Doina Elena Gosav, profesoară de Chimie, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, Vaslui – profesor MERITO 2020
04/09/2020
Vasilica-Augusta Găzdac, educatoare, Școala Gimnazială „Tiberiu Morariu”, com. Salva, jud. Bistriţa-Năsăud – Educatorul MERITO 2020
04/09/2020

Laura Grațiela Petcu, director și profesoară de Geografie, Școala Gimnazială „Nicolae Ioan Jilinschi”, com. Vernești, jud. Buzău – Directorul MERITO 2020

Această casă numită școală

„Această casă numită școală este o fabrică de viitor. Eu am obligația să le acord acestor copii sprijin, să dezvolt în ei creativitatea și inteligența emoțională de care vor avea nevoie.”

În timp ce mașina albastră alunecă ușor în curtea școlii, directoarea, Laura Grațiela Petcu, îmi spune că trecem pe lângă viitor, trecut și prezent, exact în această ordine. La intrare, lângă terenurile cu iarbă sintetică, se construiește o grădiniță cu program prelungit, pentru care a cerut fonduri de la Ministerul Educației și de la autoritățile locale. Scopul este ca părinții să nu-și mai mute copiii în oraș, pentru că nu au cu cine să îi lase până termină serviciul.

Apoi virează puțin dreapta și trece de fosta școală, construită în 1968, unde a învățat și ea din clasa I. În clădire sunt acum săli de sport, un depozit de rechizite al inspectoratului, pentru tot județul Buzău, și va fi și un muzeu al satului. Parchează în fața unei clădiri noi, unde este prezentul.

Ne aflăm în Școala Gimnazială „Nicolae Ioan Jilinschi” din comuna Vernești, la 10 minute de mers cu mașina de Buzău. La 45 de ani, Petcu și-a petrecut mai bine de jumătate de viață aici – ca profesoară de geografie, 23 de ani, iar de 11, și ca directoare.

Spune că, uneori, locurile aleg oamenii și așa i s-a întâmplat și ei. Pe când era la liceu în Buzău, se gândea să se facă inginer constructor, inginer agronom, ca tatăl ei, sau profesoară, continuând calea mamei, învățătoare. A ascultat sfatul de a urma materia la care era bună, așa că dat la Geografie și Geologie, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, pentru că era olimpică.

Ca profesoară, și-a dorit să devină un fel de mamă pentru elevi, așa cum a văzut-o, la rândul ei, pe mama. Visa să predea la oraș, însă a pierdut postul din Buzău după ce un coleg a depus contestație, așa s-a trezit profesoară de geografie la Vernești, în școala în care a învățat, la trei curți de casa în care a copilărit.

Acum 11 ani, când făcea deja multe activități extra-școlare și avea primele succese ale elevilor la examenele de capacitate, a primit o nouă provocare: de a fi director. Spune că și-a asumat noul rol cumva din mers, pentru că era deja foarte implicată, dar și-a chemat toți colegii și s-au întrebat: „De ce vin copiii la noi în școală? Cum ar putea să fie școala noastră cea mai bună? Cu ce calități trebuie să plece copilul de la mine din sală? Cât de mult trebuie să introducem tehnologia?”.

Pentru că unii voiau să adopte stiluri pedagogice prea moderne, în timp ce alții erau convinși că doar cele tradiționale funcționează, Petcu a stabilit de anul acesta șase principii pe care să le aplice cu toții, atât la clasă, cât și în relațiile dintre ei:

Profesorii să aibă la fiecare oră o schiță clară cu ce vor să atingă din materie; lucrul cu elevii să se facă diferențiat, în funcție de capacitățile lor; elevii să fie obișnuiți să dea și să primească feedback; profesorii trebuie să le explice elevilor unde au greșit și ce pot îmbunătăți; învățarea să se facă autentic, prin proiecte; să existe colaborare între profesori legat de ce merge bine și ce ar putea fi schimbat.

Pentru ea, nu există o limită clară între momentele în care este profesoară și cele în care este directoare. Ba, uneori, nici unde începe și unde se termină viața personală. Biroul ei, mai mic decât cel al secretarelor, se transformă uneori în cancelarie, când vin toți colegii să găsească soluții împreună la anumite probleme, sau chiar în sală de curs, când lucrează cu elevii care merg la olimpiade sau la concursuri de geografie.

A fost învățată de părinți să respecte toți oamenii, așa că o salută călduros pe colega sa, femeia de serviciu, în drum spre birou. După ce semnează hârtii și ia pulsul administrativ, pornește cu catalogul sub braț spre laboratorul de informatică (materie pe care o predă tot ea).

Elevii din a V-a A o așteaptă grupați câte cinci la patru mese, pentru opționalul „Geografia județului Buzău”. După înviorarea cu aplauze pe ritm de muzică, fiecare echipă își alege câte o piatră prețioasă pe care să o reprezinte: rubin, smarald, ametist și diamant. Răspund la câteva întrebări generale despre județ, de pe bilețele colorate trase dintr-un bol, apoi un reprezentant al fiecărei echipe prezintă un obiectiv din Vernești de care sunt mândri.

„Biserica Buna Vestire a fost construită în perioada anilor 1714 și 1715”, spune un puști cât profesoara de înalt. Minionă, într-o rochie cu imprimeuri strânsă cu o curea galbenă, Petcu încurajează fiecare elev care iese la tablă. Pe cei mai timizi îi cuprinde cu mâna pe după umeri.

Urmează alte și alte provocări colorate: contururi de județe din magneți, un puzzle cu Vernești, întrebări scrise pe bilețele în formă de flori. Iar la final, pentru că au discutat despre râul Siriu, o elevă care s-a îmbrăcat între timp în port popular cântă o melodie a lui Benone Sinulescu.

Când ies din clasă, profesoara le amintește să lase cartoanele de evaluare: verde dacă le-a plăcut ora, galben, dacă a fost „așa și așa” și roșu, dacă n-ar mai repeta experiența. După ce pleacă toți, Petcu numără trei cartoane galbene și restul verzi. Le folosește și la ora de informatică – cei care au terminat exercițiul ridică verde și îi ajută pe cei cu galben și roșu.

Profesorii au mereu de ales, crede Petcu, între a vedea școala doar ca un mijloc prin care să-și asigure traiul sau ca unul prin care să se descopere. În școala ei, sunt din a doua categorie și coordonează activități cât mai diverse: revistă, cor, jurnal pe YouTube, serbarea anuală a școlii – care cuprinde tot satul –, ceainărie literară, seră pentru legume și condimente, vizite la centre de reciclare.

Concursul național de proiecte de mediu de la Muncelu, Iași, e de șapte ani preferatul ei. Elevii prezintă o problemă identificată în localitatea lor, pe care au studiat-o un an și propun soluții. Într-un an, echipa de la Jilinschi a analizat, cu un sonometru – cumpărat prin fondurile asociației părinților – poluarea fonică de pe drumul național care trece prin apropierea școlii. Au comparat rezultatele cu pădurea de lângă sat, dar și cu pauzele de la școală. Au observat grâul și arborii de pe marginea șoselei și cum le afectează zgomotul dezvoltarea. Iar juriul, format din profesori universitari, le-a acordat numai medalii de aur și de argint.

Însă momentul cel mai așteptat – care, spune ea, face cât toate activitățile de peste an – este picnicul din iunie, în ultima săptămână de școală, la care participă absolut toți elevii și angajații. Petcu a inițiat picnicul în 2002, când era coordonator educativ, pentru cultivarea spiritului de echipă. Astfel, în timp ce șoferul și profesorul de istorie întorc micii pe grătar, unele profesoare pregătesc legumele culese din seră, iar elevii participă la activități sportive, concursuri de recunoaștere a plantelor și orientare turistică prin pădure.

Metodele ei par să dea rezultate, căci doar trei elevi s-au mutat la alte școli în cei 11 ani de când e directoare. Iar la evaluările naționale sunt printre primele 25 de școli dintre cele 150 din județ, „mult peste media pe țară, mult peste media pe județ”.

De anul acesta, Petcu face parte și din Academia de Leadership, un program care facilitează implicarea companiilor și a societății civile în inițiative de educație. Școala a primit un chestionar despre întreaga activitate, la care au răspuns 28 de profesori, 273 de elevi și 350 de părinți. Petcu se bucură că, după analiza răspunsurilor, va avea o imagine de ansamblu legată de cum se simt oamenii în raport cu școala, dar și ce poate să facă cu rezultatele obținute.

„Această casă numită școală este o fabrică de viitor. Eu am obligația să le acord acestor copii sprijin, să dezvolt în ei creativitatea și inteligența emoțională de care vor avea nevoie.”

Zilnic, până la ora 18:30 are, în afară de orele de curs, întâlniri cu părinții sau cu autoritățile. Între timp, caută soluții la problemele care nu contenesc să apară și căi să implementeze ideile colegilor. De exemplu, acum vor să înființeze o stație a cititorilor, unde elevii care fac naveta să citească până vine microbuzul. Sau vor începe un program de „școală după școală”, în care profesorii vor face lecții, voluntar, cu elevii.

După program, se întâlnește cu alți colegi din Buzău – unii, profesori MERITO –, citește sau răspunde la mailurile urgente de la elevi. Iar apoi, după cinci ore de somn, o ia de la capăt, cu același entuziasm de 23 de ani: „Oare azi ce provocare o să apară?”.

Text de Oana Racheleanu

Editor: Lavinia Gliga

Foto: Doria Drăgușin

Începând cu Gala MERITO 2019, acordăm atenţia bine meritată şi managementului şcolar, atât de important în construirea unei culturi organizaţionale performante în Şcoală şi în atragerea comunităţii locale în jurul acesteia. Împreună cu Fundaţia eMag, premiem Directorul MERITO, dintre managerii educaţionali valoroşi ai României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *