Matematica dincolo de formule – Margit Dénes, profesoară de Matematică, Şcoala Gimnazială “Liviu Rebreanu”, Miercurea Ciuc – profesor MERITO 2018

Matematica dincolo de formule

„Îmi fac munca, atât. Pe care o fac cu plăcere. Dacă faci ceea ce ți-ai ales pentru că asta e misiunea ta, munca ta, nu înseamnă că trebuie să ți se ridice statuie pentru asta”.

Într-o sală decorată cu panouri cu formule matematice, tablouri cu matematicieni și forme geometrice, profesoara Dénes Margit începe ora cu un scenariu: „Am cumpărat o casă ce trebuie renovată. Doresc să se schimbe tâmplăria exterioară, țiglele și pavajul, să fie vopsite fațadele, iar curtea din față să fie gazonată din nou”.

Cei 18 elevi de la a VIII-a A de la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Miercurea Ciuc, organizați în echipe de câte patru sau cinci, trebuie să formeze SRL-uri care să-i facă profesoarei o ofertă de preț pentru lucrarea de renovare. Aceasta îi anunță că au la dispoziție două ore, iar mapele cu calcule și desene vor fi apoi evaluate de un arhitect și de un inginer în construcții. „În funcție de câte like-uri primiți de la dumnealor, eu mai îmbunătățesc cu ceva și poate convertim într-o notă la mate.”

Cei doi despre care vorbește sunt fiul și ginerele său, care au ajutat-o la pregătirea materialului didactic de azi, cu schițe și prețuri. La cei 55 de ani ai săi, face des schimb de idei cu cei patru tineri din familie. Spune că „toată lumea inspiră pe toată lumea”.

Pe copiii ei i-a crescut de mici cu jocuri și noțiuni de matematică, dar niciodată sub forma „OK, acum facem mate”. Iar metodele au funcționat atât de bine, încât au învățat formele geometrice dinainte să vorbească bine. De exemplu, când era la grădiniță, fiica ei a întrebat cum să coloreze două paralele, care erau bretelele unei fetițe.

„Mai ușor înveți «bretea» pe urmă, decât invers”, crede profesoara. „În concepția mea, cum înveți că asta e masă și ăsta e scaun, la fel de bine poți învăța și prisma.”

Margit Dénes a crescut într-o familie cu șapte frați, în Zetea, o comună din județul Harghita numai cu maghiari. În copilărie, știa foarte clar care îi erau responsabilitățile: să învețe, să dea de mâncare la animale și să muncească în grădină. Matematica nu i-a plăcut deloc în școala generală, ba chiar o întreba pe mama sa cât trebuie să o mai studieze. „Nu că nu făceam, că nu îmi permitea stofa să nu fac. Erai elevă, munca ta principală era să înveți. Dar nu era absolut nicio plăcere.”

La liceul din Odorheiu Secuiesc, a întâlnit-o pe profesoara Rafain Margit, care a făcut-o să decidă încă din primele zile din clasa a IX-a că va urma facultatea de matematică. Deși îndrăgea literatura, profesoara de mate a fascinat-o cu modul în care explica și cu deviza că nu trebuie să înveți nimic fără să înțelegi.

La Facultatea de Matematică din Timișoara a început să converseze în limba română, pe care o învățase la școală ca limbă străină. Când a absolvit, a fost repartizată în comuna Vîrșolț, județul Sălaj, unde mare parte dintre locuitori erau maghiari, însă ei i-a revenit secția română. Acolo l-a întâlnit pe soțul său, medic de familie, iar după cinci ani profesoara a primit catedră în comuna Vlăhița, județul Harghita. În 1993, soțul, devenit medic radiolog, a obținut un post în Miercurea Ciuc. Aici, singurul loc disponibil pentru profesoară a fost la Rebreanu.

„Dacă îmi spunea cineva: «O să predai toată viața matematică în limba română», cred că râdeam în hohote.”

Astăzi, de la a VIII-a A se aude rumoare până pe hol. Un elev țâșnește din bancă spre colega de echipă care face calculele și dărâmă de două ori scaunul, cu tot cu ghiozdan. Altul stă în genunchi, aplecat asupra schiței. O fată dă mărunt din picioare, în timp ce urmărește ce scrie coechipiera. Șefa echipei de la geam se lovește cu palma peste frunte și strigă: „Stop! Voi ați calculat bucata asta de gazon?”.

Profesoara, cu părul șaten și ușor grizonant, fără cercei, în pantaloni bleumarin și bluză cu flori albastre, se plimbă cu mâinile în buzunare printre bănci, zâmbește și uneori face poze.

Acum șapte ani, la o clasă de a V-a, Margit a întrebat: „Ce credeți, are matematica pe care o facem la școală ceva de-a face cu viața de zi cu zi?”. Un băiat i-a răspuns cu convingere: „Deloc!”.

„Nu a răspuns copilul așa pentru că voia să îmi pună bețe în roate. Așa simțea el, ca și mulți alții. Atunci e bai mare.”

Margit era deja interesată de metode alternative de predare, cum ar fi folosirea unei aplicații interactive pentru geometrie, dar acel moment a venit ca o revelație. A participat la un curs de perfecționare susținut de conferențiarul doctor András Szilárd Károly, despre metode bazate pe investigații și curiozitate, și a înțeles cât este de important ca elevul să simtă că are nevoie de matematică și în viața de zi cu zi, nu numai la școală.

Așa că a trecut de la predarea în stilul clasic la una prin care să îi captiveze pe copii. Să le arate că matematica te face un om mai calculat, că te învață să treci printr-un filtru toate informațiile.

De atunci, ține lecțiile despre divizibilitate cu piese Lego sau cu un joc cu zarul, mulțimile de numere le predă cu cartoane colorate și capace din plastic, fracțiile sunt înțelese în funcție de câte tablete dintr-o ciocolată mănâncă fiecare, teorema lui Pitagora li se dezvăluie elevilor după ce rezolvă un puzzle. Copiii exersează deseori munca în echipă, în activități cum e cea de azi, sau învățându-i pe colegii mai mici diverse trucuri matematice.

Cu clasa a VIII-a A, unde este și dirigintă, profesoara merge regulat în stațiunea Băile Harghita. „Ei știu că matematica nu se înțelege așa, că scriem pe caiet și atât. Ne cazăm într-o pensiune și facem activități, așa că merg cu entuziasm.”

În ultima excursie, elevii au construit Podul suspendat al lui Leonardo Da Vinci din 21 de bețe, l-au ajutat pe Sherlok Holmes în rezolvarea unor cazuri, au calculat câți bani sunt într-un borcan de monede fără să le numere, au pus deoparte 200 de grame de orez, dintr-un kilogram, fără să cântărească.

Ea caută inspirația pe Pinterest, pe site-uri și prin cărți din afară și pe la cunoștințele din America și din Singapore. A învățat engleza cu ajutorul aplicației Duolingo, tocmai pentru că a văzut că așa i se deschid uși spre alte resurse. Se întreabă mereu „Oare ce mai putem încerca pentru copiii ăștia?” și le repetă mereu elevilor că matematica e bună ca să ai ordine în cap.

Înainte de acel curs de perfecționare, profesoara spune că un obiectiv principal era participarea la concursuri. Elevii săi au ajuns la faze internaționale ale concursului „Cangurul”, se calificau la Olimpiada Națională de Matematică, ba un elev chiar a câștigat medalia de argint. Dar a înțeles că nu asta e cel mai important.

„Și acum contează concursurile”, spune ea. „Dar accentul îl pun totuși pe ceilalți 80-90%dintre elevi, pentru că ei vor fi părinți și vor face societatea.”

Mai e puțin până la finalul celor două ore, așa că profesoara se apleacă asupra echipei Gauss SRL, care și-a ales numele după matematicianul dintr-un tablou de pe perete: „No, cât mă costă? V-au rămas găleți de vopsea de la Dedeman?”. Elevii, roșii la față, predau mapele cu lucrările și ies din clasă.

Cei care au avut timp au completat, anonim, și fișe de feedback: „Mi-a plăcut că nu a fost doar matematică, a fost o problemă de viață”, „A fost distractiv și educativ”, „Mi-am dat seama că sunt încă multe chestii de bază pe care nu le știu”, „Deși nivelul de cunoștințe al membrilor echipei nu este la fel, munca efectuată a fost egală”, „Ne-am putut face o idee despre munca unui arhitect”, „Nici nu mi-am dat seama cât de rapid a trecut timpul”.

Margit Dénes însă nu simte că face ceva deosebit. „Îmi fac munca, atât. Pe care o fac cu plăcere. Dacă faci ceea ce ți-ai ales pentru că asta e misiunea ta, munca ta, nu înseamnă că trebuie să ți se ridice statuie pentru asta.”

Text de Oana Racheleanu

Foto de Doria Drăgușin