebuie să-l chem eu. Vine și zice: «Ai nevoie de ceva?». Omul te simte. Vede dacă îți pasă de el.”
De pildă, timp de un an curtea școlii a fost un șantier și s-au ținut ore în tot orașul, inclusiv la catedrală și într-o cofetărie. „Dar nu s-a plâns nimeni. N-a scăzut randamentul, nu ne-au scăzut rezultatele la Bacalaureat. Familia asta de profesori chiar așa merge, pune umărul.”
De aici își ia energia și motivația, că știe că are pe cine să se bazeze. Așa că, dacă e nevoie să lucreze până la 11 noaptea sau până la trei dimineața, o face fără ezitare. Sau dacă îi cere cineva ajutorul, își îndreaptă atenția unde e nevoie de ea.
Sau chiar e dispusă să renunțe la funcție dacă are de ales ceva care ar aduce un beneficiu mai mare școlii. Cum s-a întâmplat anul școlar trecut, când examenul pentru funcția de director adjunct avea loc în aceeași perioadă cu depunerea aplicației pentru acreditarea Erasmus. Pentru că avea multe documente de pregătit pentru aplicație, nu i-a mai rămas timp pentru învățat și la examen s-a bazat mai mult pe experiență. Dar, pentru ea, miza mare era acreditarea.
„Eu rămân aici, indiferent de cine conduce școala”, s-a gândit. „Deja prinsesem gustul de Erasmusuri, văzusem că pot să fac lucruri.”
Lucrurile la care se referă sunt proiectele cu elevii din școală și excursiile în străinătate – în primii patru ani, 35 de elevi au avut ocazia să meargă în Portugalia, Croația, Grecia, Italia, Turcia și Spania. După ce școala a primit acreditarea Erasmus, 21 de elevi au fost în excursii în Bulgaria și Turcia, patru profesori au observat activitățile altor dascăli (job shadowing) sau i-au înlocuit la catedră.
Fascinația pentru job shadowing a început în 2014, când o rudă din SUA a chemat-o la școala unde lucra. A fost șocată să vadă cum scena unei crime dintr-un film poate deveni un context de învățare. La biologie aveau de făcut experimente cu larve, un criminalist le-a explicat ce presupune munca lui, la engleză citeau „Jocurile foamei”. A fost fascinată de cum lucrau elevii împreună, cum colaborau profesorii pornind de la aceeași temă.
Ca să plece cu Erasmus, elevii trebuie să se implice în activitățile specifice fiecărui proiect și să susțină un interviu cu un profesor pe care nu îl au la clasă. Directoarea spune că ține cont și de situația lor materială – 60% vin din satele din jurul Becleanului și mulți nu și-ar permite o excursie.
Când se întorc, aceștia trebuie să susțină o prezentare în fața colegilor în care să le povestească cum a fost, ce au învățat, dar și ce nu le-a plăcut. Dacă la început erau reticenți să plece în străinătate, după ce s-au întors colegii de la Strasbourg și au povestit experiența, numărul doritorilor pentru următoarea excursie, în Bulgaria, s-a dublat.
Anul acesta vrea să trimită în excursii 40 de copii și 16 profesori. Chiar în această perioadă o profesoară de engleză va preda la o școală în Turcia, alte două vor asista la ore, iar o a patra va fi însoțitoarea unui grup de 10 elevi. Iar un specialist pe componenta digitală din Spania va organiza workshopuri pentru profesorii din școală.
În vară, vor publica împreună un auxiliar cu toate lecțiile învățate din aceste experiențe și ce pot implementa în școala lor. Cum a văzut ea, de exemplu, o clasă în aer liber în Bulgaria. Sau școala eco pe care au vizitat-o în Portugalia și de unde s-au inspirat să nu mai cumpere brad de Crăciun și să colecteze hârtia – cu mult înainte ca Ministerul Educației să vorbească despre statutul de școli verzi.
Acum, Emese urmează un doctorat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, în cadrul școlii doctorale „Educație, Reflecție, Dezvoltare”, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Teza de cercetare e legată de proiecte europene și învățare digitală.
Astfel, a început să facă cercetare pe proiectele pe care le desfășoară în școală, să le măsoare impactul, dacă sunt relevante pentru elevi și pentru profesori. Le dă tuturor chestionare inițiale și finale, analizează comportamente, caută să vadă cum se schimbă dinamica și motivația. Pentru că ce contează cel mai mult este ca elevii să aibă o viață mai bună.
„Îmi doresc tare mult ca experiențele astea din proiecte să îi pregătească pentru viață. Dacă își dezvoltă niște competențe soft, dacă devin ei mai buni ca oameni, dacă învață să colaboreze, eu mă consider fericită. Să-și găsească rolul și rostul lor în lume, să-și depășească condiția. Dar nu într-o competiție nebună cu alții, ci pur și simplu el cu el, să-și facă lumea un pic mai bună.”
Text de Oana Racheleanu
Editor: Lavinia Gliga
Foto: Doria Drăgușin
Începând cu Gala MERITO 2019, acordăm atenţia bine meritată şi managementului şcolar, atât de important în construirea unei culturi organizaţionale performante în Şcoală şi în atragerea comunităţii locale în jurul acesteia, prin premiul Directorul MERITO.
Premiu susţinut în 2023 de Bitdefender, partener fondator. Momentul de premiere: