Teodora Coman, profesoară de Limba şi Literatura Română, Școala Generală nr. 18, Sibiu – profesor MERITO 2021
08/09/2021
Daniela Elena Ionele, profesoară de Ştiinţe Tehnice şi Instruire Practică, Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian”, Agnita – profesor MERITO 2021
08/09/2021

Cătălin Zaman, profesor de Limba şi Literatura Română, Şcoala Gimnazială „Înv. Nicolae Ispas” Clondiru, com. Ulmeni, jud. Buzău – Profesor MERITO 2021

Un profesor în banca elevului

„Toate cadrele didactice sunt izvoare de cunoștințe, dar profesor cu adevărat e cel care reușește să-și aducă nivelul de cunoștințe la nivelul de înțelegere al elevului. Abia atunci poți culege roadele, dacă privești dinspre bancă spre tablă.”

BIO: Cătălin Zaman, 38 de ani, a urmat Facultatea de Litere, secția Română – Franceză, la Universitatea Transilvania din Brașov și un masterat în Mass Media și Comunicare. Din 2006 predă în satul natal, Clondiru, aflat la 30 de kilometri de Buzău, iar anul acesta a fost numit director al școlii.

Am intrat în învățământ cu gândul de a le arăta copiilor altceva, o alternativă la învățământul rigid, tradițional. Am căutat să inversez puțin procesul de predare: elevii să facă exerciții și să își extragă singuri teoria de acolo. Le cer să lucreze pe grupe, să facă prezentări în PowerPoint, facem studii de caz, îi încurajez să mă întrerupă oricând nu au înțeles ceva.

Organizez concursuri de literatură ca să le stimulez creativitatea și alternez fragmentele din literatura clasică cu cele din literatura modernă, în care ei se regăsesc, ca să cultiv dorința de a citi.

Cred că învățământul „cu biciul” a dispărut. Trebuie să fi dispărut. Și îmi place să cred că a dispărut și mentalitatea profesorilor de zei ai clasei, de stăpâni ai celor patru pereți. Copiii nu trebuie să vadă școala ca un loc unde cară ghiozdanul din cauză că le impun părinții sau că trebuie să fie acolo, ci ca un mijloc de a progresa. Trebuie să știe că nu vin acolo să fie sancționați, ci să se simtă bine.

O lecție importantă pe care am învățat-o în timp a fost să privesc materia pe care o predau prin ochii copilului, nu prin ochii mei. Toate cadrele didactice sunt izvoare de cunoștințe, dar profesor cu adevărat e cel care reușește să-și aducă nivelul de cunoștințe la nivelul de înțelegere al elevului. Abia atunci poți culege roadele, dacă privești un pic dinspre bancă spre tablă, să vezi ce-ar putea fi greu de înțeles în felul în care ai explicat tu.

La un moment dat, am dat un test la o clasă unde n-a luat nimeni mai mult de 7 și mi-am dat seama că acolo am greșit eu cu ceva. Am luat capitolul de la capăt, l-am mai predat o dată, altfel, apoi rezultatele au fost bune. Era clar că fusese vina mea, nu putem să aruncăm totul doar în cârca lor. Noi suntem furnizorii de informații, trebuie să privim din partea cealaltă, dinspre bancă.

Vreau să vadă că acolo, la catedră, profesorul nu e doar profesor, ci este călăuzitor și uneori model. Sunt profesorul – prieten, orele mele nu sunt doar pentru transmiterea brută a informației. Uneori îi aplaud. De exemplu, am avut o simulare națională la care rezultatele au fost deosebite. Pentru că știu că mi se împăienjenesc imediat ochii de lacrimi când simt o emoție mai puternică, m-am ridicat în picioare la catedră și i-am aplaudat.

Cred că ajută în relația noastră că nu-i sancționez, nu mă duc cu catalogul în clasă, discut cu ei armonios, mai presar câte o glumiță, câte o observație care nu are legătură neapărat cu lecția. Atunci se creează o atmosferă liniștită, relaxantă, propice obținerii performanței.

Și încerc să le iau din presiunea de pe umeri. Le spun că indiferent ce se întâmplă la Evaluarea Națională – examen care este mai important decât Bacalaureatul pentru că le alege profilul, deci drumul în viață –, eu sunt singurul responsabil. „Indiferent de rezultat, nu vă va certa nimeni, nu vă reproșează nimeni nimic, eu sunt singurul vinovat, pentru că eu v-am învățat ce știți”, ăsta e discursul meu înainte de simulări și de examen.

Pentru că eu trebuie să îi pregătesc nu doar cognitiv, ci și pentru emoțiile examenului, pentru felul în care pot aborda subiectele, cum să așeze răspunsurile în pagină. Pe mine trebuie să fie presiunea mare, că eu am 38 de ani, dar ei au 14 ani. De ce să fie presiunea pe ei? Cum zicea Creangă: „Dacă-i copil, să se joace, dacă-i adult, să muncească.”

În primul meu an la catedră, la o evaluare inițială pe care am dat-o elevilor din clasa a VIII-a ca să văd de unde plecăm, doar trei copii au luat note peste 5. Am făcut ore de pregătire suplimentară sâmbăta (uneori scriam cu mănuși, pentru că școala nu era încălzită), am recuperat trei ani într-unul, iar la finalul clasei a VIII-a toți au promovat.

De atunci mi-am dezvoltat strategia să îi pregătesc pentru Evaluarea Națională încă din clasa a V-a, iar în clasa a VIII-a îmi construiesc o fișă de progres ca să pot identifica pentru fiecare elev măsurile care se impun. Pe parcursul ultimului an de liceu le dau cinci evaluări, dintre care una este simularea națională, iar sâmbăta lucrez cu ei pe trei grupe, în funcție de nivelul lor. Cel târziu în luna aprilie, ei sunt deja pregătiți de examen.

Dau toate aceste evaluări în același stil cu simulările, cu colțul sigilat, să se obișnuiască cu toată metodologia parcurgerii pașilor de dinainte. Pentru ei este o sursă de stres, sunt și foarte emotivi, de aceea trebuie să știe exact pașii pe care îi au de urmat în momentul în care intră în sala de clasă.

Metodele pe care le folosesc par să dea rezultate. La scurt timp după ce am început să le aplic, în 2009, într-o clasă din mediul rural, cu elevi din toate categoriile, inclusiv cu risc de abandon, media la Evaluarea Națională a fost de 8,69, cu cinci note de 10. Punctul culminant din cariera mea a fost anul 2020, când 10 elevi au obținut note peste 9 la Evaluarea Națională, dintre care patru au luat nota 10. Vizibilitatea de care au avut parte aceste rezultate în presă a adus sponsori către școala noastră: acum toaletele au fost mutate din curte în interior, în curtea grădiniței va fi amenajat un parc, iar biblioteca are 1.000 de cărți noi.

Tot ca o recompensă a acestor rezultate, la începutul acestui an am fost numit director. Am patru unități în subordine, iar școala la mine începe la 7:30 dimineața și se termină la 11, 12 noaptea. Vara asta am avut trei zile de concediu, în rest am venit în fiecare zi la serviciu, pentru că îmi place să fac lucrurile bine și să rămână, nu doar să le bifez și cel care vine după mine să le ia de la zero. Dar durerea este că petrec puțin timp cu fetița; soția chiar îmi spune: „Tu ești mai mult al școlii decât al nostru”.

Însă i-am rugat pe elevi să mi se adreseze în continuare cu „domnul profesor” și pe colegi să-mi spună pe nume, pentru că funcția de director e pasageră. Și mai ales ca să nu uit care e rolul meu acolo, de profesor. Am primit și o ofertă pentru un post la o școală care se află chiar peste drum de locuința mea din Buzău, dar n-am putut să renunț la ce am reușit să clădesc în colțișorul ăsta, în Clondiru. Visul meu este să construiesc în sat o școală așa cum ar trebui, cu laboratoare de științe, cu sală de educație fizică.

Anul acesta, nouă elevi din clasa mea s-au înscris la Evaluarea Națională și unul singur a picat, cu 4,55. În contextul în care au fost mai mult pe acasă decât pe la școală, au primit manualele în decembrie, tabletele au venit cu două săptămâni înainte de ieșirea din online și ei au învățat mai mult de pe telefoane sau după fișele fizice pe care le dădeam eu, notele acestea au fost foarte muncite și elevii ar trebui felicitați pentru ele.

Nu ne-a fost ușor în online, dar să mă plâng eu ca profesor, când am toate mijloacele? Mi-am luat tabletă grafică să pot sublinia, în spate am avut și flipchart. De ce să mă plâng eu? Greul tot pe ei a fost.

Oricum trebuie să încetăm să îi mai privim pe copii doar în funcție de română și de matematică. Faptul că din orele mele rămân doar cu cunoștințe de nota 5, de exemplu, nu-i o tragedie. Ei trebuie să meargă pe drumul lor. Avem nevoie și de pictori talentați, și de muzicieni desăvârșiți, de profesori buni de educație fizică. Le spun mereu să nu-și imagineze că am de la ei pretenția să devină toți intelectuali, ingineri, directori, doctori. Până la urmă, și tractoriști dacă ajung – să știe să tragă o brazdă cel mai bine, astfel încât clienții să-i caute pe ei. Să fie cei mai buni în ceea ce fac. Și atunci o să le fie bine.

 

*După un an marcat de distanțare, am ales pentru această ediție să spunem poveștile profesorilor MERITO prin vocea lor, pentru a vă permite să îi cunoașteți cât mai direct și personal.

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin

1 Comment

  1. Florian spune:

    Sunteți un,profesor extraordinar de bun, nu mai găsim așa profesor,ca dumnea voastră vă iubim Domnu profesor❤

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *