Ana-Maria Rusu, profesoară de Educaţie Muzicală, Şcoala Gimnazială „Anghel Saligny” și Colegiul Național „Unirea”, Focşani – profesor MERITO 2018
10/03/2018
Aniţa Luncan, profesoară de Chimie, Colegiul Național “Emanuil Gojdu”, Oradea – profesor MERITO 2018
10/03/2018

Anda Culişir, profesoară de Biologie, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Cluj-Napoca – profesor MERITO 2018

Școala din afara școlii

„Mă duc oriunde simt că sunt oportunități de învățare. Numai ajutându-mă pe mine pot să-i ajut pe ceilalți”

 

Teoretic, Anda Culișir, profesoară de biologie la Liceul „Onisifor Ghibu” din Cluj, stă acasă cu băiețelul de opt luni. Practic, e aproape la fel de activă ca înainte de concediul de maternitate. E în școală săptămânal, cu copilul după ea, la întâlnirile clubului de voluntariat, pe care îl conduce de opt ani, și, în plus, ține traininguri și ajută voluntar la organizarea următoarei conferințe TEDxEroilor.

Are 35 de ani și de opt e în învățământ. De nimic nu-i e mai frică decât de plafonare, așa că pauza a venit la momentul potrivit. Începuse să nu mai simtă aceeași bucurie de la început, așa că speră că cei doi ani departe de birocrația sistemului îi vor da un suflu nou și răgazul să învețe cât mai mult. „Numai ajutându-mă pe mine pot să-i ajut pe ceilalți”, spune ea.

Creativă și activă a fost dintotdeauna, de aceea alegerea carierei n-a fost neapărat evidentă. Desenează de mică, pe orice și oricând (înainte de grădiniță se trezea singură la cinci și mergea în bucătărie să deseneze) și, deși a terminat Liceul de Arte Plastice, specializarea Grafică, și-ar fi dorit să fie chirurg, la fel ca tatăl ei. În clasa a XII-a a renunțat la idee, după ce și-a dat seama că această specialitate nu i-ar fi lăsat timp pentru nimic altceva, iar o viață de frustrare nu era pentru ea. „Întotdeauna m-am dus după feeling și nu regret.”

A ales educația și Facultatea de Biologie (o altă pasiune moștenită de la tatăl ei), pentru că îi dădeau libertatea să facă voluntariat și alte lucruri care contau pentru ea. „Mă duc oriunde simt că sunt oportunități de învățare”, spune ea.

Acum, creativitatea ei se exprimă prin modul în care predă și gândește materia – de la colaborări cu facultatea de „bio”, la vizite în peșteri, ca să studieze liliecii. Uneori mai desenează, în special camere de copii și grădinițe. În camera băiatului ei a pictat un pangolin (un mamifer cu solzi) care stă de vorbă cu o broască.

La Ghibu, un liceu cu peste 1.000 de elevi, pe care l-a ales pentru că era aproape de casă, predă din primul ei an de învățământ, 2008. A avut norocul să dea peste o directoare care îi sprijină toate proiectele, ascultă vocea copiilor și se preocupă de ceea ce Culișir numește „comunitatea școlii”.

În completare, a mai predat și la Liceul cu Program Sportiv, la cel de Telecomunicații și în continuare are câteva ore la Chinteni, un sat de lângă Cluj. Acolo a văzut ce înseamnă să lucreze cu copii care nu știu să scrie și să-i aducă, până la sfârșitul anului, la nivelul de a desena o planșă la biologie.

„Sistemul e rigid, ca un dinozaur care nu mai moare”, spune Culișir. De aceea crede că își pierd motivația atâția profesori.„Când vezi că nu ești nici valorizat bănește, nici nu ți se recunosc meritele, ți se cam taie aripile. Urăsc sistemul, de-asta stau în el”, glumește ea.

O fascinează generațiile actuale, pentru că sunt atât de bine informate și atât de bine conectate, și o frustrează că programa nu ține pasul cu ritmul în care apar nevoile societății – nu doar la noi, ci în general. E la curent cu conferințele UNESCO care dezbat noi tendințe în învățământul mondial și știe ce ar schimba ea la Ghibu, unde cunoaște elevii.Ar desființa clasele tradiționale, constituite în funcție de vârstă, și i-ar grupa în funcție de interese și competențe. Și, cel puțin în săptămâna Școala Altfel, ar concentra învățarea în jurul unor teme mari – de exemplu, finanțe și bani –, pe care le-ar aborda la fiecare materie.Apoi, s-ar asigura că și evaluează obiectivele de învățare.

Satisfacția ei vine de la copii și din toate lucrurile pe care le face cu ei după ore. Când o înconjoară elevii dea V-a, o întreabă de unde și-a luat adidașii și îi povestesc cine cu cine s-a mai certat și ce idee i-a venit nu știu cui, își amintește imediat de ce face ce face.

Culișir este, de opt ani, coordonatoarea clubului Impact din liceu, care face parte din programul cu același nume al Fundației Noi Orizonturi, al cărui scop este educația prin muncă în folosul comunității. Programul Impact a pornit în 2002, din Valea Jiului și a ajuns în alte 10 țări. Acum doi ani, Culișir a ținut niște traininguri în sate din Cambodgia.

În Ghibu, clubul s-a născut la inițiativa directoarelor liceului. Culișir tocmai se angajase și au trimis-o la un training de o săptămână. „M-au văzut mai tânără, în șalvari și cu adidași, și au zis:«Du-te, că sună bine».” A învățat management de proiect și cum să construiască un proces de cunoaștere și învățare, în care elevii să se simtă în siguranță să experimenteze și să devină, treptat, vectori de schimbare.

Primul proiect pe care l-a organizat, cu vreo 15 elevi, a fost o strângere de fonduri pentru copiii dintr-un centru de plasament care învățau la ei în liceu. S-au întâlnit de vreo 10 ori numai până să se hotărască pe cauza pe care voiau să o susțină. Au făcut insigne și brelocuri și le-au vândut de Halloween în curtea școlii și, cu banii strânși, au cumpărat un prăjitor de pâine pe care și-l doreau copiii, i-au scos la pizza și, la întoarcere, le-au făcut o petrecere surpriză.

„Am rămas în drum două ore după aceea, nu ne venea să credem ce mult a contat pentru copiii ăia”, spune ea. „A pornit așa simplu, de la mine și niște copiluți.”

Cel mai important proiect al clubului este Ghibstock – primul și cel mai mare festival din curtea școlii organizat în România, 100% caritabil, care în mai anul acesta ajunge la a opta ediție.O nebunie curajoasă, asumată de întreaga școală și de părinți.

Festivalul a pornit de la o idee a copiilor.Voiau să reabiliteze fosta grădină botanică a școlii, părăginită și folosită ca depozit, și să o transforme într-un spațiu verde, în care să poată să facă orele de biologie. Au calculat că ar avea nevoie de 8.000 de lei și au aplicat pentru finanțare la benzinăriile MOL, dar nu au primit-o. Culișir ar fi vrut să renunțe, nu-și imagina cum ar putea strânge o sumă așa mare, dar elevii nu au lăsat-o. În 10zile au reușit să organizeze un mini-festival de jumătate de zi, cu târg de produse, panou de cățărat și o trupă care a cântat gratis. „Am strâns toți banii, a plouat, dar n-a plecat nimeni și atâta mă bucur că n-am luat finanțarea și m-am lăsat convinsă de copii.”

În 2017, festivalul a avut două zile, trei scene, 58 de artiști care au performat pro bono (printre care Byron, The Mono Jacks și E.M.I.L.), 149 de voluntari și 5.000 de oameni în curtea școlii.

Toată organizarea e responsabilitatea copiilor, inclusiv scrierea cererilor de finanțare când e cazul – anul trecut, așa au obținut niște bani de la Consiliul Județean, pentru scenă. În total, au strâns 30.000 de lei, din care au pus deoparte pentru organizarea Ghibstockului de anul acesta.

Dar cea mai mare sumă au dedicat-o proiectului „Feelyourcity”, prin care vor să accesibilizeze orașul pentru persoanele cu deficiențe de vedere. A fost tot ideea copiilor, care, pentru documentare, au petrecut timp și au legat prietenii cu elevii de la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere.

În primă fază, au montat prin oraș plăcuțe în Braille cu informații despre obiectivele turistice. În martie, vor lansa primul meniu în Braille într-un lanț de cafenele din Cluj și o serie de animații despre cum să te comporți cu persoane nevăzătoare.Evenimentul de lansare va fi un mini-TED, în care invitați nevăzători își vor spune poveștile de succes. În paralel, alți liceeni din club se întâlnesc o dată la două săptămâni cu elevi nevăzători și plănuiesc să meargă la cățărat în sală și cu bicicleta în tandem.

Pasul următor, după festivalul din mai, va fi o tabără pentru nevăzători și accesibilizarea câtorva muzee. Cel de Zoologie, pentru care Culișir și doi copii au mers la București să se documenteze la Antipa, sau cel de Artă, unde și-ar dori o expoziție permanentă cu basoreliefuri.

„Copii de-a IX-a și de-a X-a au făcut autoritățile să fie atente la problema asta”, spune Culișir, „și asta mi se pare cool”. Pentru ea, așa arată învățarea: îndrăzneala de a crede, curajul de a experimenta, implicare și distracție deopotrivă.

Text de Sorana Stănescu

Foto de Doria Drăgușin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *