Mihai Bădiță, profesor de Educație Muzicală, Liceul de Artă, Sibiu – profesor MERITO 2020
04/09/2020
Mirela Spiță, învăţătoare, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Bacău – profesor MERITO 2020
04/09/2020

Cristina Dudan, profesoară de Biologie, Colegiul Național „Radu Negru”, Făgăraș – profesor MERITO 2020

Biologia, zi de zi

„Să fii profesor e o șansă, pentru că nu poți să le transmiți copiilor ceva din ce nu ai. Trebuie să te crești pe tine ca să poți să transmiți. Informație poate să transmită orice om. E o emoție pe care o pui acolo, alături de ciuperca aia.”

Cristina Dudan ia un microscop, câteva cărți și un recipient pentru substanțe dintr-o săliță în care își ține materialele didactice, inclusiv mulaje făcute de elevi din plastilină sau aluat, dar și corturi și plase de prins fluturi. Intră în clasa a V-a A cu brațele încărcate – dar, înainte de orice, îi întreabă pe elevi cine a adus pâine și iaurt.

A fost tema după lecția despre bacterii, prin care profesoara de biologie a vrut să-i ajute să înțeleagă că lucrurile pe care le învață la școală au aplicabilitate în viața de zi cu zi. Trece cu o linguriță pe la fiecare, să verifice consistența iaurtului, în timp ce unii încep să mănânce direct din borcane, cu un colț de pâine.

Astăzi urmează ciupercile. Profesoara le arată niște drojdie uscată granulată, toarnă peste ea puțină apă și lasă recipientul pe calorifer, ca mai târziu să îi observe dezvoltarea sub microscop.

Dudan are 34 de ani, e fâșneață, poartă blugi și bocanci. S-a născut în comuna Ivești, județul Galați, și spune că i-a plăcut dintotdeauna să învețe. „Mama îmi povestește că veneam de la școală, nu mă schimbam, nu mâncam, mă apucam de teme.” Datorită unei profesoare din clasa a V-a, care preda cu pasiune și care i-a învățat să lucreze cu microscopul, a prins drag de biologie. Nu-și mai amintește cum o cheamă, dar ține minte perfect cum a predat celula. Însă mai târziu, speriată de profesorul agresiv de matematică, a fugit la profilul filologie. Fără să studieze biologia în ultimii doi ani de liceu, a ales să dea BAC-ul la materia de care prinsese drag. A învățat singură după programă și a obținut una dintre cele mai mari note din oraș.

În Sibiu a urmat Facultatea de Științe ale Naturii, Ecologie și Protecția Mediului. Acolo s-a căsătorit și a născut doi băieți gemeni, dar familia s-a mutat în 2011, când soțul ei, preot, a fost repartizat într-un sat din județul Brașov. Nici nu știau unde e pe hartă comuna Lisa, iar mutarea a venit cu multe lucruri noi: o casă goală (cea parohială), un loc unde nu cunoșteau pe nimeni, un prim an în învățământ, la școala din sat.

An care a fost foarte greu, își amintește Dudan. Nu doar pentru că era prima dată când profesa, ci și fiindcă elevii erau agresivi, își vorbeau urât, iar profesorii au primit-o cu scepticism. Nici materiale didactice nu avea, așa că le-a împrumutat pe cele de la o școală care fusese închisă. Le ducea mereu cu mașina, altfel erau depozitate acasă – scheletul, pe birou, iar craniul, pe tăblia patului.

Pentru că era obișnuită ca în școală să se facă activități, a început să cheme elevii la ea acasă. Sufrageria se transforma în sală de vizionat filme sau repetat colinde, apoi au apărut și plimbările cu trenul – pentru mulți, o premieră – la concerte la Sibiu. Pe măsură ce se apropiau de ea, elevii constatau că e diferită.

În cei opt ani de profesorat, Dudan a predat în șapte școli, ca să-și întregească numărul de ore la catedră. Au fost ani în care a predat și în trei localități diferite, simultan. În 2017, obosită de toată alergătura, a luat chiar în considerare angajarea ca biolog la spitalul din Făgăraș. Începuse să se pregătească pentru concurs, când directoarea de la Colegiul Național „Doamna Stanca” i-a oferit jumătate de catedră. Atunci i-a devenit limpede că locul ei e în învățământ și spune că i-ar fi părut rău toată viața dacă ar fi ales altă cale.

„Îmi place adrenalina”, spune râzând. „Îmi place între copii, cred că și din cauză că îmi place să vorbesc. În laboratorul de analize, numai eu cu microscopul, n-aș fi putut să vorbesc singură.”

Crede că orice copil merită o șansă, chiar și cel de la care nu așteaptă nimeni, nimic. Iar rezultatele sunt excepționale, spune, dacă îl încurajezi. A văzut o astfel de schimbare, pentru prima dată, la o fetiță care deranja orele și nu avea niciun interes pentru școală. După ce i-a lăudat talentul la desen și a îndemnat-o să exerseze mai des, eleva a început să învețe. A ajuns să ia nota opt la un test de biologie, spre mirarea tuturor profesorilor din cancelarie.

„A fost supraviețuirea pentru ea, acum este la o școală profesională”, spune profesoara. „Cred că va ține minte toată viața că cineva a apreciat-o, dar pentru un talent real.”

În 2018, Dudan a devenit titular la Colegiul Național „Radu Negru”, tot în Făgăraș. Dar elevii din Lisa i s-au plâns că i-a părăsit și pe ea a durut-o reproșul, așa că și-a dorit să continue activitățile și cu ei. A aplicat cu un proiect la Fondul Științescu, prin care propunea să facă observații la microscop, experimente chimice și observarea păsărilor, cu o grupă de 30 de elevi. A anunțat pe Facebook și s-au înscris 50. Contând și pe ajutorul soțului, a decis să îi primească pe toți.

Astfel, sâmbăta, în anul școlar 2016 – 2017, veneau toți în grupe de câte 10 în casa familiei Dudan. În sufragerie, observațiile la microscop și învățarea identificării păsărilor, iar în baie, experimentele la chimie. În pauzele de câte cinci minute dintre grupe, profesoara spăla recipientele, dădea cu aspiratorul și pregătea spațiul pentru încă o tură.

Deși a fost obositor, soții Dudan au mai aplicat de două ori la Fondul Științescu. Au studiat cu elevii pe teren păsări, au făcut experimente chimice, au învățat să recunoască galaxii și constelații, să folosească detectorul de lilieci și să recunoască diferențele dintre peșteri.

Apoi, în 2017 – 2018, s-a adăugat și un proiect pentru elevii din Făgăraș, care erau invidioși pe cei din Lisa. Au făcut un studiu al poluării, o tabără de cercetare la ieșirea din oraș, au studiat păsări, lilieci și au prins fluturi. Proiectul s-a încheiat, rămânând să treacă toate concluziile observațiilor într-o revistă.

Activitățile extra-școlare nu-i fură din energia și creativitatea de care are nevoie la ore. Dudan caută mereu metode prin care să-i ajute pe elevi să învețe mai ușor. Au făcut mulaje din plastilină sau din aluat reprezentând secțiunea pielii, un experiment prin care au recreat sistemul respirator cu baloane, paie și sticle de plastic, au construit un Alfabet Braille la lecția despre simțul tactil și au simulat drumul undelor sonore prin ureche cu o improvizație de pâlnii, tuburi și un bol cu apă.

La clasa a VI-a B, după ce au studiat sistemul digestiv, profesoara le-a arătat copiilor, cu ajutorul unui clip, care sunt efectele zahărului asupra creierului. Le-a explicat că nu e vina lor că sunt agitați, ci că zahărul acționează ca un drog, așa că i-a provocat: cine reușește să nu cumpere absolut nimic de la magazin timp de o săptămână și să consume doar mâncare de acasă, primește un punct la testul de biologie. Deși nu încurajează pârâtul între elevi, de data asta chiar i-a rugat să se supravegheze unii pe alții și să îi spună cine încalcă înțelegerea.

Pentru că toți au terminat provocarea cu bine, iar părinții au fost foarte încântați de rezultate, profesoara a decis, împreună cu diriginta, să treacă la nivelul următor: fără alimente din comerț până la terminarea semestrului, pentru o notă de 10 la biologie. Și, la fel de important, cine râde de mâncarea altuia este descalificat. În februarie, două clase de a V-a și două de a VI-a erau în provocare, astfel că în fiecare pauză vedeai copii mișunând pe holuri cu caserole cu paste, omletă sau piept de pui.

Dudan conduce 50 de kilometri în fiecare zi, între Lisa și Făgăraș, și pare neobosită. Gândește în continuare proiecte mari, prin care elevii să vadă că ceea ce învață la școală se aplică în viața de zi cu zi, proiecte în care biologia se combină cu desenul ori geografia. Abia seara, când ajunge acasă, își dă seama că energia ei e limitată. Dar nu s-ar mai gândi niciodată să-și schimbe profesia.

„Să fii profesor e o șansă, pentru că nu poți să le transmiți copiilor ceva din ce nu ai. Trebuie să te crești pe tine ca să poți să transmiți. Informație poate să transmită orice om. E o emoție pe care o pui acolo, alături de ciuperca aia.”

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin

1 Comment

  1. Roman Mariana spune:

    Minunat om! Felicitări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *