Cum îmblânzești dragonii – Tiţa Angheluţă, profesoară pentru învăţământul primar, Şcoala Gimnazială „Ferdinand I”, Bucureşti – profesoară MERITO 2023
10/05/2023
Exercițiul de a pune totul la îndoială – Laura Borbe, profesoară de Ştiinţe socio-umane, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Cluj-Napoca – profesoară MERITO 2023
10/05/2023

Pregătiri pentru un viitor digital – Marian Cîrlig, profesor pentru învăţământul primar şi TIC, Şcoala Gimnazială „D. I. Ghica” Radovanu şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Curcani, jud. Călăraşi – profesor MERITO 2023

Pregătiri pentru un viitor digital

„Dacă nu transmiți odată cu informația și o parte din tine, nu vei ajunge nicăieri. Ei, fără să vrea, duc în sufletele lor aproape toată viața o parte din sufletul nostru. Și noi purtăm inimioarele a toți copiii pe care i-am educat.”

Picii de la I-a A din școala din Radovanu sunt cam agitați înainte de ultima oră a zilei. Așa că învățătorul, Marian Cîrlig, apelează la o metodă prin care să le consume energia: un dans. De pe laptopul de pe catedră proiectează pe TV-ul de deasupra tablei o vulpiță animată care cântă și dansează, iar copiii trebuie să-i imite mișcările. Scutură ușor mâinile și picioarele, înclină capetele, țopăie înainte și înapoi, se maimuțăresc și râd.

La 58 de ani, îmbrăcat cu cămașă și pantaloni bleumarin, cu părul ușor grizonat, puțin adus de spate și cu nasul acvilin, Marian execută oarecum stângaci mișcările vulpiței de pe ecran – dar ține pasul cu cei mici.

Acum elevii ar trebui să fie o idee mai liniștiți, așa că le poate verifica tema. Au avut de citit un fragment din „Dumbrava Minunată”, de Mihail Sadoveanu, și de povestit, în fața camerei de la telefon sau a tabletei, în aplicația Flipgrid, ce au înțeles. Un exercițiu care îi pregătește pentru vorbitul în public, explică Marian.

Dar tema creează un nou val de agitație. Unii îl roagă să pună pe ecran și tema lor, în timp ce alții îi cer să le-o evite, că nu s-au descurcat prea bine. Învățătorul pare copleșit și îi anunță: „Credeți-mă că sunteți obositori!”.

„După patru ore cum trebuie cu ei, sunt frânt, nu mai sunt bun de nimic”, mi-a spus după școală. „Cine spune că e perfect 100%, zi de zi, secundă de secundă, minte. Nu suntem mașini. Sunt momente când simt nevoia să ies un minut pe hol, să mă liniștesc.”

Dar nici să stea înlemniți în bănci. Vrea ca ei să se bucure de copilărie, să se joace, să capete instrumente utile pentru viață, să știe să ceară când au o nevoie, să își apere punctul de vedere cu argumente, să nu le fie frică să greșească, să își descopere talentele. Iar responsabilitatea lui este să facă învățarea interesantă.

„În momentul în care intru în clasă trebuie să fac pe naiba în patru să mă adaptez, să mă reinventez, în fiecare zi – dacă e cazul, și de la o oră la alta –, ca să-i fac pe copii să învețe și să le placă să vină la școală.”

Marian a devenit învățător dintr-o ambiție personală. Tatăl îi alesese liceul silvic, dar el a plâns o noapte întreagă până l-a convins să-l lase să meargă la Pedagogic. Nu că ar fi simțit atunci vreo chemare, ci pentru că avea o verișoară învățătoare pe care toată o lumea o lăuda. A vrut să arate că și el poate. S-a trezit singurul băiat într-o clasă cu 35 de fete și spune că n-a fost neapărat un elev strălucit. Dar și-a dat seama că și-a ales bine drumul când a început să profeseze, imediat după liceu, în 1983.

De calculatoare s-a îndrăgostit în 1998, când un verișor i-a împrumutat computerul pe care și-l construise singur, din piese. Avea de dactilografiat lucrarea pentru gradul I și el nici nu știa să folosească tastatura. Dar a învățat și a dat și de gustul jocurilor, încât a ajuns să concureze cu fiul lui, cine ajunge primul la calculator.

Această pasiune l-a determinat să urmeze masteratul „Tehnologia informației și a comunicațiilor în educație”, la Universitatea București, după Facultatea de Psihologie și Științele educației, la aceeași universitate.

Mai târziu, s-a înscris la un curs de formare susținut de o companie IT. Pentru proiectul final, s-a uitat, împreună cu elevii săi din clasa a IV-a, la filmul „Hackers”. Apoi a împărțit elevii în trei grupe, le-a arătat cum se demontează un calculator și i-a provocat să procedeze la fel. În fiecare echipă un elev filma cu camera video a școlii în timp ce colegul lui desfăcea totul, până la placă de bază și procesor. Apoi au montat piesele la loc și au instalat sistemul de operare. În același an, în 2005, au învățat și Turbo Pascal, un limbaj de programare popular în acea perioadă.

Tehnologia e un instrument pe care îl folosește în fel și chip la școală. De pildă azi, ca să afle ce au înțeles copiii din fragmentul de poveste, învățătorul afișează întrebări pe TV, iar ei trebuie să răspundă cu ajutorul fișelor cu coduri QR. Fiecare elev ridică fișa, Marian scanează cu telefonul, iar dacă a răspuns corect, numele lui se colorează cu verde pe ecran. Un alt joculeț care le verifică înțelegerea textului îi premiază cu melodii clasice când răspund corect.

– Ce am câștigat?, întreabă de fiecare dată învățătorul.

– Sonata Lunii! E preferata mea!, strigă un băiețel.

– Cine a compus-o?

– Beethoven!

Nu e de mirare că știu, pentru că ascultă muzică clasică în fiecare dimineață, în pauze și la ora de muzică. Sau, cum spune el: „I-am intoxicat”.

În continuare, ajung la litera Z. Învățătorul o scrie pe tablă, în timp ce le reamintește că este o literă cam nesuferită, iar elevii exersează de mână pe fișe. Apoi îi provoacă să creeze într-o aplicație un scurt clip în care un cuvânt care conține litera „z” să apară pe ecran în mai multe cadre.

Copiii desenează cu degetele pe tabletă, în timp ce el îi ajută dacă se încurcă sau le dă indicații: „Schimbă-i viteza de derulare și partajează-l cu mine pe email”. La final, printre momentele în care internetul pică și își revine, învățătorul proiectează câteva dintre clipurile lor pe televizor.

Spune despre elevii lui că sunt nativi digital, de aceea i-a și denumit Genialii. Le reamintește uneori că sunt copii chiar și de a VIII-a care nu știu să facă ce știu ei. Cu o săptămână în urmă au început să învețe programare în Scratch Junior, cu care au programat un personaj să se miște și să sară, iar în curând vor învăța să programeze roboți de mici dimensiuni.

Pe ușa clasei, sunt fișe pe care scrie în engleză: „Star of the day” (Vedeta zilei), „Star of the week” (Vedeta săptămânii) și, scrise cu markerul, numele celor care au fost atenți la ore, s-au implicat în activități și au colaborat cu colegii, au fost empatici și creativi. Pe peretele de alături sunt planșe cu literele de mână și de tipar și cu cifre. O imagine reprezentativă pentru cum îi place lui Marian să lucreze cu elevii: metode tradiționale, combinate cu unele noi, interactive.

Elevii folosesc tabletele cam cinci minute la fiecare oră, atunci când joacă un joc educativ, când le cere să verifice un cuvânt într-un dicționar online, să facă o poză unei imagini din manual și să editeze conform cerinței învățătorului sau, la muzică, să identifice o linie melodică.

Iar vinerea au un opțional numit „Tablete, joc și învățare”, când, în 45 de minute, Marian le arată bazele pentru învățarea cu ajutorul dispozitivelor. Le explică și părinților că tabletele pot fi niște instrumente de mare ajutor în învățare, dar îi instruiește să le seteze limite copiilor, astfel încât să nu le afecteze sănătatea.

„Tehnologia e ca un tsunami care vine peste noi, fie că vrem sau nu. Atunci nu e mai bine să-i pregătești?”

În rest, scriu de mână, citesc, calculează cu numărătorile de pe bănci, iar în pauze se aleargă, se joacă cu mingea sau sunt purtați în cârcă de Marian.

Cel mai mare compliment este când copiii îi spun sau îi arată că le place la școală. Cum s-a întâmplat de multe ori, de-a lungul carierei lui, când elevii erau bolnavi, de exemplu, și părinții îi transmiteau că sunt foarte dezamăgiți că nu pot veni la școală.

„Ei te simt. Dacă nu transmiți odată cu informația și o parte din tine, nu vei ajunge nicăieri. Ei, fără să vrea, duc în sufletele lor aproape toată viața o parte din sufletul nostru. Și noi purtăm inimioarele a toți copiii pe care i-am educat.”

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin

Premiu susţinut în 2023 de Google Românie, partener strategic.

1 Comment

  1. Niculae Elena-Mădălina spune:

    Minunat! Știu că tot ceea ce ați prezentat aici este adevărat fiindcă sunt mama lui Luca, unul dintre elevii domnului învățător din clasa I. Puteam să îl las pe Luca la școala din satul Crivăț, acolo unde locuim, dar am ales (și sunt tare mândră de alegerea mea) să îl înscriu la școala din Radovanu pentru un motiv real și întemeiat: să treacă prin filtrul de educație al domnului învățător Marian Cîrlig. E o satisfacție și o mândrie așa de mare să știi că ai copilul în clasa dumnealui!
    Vă mulțumim pentru munca dumneavoastră plină de recunoștință și pentru faptul că valorificați valorile învățământului românesc. În sufletele noastre, noi, părinții sau elevii, conștientizăm munca pe care o depun astfel de oameni și nu putem să îi premiem decât cu laude și mulțumiri sincere. Dumneavoastră faceți aprecierile la un nivel înalt, fapt care denotă ochiul profesionist cu care priviți lumea învățământului românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *