Cum îmblânzești dragonii
„Mi-am dat seama că învățarea are nevoie de răbdare, de rutină – și din partea lor, și din partea mea. Am devenit eu stăpână pe mine, ei stăpâni pe ei și împreună am crescut.”
E vremea pentru o poveste în clasa Inimoșilor. Așezată pe covorul ca un puzzle, în mijlocul celor 17 pici din clasa pregătitoare, Tița Angheluță le citește cu intonație: „În parcul în care Remy obișnuia să meargă în fiecare zi, când era vreme bună, locurile de joacă erau mereu pline cu copii. Erau mereu gălăgioase. El le evita constant, chiar dacă era atras de tobogane sau leagăne. Prefera să se joace în iarbă, cu pietre sau crenguțe, până se mai elibera spațiul”.
Povestea nu a fost aleasă întâmplător. Personajul este „un băiețel diferit”, le explică Tița, o femeie de 49 de ani cu câteva fire grizonate în părul brunet și creț, ochi căprui și gene dese. Cartea e menită să îi ajute pe Inimoși, cum a numit ea clasa, să-l înțeleagă mai bine pe David, colegul lor cu autism.
Lectura continuă și, la un moment dat, tatăl băiețelului îi propune să meargă împreună la leagăne, dar el refuză. Așa că bărbatul îi spune că se duce până la locul de joacă, unde sunt mama și fratele lui. „«Îmi promiți că nu vei pleca de aici fără să mă anunți?», întrebă tatăl. Băiatul se uită la tatăl lui, dădu din cap aprobator și ridică mâna în semn de promisiune.”
– Deci cum a făcut?, întreabă învățătoarea și căpșoarele încep să se miște sus și jos.
– Lucrurile astea le facem și noi? Dăm și noi din cap? Suntem asemănători cu David?
– Daaa!, răspund Inimoșii.
Colegul lor stă uneori alături de ei pe covor, alteori o zbughește pe hol, urmat de mama lui. Ceilalți copii nu îl urmăresc cu privirea, nici nu îi atrag atenția doamnei asupra lui – doar îi păstrează locul în cerc, pentru când simte el nevoia să se întoarcă.
Tița lucrează în învățământ din 1996, dar toți acești ani la catedră, dintre care și 11 de antreprenoriat, nu au instruit-o pentru lucrul cu copiii cu nevoi speciale cât a pregătit-o generația anterioară.
Venise la Ferdinand în 2019, cu așteptări mari pentru că școala este cunoscută ca una deschisă către inovație și metode non-formale. Și a primit cea mai grea clasă – „clasa aceea pe care nu prea și-o dorește nimeni”.
19 elevi de a II-a, aproape toți romi din familii nevoiașe, despre care spune că numai de pe tavan nu-i aduna. „Era o lume de marginea Bucureștiului, o lume a mahalalei.”
Formau grupulețe pe clanuri, după cum știau de acasă, iar clanurile care erau rivale în cartier, se băteau și în clasă. Pe lângă elevii cu cerințe educaționale speciale, avea și o fetiță refugiată din Siria, care nu vorbea română. Iar mai toți părinții lor erau analfabeți.
A vrut să renunțe – și nu că ar fi fugit de munca grea, ci pentru că nu știa cum să lucreze cu ei. Dar s-a provocat s-o scoată cumva la capăt și a început prin a-și redefini ideea de performanță.
„M-am setat că performanța înseamnă să vină zi de zi la școală, să vină curați, să nu mai aibă păduchi”, spune ea. „Pentru că dacă copilul ăla vine zilnic, e imposibil ca el să nu învețe un comportament, să nu facă ceva diferit”.
Pe ei i-a denumit Dragonii. Au văzut împreună filmul „Cum să-ți dresezi dragonul”, l-au analizat, au făcut exerciții de citire. Au fost primele ancore pe care Tița și le-a creat ca să-i sprijine în procesul de creștere.
„Cum se poate să nu știm?”, le spunea. „Păi nu sunteți voi Dragonii? Altfel ce? Eram învățătoare pentru oricine? Doar pentru voi!”
Și-a făcut strategii prin care să-i motiveze să vină la școală și să capete încredere în ea. Primeau o bomboană cei care veneau în fiecare zi, apoi, când obiceiul începea să prindă rădăcini, primeau o dată pe săptămână. Aducea jocuri de acasă și se juca cu copiii numai până la ora 8:05, iar cine întârzia mai avea șansa să se joace abia a doua zi.
Sau, la aritmetică, pentru că adunările aveau sens pentru ei doar dacă era vorba despre bani, la orice operație scria pe tablă și „lei”. Și pentru că o întrebau mereu dacă le dă bani, cumpăra hârtie imprimată cu bancnote, apoi le cerea să calculeze câți au decupat.
Îi lăsa să bată darabana, să creeze o melodie pornind de la orice cuvânt li se părea lor mai interesant, și ascultau poveștile colegului care mergea la cântări alături de familie. Deschidea ușa clasei oricui voia să le vorbească Dragonilor, fie despre educație rutieră, educație financiară sau pur și simplu să le citească o poveste.
Într-o cutie frumos decorată aducea biscuiți sau covrigi, iar când vedea că unii elevi erau apatici și știa despre ei că veneau la școală nemâncați, spunea: „Eu am poftă de un biscuite”. Opreau activitatea și mâncau cu toții. Așa s-au împrietenit. Și, pentru că elevii și-au asumat spiritul de dragoni, ea spune că a îmblânzit dragonii, dar și ei pe ea.
Când a venit la Ferdinand, urma deja de un an masteratul „Învățare, inovare și coaching în educație” al Facultății de Psihologie și Științele Educației și, deși lucrase mult intuitiv cu elevii, a început să înțeleagă cum poate aplica în clasă ce învăța în teorie.
„Am fost mai îngăduitoare cu ei. Mi-am dat seama că învățarea are nevoie de răbdare, de rutină – și din partea lor, și din partea mea. Am devenit eu stăpână pe mine, ei stăpâni pe ei și împreună am crescut.”
Un moment în care Tița a văzut că Dragonii o apreciază a fost când a avut o inspecție. Toți miroseau frumos, le luceau nasurile după baie și se străduiau să facă impresie bună.
„N-am luat inspecția, dar n-a contat”, spune ea. „Toți s-au frământat să mă ajute, să dea înapoi. Au înțeles că doamna traversează un moment greu și ei sunt acolo, alături de mine.”
A fost foarte important pentru Dragoni, crede ea, și că le-a arătat că sunt toți în aceeași barcă. Decupa cu ei, citea cu ei, împărțeau biscuiții, bomboanele și merele. Mai mult, că a crescut în ei ideea că împreună sunt o echipă. De exemplu, toți jucau fotbal, inclusiv fetele. Așa că Tița le-a încurajat această pasiune. Le-a cumpărat o minge și îi filma când coborau cu toții din mansarda școlii spre terenul de sport.
„Plecau toți, veneau toți”, spune învățătoarea. „Se certau și țipau, dar erau împreună.”
Pe de altă parte, ea a învățat de la ei să ceară când are o nevoie, așa că, atunci când a venit pandemia și Dragonii ei nu aveau dispozitive de pe care să lucreze, Tița a cerut ajutor unui profesor de IT. La discuție a participat și un părinte din școală, care i-a înțeles supărarea și a făcut rost de laptopuri de la o companie pentru toată clasa.
Cu asociația de părinți au refăcut instalația electrică din clasă, au amenajat un colț de citit și au cumpărat o tablă nouă, iar părinții Dragonilor au văruit și au montat draperii. Astfel, când au revenit la școală, elevii Tiței s-au întors în prima clasă digitalizată din sectorul 2.
La finalul clasei a IV-a, i-a dus pe Dragoni în excursie la Salina Prahova. Au primit rucsacuri la fel de la o asociație, trenul a fost gratuit, câțiva părinți din școală au plătit pentru ei intrarea în salină, Tița și alți copii au adus mâncare și apă pentru colegii care nu aveau. Pentru că îi tentau locurile de joacă din salină, dar nu aveau bani, Dragonii au negociat cu personalul până când au primit accesul gratuit.
Tița a fost mândră de ei că au luptat să obțină ce și-au dorit, că au ascultat-o, că au rămas uniți, că nu s-au purtat urât.
„Am simțit de multe ori că îi scot din zona lor maximă de confort. Dar nu am renunțat să țin ștacheta sus și să-i trag după mine. A ieși din zona de confort a fost și faptul că ne-am dus în excursie, că ei n-au fost cu trenul niciodată.”
Acum, când Dragonii sunt în clasa a V-a, colegii profesori îi spun că sunt creativi, calzi, prietenoși – și au grijă de Inimoși, elevii de la pregătitoare ai Tiței. Dincolo de cunoștințele acumulate, pentru ea e important că au devenit oameni buni.
În Săptămâna Prieteniei, o activitate desfășurată în toată școala, Inimoșii s-au întâlnit cu Dragonii, au citit, au scris și s-au jucat împreună.
„Asta voiam de la ei. Să dea mai departe, să fie atenți și buni.”
Dragonii rămân în amintirea ei ca un laborator practic de coaching.
„Pentru că ei nu mă judecau. Ei nu se așteptau ca doamna să fie într-un fel. Ei se așteptau să fie doamna prezentă și să fim împreună acolo. Ne-am dat încredere unii în alții, ne-am ridicat unul pe altul.”
Text de Oana Racheleanu
Editor: Lavinia Gliga
Foto: Doria Drăgușin
Premiu susţinut în 2023 de Axxess Capital & RomWaste Solutions, partener strategic. Momentul de premiere: