Intuiția de la ora de fizică
„Metodele astea sunt mari consumatoare de timp. Dacă aș pune o definiție pe tablă, ar dura probabil cinci minute. Așa, noi purtăm o oră de discuții ca să-și dea ei singuri definiția. Asta este foarte important, să înveți cum să înveți, să înveți cum se face.”
BIO: Gabriela Deliu are 55 de ani și a ales drumul catedrei imediat după ce a terminat Facultatea de Fizică de la Universitatea București, în 1991. În 2007 a urmat un masterat în managementul educațional și comunicare instituțională, iar în 2015 a intrat la școala doctorală a Facultății de Fizică din Universitatea București, unde a studiat evaluarea standardizată. Aplică metoda investigației din 2014, când a descoperit-o în programul Fizica Altfel. În program este formator, coautorul unui curs de formare, creator de itemi pentru testarea standardizată a elevilor, facilitatorul unor ateliere de lucru față în față și online. Recent, a lucrat la un nou manual de fizică pentru clasa a VII-a.
Pe tabla inteligentă scrie cu verde titlul „Regimuri de funcționare ale unei surse”, iar cu roșu o întrebare: „Cât de mic/mare poate fi R (rezistența)? Care sunt consecințele acestor valori?”. Aceasta este provocarea pe care le-a lansat-o profesoara Gabriela Deliu elevilor de la a X-a A în ora precedentă de fizică. În stânga, un grafic în care sunt reprezentate intensitatea curentului electric, tensiunea, rezistența electrică, iar în dreapta, trei nume de elevi, cu trei calcule diferite.
„În această discuție cu cât de mic poate fi R, cât de mare poate fi rezistența, ați avut păreri diferite”, le spune profesoara. „Și până la urmă am concluzionat că rezistența poate să meargă chiar până la valoarea 0.”
Elevii s-au bazat pe intuiție atunci când au răspuns la provocarea profesoarei, iar astăzi verifică dacă au intuit bine printr-un experiment în laboratorul virtual PhET Colorado, un program online care le permite elevilor să creeze un circuit electric. O fată lucrează pe laptopul de pe catedră cu instrumentele de măsură virtuale, în timp ce un băiat notează valorile indicate de aceste aparate pe tabla alăturată celei inteligente.
„Vă rog să rețineți că în știință este foarte importantă intuiția”, le spune. „Este foarte important să știi să construiești ipoteze, dar la fel de important este să știi să le demonstrezi.”
Acum, la 55 de ani, dintre care 33 petrecuți la catedră, Gabriela crede că intuiția îi va ajuta în viață să ia decizii mai rapide și să anticipeze unele situații. În final, acest exercițiu îi va transforma în niște persoane adaptabile, care vor putea să țină pasul cu lumea în schimbare.
Ei i-a folosit acest instinct în 2014, când a început să practice la clasă inquiry-based learning (metoda învățării prin cercetare), despre care a aflat în Fizica Altfel, un program al ONG-ului Centrul de Evaluare și Analize Educaționale. După 23 de ani la catedră, ajunsese într-o criză profesională – nu se mai regăsea în dinamica tradițională, când ea preda, iar elevii ascultau pasivi.
„Pentru că eu consider că un profesor este în clasă pentru elevii lui, am avut multe momente în care mă întrebam: «De ce sunt eu aici până la urmă? Dacă ei tot timpul sunt plictisiți, nu gustă nimic din ceea ce povestesc eu, care mai e rolul meu?».”
În proiect a cunoscut alți profesori care lucrau deja cu metoda investigației, adică adresarea întrebărilor din aproape în aproape, până când aceștia găsesc singuri răspunsuri la probleme mai complexe.
„Metodele astea sunt mari consumatoare de timp”, spune Gabriela. „Dacă aș pune o definiție pe tablă, ar dura probabil cinci minute. Dar m-aș simți ca și când aș fi bifat ceva, nu aș simți deloc că am făcut-o în folosul lor. Așa, noi purtăm o oră de discuții ca să-și dea ei singuri definiția. Mie mi se pare că este un câștig foarte mare. Asta este foarte important, să înveți cum să înveți, să înveți cum se face.”
Deși inițial avea îndoieli că procedează bine, a observat că elevii au început să fie tot mai atenți. De atunci, spune că în procesul de predare se bazează foarte mult pe ce știu ei deja, apoi construiește, din întrebări, mici schele care să-i ajute să facă singuri câte un pas mai departe. Apoi le propune câte o ipoteză sau provocare și îi invită pe ei să formuleze presupuneri.
„Ipoteza pe care tu o lansezi este o chestie până la urmă de intuiție. Sunt intuiții care se confirmă sau care dau greș. Din punct de vedere pedagogic, ambele sunt valoroase. Toată experiența prin care trec pe parcursul unei ore le este utilă.”
Profesoara îi încurajează pe elevi să-și spună părerea, chiar dacă răspunsul nu e cel corect – greșeala nu numai că este permisă, ci este și o sursă de învățare. Le demontează răspunsurile și îi ajută să înțeleagă de ce au gândit astfel. Ca să le fie mai ușor să înțeleagă anumite situații, îi invită să se imagineze în pielea unui cercetător sau, de ce nu, în locul unui electron.
Acest mod de a lucra, comparativ cu orele clasice, îi învață pe elevi mai multe abilități cognitive, crede Gabriela, cum ar fi atenția, memoria, raționamentul și rezolvarea de probleme. Iar elevii devin mai atenți, mai motivați și li se conturează chiar o pasiune pentru fizică.
Ea crede că rolul școlii este de a forma oameni fericiți și împăcați cu ei, care să poată gestiona situațiile prin care trec și care să fie utili societății – iar rolul ei este de a le modela caractere responsabile, cu fiecare mică informație pe care le-o oferă. De exemplu, le explică faptul că propria lor învățare este datoria lor pentru că, dincolo de eforturile ei, ei singuri trebuie să așeze noile noțiuni lângă cele pe care le au deja, astfel încât să și le însușească.
Apoi, temele sunt o modalitate bună de a exersa responsabilitatea. Atunci când un elev nu își face tema, nu doar că va fi doar un spectator la ping-pongul de întrebări și răspunsuri sau la dezbaterile specifice orei ei de fizică, dar dacă situația se repetă, va fi perceput ca neserios. Ea pune așa mare preț pe asumare fiindcă o consideră cheia către schimbarea în bine a României și renunțarea la mentalitatea „merge și așa”.
De aceea se și implică într-o mulțime de proiecte. De exemplu, în Fizica Altfel este formator, coautorul unui curs de formare, creator de itemi pentru testarea standardizată a elevilor, facilitatorul unor ateliere de lucru față în față și online.
Iar împreună cu Daniela Țepeș, profesoară MERITO 2023, și cu alți profesori au lucrat recent la un nou manual de fizică pentru clasa a VII-a (sub coordonarea lui Cristian Presură), au conceput reperele metodologice pentru predarea fizicii la clasele a XI-a și a XII-a și au făcut parte din grupul de lucru care a elaborat noile programe pentru gimnaziu.
Și ea continuă să învețe. Anul trecut a participat la un training pentru profesori organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), dedicat activităților de popularizare a științei din zona seismologiei. Însă Gabrielei i s-a părut prea valoros conținutul ca să-l înghesuie în 50 de minute, așa că a dezvoltat, împreună cu Daniela Țepeș, un întreg program pe care l-a urmat cu elevii claselor de a VI-a în timpul Școlii Altfel.
Timp de patru zile, cinci ore pe zi, au desfășurat activități și au discutat despre structura interna a Pământului, cum și de ce au loc cutremurele, ce sunt undele mecanice. La final, a fost împreună cu elevii la Institut, la București. Pentru că cercetătorii de acolo au apreciat eforturile ei și ale Danielei Țepeș, le-au invitat la școala de vară de la Marathon, Grecia, unde s-au întâlnit cu alți profesori de științe veniți din toată Europa și implicați în proiectul SeismoLab.
Astăzi, după o oră de calcule și grafice, profesoara îi întreabă: „Seamănă graficul pe care l-am făcut noi astăzi, ca un experiment virtual, cu cel pe care l-am realizat data trecută pe baza discuțiilor și intuiției voastre? Ce seamănă și ce nu seamănă?”.
După ce trec în revistă asemănările și deosebirile, Gabriela le mai aruncă o provocare:
- Ce a mers bine, ce a mers mai puțin? Ce a fost ușor, ce vi s-a părut dificil?
- A fost dificil să ne aducem aminte ce am zis data trecută, răspunde o fată.
- Ne-au plăcut tabelul și graficul, adaugă și un băiat.
Pentru ea, e important ca elevii să ducă la bun sfârșit ce și-au asumat și să nu renunțe la cea mai mică dificultate. Iar recompensele vin la final de oră, după ce parcurg împreună aceste călătorii spre cunoaștere, când vede nu doar că nu sunt plictisiți, ci de-a dreptul încântați.
„Încerc să-i învăț că, indiferent de experiența pe care o trăiești, cred că trebuie să-ți dai un interval de timp în care să reflectezi asupra lucrurilor pe care le-ai trăit”, spune Gabriela. „Este cumva o mică schelă pentru a-i îndruma spre învățare autoghidată, dar și pentru a-și atinge mai repede obiectivele.”
Text de Oana Racheleanu
Editor: Lavinia Gliga
Foto: Doria Drăgușin
Premiu susţinut în 2024 de Crowe România, partener strategic.