Învățătoare pentru învăţători – Laura Piros, învăţătoare, Şcoala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureşianu”, Braşov – profesor MERITO 2022

Învățătoare pentru învăţători

„Avem o misiune și trebuie să ne-o îndeplinim cum trebuie. Nu putem să facem rabat în educație. Când nu mai poți, mai poți puțin.”

În pandemie, când școala era numai online, Laura Piros s-a pomenit cu o mulțime de teme trimise de elevi din toată țara pe pagina de Facebook a site-ului Clasa Mea. Cel mai probabil erau induși în eroare de numele paginii, dar ea le răspundea cu blândețe: „Dragul meu, trimite-i tema doamnei învățătoare de la clasa ta”.

Laura a lansat site-ul clasamea.eu în 2016, după și-a dat seama că postările ei cu fișe și jocuri pentru școala primară se rătăceau în grupurile de Facebook pentru învățătoare. Iar scopul ei era să le fie de ajutor, nu să le frustreze. Așa că a început să adune toate resursele pe un site – și până acum, a postat 500 de articole cu activități de la clasa pregătitoare până la a IV-a, pentru aproape toate materiile. Sunt jocuri și fișe pe care ea le-a inventat pentru elevii ei și pe care apoi le explică pas cu pas în scris, în special pentru cadrele didactice începătoare.

S-a simțit vulnerabilă când a lansat platforma, pentru că se arăta lumii întregi și se aștepta să fie și criticată. N-a fost. În schimb, a primit sugestii de îmbunătățire, unele de la învățătoare și cu 40 de ani de experiență.

„Ei sunt adevărații profesioniști, au ce să ne învețe pe toți”, spune ea. „Admir buna lor pregătire, faptul că nu admit ca lucrurile să fie făcute oricum. Același principiu îl aplic și eu la clasă, pentru că dacă îi învățăm pe copii să fie serioși și responsabili, așa vor fi toată viața.”

Deși nu-i lipsesc niciodată din geantă post-it-urile, lipiciul, foarfeca ori agrafele, spune că nu face lecții spectacol – nu se duce la școală să facă show. Crede că uneori repetiția este mama învățării, mai ales când cei mici își formează deprinderi. Iar pentru restul cazurilor, spune că jocul devine o hăinuță care îmbracă activitățile de învățare, astfel încât procesul să fie plăcut și atractiv.

„Orice obiect din jur poate deveni material pentru a crea un joculeț”, spune ea. „E nevoie doar de un pic de imaginație și de a ști foarte bine ce trebuie să învețe copilul. Altfel jocul n-are valoare, dacă n-a produs nimic la final.”

De exemplu, prin jocul Twister, elevii de a IV-a au înțeles mai ușor metoda de calcul matematic a mersului invers. Prin Lego au exersat ortogramele și înmulțirea, iar un fel de spinner – o agrafă învârtită cu creionul – le indica un verb cu care să alcătuiască o propoziție. Puzzle-ul cu o imagine colorată era, de fapt, o problemă colectivă de matematică – imaginea ieșea completă și corectă doar dacă toate calculele erau bine făcute. Iar cu ajutorul unor cuvinte scrise de elevi pe post-it-uri colorate, fiecare ce și-a amintit, au recapitulat o lecție despre greci.

„Par mărunte lucrurile astea, dar au mare efect. Copiilor le plac și eu fac ce mi-am propus.”

Și pentru că le plac poveștile, încep fiecare zi cu un moment de lectură și fiecare an cu o temă mare, care are o poveste în spate și care să-i ghideze și să le construiască valori importante. Generația pe care o are acum a început școala cu tema „Sunt o steluță strălucitoare în clasa pregătitoare”, iar învățătoarea și-a asumat rolul să îi facă pe toți să strălucească. Anul acesta, când sunt în clasa I, au pornit într-o călătorie imaginară cu balonul cu aer cald. Au primit de la învățătoare câte un bilet cu un cod QR și un mesaj motivațional pe care îl păstrează în penar, la care se întorc când se „zdruncină balonul”.

Mesajul poveștii pe care a creat-o învățătoarea la începutul anului școlar a fost că ei călătoresc în clasa I cu bilet la clasa I și că cel mai important este să nu lase pe nimeni în urmă, să se ajute unii pe alții, altfel se dezechilibrează balonul. Pentru seria trecută, în clasa a II-a, tema a fost „Creionașul magic”, metaforă pentru ideea că tot ce facem lasă urme, dar și că greșelile pot fi îndreptate. În clasa a III-a, pentru coeziunea grupului, elevii și-au amintit tot anul tema „ne potrivim ca piesele unui super-puzzle”.

Ea nu se descrie ca o învățătoare generoasă cu laudele – inclusiv pentru că impactul nu ar mai fi același, atunci când copiii chiar depun un efort considerabil. Însă îi încurajează des: „Hai că poți! Dacă nu poți, nu poți încă. Apreciez efortul, ai făcut cât ai putut tu”.

„Fiecare copil este diferit și probabil se simte bine când îi sunt îndeplinite nevoile, când se simte acceptat în clasă, când i se dă un sentiment de siguranță. Când știe că poate greși.”

Pe de altă parte, și-a dorit dintotdeauna să fie „învățătoare și pentru oamenii mari, nu numai pentru oamenii mici”.

Astfel că, din 2010, este îndrumătoare la practica pedagogică a studenților de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din Brașov. Primește în fiecare an studente care vor să devină învățătoare, le ajută la proiectele de lecție, le îndrumă și le încurajează.

Pentru ele a lansat platforma clasamea.eu, pentru că observa că sunt nesigure, că se simt copleșite. Și și-a amintit că se simțea la fel la începutul carierei, când a predat într-un sat la 60 de kilometri de Brașov – și când avea mare nevoie de un mentor.

Site-ul, care are acum 5.000 de cititori unici pe zi și 40.000 de persoane care urmăresc pagina de Facebook, i-a adus și mai multe oportunități de a fi învățătoare pentru oamenii mari. I-a deschis multe uși, a micșorat distanțele dintre orașe, a adus multe lumi împreună. În primul rând, lumea cadrelor didactice pasionate de metode creative de predare, a celor care cred că școala trebuie să fie despre formarea de caractere, nu despre adunat calificative bune.

În 2018, când au fost interzise auxiliarele școlare, site-ul ei a primit și mai multă atenție din partea colegilor din țară.

„Atunci, nevoia de a veni cu ceva în plus pe lângă manual a fost foarte mare”, își amintește. „Uneori vreau să vin eu cu ceva de la mine, cum simt eu, cum li s-ar potrivi copiilor mei. Atunci am avut teren liber să fac joculețe la toate materiile, aproape la toate lecțiile. A fost un an productiv.”

În 2019, Laura a primit votul pentru popularitate în proiectul „Creator în educație”, al Ministerului Educației, iar din 2021 este, alături de alți 13 învățători, creator de resurse educaționale pe care le poate accesa oricine în proiectul CRED. De anul acesta este și expert formator de formatori în proiectul PROF, al Ministerului, despre profesionalizarea carierei didactice și despre mentorat. Până acum a publicat, alături de alte cadre didactice, 11 cărți de teste, caiete de vacanță sau auxiliare.

După liceu, a absolvit Colegiul de Institutori – la vremea aceea, singura formă de învățământ superior pentru învățătoare. Apoi a urmat Facultatea de Științele Educației și un masterat în psihopedagogia educației timpurii și a școlarității mici. Toate în același domeniu, după cum observau prietenii ei, cu o ușoară ironie. „Ce faci cu atâtea diplome? Dacă vei vrea să te angajezi în altă parte, nu vei putea fi decât învățătoare”, i-au spus unii.

Dar nici nu se vede făcând altceva. Se consideră norocoasă că lucrează ce îi place, că pentru ea relaxarea înseamnă să citească o carte sau să creeze jocuri prin care să le facă elevilor învățarea mai ușoară și mai distractivă. „E timpul meu cu mine, e ca o supapă.”

Este învățătoare de 27 de ani, din care 18 i-a petrecut la Școala Gimnazială Nr. 6 din Brașov, și vrea să păstreze același ritm ca până acum, până iese la pensie.

„Nu vreau să intru în declin. Simt că nu pot să nu fac ceea ce trebuie”, spune ea. „Motivația vine din simțul responsabilității”.

Se simte datoare ca, în cei cinci ani din ciclul primar, să formeze copii autonomi, responsabili, bine crescuți, care să aibă un set de valori bine puse la punct și care să se descurce în fața provocărilor.

Pasiune plus responsabilitate, plus depășirea limitelor – pare o rețetă care te poate transforma în ceva asemănător unei prăjituri uitate prea mult timp în cuptor. Pare un drum sigur spre burnout. Dar învățătoarea de 46 de ani n-a fost nici măcar aproape de o astfel de stare pentru că a învățat să-și ordoneze sarcinile în funcție de prioritate. Da, școala este prima, dar nu-și încarcă niciodată programul atât de mult încât să nu-i rămână timp de familie. Sau încât să facă lucrurile superficial. Iar dacă se simte copleșită, când îi încolțește în minte vreun gând că ar putea să renunțe, își ia după ore jumătate de zi liberă ca să se odihnească, să citească, să se plimbe.

„Avem o misiune și trebuie să ne-o îndeplinim cum trebuie. Nu putem să facem rabat în educație. Când nu mai poți, mai poți puțin.”

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin