Coziana Zaharia, învățătoare, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”, București – profesor MERITO 2019
13/03/2019
Anca Evelina Cîrligeanu, profesoară de Limba şi Literatura Română, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Constanţa – profesor MERITO 2019
13/03/2019

Alina Hoară, învățătoare, Liceul de Artă, Sibiu – profesor MERITO 2019

Doamna cu roboțeii

„Cel mai mult îmi place faptul că la ăștia mici vezi imediat efectul muncii tale. Te chinui, le transmiți și pe urmă un, doi vezi. Ce împlinire ai când îi vezi pe toți că scriu, ce împlinire ai când îi vezi pe toți că știu să citească. Și încerc să le descopăr activitatea lor preferată și prin intermediul ei să-i atrag.”

La 07:45, Alina Hoară e gata să plece la școală. Își ia repede puloverul galben de lână, închide apartamentul plin de culori și pufoșenii– „așa e când lucrezi cu copii”, se explică – și merge pe jos până la Liceul de Artă, pe care îl numește „pătrățelul ei”, ca să înceapă orele. Ajunge la fix pentru lecție în camera cu pereți verde crud, alături de cei 27 de copii, care o strigă „Alina” până la prânz. Pentru început, fiecare spune ce a făcut ziua trecută, apoi ajung la lucruri serioase: matematică sau scriere. Între timp, colorează, desenează, fac adunări și scăderi, ba chiar și roboței din piese lego, pe care mai apoi îi și motorizează. „Am lego și prin geantă.”

Hoară are 31 de ani și este învățătoare la clasa I la Liceul de Artăd in Sibiu. Originară din Petroșani, a ales din liceu să lucreze în învățământ, așa că s-a înscris la pedagogie în Târgu-Jiu. A fost de mică o fire mai creativă: „Tot timpul îmi făceam jucărele, păpuși, îmi plăcea să pictez, să cânt și mi s-a părut că, din toate opțiunile,le îmbina cel mai bine. Am avut ocazia, din practica pe care am făcut-o în liceu, în grădinițe și în școli, să mă joc, să dau în mintea copiilor și să mă bucur de partea asta împreună cu ei.”

A ales apoi să plece la București, să studieze asistență socială: „Oricum includea și psihopedagogie specială. Am studiat și consilierea familiei și copilului și m-a ajutat foarte mult pe partea educațională.” În paralel, s-a și angajat ca învățătoare la o școală.

Avea 18 ani și îi era teamă că nu va fi luată în serios. Purta costume gri, își ținea părul prins, ca să poată câștiga maturitatea pe care și-o doreau părinții. Ah, a venit tipa asta tânără, să vezi ce dezastru, că nu o să știe să-i învețe nimic, se gândea mereu. „Și nu acolo mi-aș fi făcut griji – că eram puțin pregătită. Nu e ceva ce nu-i poți învăța, adunare, scădere, înmulțiri, împărțiri. M-am îngrijorat mai mult de modul în care îi educi, să te asculte, să-i faci să le placă la școală.”

În Sibiu s-a mutat în 2010 și, de atunci, e învățătoare la Arte. (Studiază în continuare, urmând un doctorat la Facultatea de Sociologie, unde a și predat seminarul de Introducere în asistență socială.) „Mi-a plăcut Liceul de Artă, suna bine, mi-am zis să trec la alt nivel. Și, într-adevăr, sunt altfel de copii, mai calzi, cu o fire artistică.” A renunțat la stilul riguros și adora că aproape toți copiii au un hobby, cântă la un instrument, vioară sau pian, sunt creativi. Un grup de copii din fosta generație, care acum sunt în clasa a VI-a, și-aufăcut chiar formație, Revolver, cu câteva piese înregistrate pe YouTube pe care le ascultă uneori.

În clasa ei, învățarea se face cât mai practic și creativ. „Nu stau eu la catedră și copiii în spate”, spune Hoară, „e destul de interactiv procesul de predare la noi”. Lucrează foarte mult pe grupe, iar la lucrul individual apeleazăîn special când copiii trebuie să-și însușească anumite noțiuni sau când trebuie corectați separat. Consideră că rolul ei este doar de a-i dirija când este cazul sau a le propune o problemă.

La matematică, de pildă, fac „trenulețul adunării”. „Unul este locomotiva și îi pun întrebarea: Cât e 1+1? Și dacă răspunde corect, trenul înaintează. Dacă unul dintre ei a răspuns greșit, trenul stă pe loc. Iarăși am greșit? Trenul începe să o ia înapoi și tot așa. De obicei fac jocul ăsta când știu că se sună. Și trenulețul merge spre ușă și când s-a sunat, au ieșit pe ușă și ei.”

La lego a ajuns datorită unui curs de formare în Bruxelles, cu European Space Agency (ESA). Acolo a lucratcu kiturile de legoWeDo 2.0, care vin și cu o parte de motorizare: o sursă electrică, un motor și doi senzori, unul de mișcare și unul de înclinare.Cu ajutorul lor, cei mici fac adunări sau fracții foarte ușor. „Iei de exemplu două cubulețe, unul e de două bulinuțe, altul e de patru”, explică Hoară. „Și le suprapunem: punem deasupra de două și dedesubt de patru. Avem fracția 2/4 și o văd practic. După care iei alte cuburi de alte culori, tot 2, tot pe 4. Observăm că dacă avem același numitor le putem aduna. Cât am obținut? 4 pe 4. Ce observi? Că sunt egale, adică formează un întreg. Învață mult mai ușor așa.”

Hoarăa ajuns săpredea și cursuri de robotică – uneori la clasă, când se potrivește cu programa,în săptămânile Școala Altfel, darmai ales laclubul educativ „Științescu Hub”.„Greutatea, forța de împingere, forța de tragere – cum să-i explici copilului noțiuni de genul, fără să-i arăți ceva? Și atunci kiturile tocmai asta te ajută. Poți face mașinuțe care tractează un obiect și le explici, ei construiesc robotul, au și un limbaj de programare vizuală. Au ca niște căsuțe și fiecare căsuță înseamnă câte o acțiune pentru robot. Într-o oră orice copil învață limbajul – că-l mai uită, nu-i nimic, ni-l aducem aminte ora următoare.”

Primele kituri au fost sponsorizate de Fundația ComunitarăSibiu, iar spațiul din hub l-a zugrăvit și amenajat singură, cu măsuțe cu scaune albastre și un cosmonaut pictat pe peretele de la intrare, ca să fie prietenos pentru copii. „Alina a fost de la bun început pasionată de cum să găsească metode noi prin care să le predea copiilor, era foarte nespecifică unui profesor, nu are deloc fixație de cum ar trebui să-i arate orele”, spune Ana Bugneriu, director de programe. „Și pe lângă asta, ea continuă studiile ca să cunoască și mai bine sfera asta de psihologie a copilului și pedagogie. Le arată copiilor că învățatul e un proces continuu.”

Învățătoarea construiește împreună cu ei roboțeii, care au forme de broscuțe, crocodili sau jucători de fotbal, pe care apoi îi conectează la un laptop și îi motorizează. Roboțeii ajung să se miște, iar copiii reușesc să învețe mai ușor despre concepte complexe, precum alunecarea, cutremure, simțurile animalelor sau metamorfozare. Așa copiii învață și din greșeli. În cazul în care nu au pus o piesă corect, nu s-au unit rotițele, nu s-a mai mișcat nici robotul. „Ca robotul să se poată mișca și să facă ceea ce ne dorim noi trebuie să-l programăm”, explică ea. „Dar ce înseamnă, totuși, programul? Cum comunicăm cu robotul? Putem vorbi în română cu el? Nu, nu ne înțelege. Atunci învățăm noi un limbaj special prin care putem comunica. Și așa copiii învață și mai repede.”

În februarie, Hoară a participat împreună cu șase copii pasionați de cursurile de robotică la „Mision Moon”, o competiție națională de lego pentru juniori în care a reprezentat Sibiul. Copiii au fost selectați pe baza unui concurs și evaluați de specialiști. Competiția s-a desfășurat la București și au pregătit la Hub încă de la sfârșitul lui ianuarie planșa de prezentare, macheta cu o navă cosmică și povestea drumului copiilor până la Lună. A cumpărat singură cartoanele, plastilina și hârtia glasată pentru ei, dar i-a lăsat să-și creeze singuri planșa. A plecat cu gândul de a afla pe ce loc se clasează la nivelul țării și cum poate îmbunătăți modul de predare. Și au câștigat locul I.

Hoarăși-ar dori să vină cu cât mai multe astfel de metode și în școală. O supără însă că nu există fonduri speciale pentru partea didactică. Idei sunt mereu, dar fiecare idee cere o investiție: în materiale, baloane, bețișoare, șervețele, dar mai ales în kiturile de robotică. „Pentru că ai nevoie să le ușurezi copiilor procesul de învățare. Fără el e mai sec, se plictisesc, nu mai au răbdare și vin generații din ce în ce mai hiperactive. Nu mai sunt copiii ăia liniștiți, să-i ții în bancă să scrie, să iasă la tablă. Și, de multe ori, și ei vin cu idei bune care pot fi transformate în jocuri.”

Text de Alexandra Ţipţer

Foto: Doria Drăguşin

1 Comment

  1. Ana spune:

    Alina, te iubesc tare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *