Elena-Ligia Jebelean, profesoară de Limba şi Literatura Română, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Timișoara – profesor MERITO 2020
04/09/2020
Laura Grațiela Petcu, director și profesoară de Geografie, Școala Gimnazială „Nicolae Ioan Jilinschi”, com. Vernești, jud. Buzău – Directorul MERITO 2020
04/09/2020

Doina Elena Gosav, profesoară de Chimie, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, Vaslui – profesor MERITO 2020

Niciun vis nu e prea mare

„Să dai șansa unui copil care vine din mediul rural să intre la Medicină sau la Farmacie, fără o oră de meditație, mi se pare că e cel mai mare bine pe care pot să-l fac. Nu au posibilități materiale. Dar au, în schimb, capacitatea intelectuală și dorința.”

La fiecare patru, cinci ore de chimie, elevii din clasa a X-a B fac câte un experiment. Astăzi încheie capitolul despre alcooli, iar profesoara Elena Doina Gosav le-a pregătit mai multe probleme practice cu etanolul. Elevii sunt așezați pe scaune pestrițe, de toate formele – cu mânere, din metal, cu roți –, câte trei, patru în băncile mari din laborator, și poartă toți mănuși de unică folosință. În fața lor așteaptă eprubete și sticluțe cu substanțe, iar profesoara le împarte fișe de lucru.

Dintre cei 35 de elevi, 31 visează să devină medici și au ales special clasa de Științe ale Naturii a profesoarei Gosav. Ultimele trei generații ale ei au avut o rată de succes de aproape sută la sută la admiterea la facultățile de medicină din țară. De când a observat o creștere a interesului pentru acest domeniu, profesoara și-a schimbat puțin abordarea: „M-am pus în pielea lor și am zis: ce doresc acești copii de la mine, ca profesor? Să ajungă să urmeze o carieră de medic. Hai să văd cum îi pot ajuta”.

Deja din clasa a IX-a, Gosav lucrează cu ei exerciții din culegeri de teste pentru admiterea la Medicină, astfel încât până la finalul clasei a XII-a să parcurgă toată materia cerută. Pregătirea pentru facultate ar putea fi o sursă de venit în plus, dar ea vrea să le dea o șansă tuturor, inclusiv celor cu situații financiare mai dificile. Așa cum a fost cazul unui fost elev dintr-un sat de lângă Vaslui, care mergea pe jos patru kilometri până la autobuz, apoi încă trei până la școală. Uneori era primul sătean care făcea, iarna, cărare prin zăpadă.

„Să dai șansa unui copil care vine din mediul rural să intre la Medicină sau la Farmacie, fără o oră de meditație, mi se pare că e cel mai mare bine pe care pot să-l fac”, spune ea. „Scutim niște pregătiri suplimentare lucrând la clasă și dăm șansa unor copii care nu au posibilități materiale. Dar au, în schimb, capacitatea intelectuală și dorința – și își dau seama că asta e singura posibilitate de a ieși din acel mediu.”

La 50 de ani, din care 26 a fost profesoară în Vaslui, Gosav consideră că a fost un copil privilegiat. Părinții au făcut eforturi ca celor doi copii să nu le lipsească nimic și să se poată concentra pe învățat, să călătorească, să meargă în tabere. După ce a absolvit Facultatea de Chimie, la Iași, ar fi avut ocazia să se mute în Statele Unite, dar, pentru că mama ei a fost foarte afectată de acest scenariu, a ales să rămână. Uneori se întreabă de ce n-a plecat, dar își răspunde singură că încă are o datorie morală față de părinții ei.

Mama, soră medicală școlară, a îndemnat-o spre o carieră de medic pediatru, însă Gosav spune că, deși îi plăceau copiii, știa că e făcută pentru materiile exacte – chimie, fizică, matematică. Rețeta perfectă pentru o profesoară de chimie: „Mama mi-a zis: «Fii atentă, că ai în față niște suflețele. Dacă va fi vreodată să greșești, să greșești prin a fi prea indulgentă, decât prea exigentă cu copiii». Mereu mă gândesc la asta.”

Gosav își dorește cel mai mult să formeze tineri care vor deveni niște vectori care să tragă întreaga societate după ei. De aceea a și ales, după șase ani de predat și o primă elevă olimpică la nivel național, să treacă de la gimnaziu la liceu. Și-a dorit să facă performanță, iar la liceu eforturile ei puteau fi mai precis canalizate spre elevi care deja se gândesc la o carieră în domeniu. Dincolo de școală, de doi ani își dedică duminicile pregătirilor pentru olimpiadă, prin programul Centrului Județean de Excelență.

În laborator, elevii de la a X-a B toarnă doi mililitri de etanol într-o eprubetă. „Cam lățimea a două degete de-ale voastre”, le indică profesoara, care astăzi poartă o rochie roșie cu mâneci scurte, ușor bufante. Le spune că etanolul seamănă foarte bine, la proprietățile fizice, cu metanolul – care însă este deosebit de toxic.

„Dacă aveți telefoanele la voi puteți să dați un search rapid să vedeți cazuri de intoxicații colective cu metanol. Eu am căutat aseară și mi-a dat un caz din Iași”, le spune. O fată începe să citească, la îndemnul profesoarei, despre acel caz. Textul spune că pacienții erau într-o stare bună încă de la internare, pentru că, probabil, și-au administrat singuri antidotul: alcoolul etilic.

„La nivelul ficatului, avem niște enzime care poartă numele de alcool-dehidrogenază.”, le explică, „Mai concret, enzimele acestea sunt niște catalizatori care se fixează pe molecula alcoolului și îl dehidrogenează.”. Știe explicația de la profesoarele de biologie, cu care colaborează îndeaproape pentru pregătirea elevilor care își doresc să devină medici, dar și pentru situații ca cea din lecția de azi.

Le împarte apoi câte o bucățică de sodiu și îi îndeamnă să o adauge în eprubetă – amintindu-le să-și ferească fața și părul.

– Vedeți că reacția e deosebit de violentă!

Precaut, un băiat din penultima bancă le sugerează colegelor să mai citească o dată cerința înainte să facă experimentul. Apoi dau drumul sodiului în eprubetă și se-mping toți zgomotos în scaune când începe să se miște ca o bilă deasupra alcoolului.

– A fost bucățica prea mică, le spune profesoara, pentru că reacția ar fi trebuit să fie mai amplă. Dar mi-e și frică să vă dau una mai mare.

– Păi așa și trebuie!, aprobă puștiul.

Laboratorul nu beneficiază de toate resursele necesare. Scaunele, de exemplu, ar trebui să fie speciale, ca să nu îi încurce când fac experimente. Așa că Gosav trebuie să fie deosebit de atentă – de aceea folosește întotdeauna soluții diluate. Mai mult, fiindcă nu există un spațiu dedicat depozitării substanțelor, orele în care nu fac experimente le țin în săli obișnuite, ca elevii să fie protejați de vapori. Pe de altă parte, un dulap e plin cu sticle goale, pentru că nu există întotdeauna fonduri pentru substanțe și nu vrea să le ceară bani elevilor. De pildă, la ora de astăzi ar fi trebuit să lucreze cu alcool cu concentrația de 96 de grade, dar au folosit „o țuică puturoasă” de 50 de grade, făcută la țară de tatăl profesoarei. Mănușile de unică folosință le-a cumpărat tot ea.

Cu toate astea, rezultatele sunt mereu încurajatoare. „Sunt unii copii care fac niște eforturi extraordinare pentru a reuși”, îmi spune. „Copii pasionați de chimie, care lucrează de dimineață până seara, în vacanțe.”

Mesajul pe care îl transmite cel mai des elevilor este: „Puteți, aveți capacitatea necesară, trebuie să vă urmați visul. Trebuie doar să vreți și să faceți sacrificii”. Ca dovadă că anul trecut, din clasa de Științe ale Naturii, dintre 22 de elevi care au dat admiterea la Medicină, doar unul nu a luat examenul.

„Îmi dau seama că port o responsabilitate imensă și știu că trebuie să fac totul la punct și virgulă ca ei să aibă șanse maxime. Mereu le spun: «Trageți la suta de puncte, pentru că de la an la an crește media de admitere»”.

Și ea continuă să învețe, din cărți pe care le comandă online de la Oxford, dar și de la elevi. Cum a fost, de pildă, o metodă preluată în primul ei an de predare, de la un elev. A lui rezolva problema în 10 secunde, pe când a ei, în 10 minute. „Vino să te pup!”, i-a zis atunci.

Îi apar lacrimi în ochi și i se gâtuie vocea când se gândește la sutele de elevi pe care i-a format în aproape trei decenii. Mulți sunt medici, dar și ingineri medicali, chimiști-analiști, farmaciști sau cercetători în chimia medicală.

Șase dintre foștii ei elevi sunt medici chiar în Vaslui, iar ea spune că e o satisfacție foarte mare să se lase pe mâinile lor. Și o face cu toată încrederea. O fostă elevă, medic oftalmolog la Cluj, i-a detectat o problemă la ochi, pe care nici nu știa că o are. Iar elevul care făcea naveta de la țară, cu kilometri de mers pe jos zilnic, lucrează acum chiar la farmacia de lângă blocul ei și îi sare în ajutor de câte ori are nevoie. „Mi se întoarce binele.”

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin

4 Comments

  1. nori spune:

    Nimic nu poate egala bucuria pe care o simt cand citesc aceste randuri. Un profesor ca dumneavoastra care, la fel ca Ana Rusu a reusit sa treaca peste barierele indarjirii, orgoliilor mici si invidiilor omniprezente in judetul Vaslui, sa treaca pestemediocritatea si servialismul cancelariilor din aces loc uitat de toti, sa se faca vazut si auzit . Felicitari, doamna,meritati 100 de astfel de premii.

  2. Veronica Andrei spune:

    Felicitări d-nei profesoare de chimie. Avem nevoie de profesori dedicați și talentați pentru elevii noștri, dar și modele de urmat pentru profesorii debutanți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *