Mircea Nistor, profesor de fizică și robotică, Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu”, Hunedoara – profesor MERITO 2019
13/03/2019
Elisabeta Păcuraru, învățătoare, Școala Gimnazială Eșelnița, județul Mehedinți – profesor MERITO 2019
13/03/2019

Ioana Steluța Manea, profesoară de matematică, Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Techirghiol – profesor MERITO 2019

Ce au în comun matematica, Vivaldi și Mihai Șora?

„Eu vreau să le arăt că pot. E provocator cu vârfurile, oricine își dorește să lucreze cu ei, dar să-i iei de la bază și să-i aduci să-ți ia 5 sau 6 la bac nu e foarte ușor. Trebuie să vrei asta, tu ca profesor, și să le dai lor încrederea că ei pot.”

 

În Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Techirghiol, o clasă de a VII-a tocmai a învățat formule de calcul prescurtat, „o lecție foarte, foarte importantă”. „Dau un pic mai încet și acum o să vreau să mă urmăriți”, le spune profesoara de matematică Ioana-Steluța Manea, mutând în surdină Iarna lui Vivaldi, care se auzea din telefonul ei pus pe catedră. Copiii încep să se perinde la tablă, ajutați de explicațiile ei, iar numărul de voci care spun că au înțeles despre ce e vorba și că e simplu crește. „Mai facem unul, ca să fim siguri?”, întreabă Manea când simte vreo ezitare. La vreun sfert de oră după ce a ieșit la tablă și a greșit, Robert, expert în șters tabla, pune buretele jos, se întoarce spre profă și mai cere un exercițiu.

– Vrei cu plus sau cu minus?

– Nu mă sperie minusul.

– Atunci pune cu minus.

Manea le-a demonstrat copiilor că, ieșind la tablă, sunt obligați să proceseze, pe când din bancă doar copiază, și încearcă să-i scoată pe toți, când timpul și lecția i-o permit.

Cunoaște bine bucuria revelației că poți să rezolvi un exercițiu. Într-a V-a și a VI-a, matematica era pentru ea un coșmar și, când predă, are mereu în minte fetița speriată de atunci. „De multe ori, în bănci, mă văd pe mine copilă.” Norocul ei a fost un vecin care, pregătind-o de examen, i-a arătat ce minunată poate fi matematica atunci când profesorul are răbdarea de a ți-o explica. Într-a VII-a și a VIII-a, Manea s-a scufundat în exerciții, devorând culegerile pe care le avea. Nu înțelege cum de, în timp ce lucra, auzea muzică de Bach, iar muzica se împletea perfect cu numerele. Nu știa că e Bach, a aflat mai târziu, recunoscând acordurile. Se gândește că poate venea de la vreun radio din bloc, dar mama i-a spus că nu aveau vecini melomani. Mai târziu, la cămin, în facultate, muzica clasică i-a fost umbră de nădejde în nopțile de studiu și pasiunea asta încearcă să le-o imprime acum și elevilor ei. Lecțiile mai complicate, precum cele de geometrie, le face în liniște, dar când vede că elevii au înțeles și trebuie doar să aplice ce știu, dă play și calculele încep să cânte.

La 46 de ani, în blugii ei evazați punctați în talie de o curea lată, cu o maletă roșie și o capă verde din stofă, cu buze roșii și cercei supradimensionați care prind soarele ca niște oglinzi, Manea îți evocă mai degrabă o profă de desen cu un trecut hippie. Dar e o profă de mate care, în timpul liber, merge pe plajă sau pe faleză și face fotografii pe care apoi le editează până ajung să transmită ce a simțit când le-a făcut, care-și umple viața citind sau învățând să cânte la pianina pe care și-a cumpărat-o.

Crescută în Băneasa, Manea a reușit să intre la „Mircea cel Bătrân”, colegiu de prestigiu din Constanța, și a continuat să studieze, convinsă că va da la medicină, ca sora ei mai mare. Vacanțele și le petrecea printre cărți, îndemnată de mama, profesoară de română, care prefera să-și vadă fetele citind decât trebăluind. După ce a pierdut contactul cu chimia organică, s-a concentrat pe matematică, pe care a studiat-o mai departe la facultate. În cercurile ei de prieteni au fost constant și matematicieni, dar și poeți sau pictori.

Poate și de-asta are o slăbiciune pentru elevii cu înclinații artistice. A văzut cum matematica umpluse de angoasă oameni făcuți să se simtă proști pentru că nu o înțelegeau. Când vede copii sensibili, se apleacă asupra lor cu dorința de a le arăta că nu e atât de greu pe cât pare. Nu poate avea pretenții absurde de la ei, așa cum știe că nu poate avea nici de la copiii cu probleme acasă, cu părinți plecați în străinătate, copii care muncesc noaptea și, dimineața, la școală, aproape dorm în bănci. Vrea, în schimb, să le dea încrederea că matematica e o mare pe care o pot trece.

La oră, în timp ce tablele se tot umplu și se șterg, ce ar putea fi dificil capătă potențial de încântare: „Punctul C e frumos la varianta asta”, o auzi spunând. „Acum apare ideea, pe care vă rog frumos să o puneți cu 70 de semne de exclamare, s-o colorați. Ia uitați-vă frumusețe!”

După 10 ani de predare în Techirghiol și cei cinci ani dinainte, în care a preferat să fie profesor suplinitor la licee bune din Constanța decât să se titularizeze, spune că nu ar putea lucra doar cu vârfurile. În orice clasă are doi-trei copii buni, dar important pentru ea e ca toți să plece cu lecția înțeleasă și să nu rămână în urmă. „Eu vreau să le arăt că pot. E provocator cu vârfurile, oricine își dorește să lucreze cu ei, dar să-i iei de la bază și să-i aduci să-ți ia 5 sau 6 la Bac nu e foarte ușor. Trebuie să vrei asta, tu ca profesor, și să le dai lor încrederea că ei pot.”

Le zice de mici că memoria te poate înșela, dar gândirea niciodată, și îi învață să deducă logic. Predatul științific îl însoțește adesea cu exemple din viața de zi cu zi. Regula semnelor le-a explicat-o liceenilor cu ajutorul banilor. „În momentul în care le spun că minusul înseamnă datorie, iar plusul înseamnă că ai tu în buzunar, automat se prind, mai ales cei mari, care au spirit mercantil.”

Cu fiecare clasă are un grup de Facebook unde dă exerciții și lecții sintetizate, cu formule subliniate și instrucțiuni scrise de mână. Le permite elevilor să o sune dacă se împotmolesc la vreo problemă, pentru că o bucură să știe că lucrează. Naveta dintr-un capăt de Constanța până în Techirghiol cu autobuz și microbuz face mai dificilă venirea la școală în weekenduri, dar când programul le-o permite, rămâne la pregătire după ore cu copiii de a VIII-a și a XII-a. În loc de meditații, își îndeamnă elevii să asiste la orele ei de la clasele mai mici, ca să-și amintească materia sau ca să fixeze ce au uitat și sigur le trebuie la examen.

La clasă, are în voce o relaxare care invită la dialog. A predat, la început, și în școli de meserii sau la seral, și a învățat că respectul nu se impune prin țipete sau amenințări, ci prin ce știi și prin cum le poți vorbi oamenilor. Și că orice elev poate fi cucerit dacă în loc să-i arăți tot ce nu știe, faci trei pași în spate și-l ajuți să recupereze. „Uneori prefer să rămân în urmă la clasele mai slabe și trec lucrul ăsta în planificare. Vreau să reiau materia din clasa a VII-a sau a VIII-a, ca să acopăr niște goluri. Chiar și anul ăsta am făcut asta la o clasă. Eu o să-i am patru ani, eu o să mă chinui, eu vreau să-mi știe.”

Manea se întreabă în continuare ce poate să-i învețe pe copii, dincolo de formule și ce se cere la Bac. I-ar plăcea să existe o programă cu mai puține exerciții, dar cu o abordare multidisciplinară, care să-i arate elevului la ce folosește matematica în viață – că e importantă în pictură, în muzică, în arhitectură, că o găsești peste tot. „Eu le-aș vorbi, dar ce mă fac eu, că trebuie să treacă examenul? Să înțeleagă că matematica nu e ceva glacial, e o știință vie. Că ei o percep ca pe ceva inert, cum ar fi latina.”

Dincolo de victoria unei note de trecere, către care știe că-i poate purta, Manea își dorește să lase ceva în ei, fie că e vorba de discuțiile despre viață pe care le au la ora de dirigenție, de lecțiile incognito de gramatică din timpul orelor, când îi întreabă cum se scrie „mira-m-aș” sau cum se conjugă un verb la perfectul simplu, sau de cărțile pe care le așază în mâinile lor, de la Micul Prinț la Oscar și Tanti Roz. „Îmi place să le îmbin. O fac, pentru că altfel n-aș putea.”

– Doamna profesoară, ne dați un citat?, a întrebat din senin o fată de a XI-a în timpul unei ore de matematică din februarie, la care am privit-o pe Manea pregătindu-și copiii pentru simulare ca un antrenor relaxat, cu zeci de strategii în mânecă.

Manea a luat creta și a început să scrie din memorie, în partea de sus a tablei din dreapta. „Un citat din Mihai Șora, despre care v-am vorbit de atâtea ori. L-am citit acum câteva zile și mi-a plăcut foarte mult.” Le-a spus că Șora desenează în roșu, culoarea vieții, și că citatul i-a amintit de niște versuri din Nichita Stănescu, care, de altfel, i-a dedicat filosofului poezia De drag de dl. Șora.

Două minute, nu mai mult, într-o clasă din Techirghiol, în care s-a trecut de la „Către ce vă trimite cu gândul?” la „Bun, hai să vedem exercițiul 2. Cum suna?”, iar pe tablă, sub „Voi desena inimi până când inima mea desenată va începe să bată”, a început rezolvarea unei matrice.

Text de Gabriela Piţurlea

Foto: Doria Drăguşin

8 Comments

  1. Ana spune:

    Minunata!

  2. Popa Veronica spune:

    Impresionant portret ,plin de culoare si realism ,surprizand un profesor al acestor zile grele ale invatamantului,caruia poti sa-i ridici statuie!
    Un profesor care însuflețește cifrele ca un dirijor în fața orchestrei, stârnind empatia !
    Toată admirația pentru colega mea dintr-o altă generație!

  3. Mihai spune:

    Cele mai frumoase ore de matematica! Imi este dor de orele cu dumneavoastra!

  4. Carmen spune:

    Un suflet frumos! Cea mai bună profesoară de matematică.

  5. Volkan spune:

    Doamna Diriginta sunt mandru pentru dumneavoastra ca in sfarsit ati fost rasplatita pentru munca pe care o depuneti cu mare drag, sunt mandru ca am avut o astfel de Diriginta pe care n-am s-o pot uita niciodata, sunt mandru pentru ca datorita dumneavoastră astazi sunt student, nimeni nu credea in mine ca pot lua bacul dar dumneavoastră ati fost persoana care m-a incurajat si a pus tot sufletul ca eu astazi sa-mi pot crea un viitor mai bun. Va mulțumesc pentru cat de mult v-ati chinuit chiar si pentru chinul meu va mulțumesc (atunci cand m-ati ascultat o saptamana pentru un 5 ) deoarece fara acest chin sunt sigur ca nu as fi rezolvat nimic, va mulțumesc pentru tot Doamna Diriginta si va iubesc enorm de mult. Nu am sa va uit niciodată!!!!

  6. Roberta Cristina spune:

    O dirigintă extraordinară pe care nu o vom uita niciodată!Nu mi-a plăcut matematica deloc până la liceu..până să devină profesoara mea.Îi suntem recunoscători pentru tot efortul depus și pentru felul în care se dedică pentru noi!

  7. Micule Print, comentariile de mai sus imi intaresc convingerea ca nominalizarea la Merito o meriti pe deplin. Cu drag, un prieten de pe Facebook.

  8. Minodora Paliu spune:

    Felicitari, doamna profesoara ! Minunat !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *